ACASĂ / ARTICOLE / SPIRITUALITATE / CĂRĂMIDA SFÂNTULUI IERARH SPIRIDON

CĂRĂMIDA SFÂNTULUI IERARH SPIRIDON

CĂRĂMIDA SFÂNTULUI IERARH SPIRIDON
EPISCOPUL TRIMITUNDEI, FĂCĂTORUL DE MINUNI

 

Mult îndrăgitul actor al Naţionalului Românesc, scriitor deopotrivă şi conferenţiar de excepţie, maestrul Dan Puric, om curat al lui Dumnezeu, mare prieten al tuturor celor care ştiu să vadă cu sufletul, a răspuns cu generozitate pentru a treia oară invitaţiei Părintelui Gheorghe Neagoe (cu care este bun prieten) de a le vorbi celor prezenţi la Biserica „Sfânta Maria/Miron Patriarhul” din Bucureşti, ctitorită de Regina Maria. Tema aleasă a fost de data aceasta Dragostea creştină. Nici nu se putea ceva mai potrivit. Să mai repet ce-a spus rostitorul? Cum?! Nu l-aţi ascultat niciodată?! Atunci nici o altă relatare nu v-ar putea face o cât de vagă idee despre bogăţia de farmec, şi luciditate, şi visare, şi ironie, şi profunzime de spirit, şi iubire de neam, şi credinţă creştină, şi respect pentru martirii români azvârliţi în temniţele iadului roşu cel cu secerea (ca simbol al secerării de vieţi) şi ciocanul (cel strivitor de suflete), a iadului roşu (roşu din chiar sângele celor striviţi în chingile şi sub bocancii călăilor), din care ei, martirii noştri curaţi la suflet, gând şi trup (erau printre ei adolescenţi şi tineri a căror singură vină era că aveau inteligenţă), au „evadat” umplând cerul de sfinţi.

Părintele Gheorghe l-a felicitat pe maestrul Dan Puric pentru excepționala expunere despre Dragostea Creștină, sfinția sa spunând că Harul Sfântului Duh lucrează permanent prin domnia sa, pentru că apără Biserica, tradiția, obiceiurile străbune și istoria și cultura țării noastre, prin turneele pe care le face în țară și străinătate. Totodată, părintele s-a adresat nouă, oamenilor de cultură și artă, pentru tot ceea ce facem în sprijinul bisericii, multumindu-ne pentru participarea în număr atât de mare – peste 90 de persoane la Sfânta Liturghie.
„Să respectăm rânduiala Bisericii care ne îndeamnă la viaţa curată, respectarea postului şi la rugăciune fierbinte către Bunul Dumnezeu, pentru a putea fi feriţi de vrăjmăşiile celui rău, să fim uniţi ca neam şi uniţi în credinţa strămoşească”, a spus Preotul Gheorghe Neagoe. Apoi s-a închinat icoanei Măntuitorului Iisus Hristos rostind versetul 1 din Psalmul 17: „Iubi-te-voi Doamne, virtutea mea, Domnul este întărirea mea și scăparea mea și izbăvitorul meu”, iar către icoana Maicii Domnului zicând: „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, în vremea vieții mele nu mă părăsi pe mine, ajutorului omenesc nu mă încredința, ci singură mă apără și mă miluiește”.
Cu eleganța și dragostea sa, maestrul Dan Puric ne-a dat autografe pe cartea „Fii demn!”, în amintirea mamei sale, pe care părintele ne-a făcut-o cadou. Artistul va reveni în lunile septembrie-decembrie la „biserica de suflet”, cum o consideră domnia sa, mai ales că îl iubeşte pe Părintele Gheorghe Neagoe şi-l apreciază pentru ceea ce face. Mi-am privit palmele: nici un fir de lut! Semn că focul şi apa din cărămida care sunt nu şi-au încheiat lucrarea întru împlinirea rostului cu care am venit pe lume. Fereşte-ne, Doamne, de vrăjmăşiile celui rău şi uneşte-ne întru Credinţă! Amin.
A mai cuvântat Părintele Gheorghe Neagoe despre Primul Sinod Ecumenic de la Niceea (anul 325), convocat de Împăratul Constantin Cel Mare, la care cei 318 Sfinţi Părinţi participanţi au respins arianismul susţinut de ereticul Arie şi au adoptat simbolul de credinţă prin primele 7 articole și mai multe canoane bisericeşti și a stabilit pentru totdeauna Dogma Prea Sfintei Treimi și data Paștelui. A mai cuvântat despre Sfântul Ierarh Nicolae al Mirei Lichiei care l-a pălmuit pe ereticul Arie, gest reprobabil şi de neadmis pentru un ierarh şi pentru care Împăratul Constantin i-a luat însemnele arhiereşti, Sfânta Evanghelie şi Omoforul, aruncându-l în închisoare.
Şi-a fost minune mare căci Mântuitorul Iisus Hristos, înţelegând gestul inculpatului ca izvorât din prea mare iubire, i-a înapoiat condamnatului Sfânta Evanghelie iar Maica Domnului, Omoforul, restabilindu-l astfel în ierarhia episcopală. A acceptat şi Împăratul că palma Sfântului Ierarh Nicolae a fost dată pe obrazul ereticului nu din mânie, ci din mare dragoste pentru Hristos.

Deosebit de pilduitoare istoria cu Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei şi căramida aceea din mâna lui stângă, pentru a cărei alcătuire, a explicat acesta, s-au îmbinat TREI elemente: Focul – semnul Tatălui, Pământul – semnul Fiului întrupat şi, Duhul Sfânt revărsat peste lume – Apa. După ce a făcut el semnul crucii asupra cărămizii, în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, focul s-a înălţat în tării, apa a coborât spre pământ, în mâna Sfântului rămânând doar lutul – pulberea… De ce, ascultând această parabolă creştină, mi-a înflorit în minte catrenul persanului acela Omar Khayyam, trăitor prin anii o mie o sută şi ceva în universul lui de astronommatematician-poet călător printre stele-n cer deasupra lumilor: „Cădea-vom într-o zi în praful drumului / Şi soarta sub picior ne va strivi. / Dă-mi mâna ta, frumoaso, cupă mândră, / Până nu-s praf în drum, până nu-s umbră…”. Să fie şi în această zicere taina celor trei elemente devenite doar Una, răstălmăcită de simplul muritor care înţelege în felul lui greul pulberei, a lutului însufleţit care este şi flacără dorului de înalt, şi limpezime de ape de suflet robite de pământ?
Mulțumim Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru sprijinul și dragostea ce ne-o poartă, fiind un mare iubitor de cultură și artă.

PAULA ROMANESCU
Membră USR, poetă și traducătoare

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Viața este un vis într-un vis (II)

înțelepciune japoneză Un alt răspuns, poate mai aproape de adevăr, ar fi cel enunțat pe …

Viața este un vis într-un vis (I) înțelepciune japoneză

De câteva decenii mă tot întreb dacă lumea noastră omenească este întradevăr fizică, obiectivă, reală …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: