ALEXANDRU IPSILANTI

ALEXANDRU IPSILANTI

Nemulţumiţi de prestaţiile Domnilor pământeni şi nesiguri pe loialitatea lor, sultanii otomani au hotărât să numească în Ţările Române, oameni credincioşi, de obicei dintre marii dregători de origine greacă rezidenţi în cartierul stambuliot Fanar. Începând din 1711 în Moldova şi 1715/16 în Ţara Românească, a fost instaurat regimul domniilor fanariote, sfârşit prin mişcarea patriotică din 1821 a pandurului Tudor din Vladimiri, eveniment în urma căruia s-a revenit la domniile pământene.
Nu toţi domnii fanarioţi au fost hămesiţi şi preocupaţi de strângerea averilor. Unii au făcut reforme şi s-au străduit să administreze cu omenie ţările încredinţate, să uşureze starea bieţilor autohtoni.
Printre aceştia, un bun gospodar a fost Alexandru Ipsilanti. A avut trei domnii, două în Muntenia (1774-82, 1796-97), una în Moldova (1787-88). A fost numit Domn în septembrie 1774, cu toate că o delegaţie a boierilor fusese la Istanbul cerând un Domn pământean. Era un om învăţat, un reformator, adept al ideilor iluministe. S-a înconjurat de oameni culţi capabili să îi realizeze proiectele: elveţianul F. J. Sulzer, devenit secretarul său, raguzanul S. I. Raicevich, poetul italian P. T. Metastasio, abatele L.
Panzini, preceptorul fiilor săi. Era considerat un Domn luminat, care considera că folosoul obştei este cel mai drept şi mai cu folos fapt. Era un apropiat al politicii ruseşti în Principate şi a cerut mareşalului Repnin să obţină de la ţarina Ecaterina a II-a obţinerea domniei pe viaţă. Însă fii săi, beizadelele fără minte Dimitrie şi Constantin, au fugit în Transilvania şi apoi în Austria, eveniment în urma căruia Domnul a cerul înlocuirea sa, cu alte cuvinte s-a automazilit. A fost trimis în exil în insula Rodos în 1782 cu fiii săi, Domnul care încercase să facă din Bucureşti azilul muzelor şi se considera conducător al întregului elenism. Peste câţiva ani, cu ajutor austriac, a obţinut scaunul Moldovei, timp în care se pregătea un nou război ruso-turc. I s-a cerut să-şi trimită familia la Istanbul şi să recruteze o armată împotriva ruşilor. Şi-a prezentat din nou demisia, neacceptată, şi atunci Domnul s-a refugiat alţi câţiva ani în Austria, apoi la Brno, timp în care la Istanbul soţia şi fiul său, Constantin, zăceau în temniţă şi erau torturaţi să divulge averile fostului Domn.
Reuşeşte să obţină din nou tronul din Bucureşti în 1796, plătind o imensă sumă de bani, însă este mazilit deoarece răscoala pasvangiilor necesita în scaunul muntean un Domn viguros.
După câţiva ani, fiul său, Constantin, a obţinut domnia. În 1807 acesta a fugit la ruşi. Fiind considerat hain, fostul Domn Alexandru Ipsilanti, ajuns la o vârstă înaintată, a fost întemniţat la Istanbul, torturat şi executat prin decapitare. Remarcabile sunt reformele învăţatului Domn. Înainte fusese mare dragoman al Porţii (interpret, traducător, şeful diplomaţiei turceşti) şi prin experienţa obţinută putea să adopte ideile apusene. În domeniul legislativ, a realizat primul cod de legi al domniilor fanariote, redactat în limbile română şi greacă, promulgat în 1780, intitulat Pravilniceasca Condică tipărită la tipografia Mitropoliei. După studierea a numeroase hrisoave şi aşezăminte s-a redactat sinteza dintre dreptul bizantin şi obiceiul pământului. Totodată, s-au diferenţiat litigiile civile de cele comerciale prin înfiinţarea a trei instanţe pentru judecarea acestora şi a celei de-a patra (cremenalion) pentru judecarea litigiilor penale. S-a fixat salariul judecătorilor şi s-a desfiinţat tortura.

Cu câteva decenii înainte Constantin Mavrocordat (Domn în ambele Principate), a înlocuit dările cu una singură cu valoare fixă, plătibilă în patru rate (sferturi). Ipsilanti a înlocuit sferturile cu sămi (patru termene), primele trei pentru plăţi interne, a patra pentru plata haraciului, cu speranţa că se va stopa depopularea ţării şi se vor înmulţi debitorii.
Domnul a îmbunătăţit administraţia prin numirea directă de către sine a vătafilor de plai şi zapciilor de plasă. Claca a fost stabilită la 12 zile anual, precum şi dijma în porumb la patru baniţe boabe (baniţa de 22 de ocale, nu de 36 sau de 52).
S-a instituit un sfat de opt boieri pentru controlul activităţii meşteşugăreşti şi crearea breslelor negustorilor străini.
Când a venit la Bucureşti, în septembrie 1774, Curtea Veche era ruinată şi Domnul a locuit în casele Brâncovenilor până şi-a ridicat propriul palat. În martie 1775 au început ridicarea clădirilor care aveau să fie numite Curtea Nouă din Dealul Spirii. În 1812, în decembrie 8 (după nefasta pace de la Bucureşti din mai 1812, când ruşii au luat Basarabia), Curtea Nouă a fost distrusă de incendiu şi de atunci s-a numit Curtea Arsă. Printre numeroasele realizări ale domniei lui Alexandru Ipsilanti mai putem enumera câteva. Primele cişmele făcute în 1779 (una era pe locul actualului Cerc Militar, celalată aproape de Curtea Veche).
Apa era adusă pe olane din izvoare de la Crângaşi. Alte două cişmele cu apă de la izvoare locale. A fost numit un suiulgi-başa (inginer al apelor, un cişmegiu, îngrijitor de cişmele). S-a construit casa Beilicului în 1776, hanul care găzduia oficialităţile otomane venite cu treburi la Bucureşti, pe podul Beilicului (Calea Şerban Vodă). S-au construit chioşcuri şi foişoare. După marea inundaţie a Dâmboviţei din 1775 s-a săpat un canal de derivaţie. S-au reorganizat breslele (după apariţia primei bresle a croitorilor în 1760). S-a înfiinţat manufactura de hârtie în Prahova pe apa Letei în 1776. S-a ridicat noul local al vamei (carvasara) după 1778. A fost înfiinţată epitropia obştirilor în 1775 pentru administraţia şcolilor şi construcţia noului local al Academiei Sf. Sava.
În 1776 s-a înfinţat Şcoala Publică pentru care s-au adus instrumente şi aparate de fizică din Anglia şi Austria.
În 1780 s-a hotărât ca în cele 17 oraşe de reşedinţă ale Ţării Româneşti să se organizeze învăţământul în româneşte, alături de cel în greacă şi slavonă. În 1776 s-a hotărât ca Şcoala Superioară de la Sf. Sava să aibă cinci trepte de instrucţie, de către trei ani fiecare, pentru învăţarea ştiinţei, filosofiei, astronomiei. În 1777 s-au organizat spitalele, s-au stabilit preţurile medicamentelor şi salariile doctorilor. S-a organizat biserica prin fixarea rânduielior pentru alegerea egumenilor şi s-a înfiinţat Cutia Milelor. A fost ridicată biserică pentru saşii luterani în 1774.
Domnul a chemat muzicanţi germani la Bucureşti pentru concerte de Bach şi Haydn. Şi altele.
Domnia lui Alexandru Ipsilanti a fost un veac fericit care nu va mai fi nicioadată (Dionisie Eclesiarhul).

VIOREL GH. SPETEANU