ACASĂ / ARTICOLE / CĂLĂTORI PRIN UNIVERS / BAZELE EXTRATERESTRE DE PE TERRA

BAZELE EXTRATERESTRE DE PE TERRA

BAZELE EXTRATERESTRE DE PE TERRA

 

Despre fenomenul OZN, despre colaborări secrete între guvernul SUA şi alte state ale lumii, despre bazele extraterestre, despre intervenţia protectoare a unor civilizaţii extraterestre când au avut loc evenimente dramatice (cazurile Cernobîl şi Fukushima), se spune că adevărul ar fi cunoscut de diverse grupuri ce conduc lumea din umbră, aceştia susţinând că marelui public nu trebuie să i se divulge nimic despre toate acestea.
Emil Străinu, în volumul „Bazele extraterestre şi OZN pe lună, pământ şi Marte” ne spune că există baze extraterestre, iar la mijlocul lunii aprilie 2012, un cercetător solitar american afirma că a găsit dovada de netăgăduit a existenţei extratereştrilor, fapt ascuns de NASA de decenii.
În vulcanii Terrei ar exista baze extraterestre. Astfel, în ziua de 26 octombrie 2012, camerele video care supravegheau activitatea vulcanului Popokatepetl au filmat un obiect uriaş, lung de circa 1 km şi lat de 200 de metri, care a venit în zbor şi a intrat direct, fără probleme, în cornul vucanului.
Aviatorul John Lear susţine că în laboratoarele subpământene multietajate de la Dulce – Archuleta, din nordul statului New-Mexico, dar şi în alte zone din Nevada etc, se află mii de extratereştri care efectuează diferite experimente, acolo trăind şi un mare număr de specialişti pământeni.
Stewart Swerdlaw, în cartea lui „Montank – The Allien Connection”, afirmă că la originea vieţii pe Pământ s-au aflat 12 rase de extratereştri. Unele dintre rase şi-au pierdut interesul pentru Pământ, dar mulţi extratereştri şi-au păstrat bazele în sistemul nostru solar pentru a supraveghea Pământul.
De exemplu, sirienii (locuitorii de pe Sirius) au pe Marte o bază veche de mii de ani; amfibienii deţin baze pe Neptun şi pe Titan, un satelit al planetei Saturn; draconienii (extratereştri – reptile) au baze instalate pe Venus, dar şi sub Pământ; pleiadienii au o bază pe unul din sateliţii lui Jupiter. Alţi extratereştri menţin platforme sau staţii orbitale în jurul Pământului şi a altor planete din sistemul nostru solar.
Multe dintre baze sunt bine ascunse şi nu pot fi descoperite de oameni.

În această perioadă specială a evoluţiei, Pământul pare a fi monitorizat de civilizaţii extraterestre avansate, benefice, care urmăresc cu diferite grade de interes evoluţia evenimentelor şi mai ales particularităţile transformărilor care au loc în prezent, când o parte dintre fiinţele umane vor ajunge la o frecvenţă de vibraţie superioară a conştiinţei lor, necesară într-o translaţie spre o altă dimensiune superioară de manifestare.
Filmul documentar „Cazul Prietenia” dezvăluie existenţa unor grupuri de oameni care au în mod curent contacte cu civilizaţiile extraterestre benefice. „Cazul Prietenia” este o poveste adevărată, cu zeci de martori şi documentat cu multiple dovezi. A implicat un grup de circa 100 de oameni italieni şi de alte naţionalităţi, care au avut întâlniri directe cu extratereştri veniţi atât de pe planete din galaxia noastră, precum şi din alte galaxii. Pe Pământ, trăiesc în interiorul unor baze subterane şi subacvatice, unele dintre ele aflate de-a lungul coastei Adriatice, la o adâncime de aproximativ 20 km.
India şi China au dat publicităţii un comunicat în care se arăta că la graniţa dintre cele două ţări, în munţii Himalaya, au descoperit în subteran o bază extraterestră, remarcându-se, acolo, o activitate intensă a unor obiecte spaţiale neidentificate, lumini galbene par să iasă din pământ, după care se ridică spre cer, unde plutesc un număr de ore şi apoi dispar fără urmă. Încercarea de a fi urmărite pe radar nu a reuşit.
Potrivit adepţilor teoriei extratereştrilor antici, extratereştri mult superiori tehnologic au aterizat pe Terra cu mii de ani în urmă, împărtăşind din ştiinţa lor civilizaţiei umane timpurii. Adepţii teoriei astronauţilor antici sunt de părere că toate culturile antice importante au fost influenţate de către extratereştri, descrişi sub formă de zei sau fiinţe venite „din ceruri”, în „caleşti de foc”, „călare pe dragoni”, care ajungeau pe această planetă „despicând mări”. De obicei, înainte de a se arăta se auzeau zgomote puternice şi pe cer se vedeau lumini şi flăcări.
Multe poveşti sanscrite care au fost scrise în India, acum mai bine de două milenii, conţin referiri la maşini zburătoare mitice, numite vimane, aparţinând unor astronauţi de pe alte planete.

În anul 1987, în Japonia, o insulă mică în partea de vest a arhipelagului japonez, a fost descoperit un complex gigantic de formaţiuni de piatră ascuns sub apele oceanului. Din punct de vedere al arheologilor, este imposibil ca locuitorii antici ai Japoniei să fi construit acest monument. Se presupune că acesta a fost construit de către extratereştri pentru că nivelul tehnologic folosit este mult superior acelui existent în epoca respectivă.
„Extratereştrii există pe Terra şi sunt prietenoşi”, afirma omul de ştiinţă Bozd Bushman, înainte de decesul său, realizând un video în care, printre altele, spune că SUA ar avea acces la tehnologie extraterestră. În acest video sunt prezentate mai mult poze cu presupuşi extratereştri. Acesta susţine că în acest moment, la Area 51, sunt studiate două grupuri de fiinţe de pe alte planete. Extratereştrii ar avea degete lungi şi ar fi originari de pe o planetă cunoscută sub numele de Quintumnia. Extratereştrii studiaţi la Area 51 sunt în viaţă, lasă să se înţeleagă Bushman, dar, deşi senzaţionale, aceste informaţii nu se bazează pe dovezi solide.
Astronautul american Leroy Chiao este convins că fiinţe extraterestre se află de multă vreme pe Terra, printre noi, dar locuitorii Terrei nu îi observă pentru că aceştia se află deocamdată în stare de anabioză. Va veni, însă, o vreme când ei vor ieşi din această stare şi vor duce o viaţă normală printre oameni. Motivul care îi va determina să se trezească ar putea fi spaţiul lumii, apocalipsa, care după unii se va produce peste aproximativ 200 de ani.
Paul Hellyer, Canada, fost ministru al apărării, a făcut o declaraţie şoc. De peste jumătate de secol OZN-urile zboară nestingherite în văzduhul planetei. NASA ar fi primit ordin ca până în anul 2020 să realizeze o bază, pe lună, în scopul de a monitoriza navetele spaţiale care vin spre Pământ. El a continuat spunând că „acum câţiva ani, extratereştrii ne-au avertizat cu privire la drumul pe care l-a ales omenirea. Ei s-au oferit să ne ajute, însă unii dintre noi am interpretat acest lucru ca pe o ameninţare. Oamenii ar fi decis, mai întâi, să tragă asupra lor. După care, am avut dispariţii sau accidente misterioase”.
Cineva stă cu ochii aţintiţi asupra Terrei!
În ultimii ani diverse ţări au desecretizat dosare OZN şi nu mică ne-a fost uimirea când Vaticanul a recunoscut, mai mult sau mai puţin voalat, existenţa „fraţilor” din spaţiu. Noi, românii, avem o vorbă care spune aşa – „Nu iese fum dacă nu este foc!”

RODICA SUBŢIRELU

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

UCRAINA partener de încredere al UE ori într-o rivalitate istorică cu vecinii săi?

Motto: „În mijlocul unei crize financiare istorice, Zelensky vine la Washington și cere Congresului să …

Trezirea conștiinței popoarelor într-o lume a geopoliticii și globalizării

Motto: „Marile puteri îmbracă adesea ambițiile lor strategice în considerații virtuoase de nivel universal: dreptul …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: