3 MAI – ZIUA MONDIALĂ A LIBERTĂȚII PRESEI

3 MAI – ZIUA MONDIALĂ
A LIBERTĂȚII PRESEI

Data de 3 mai a fiecărui an marchează în toată lumea Ziua Mondială a Libertăţii Presei, prilej de reflecţie în rândul profesioniştilor asupra problemelor majore cu care se confruntă mass-media, dar şi de omagiere a ziariştilor curajoşi care şi-au pierdut viaţa ori au fost răniţi, ameninţaţi, răpiţi sau arestaţi făcându-şi cu onestitate datoria şi demascând corupţia, abuzul şi fărădelegea.
În ziua de 3 mai 1991, în cadrul Conferinţei Internaţionale pentru promovarea unei prese libere, independente şi pluraliste, organizată de UNESCO şi la care au participat reprezentanţi ai mass-media din toată lumea (peste 15.000 de publicaţii, dintre cele mai renumite), a fost adoptată Declaraţia de la Windhoek (Namibia) care statua că presa poate (şi trebuie) să amintească guvernelor şi opiniei publice mondiale că libertatea ei nu poate fi îngrădită. Mai târziu, în 1993, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a proclamat data de 3 mai drept Ziua Mondială a Libertăţii Presei, subliniind necesitatea şi importanţa respectării libertăţii cuvântului şi a presei în acord cu prevederile art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care stipulează că „orice om are dreptul la libertatea de opinie şi de exprimare fără imixtiune din afară şi de a căuta, primi şi răspândi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat”.
Ziua Mondială a Libertăţii Presei este celebrată în peste 100 de ţări ale lumii, printre care şi România, ocazie cu care jurnaliştii de pe întregul mapamond invederează faptul că libertatea de opinie şi de exprimare reprezintă „piatra de hotar” a drepturilor fundamentale ale omului, fără de care nu poate exista o democraţie reală, modernă, respectabilă. Sunt, totodată, dezbătute teme de larg interes public, precum caracterul independent şi pluralist al presei; jurnalismul obiectiv şi de calitate; deontologia gazetărească; corecta şi prompta informare a cetăţenilor; securitatea jurnaliştilor şi sediilor publicaţiilor; transparenţa deciziilor; combaterea cenzurii; modurile de finanţare şi publicitatea; imixtiunea politicului, iar mai nou, după „Charlie Hebdo”, lupta contra terorismului etc.
În România, Ziua Mondială a Libertăţii Presei se sărbătoreşte începând din 2000, când, în cadrul Programului „Freedom of Expression”, Agenţia de Monitorizare a Presei („Active Watch”) în colaborare cu Asociaţia pentru Protejarea şi Promovarea Libertăţii de Exprimare (Apple) şi Centrul pentru Jurnalism Independent au iniţiat celebrarea zilei de 3 mai şi în ţara noastră, prilej de analiză, evaluare şi dezbateri asupra principalelor probleme ale actualităţii.
Înainte de Revoluţia din decembrie 1989, presa oficială – singura permisă şi existentă în România comunistă – controlată autoritar de partidul unic şi de poliţia politică – securitatea statului era în exclusivitate un instrument de propagandă şi manipulare a opiniei publice în favoarea şi interesele sistemului totalitar opresiv. Funcţiile de informare, culturalizare, socializare erau eminamente subordonate scopului politic-propagandistic, în contra celor mai elementare drepturi şi libertăţi cetăţeneşti. Toţi ziariştii, indiferent de publicaţia la care serveau, trebuia să fie (şi erau) slujitori zeloşi ai regimului comunist, fiind consideraţi activişti speciali de partid, într-un domeniu vital, iar prezenţa lor în breasla gazetărească era condiţionată de avizul favorabil al nomenclaturii de partid şi al autorităţilor. Aşadar, după 23 august 1944 şi până la Revoluţie era absolut imposibil ca un ziarist să intre şi mai ales să rămână în sistem fără a fi aservit total aparatului de partid şi de stat.
Cazul jurnalistului Petre-Mihai Băcanu şi al colegilor săi de la „România Liberă”, care, cu puţin timp înainte de Revoluţie, au cutezat să scoată o gazetă subversivă, pentru care au primit ani grei de puşcărie a fost una din rarele excepţii de acest fel. După sângeroasa Revoluţie din decembrie 1989, libertatea cuvântului şi a presei au fost definitiv cucerite, dar cu preţul a numeroase şi nedrepte jertfe omeneşti, inclusiv din rândul unor ziarişti străini (cele mai cunoscute nume fiind cele ale jurnaliştilor Jean Louis Calderon şi Danny Hewe), ucişi în „exerciţiu funcţiunii”, în timpul transmiterii evenimentelor. Ca urmare, pe fondul democraţiei instaurate, presa a explodat efectiv, apărând „ca ciupercile după ploaie” nenumărate ziare, reviste, posturi de radio, televiziuni etc, care mai de care mai colorate şi mai acaparatoare de public – avid de informaţie interesantă, cancan şi divertisment, lucruri ce i-au lipsit complet în perioada comunistă. Astfel, după 1990, presa românească scrisă, vorbită şi video a luat o amploare nemaiîntâlnită, devenind realmente o putere în stat, care conta un veritabil „câine de pază al democraţiei”. Din păcate însă, uşor-uşor, pe măsura adâncirii crizei morale care a pus stăpânire pe întreaga societate românească şi în goana nebună după bani, presa a cedat treptat prerogativele sale, ajungând să fie „roaba” audienţelor şi publicităţii, în detrimentul calităţii actului jurnalistic.
Cert este că, actualmente, presa scrisă este într-un declin vertiginos, radioul aşişderea, iar televiziunile, cu toate mondenităţile şi elementele de subcultură pe care le promovează, ţin cu greu pasul, pierzând tot mai mult teren în faţa calculatorului şi a internetului.
Starea necorespunzătoare a presei actuale de la noi este relevantă într-un Raport anual al Agenţiei de Monitorizare a Presei din România („Active watch”) dat publicităţii în preajma zilei de 3 mai 2016, în care se atenţionează asupra unor derapaje periculoase pentru democraţie, precum politizarea excesivă a presei şi folosirea acesteia în scopuri propagandistice; lipsa transparenţei finanţărilor; ameninţări la adresa jurnaliştilor şi patronilor de presă şi chiar condamnări penale pentru fapte grave, infiltrarea redacţiilor cu agenţi sub acoperire etc.
Aspectele negative semnalate nu sunt specifice doar spaţiului public românesc ci se circumscriu situaţiei internaţionale unde se constată, de asemenea, încălcări şi îngrădiri ale libertăţii presei, îndeosebi în zonele de conflict sau acolo unde democraţia este în grea suferinţă, aşa cum reiese din Raportul Organizaţiei „Reporteri fără frontiere”, dat publicităţii în februarie 2015. Într-un top al respectării libertăţii presei prezentat în acelaşi document, România se găseşte pe locul 52 din 180, pe primele locuri aflându-se Finlanda, Norvegia şi Danemarca, iar pe ultimele Coreea de Nord şi Eritreea.
Într-o lume dominată de atotputernicul ban şi în care independenţa presei este considerată de mulţi un lux pe care puţini şi-l pot permite, cenzura, care sperăm să rămână de domeniul trecutului, s-a transformat în autocenzură, pe principiul „să nu supărăm pe…”, ceea ce este contrar democraţiei şi libertăţii de opinie şi exprimare.
Pe fondul acestei teribile crize morale din ţara noastră, în condiţiile în care numeroase redacţii îşi închid porţile sau îşi reduc substanţial activitatea, revista „Independenţa Română – Indepenţa prin cultură” (nume predestinat a semnifica libertatea şi nealinierea) se încăpăţânează să reziste eroic şi să se menţină neîntinată pe eşicherul media, păstrându-şi decenţa şi echidistanţa, fiind tot mai apreciată de publicul iubitor de cultură şi istorie. Secretul succesului acestei publicaţii, ajunsă la doi ani de existenţă, constă în modul profesionist şi onest în care realizatorii şi colaboratorii îşi fac treaba liber şi necenzurat, păstrând totodată standardele de calitate la nivel superior, de natură să satisfacă exigenţele cititorilor şi chiar să atragă alţii noi, inclusiv din rândul tinerilor.

Revista noastră marchează Ziua Mondială a Libertăţii Presei printr-o activitate susţinută, în slujba „Măriei Sale, publicul”, promiţându-le celor ce ne cunosc că nu vom abdica de la respectarea drepturilor cetăţeneşti, între care, la loc de cinste, se găsesc libertatea cuvântului şi a presei, demonstrând că, în ciuda vicisitudinilor vremii, se poate face o revistă de calitate fără a apela la acele ingrediente îndoielnice care ridică audienţele dar scad drastic pretenţiile de decenţă şi bun-simţ.
Nu putem trece cu vedere sau minimaliza tragicele evenimente petrecute relativ recent (ianuarie 2015) la Paris, la sediul redacţiei publicaţiei satirice „Charlie Hebdo”, când, în plină şedinţă săptămânală de sumar, un grup de terorişti islamici au asasinat mişeleşte opt gazetari francezi, în frunte cu redactorul-şef Stephan Charbonier, care, nu cu mult timp în urmă, referindu-se la ameninţările adresate, afirma: „Nu putem trăi într-o ţară în care nu există libertate de opinie şi exprimare. Prefer să mor în picioare decât să trăiesc în genunchi”. Crimele de la „Charlie Hebdo” au reaprins polemicile referitoare la „până unde poate merge dreptul la liberă exprimare?”, ridicându-se din nou o mai veche dispută privitoare la forul competent a aprecia dacă un material de presă scrisă sau desen/ caricatură este ori nu calomnios şi cine poate stabili nuanţele unei fraze sau tuşe desenate, încât să poată fi considerate duşmănoase sau agresive? Oricum, dincolo de acţiunea teroristă care a indignat o lume întreagă, pretextată de batjocorirea valorilor religioase musulmane, crimele abominabile de la „Charlie Hebdo” constituie şi un grav atentat la libertatea presei, fiindcă, oricât au exagerat caricaturiştii francezi, ei au folosit creionul şi nu „kalashnikov-ul”, putând fi sancţionaţi legal şi nu cu barbarie.
Noi, românii „cu frica lui Dumnezeu”, ne-am solidarizat cu victimele terorismului şi cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei îi omagiem şi pe regretaţii jurnalişti parizieni, ca de altfel pe toţi cei care au plătit cu viaţa pentru îndrăzneala de a se exprima liber şi de a nu abdica de la crezul lor.
Libertatea presei în România nu este un moft, ci o necesitate vitală pentru o societate ce se vrea democratică, modernă şi civilizată. Cu ocazia zilei de 3 mai, preşedintele ţării, Klaus Iohannis, a trimis profesioniştilor din breaslă un mesaj mobilizator, care sună astfel: „O presă liberă contribuie la consolidarea democraţiei şi la dezvoltarea unei societăţi prospere. Pentru acest drept am luptat în 1989, iar rolul mass-media este esenţial în apărarea interesului public. Ziua Mondială a Libertăţii Presei ne aduce aminte cât de importantă este libertatea de exprimare”. Întru-totul de acord şi, în plus, considerăm că nici un efort şi nici un sacrificiu pe altarul libertăţii presei nu e de prisos, dar, este de dorit ca jertfele omeneşti să fie cât mai puţine şi, pe cât posibil, evitate.

HORAŢIU MĂNDĂŞESCU