„CATEDRALA” HĂRŢILOR ŞI MAESTRUL OCTAVIAN PENDA

„CATEDRALA” HĂRŢILOR ŞI
MAESTRUL OCTAVIAN PENDA

„Octavian Penda continuă linia acelor minunaţi maeştri ai Renaşterii care tindeau să atingă desăvârşirea în toate „artele desenului“. Pictor şi gravor, sculptor şi medalist, ceramist şi sticlar, scriitor şi profesor, el este un personaj singular în acest timp când, pentru a reuşi performanţa, artiştii plastici – ca şi alte categorii profesionale – îşi îngustează tot mai mult aria de activitate, nu numai ca mijloace de exprimare, dar şi ca tematică. (…) Personalitate profundă, complexă şi viguroasă, maestrul Penda a construit o operă cu plenitudinea unei sfere. O sferă ale cărei elemente se rostuiesc în jurul talentului unui desenator de excepţie, coborâtor din stirpea giganţilor artei renascentiste: Leonardo, Michelangelo, Dürer…“ (DINU MORARU)

O vilă cochetă dintr-un cartier select al Bucureştilor adăposteşte o instituţie singulară în peisajul cultural al României şi inedită chiar şi pentru cel al unei mari părţi a lumii: Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, inaugurat pe 4 aprilie 2003. Maestrul Octavian Penda – unul dintre marii artişti plastici ai acestui timp – a acceptat provocarea, a gândit proiectul, şi-a ales o echipă şi, în ianuarie 2003, a pornit la înfăptuirea lui. Astfel, în numai câțiva ani, vila aflată pe strada Londrei la nr. 39 – Sector 1 s-a transformat într-o adevărată catedrală: concepţia ambientală şi blazonul muzeului au fost concepute de Octavian Penda, vitraliile cu simboluri heraldice au fost realizate de Benone Şuvăilă şi Marcel Aciocoiţei, plafonul, înfăţişând hărţi astrale, a fost pictat de Marcel Aciocoiţei şi Livia Penda, iar busturile de bronz care decorează sălile îi aparţin lui Horia Flămând. Un sistem de iluminat special relevă frumuseţea inestimabilului tezaur, dându-i vizitatorului sentimentul că se află într-unul din muzeele marilor oraşe ale lumii: Roma, Paris, Veneţia, Bruges…
Exponatele sunt dispuse în sălile celor două etaje, într-o suită care îmbină armonios latura ştiinţifică cu cea artistică, evidenţiind evoluţia istorică a realizărilor cartografice de pe întreg mapamondul, dând prioritate celor care se referă la spaţiul geografic al ţării noastre. La cele 900 de hărţi originale, gravuri şi cărţi vechi, dăruite de soţii Adrian şi Dana Năstase, s-au adăugat, de-a lungul anilor, alte donaţii, în prezent numărul pieselor ajungând la circa 1.000. Pe simezele muzeului pot fi admirate hărţi istorice ale Daciei, Valahiei, Moldovei şi Transilvaniei, Mării Negre, Bucureştiului şi României Mari, hărţi ale Europei, Imperiului Roman, hărţi de război, harta cursului Dunării şi cea a pelerinajului Sf. Petru…

Printre hărţile cele mai importante se numără cele realizate de marii cartografi ai secolului al XVI-lea – Sebastian Münster (autorul celebrei „Cosmografii“, cea mai veche descriere germană a lumii), Gerardus Mercator, Abraham Ortelius, Lorenz Fries – după informaţiile provenite de la geografi şi istorici ai antichităţii, precum Strabon, Ptolemeu, Herodot. Cea mai veche reprezentare din patrimoniul muzeului este o gravură pe lemn realizată de Fries în anul 1524, înfăţişând spaţiul Europei Centrale. Pe ea sunt reprezentate Prusia şi Lituania, Polonia, Ungaria, Transilvania şi Valahia.
Peisajul cartografic este întregit de minunate gravuri şi acuarele înfăţişând vedute europene, mărturii ale unor epoci apuse. Printre acestea, creaţiile gravorilor şi desenatorilor străini care au traversat spaţiul românesc în ultimele secole – zugrăvind scene de viaţă rurală şi urbană, locuri, clădiri şi lăcaşuri bisericeşti – trezesc în vizitatorul român o inefabilă emoţie. Căci, dincolo de farmecul pe care îl respiră, aceste adevărate bijuterii reprezintă crâmpeie din viaţa strămoşilor noştri, repere ale unei istorii zbuciumate.
La parter, într-un semn de omagiu pentru artizanul acestui lăcaş, muzeul adăposteşte o expoziţie permanentă a maestrului Octavian Penda, unul dintre cei mai mari artişti plastici contemporani ai României.
Instituţie culturală unică în sud-estul Europei, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi este un punct de referinţă în arealul muzeistic românesc, însumând exponate a căror valoare este dată atât de caracterul lor documentar, cât şi de calitatea artistică a reprezentării.

GEORGE CANACHE