BREXIT ȘI INFLUENŢA SA ASUPRA ROMÂNIEI

BREXIT ȘI INFLUENŢA SA
ASUPRA ROMÂNIEI

Ideea creării Europei Unite a existat încă din Antichitate, de pe vremea Imperiului Roman. Pe la 1800 aceeaşi idee era vehiculată în Imperiul Austriac.
În secolul al XIX-lea (1849) scriitorul francez Victor Hugo a lansat ideea creării „Statelor Unite ale Europei”, „în care toate naţiunile continentului se vor uni într-o societate supremă şi vor forma o frăţie a Europei, fără a pierde caracteristicile remarcabile ale identităţii lor”.
După Primul Război Mondial, ideea Europei Unite revine şi în 1938 ministrul de externe al Franţei, Aristide Briand, devine preşedintele Comisiei de Studiu pentru Uniunea Europeană, creată de Adunarea Naţiunilor Unite. Evenimentul de pe continent împiedică însă realizarea acestui proiect.
„Noua Ordine” în Europa, anticipată de nazişti, nu se concretizează nici ea.
După cel de-Al Doilea Război Mondial, prim-ministrul Marii Britanii, Winston Churchill, reiterează ideea lui Victor Hugo, de creare a „Statelor Unite ale Europei”. La iniţiativa lui Jean Monnet, şef al Organizaţiei Naţionale a Planificării din Franţa, şi a lui Robert Schuman, ministru de externe al Franţei, ia fiinţă în 1952 Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului, prin care producţia de cărbune şi oţel a Franţei şi a Germaniei urma să fie administrată de acest organism comun. La acest proiect s-au alăturat Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg. Prin Tratatul de la Roma din 1957, cei şase pun bazele Comunităţii Economice Europene (CEE) şi ale Comunităţii Europene a Energiei Atomice (EURATOM). Măsurile cu caracter economic, social şi politic preconizate promovau o politică generală a economiei de piaţă deschise, în care concurenţa să fie liberă. Dacă Tratatul de la Roma a constituit baza juridică a Uniunii Europene prin care s-a instituit piaţa comună, prin Actul Unic European din 1987 se trece la realizarea pieţei unice, a unei politici comune şi a coeziunii economice şi sociale. Comunitatea Europeană devine Uniunea Europeană în 1993 când prin Tratatul de la Maastricht se vorbeşte de cetăţenia europeană şi uniunea economică şi monetară. Moneda unică europeană intră în circulaţie în 12 state europene în 2002 şi se creează, astfel, Zona Euro din care lipsesc însă Marea Britanie, Danemarca şi Suedia. Tratatul de la Nisa din 2003 este axat pe reforme instituţionale şi pe elaborarea proiectului Constituţiei Europene, finalizată la Consiliul European de la Roma din 2004.
Noul Tratat de la Lisabona din 2007 prevede o amelioarare a caracterului democratic al UE, dar şi o extindere a competenţelor Parlamentului UE care are puteri sporite în domeniul adoptării legislaţiei, al bugetului şi al aprobării acordurilor internaţionale. Strategia Europa 2020 trasează dezvoltarea UE pe următorii zece ani, după izbucnirea crizei din 2008.

Ce vedem astăzi? O Uniune Europeană în dezvoltare. O veche democraţie care se delimitează, în mod explicit, de UE, o Germanie puternică şi autoritară, o serie de state naţionale derutate, în aşteptare. O Românie uimită şi anesteziată, în acelaşi timp. Privirea retrospectivă asupra constituirii şi procesului de integrare a statelor membre ne arată că Marea Britanie a respins în 1957 invitaţia de a face parte din Comunitatea Economică Europeană, apoi la semnarea Tratatului de la Maastricht a negociat opţiunea de a renunţa la uniunea monetară şi politica socială – atitudinea sa fiind întotdeauna oscilantă, existând de-a lungul întregului proces de integrare divergenţe între UK şi UE. Brexit-ul pare, mai degrabă, un final aşteptat. Este ceea ce se vede la nivel politic.
Singura certitudine pe care o trăieşte UE este că o nouă eră politică se deschide, cu consecinţe pe toate planurile economicosociale, ale relaţiilor diplomatice şi ale strategiilor de dezvoltare şi de securitate. Nu ne-am propus să facem o analiză post-Brexit a situaţiei Marii Britanii, care cu siguranţă ştie ce doreşte în continuare, cel puţin din punctul de vedere al strategilor politici ai acestei ţări. În ceea ce priveşte cetăţenii, referendum-ul le-a oferit un instrument democratic perfect, şi atât.
Dar „efectul fluturelui” se pare că lucrează din plin în întreg spaţiul european sau, mai simplu spus, bătaia aripilor unui fluture la Londra poate duce la declanşarea unui uragan la Bruxelles? Ideea Uniunii s-a născut ca o utopie frumoasă, dar premisele sale reale au deschis, pe parcurs, drumuri sinuoase şi contradictorii.
Ca mare putere economică şi ca veche democraţie, Marea Britanie n-a putut accepta reglementarea strictă şi subordonarea instituite de Bruxelles. Brexit-ul pare, mai degrabă, un final aşteptat mai devreme sau mai târziu. Privirea retrospectivă asupra formării Uniunii Europene ne arată că Regatul Unit a respins în 1957 invitaţia de a face parte din Comunitatea Europeană, iar ulterior, la semnarea fiecărui tratat, și-a negociat opţiunile. Şi mai mult, nu a adoptat moneda euro şi nu a ratificat Constituţia Europeană. Reglementarea bruxeleză a venit în contradicţie cu dereglementarea practicată de elitele aşa-numitului Consens de la Washington, cu doctrina sa medieval-monetaristă.
Pe de altă parte, proiectul european s-a transformat dintr-o „frăţie a Europei” într-un produs exclusiv birocratic la care statele nu au voie la reacţie socială, economică, culturală. De fapt, lipseşte proiectul şi etosul. Quod erat demonstrandum! Supusă unui dublu proces, de integrare accelerată reglementată şi de globalizare, ambele generatoare de crize, Europa a clacat. Şi a eşuat cel puţin pentru moment, pentru că n-a înţeles că între dorinţa de înavuţire şi control a elitelor şi iluzia unei Europe a popoarelor există o mare prăpastie. Pragmatismul neoliberal englez le-a oferit britanicilor de rând instrumentul democratic perfect – referendumul, pentru ca elita politică să-şi continue drumul.
România se află în Europa, în Europa geografică, dar şi în Europa re-inventată politic, Uniunea Europeană. Ce se va întâmpla cu proiectul Uniunii Europene, ce se va întâmpla cu statele naţionale membre – sunt întrebări, deocamdată, fără răspuns.
Este limpede că Marea Britanie se va repoziţiona la nivel global, dar şi european. Germania şi Franţa nu au de ales decât să se reconcilieze şi să găsească discursul potrivit pentru coagularea forţelor UE. Idealul Europei Unite rămâne, dar trebuie fundamentat pe alte valori şi pe o altă atitudine faţă de statele naţionale.
Pentru România, Brexit-ul este momentul adevărului. Un moment al reflecţiei şi al regrupării. Dacă Europa nu va mai fi cum a fost, nici România nu va rămâne cum a mai fost.
Suntem obligaţi să avem o strategie de dezvoltare pe termen mediu şi lung care, pe de o parte, să ne ferească de pericolul izolării, iar pe de altă parte, să ne confere un statut mai sigur şi o cvasiindependenţă economică şi energetică, în primul rând. Pe termen scurt, impactul Brexit-ului asupra României va fi unul contextual, dependent de deciziile luate la Bruxelles.
O nouă paradigmă pentru Uniunea Europeană înseamnă o nouă paradigmă de dezvoltare pentru România.

Dr. ROSEMARIE HAINEŞ