25 OCTOMBRIE – ZIUA ÎN CARE NAŢIUNEA DĂ ONORUL GLORIOASEI ARMATE ROMÂNE

25 OCTOMBRIE – ZIUA ÎN CARE NAŢIUNEA
DĂ ONORUL GLORIOASEI ARMATE ROMÂNE

Ziua Forţelor Armate a fost stabilită, pentru prima oară, prin Decretul nr. 125 din 20 iulie 1951, pe 2 octombrie. Decizia a fost motivată de faptul că la acea dată, în anul 1943, I.V. Stalin a aprobat constituirea Diviziei de voluntari „Tudor Vladimirescu”, care – în condiţiile regimului prosovietic din primii ani ai deceniului şase – a încercat să se legitimeze drept „nucleul armatei populare române”. După retragerea armatei sovietice din vara anului 1958, prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959, s-a stabilit ca Ziua Forţelor Armate să fie sărbătorită la 25 octombrie. Mai mult, în 1958, printr-un Ordin al ministrului Forţelor Armate, s-a revenit la tradiţiile unităţilor şi marilor unităţi cărora li se permitea să-şi comemoreze momentele principale din toată perioada existenţei lor.
După Revoluția din 1989, au existat mai multe propuneri pentru schimbarea datei de sărbătorire a Armatei Române, una din sugestiile care s-au bucurat de o largă susținere fiind ziua victoriei de la Mărășești, la 6 august 1917. Argumentele acestei propuneri era faptul că, deși „ultima palmă de pământ românesc” fusese eliberată pe 25 octombrie 1944, teritoriul pentru care luptaseră ostașii noștri a trecut, până pe 9 martie 1945, sub administrare sovietică! În plus, Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța, teritorii pentrucare România a intrat în Al Doilea Război Mondial, rămăseseră pe harta URSS.
Publicația „Historia” notează că, deși armata română contribuise, alături de Armata Roşie, la eliberarea nord-vestului Transilvaniei, sovieticii au impus evacuarea autorităţilor româneşti reinstalate în patru judeţe din fostul teritoriu ocupat de Ungaria. Articolul 19 al Convenţiei de Armistiţiu, semnată la Moscova, la 12/13 octombrie 1944, stipula că Transilvania (sau cea mai mare parte a ei) urma să fie restituită României, formularea ambiguă încurajând guvernul maghiar să spere că va obţine concesii teritoriale din partea țării noastre. Conform jurnalului liderului comunist bulgar Gheorghi Dimitrov, Stalin le-ar fi spus Anei Pauker şi lui Gheorghiu-Dej, în ianuarie 1945, să lanseze ideea că un guvern de orientare comunistă va putea contribui la obţinerea nord-vestului Transilvaniei.
La numai două zile de la instalarea prin forţă a guvernului Petru Groza, la 8 martie 1945, prim-ministrul român i-a adresat o telegramă lui Stalin prin care i-a transmis dorinţa poporului român ca Transilvania să fie reintegrată țării noastre. A doua zi, printr-o altă telegramă, Stalin a răspuns că este de acord cu cererea guvernului de la Bucureşti. La 13 martie 1945, o şedinţă solemnă a Executivului, ţinută, în mod simbolic, la Cluj, saluta gestul generos al URSS, determinat de faptul că, la Bucureşti, se afla un guvern care se bucura de încrederea liderului de la Kremlin. Reinstalarea administraţiei româneşti în nord-vestul Transilvaniei, o problemă pe care guvernele anterioare în zadar încercaseră să o rezolve, fusese obţinută de guvernul Petru Groza în mai puţin de o săptămână de la impunerea sa!

Simbolica jertfei întregitoare

Ziua Armatei este sărbătorită la fiecare sfârşit de octombrie ca un simbol al neşterselor jertfe de sânge prin care s-au reîntregit hotarele de apus ale României în cursul celui de-al Doilea Război Mondial. Adresându-se ostaşilor din subordine prin ordinul de zi dat cu acest prilej, comandantul Armatei a 4-a Române, generalul Gheorghe Avramescu sublinia: „La chemarea ţării, pentru dezrobirea Ardealului, rupt prin Dictatul de la Viena, aţi răspuns cu însufleţire şi credinţă în izbânda dreptăţii poporului nostru. Tineri şi bătrâni aţi pornit spre hotarele sfinte ale patriei şi cu piepturile voastre aţi făcut zăgaz neînfricat duşmanului care vroia să ajungă la Carpaţi.(…) Zdrobit de focul năpraznic al artileriei şi de necontenitele voastre asalturi, inamicul a fost izgonit din Ardealul scump.(…) Azi, când avangărzile trec pe pământ străin, pentru desăvârşirea înfrângerii definitive a duşmanului gândul meu se îndreaptă către voi cu dragoste şi admiraţie pentru faptele voastre de arme. Peste veacuri veţi fi slăviţi, voi ofiţeri şi ostaşi care aţi eliberat Ardealul.
Pe cei care au căzut la datorie îi vor preamări urmaşii şi numele lor va fi înscris în Cartea De Aur A Neamului. Încrezători în destinele neamului şi luând pilda de la cei ce au pus Patria mai presus decât viaţa, continuăm lupta”.
În urmă cu 71 de ani, după lupte grele purtate în cadrul unei operaţii de amploare ce a implicat cooperarea cu unităţi şi mari unităţi sovietice, trupele Armatei a 4-a Române eliberau, la graniţa de nordvest a ţării, ultima localitate de pe teritoriul naţional rămasă sub ocupaţia ungaro-germană. Izbânda a fost marcată în acea zi istorică prin arborarea drapelului românesc deasupra primăriei oraşului de către ostaşii Regimentelor 34 şi 40 Infanterie din Divizia 9 Infanterie „Mărăşeşti”, din cadrul Corpului 6 Armată, participanţi la confruntările acerbe din zona de operaţii.
Acţiunile militare desfăşurate în luna octombrie 1944 pentru eliberarea părţii de nord a Transilvaniei, cunoscute sub numele de Operaţia Cluj, s-au înscris în cadrul Operaţiei strategice Debreţin executată de Frontul 2 Ucrainean, a cărei concepţie generală prevedea executarea a două lovituri convergente: una principală pe direcţia Arad-Debreţin şi alta ajutătoare pe direcţia Cluj-Debreţin.
În cadrul acestei operaţii, misiunea Armatei 4 Române era de a trece la ofensivă pe direcţia generală Luduş, Bonţida, Jibou, Carei, pentru a nimici forţele principale ale Armatei 2 Ungare şi a depăşi, la sfârşitul operaţiei, frontiera româno-ungară. S-a hotărât purtarea loviturii principale cu Corpul 6 Armată în flancul stâng (Diviziile 7, 9 şi 21 Infanterie) şi o altă lovitură la flancul drept cu Corpul de Munte (Diviziile 3, 6 Infanterie şi 1 Munte) având între ele o grupare de legătură (Corpul 2 Armată cu Diviziile 20 Infanterie, 8 Cavalerie), Divizia 11 Infanterie fiind păstrată în rezervă. Ofensiva s-a desfăşurat în trei etape.
Într-o primă etapă (9-11 octombrie), dispunând de 9 divizii (trei divizii fiind date ca întărire Armatei 27 Sovietice), Armata 4 a declanşat ofensiva la 9 octombrie pe un front de 70 km, rupând succesiv aliniamentele de apărare ale inamicului de la linia de contact (între Târgu-Mureş şi est Turda) şi până în faţa înălţimilor imediat vest de Someşul Mic. La 11 octombrie a fost eliberat cel mai mare oraş din Transilvania – Clujul – de către Diviziile 18 Infanterie şi 2 Munte, care au învăluit oraşul pe la nord-est şi, respectiv, pe la vest şi de forţe sovietice din Corpul 104, care a acţionat frontal.
În cea de-a doua etapă (14 – 20 octombrie) trupele Armatei a 4-a au executat, împreună cu trupele sovietice vecine, o urmărire viguroasă a inamicului prin „Poarta Someşului”, au zdrobit rezistenţele opuse de ariergărzile acestuia, au rupt aliniamentele de apărare organizate pe culmile muntoase Lăpuş, Mezeş, Făget şi au ajuns la vest de Munţii Apuseni în Câmpia Tisei. Tot în această etapă, Divizia 2 Munte a înaintat pe direcţia Huedin, Ciucea, Aleşd pe valea Crişului Repede, la 18 octombrie trecând frontiera româno-maghiară.
În cursul celei de-a treia etape a operaţiei (21- 25 octombrie) a fost realizată eliberarea completă a teritoriului naţional de sub ocupaţia horthystă. Ofensiva a fost reluată în dimineaţa zilei de 22 octombrie cu Corpul 6 Armată pe direcţia Sărmăşag, Carei şi Corpul 2 Armată pe direcţia Belting, Bighiş. La flancul drept al Armatei 4 spre Satu-Mare a acţionat în continuare Armata 40 sovietică, iar la flancul drept Armata 27 Sovietică. Atacul pentru eliberarea oraşului Carei a fost dat în a doua jumătate a nopţii de 24 spre 25 octombrie printr-o manevră dublu învăluitoare: frontal cu Divizia 9 Infanterie, iar pe la sud cu Diviziile 18 şi 3 Infanterie din Corpul 6 Armată, în timp ce Divizia 21 Infanterie, din Corpul 2 Armată, a învăluit localitatea pe la nord. Astfel a fost eliberat la 25 octombrie 1944 întregul Ardeal de Nord.

Amintirile unui martor ocular

În volumul „Veteranii pe drumul onoarei şi jertfei 1941-1945”, apărut în anul 1998 la Editura „Vasile Cârlova” din Bucureşti, generalul (r) Dumitru Ghiţescu, fost şef al Biroului Operaţii al Diviziei 9 Infanterie evocă, printre altele, momentele dramatice trăite alături de ostaşii români eliberatori: „Divizia 9 Infanterie a dus lupte în zilele de 22-25 octombrie, în legătură la dreapta cu Divizia 21 Infanterie, iar la stânga cu Divizia 18 Infanterie. Condiţiile au fost grele, deoarece inamicul rezista cu înverşunare, disputând terenul pas cu pas; el avea mult armament automat, artilerie şi aruncătoare şi folosea pe scară largă minele antiinfanterie. Pentru lichidarea rapidă a rezistenţelor întâlnite, unităţile noastre se fixau de regulă de front şi pătrundeau prin intervalele libere, lovind inamicul în flanc şi în spate.
Vremea nefavorabilă avantaja mult pe inamic.
Din această cauză, se făceau eforturi mari pentru deplasarea armamentului greu şi a artileriei până în apropierea liniei de contact, în vederea folosirii tragerilor directe. În acţiunile noastre, populaţia ne-a dat un preţios sprijin, alăturându-se ostaşilor, ajutând la deplasarea armamentului, furnizând informaţii despre inamic, însoţind trupele noastre prin locurile acoperite şi frământate, mai puţin cunoscute. Între 22 şi 24 octombrie, divizia a dus lupte grele pentru cucerirea fermelor Bergel şi Silber aflate la est de Carei, puternic organizate pentru apărare.
În seara zilei de 24 octombrie, după ce rezistenţele inamice din faţă au fost lichidate, unităţile au luat contact cu apărarea de pe marginea oraşului, fiind oprite aici de foc puternic.
Pentru 25 octombrie, comandantul diviziei a hotărât să atace de front cu Regimentul 40 Infanterie şi să manevreze cu Regimentul 34 Infanterie pe la est de oraş. Atacul a fost precedat de o puternică pregătire de artilerie, schimbul de focuri lăsând impresia unui cazan clocotind. Sub acest paravan, grupe de pionieri au deminat terenul, creând culoare de pătrundere.
La semnalul stabilit a început atacul care s-a dat cu mare avânt şi către orele 10 dimineaţa oraşul Carei a fost complet eliberat. Batalioanele din primul eşalon au continuat energic acţiunea şi, alungând inamicul peste frontieră, eliberau astfel ultima brazdă de pământ românesc.
Am asistat atunci la scene impresionante: bătrâni, tineri şi copii cu ochii scăldaţi în lacrimi de bucurie ne-au ieşit înainte şi am sărbătorit împreună clipele de neuitat ale eliberării. Erau în aceste gesturi sincere ale unor oameni strâns legaţi sufleteşte de sfânta vatră strămoşească cel mai frumos dar ce putea fi adus vitejilor noştri luptători, armatei române, poporului român”.

Un bilanţ onorant

În războiul împotriva Germaniei şi Ungariei, Armata Română a executat operaţiunile de curăţirea teritoriului propriu de germani, în care a capturat 53.159 prizonieri, din care 14 generali şi 1.224 ofiţeri.
În aceste operaţiuni, lupte importante au avut loc la Bucureşti, în zona petroliferă (Ploieşti), în zona Turnu Severin – Orşova, în Dobrogea (Cernavodă – Feteşti) şi în porturile de pe Dunăre.
În acelaşi timp, Armata Română a efectuat şi acoperirea frontierei de nord-vest a ţării, precum şi pe Dunăre. Ulterior, după concentrarea grosului forţelor sovietice şi române, Armata Română a participat alături de Armata Roşie la operaţiunile pentru eliberarea Ardealului de Nord, la operaţiunile din Ungaria şi la operaţiunile de eliberarea Cehoslovaciei.
În aceste operaţiuni, Armata Română a cucerit şi eliberat 3.831 centre populate (dintre care 53 oraşe şi 180 centre importante). Astfel, în Ardealul de Nord au fost eliberate 873 localităţi, din care 8 oraşe, în Ungaria – 1.237 localităţi, dintre care 14 oraşe şi 76 centre importante iar în Cehoslovacia – 1.722 localităţi, dintre care 31 oraşe şi 86 centre importante.
În plus, Armata Română a participat efectiv la cucerirea şi eliberarea a 846 centre populate, plus 18 localităţi importante şi 8 oraşe mari (Cluj, Oradea, Satu Mare, Debreţin, Budapesta, Košice, Luceneţ şi Bratislava).

MARIAN MOŞNEAGU