CĂLUGĂRENI 1595

CĂLUGĂRENI 1595

În septembrie 1593, Mihail a fost numit bei în Ak-Iflac (Ţara Românescă) de către Înalta Poartă, urmând să plătească un haraci de 155.000 galbeni. La înnoirea domniei în Ţările Române, negustorii şi cămătarii din Istanbul care avansaseră bani pentru cumpărarea înaltei dregătorii cereau garanţii şi puneau monopolul pe mărfuri cerute în Imperiu: oi, ceară, miere, sare, cherestea, grâne etc. Obrăznicia lor se manifesta prin înjurături adresate beilor şi violenţe asupra palatelor voievozilor (spargerea ferestrelor, incendieri) şi asupra slujitorilor acestora. Ghiaurul Mihail, fire energică, nu tolera asemenea tratament.
În Apus, monarhii creştini au început să-şi unească forţele împotriva armatelor Semilunii. A fost creată „Liga Sfântă” sub patronajul papei Clement al VIII-lea, la care au aderat Rudolf al II-lea al Sfântului Imperiu Romano German, sfătuit de iezuiţi, Filip al II-lea al Spaniei, ducatele italiene Toscana, Mantova, Ferrara, Modena. Alianţa celor trei Tări Româneşti cu Liga Sfântă a fost încheiată succesiv: iulie 1594 – Mihail Viteazul, domn al Ţării Româneşti; august 1594 – Aron Vodă, domnul Moldovei; ianuarie 1595 – Sigismund Bathory, principele Transilvaniei. La 13 noiembrie 1594, la Bucureşti şi la Iaşi, 4.000 de supuşi ai Porţii, printre care mulţi evrei şi greci, care îi exploatau şi secătuiau fără milă pe Români, împreună cu numeroşi ieniceri, au fost ucişi de oştile celor doi domni, mai violent în Muntenia, mai temperat în Moldova. Hanul din Bucureşti, unde se baricadaseră ienicerii, a fost distrus cu tunurile. Trupele româneşti conduse de banul Mihalcea împreună cu oşti ardelene comandate de Albert Kiraly atacă şi distrug, în decembrie 1594-ianuarie 1595, garnizoanele otomane din raialele Turnu, Giurgiu, Brăila, apoi pătrund în Dobrogea şi nordul Bulgariei, arzând Hârşova, Măcinul, Rahova (Oreahovo), Şiştovul.
Înalta Poartă nu putea permite revolta ghiaurilor, însă în ianuarie 1595 a murit sultanul Murad al III-lea şi a urmat Mehmed al III-lea, a cărui primă grijă a fost să-şi sugrume cei 19 fraţi, potrivit legii instituită de Mehmed al II-lea în Cartea legilor dinastiei Osman. Marele vizir Ferhad paşa a început campania împotriva Ţării Româneşti în aprilie 1595. În mai, a decis tranformarea Munteniei şi Moldovei în vilaiete (raiale) otomane, administrate de beilerbei. A hotărât construirea podului peste Dunăre între Rusciuc şi Giurgiu.

De la începutul lui iulie 1595, Ferhad este înlocuit de duşmanul său, albanez ca şi el, Kogea Sinan paşa. Acesta îşi concentrează armata şi începe trecerea Dunării spre Ţara Românească pe 19 august (stil nou), cu o oştire de peste 100.000 de războinici. Mihail avea numai 16.000 de oşteni la care s-au adăugat câteva cete de cazaci şi vreo 7.000 de transilvăneni, printre care 3000 de secui ai lui Albert Kiraly. Domnul valah nu avea încredere în boieri şi nici în unguri, afirmând că are mai multă încredere în turci decât în creştini aliaţi.
Lupta s-a desfăşurat la 23 august 1595 pe râul Neajlov, la Călugăreni (Kalugeran – după cronicile otomane). Înainte de revărsatul zorilor, avangarda lui Mihail a atacat ordia şi a ajuns până la corturile ienicerilor. Pe la orele 11, ienicerii contraatacă, trec Neajlovul şi capturează 11 tunuri. Mihai îşi retrage mica oştire în ordine, aşezată în unghi, cu vârful spre duşmani. Retrăgându-se, ajung în dreptul artileriei lui Kiraly, care din flanc, de la mică distanţă, răreşte coloanele otomane, iar căpitanul Cocea cu cazacii şi trupele ardelene atacă pe ieniceri din spate. Otomanii încep retragerea care se transformă în derută. Pe podul de la Neajlov, în urma busculadei, Sinan cade în mlaştina râului şi un viteaz îl salvează pe octogenarul comandant otoman, acoperit de noroi şi de ruşine. Cuceritorul Yemenului şi al Tunisului este batjocorit de proprii oşteni, serdar bi-ar (serdar fără ruşine).
În luptă au murit trei mari comandanţi otomani (beilerbeiul Rumeliei şi însuşi nepotul lui Sinan), patru paşale, şapte sangeaci şi 3.000 de oşteni. Românii au capturat cinci tunuri şi, fapt extraordinar, steagul verde al Profetului. După mai mult de 16 ore de luptă, oştenii lui Mihail se retrag copleşiţi de numărul imens de vrăjmaşi. Mihail scrie marelui duce al Florenţei, un Medici: „…Chemând numele lui Dumnezeu, mă încăierai cu ei într-o bătălie… că ţinu toată ziua, unde făcui mare pagubă turcilor, spre ruşinea lui Sinan paşa,…, însuşi Sinan se prăvăli de pe cal într-o mlaştină foarte întinsă… Deci eu văzând că nu voi putea ţine piept, venii la Târgovişte”. După luptă a urmat retragerea Românilor spre Bucureşti prin Copăceni, apoi Văcăreşti, Bucureşti şi Târgovişte. La Bucureşti, trupele lui Albert Kiraly şi alţi oşteni, fără ştirea Domnului, jefuiesc crunt oraşul, socotind că prăzile li se cuvin lor şi nu duşmanilor.
Avea dreptate oare Mihail când credea mai mult în cuvântul otomanilor decât în al creştinilor?
Otomanii au ocupat Bucureştii şi l-au fortificat. Ţara Românească devine provincie otomană. În septembrie a fost emis un firman în acest sens. În sate s-au pus „subaşi“ (primari) otomani. Mănăstirea Sfânta Troiţă din Bucureşti a fost transformată în moschee.
În octombrie 1595, Sigismund Bathory a sosit cu oştirea sa, de circa 38.000 de oşteni, iar Ştefan Răzvan cu 3000 de moldoveni. Împreună cu Domnul Ţării Româneşti au recucerit Târgoviştea. Sinan s-a retras din Bucureşti aruncând în aer bastioanele de la Sfânta Troiţă (reconstruită de Radu Mihnea, se numeşte azi Radu Vodă). Goana turcilor spre Dunăre s-a soldat cu mii de „martiri” ai invadatorilor, iar trecerea Dunării la Giurgiu i-a mai costat alte câteva mii.
Răsunătoarea victorie de la Călugăreni rămâne un reper al vitejiei româneşti.

VIOREL GH. SPETEANU