BIOTERAPIA – incursiune în istorie

BIOTERAPIA – incursiune în istorie

Una dintre cele mai vechi metode de tratament redescoperită și apreciată în ultima vreme este bioterapia. Pentru a ilustra această afirmație, vă propun o incursiune în timp, un scurt istoric al acesteia, nu înainte de a ști ce este bioterapia.
Pentru a defini bioterapia, este necesar să reamintim câteva noţiuni şi anume:
a) prefixul bio provine din cuvântul grecesc bios care înseamnă viaţă;
b) toate organismele vii sunt înzestrate cu energia vieţii, au bioenergie.
Cantitatea de bioenergie şi în special calitatea sa este un har ce poate fi modelat în anumite limite, nu cu mult mai mult din ce i-a fost dăruit fiecăruia. Susținem această afirmaţie gândindu-ne la artiştii care au talent înnăscut, neegalaţi de alţii care oricât s-ar strădui nu ajung la performanţă, ori la persoanele carismatice care au o putere de influenţă fascinantă asupra mulţimilor.
Cineva ar putea întreba:
– De cine suntem înzestraţi? Răspunsul este următorul: de acea Forţă, de acea Energie, de acea Inteligenţă pe care unii o numesc simplu Dumnezeu, atribuindu-I întreaga Putere, alţii din spaţiul asiatic vorbesc de energia celestă, ancestrală, energia Qi.
Aşadar toate organismele vii, inclusiv lumea vegetală şi chiar minerală (cristalele), posedă energie, însă termenul de bioenergie este privit ca o calitate atribuită doar omului și plantelor. Vindecarea sau ameliorarea unor boli cu ajutorul bioenergiei este o vindecare naturală, realizată cu energia care se află din belşug în proximitatea noastră. Noi dăruim şi primim energie în mod inconştient. Cine ar putea înlocui gestul mamei care îşi mângâie copilul care s-a lovit şi îl linişteşte cu vorbe duioase, rostite ca o incantaţie, plimbându-şi automat mâna cu tandreţe pe suprafaţa locului dureros?
Această energie trebuie captată şi direcţionată spre persoana aflată în suferinţă.
Prin urmare, înțelegem că bioterapia este o metodă (terapie) complementară foarte veche practicată în toată lumea care alături de: fitoterapie, aromaterapie, meloterapie, psihoterapie şi sacroterapie a asigurat sănătatea pământenilor timp de milenii.
Definiția mai exactă ar fi: metoda de tratament practicată de un iniţiat numit bioterapeut care foloseşte doar harul său pentru însănătoşirea (armonizarea, deblocarea energetică) unui bolnav se numeşte bioterapie.

La caldeeni sunt cunoscute lăcaşurile, templele în care bolnavii erau culcaţi pentru ca numai după o noapte de somn să se trezească vindecaţi. Cu siguranţă seara li se administrau ceaiuri sedative, somnifere, alte droguri iar somnul tămăduitor se petrecea sub supravegherea preoţilor specializaţi în vindecări, prin urmare în biocâmpul acestora.
Citez un text de o rară simplitate: durerea de cap se risipeşte ca roua nopţii cu ajutorul apei magnetizate de buzele şi sufletul vindecătorului.
În India sunt procedee similare descrise în Imnele Vedice.
În Persia, un personaj mitologic, Zarathustra, iar la evrei Moise, aleşii lui Dumnezeu, aveau puteri miraculoase de vindecare.
În Grecia antică, la Epidaur se afla sanctuarul lui Asclepios (sec VI ÎH), omagiat de Hipocrat în jurământul care-i poartă numele (sec V ÎH). Aşezat într-un peisaj mirific între conifere, într-o climă caldă, mediteraneană, loc de tratament, ritual şi cult, sanctuarul atrăgea pelerini din întreg bazinul Mării Mediterane. Aici au fost găsite inscripţii care sunt de fapt ordonanţe (reţete) medicale, ce pot fi văzute în muzeul lui Asclepios.
Homer ne vorbeşte de oameni care au mâini medicale. Orficii greci foloseau spre vindecare sunetele harpelor, dansul în jurul bolnavului, timp în care dansatorii prin mişcările mâinilor făceau pase bioenergetice, asemeni vindecătorilor de azi. În România este jucat şi azi dansul Căluşul – care este un dans magic practicat din vremuri imemoriale, cu puteri vindecătoare.
Tot în spaţiul grecesc, a trăit şi activat Pitagora (sec VII ÎH), elev al lui Anaximandru, care a mers la egipteni, arabi, şi caldei unde a stat în preajma preoţilor şi a cules înţelepciunea. Cunoscut mai mult ca matematician, în realitate Pitagora a fost un geniu universal, ocupându-se şi de medicină.
Iată ce scrie despre el Diogenes: „în Babilon, Pitagora s-a dus să-l caute pe Zoroastru care l-a purificat de necurăţeniile vieţii anterioare şi l-a învăţat lucrurile de la care trebuie să se înfrâneze oamenii buni pentru a rămâne puri, învăţături despre natură şi principiile universului“
(lucrarea „Teoria naturii“ este atribuită lui Zoroastru).

Diogenes aminteşte şi faptul că Pitagora avea cu sine un tânăr adus din Tracia, pe nume Zalmoxis, despre care va scrie mai târziu Platon, căruia îi pune în seamă o serie de incantaţii capabile să vindece sufletul, atribuindu-i astfel înţelepciunea.
În legătură cu această afirmaţie a lui Diogenes, sunt numeroase controverse între istorici, unii susţinând că Zalmoxis ar fi trăit înaintea lui Pitagora. Cert este că cel mai cunoscut citat care se referă la conceptul de medicină integrală practicat pe teritoriul României de azi, de anticii acestui pământ, este următorul: “Regele nostru care este şi zeu ne spune că după cumnu trebuie să îngrijim ochii fără să ţinem seama de cap şi nici capul nu poate fi îngrijit neţinând seama de corp, tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul şi iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli, pentru că ei nu cunosc întregul ce-l au de îngrijit” (Platon, Dialogul Carmides).
Prin urmare, pe teritoriul ţării noastre s-a practicat o medicină zalmoxiană. Se vorbeşte şi de un jurământ Zalmoxian a cărui moralitate o putem uşor deduce din “Imnele sacre ale lui Pitagora”, precepte transmise pe cale orală din generaţie în generaţie de preoţi până în zilele noastre, care a precedat jurământul hipocratic, precepte pe care le regăsim şi în înţelepciunea noastră populară. De altfel, prin studii aprofundate ale credinţelor şi datinilor, a dansurilor populare, a muzicii, a strigăturilor şi proverbelor, transmise din generaţie în generaţie, se poate afirma că poporul român este un popor antic în viaţă.
Pentru a susţine cele afirmate, iată câteva exemple:
“Îngrijeşte-te de sănătatea trupului tău dar dă-i cu măsură băutura, mâncarea şi mişcarea şi numesc măsură ceea ce nicicând nu te va stânjeni.

……………………………….

Deprinde-te cu o viaţă curată şi simplă / Şi păzeşte-te să faci ceea ce trezeşte ranchiuna
……………………………….

Dar tu fă-ţi curaj, că prea bine ştii
Că neamul omenesc este divin

……………………………….

Căci lecuindu-ţi sufletul, îl vei izbăvi de toată suferinţa.

Dar înfrânează-te de la alimentele despre care ţi-am vorbit folosindu-ţi judecata” (fragmente din Imnurile sacre ale lui Pitagora).
Se ştie că şi în zilele noastre, în special în mediul rural şi mai ales în satele de munte, unde s-a păstrat nealterată tradiţia, se practică aşa zisa medicină populară, care foloseşte multe proceduri, printre care şi bioenergoterapia redată în volumul cu același nume „Bioenergoterapia ţărănească”, autor energoterapeuta Nineta Crainici – care a cules personal multe din datele prezentate.
Să ne prețuim comorile culturale și cele spirituale care vin din vremuri imemoriale pe cale orală reflectate în folclor, în strai, în grai, în basmele populare și mai ales în proverbele românești – adevărat cod moral care îndeamnă printre altele la cumpătare ca în Imnele lui Pitagora!
În prezent, s-a revenit asupra conceptului antic de medicină integrală sau medicină holistică ce se ocupă de asigurarea stării de bine (fizic și psihic, adică sufletesc) a întregului organism, – știut fiind că de multe ori mai întâi se îmbolnăvește sufletul – punându-se mare accent atât pe prevenirea îmbolnăvirilor cât și pe tratamentul anumitor afecțiuni prin metode naturale, de care ne vom ocupa în articolele viitoare.