CERCETAREA EVENIMENTELOR NUCLEARE

CERCETAREA EVENIMENTELOR NUCLEARE

Din 1957 România este membră a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, forul mondial suprem în materie nucleară. Prin semnarea Protocolului Naţional, a intrat în vigoare Acordul de Garanţii, în virtutea căruia, începând din 1972, România a trecut la implementarea Sistemului Integrat de Garanţii pentru folosirea energiei atomice exclusiv în scopuri paşnice şi pentru prevenirea evenimentelor nucleare cauzatoare de victime omeneşti şi prejudicii ireparabile.
Se consideră eveniment nuclear orice incident produs intenţionat sau accidental de natură a crea poluare radioactivă dăunătoare vieţii omeneşti şi mediului înconjurător. Prin efectele lor extrem de nocive, dezastruoase, substanţele nucleare constituie un pericol major pentru viaţă, motiv pentru care regimul de producţie, deţinere şi utilizare este strict reglementat prin legislaţiile interne ale statului, tratate şi convenţii internaţionale ce cuprind norme fundamentale de securitate radiologică, opozabilă necondiţionat tuturor ţărilor lumii.
Efectele poluării radioactive sunt dăunătoare pentru om şi pentru mediu, omul inhalând inevitabil (prin respiraţie) aerul poluat în urma eliminării în natură a unor cantităţi mai mari decât cele inofensive de la reactorii nucleari, uzinele atomo-electrice sau din alte surse, dar şi consumând elemente contaminate, produse pe un sol pe care s-au depus în timp praf şi particule radioactive provenite din degajarea în atmosferă a gazelor şi aerosolilor cu încărcătură nucleară.
Efectele fiziologice ale radiaţiilor se manifestă prin ameţeli (vertij), vomă, dereglări intestinale, tulburări de vedere, apatie generală, ce în raport cu intensitatea acestora şi timpul de expunere pot duce şi la decesul persoanei afectate. Urmările directe se manifestă prin arsuri, shimbarea culorii pielii, radiaţiile comportându-se şi ca agenţi cancerigeni şi mutageni. Mai întâi rezultă o alterare a cromozomilor, apoi modificarea codului genetic, pentru ca, în final, să survină moartea.
Dacă radiațiile au apucat să fie absorbite în corpul uman, nu se mai poate face nimic. Tratamentele de terapie intensivă la spitalele specializate mai pot doar prelungi puţin viaţa, dar numai atât. De aceea, accentul trebuie pus în principal pe prevenire, prin măsuri concentrate ale autorităţilor abilitate.
Ca surse de poluare radioactivă există surse naturale (radioactivitatea naturală) şi surse artificiale controlate şi necontrolate. Sursele naturale se datorează elementelor radioactive existente în crusta terestră şi în mediul înconjurător, inclusiv radiaţiile solare, dar si ca urmare a interacţiunii radiaţiilor cosmice cu atmosfera. Sursele artificiale sunt destinate cercetărilor ştiinţifice şi unor scopuri paşnice cum ar fi aceleratorii de particule, generatoarele de raze X, aparate şi instalaţii de uz casnic şi medical, surse legate de reacţii nucleare (reactori bazaţi pe fisiune nucleară), radioizotopii folosiţi în laboratoare etc.
Sursele de poluare necontrolate sunt cele mai periculoase putând produce efecte dăunătoare majore. Este vorba de materii radioactive rezultate din experienţe nucleare şi nu în ultimul rând deşeurile toxice şi radioactive provenite din diverse activităţi economice. Deşeurile radioactive şi toxice reprezintă un important factor de risc în privinţa producerii de radiaţii nocive, fapt care impune măsuri adecvate de protecţie faţă de acestea. Sunt considerate deşeuri radioactive şi toxice materialele chimice capabile a produce moartea şi îmbolnăvirea gravă a oamenilor precum substanţele otrăvitoare, cancerigene, mutagene (care cauzează afecţiuni cromozomiale), tenatogene (cauzatoare de malformaţii congenitale), biocumulative şi toxice, bazate pe proprietăţile componentelor, substanţe care conţin agenţi patogeni periculoşi.
Intoxicarea/otrăvirea are loc atunci când deşeurile toxice sunt ingerate, inhalate sau absorbite de pielea umană, inerent sau accidental.

În prezent, deşeurile toxice care se acumulează an de an provin din mai multe surse precum cele rezultate din procesele biologice, industriale, chimice, din gospodăriile oamenilor, din birouri, deşeuri comerciale din supermarketuri etc.
Fluxurile de deşeuri din ţările dezvoltate industrial includ baterii de depozitare şi reciclare pentru dispozitivele electronice, calculatoare, telefoane mobile etc de aşa manieră încât să se reducă la maxim riscul poluării şi contaminării radioactive.
Cu toate acestea, se întâmplă frecvent accidente – evenimente – de natură a pune în pericol viaţa şi mediul înconjurător şi de a alarma autorităţile publice asupra necesităţii măsurilor de prevenire şi intervenţie în acest sens. Deşeurile, în general, indiferent de natura lor, reprezintă o problemă de prim ordin pentru societatea modernă pentru care există programe active, cunoscute sub sintagma Managementul Integral al Deşeurilor ce implică sortarea, depozitarea, prelucrarea, distrugerea acestora, dar în cazul celor cu încărcătură nucleară care prezintă un risc ridicat, se impun măsuri speciale de atenţie sporită.
Pentru protejarea oamenilor şi a mediului înconjurător, deşeurile radioactive trebuie eliminate prin depozitarea acestora în gropi ecologice, anume construite în acest scop şi „sigilate” prin betonare şi alte procedee de ermetizare spre a nu permite nicio scurgere de substanţe radioactive/toxice.
De precizat că, potrivit reglementărilor interne şi internaţionale, activităţile ce implică expunerea la radiaţii sunt supuse strict autorizărilor oficiale şi atent monitorizate, nefiind permis niciun rabat sau excepţie de depăşire a standardelor impuse, înregistrându-se în evidenţe speciale absolut toate măsurile şi rezultatele verificărilor, obligatoriu efectuate, tocmai pentru ţinerea acestora sub control sever şi preîntâmpinarea oricăror evenimente negative.
În România, din fericire, evenimentele nucleare generatoare de pericol sau având rezultat victime şi poluare sunt mai rare, dar nu excluse, ceea ce impune respectarea cu stricteţe a normelor fundamentale de securitate radiologică, elaborate în acord cu Directivele Europene în materie, care dau competenţe şi responsabilităţi privind gestionarea situaţiilor de criză Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al M. A. I. şi altor structuri abilitate cum ar fi Consiliul Naţional pentru Controlul Activităţilor Nucleare.
În caz de intervenţie la eveniment, procedurile şi standardele aplicabile sunt prevăzute pentru fiecare din cele trei tipuri (niveluri) de răspuns la urgenţă nucleară, clasificate după gravitatea incidentului: alertă, urgenţă pe amplasament şi urgenţă generală (cod roşu). De menţionat că evenimentele de acest fel sunt supuse şi monitorizării internaţionale. Cercetarea evenimentelor nucleare efectuată de către specialiştii autorizaţi, constituiţi în echipe multidisciplinare include investigarea criminalistică (nuclear forensic) care presupune izolarea zonei afectate, identificarea şi măsuri faţă de victime, conservarea probelor şi preîntâmpinarea contaminărilor, măsurători, examinări, ridicări de obiecte şi înscrisuri
etc, în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor producerii incidentului.
Cercetarea propriuzisă vizează pe de-o parte determinarea surselor de radiaţie dăunătoare şi a modului de propagare a acestora în mediu, persoanele care au avut de suferit, consecinţele pentru populaţie şi pentru natură, vinovăţiile şi mai ales măsurile de urgenţă pentru diminuarea efectelor şi prevenirea iradierilor şi contaminărilor radioactive.
În vederea cercetării şi monitorizării evenimentelor nucleare, funcţionează o serie de laboratoare mobile speciale, dotate cu aparatură performantă ce cuprinde echipamente şi mijloace tehnice, inclusiv roboţi pentru examinarea zonelor cu risc radioactiv. Tehnica din laboratoarele specializate prelucrează rapid datele din teren, generează fişiere compatibile cu bazele de date internaţionale şi transmit automat informaţiile necesare în conformitate cu standardele europene şi NATO.
Cel mai cunoscut şi mediatizat eveniment nuclear care a afectat şi ţara noastră s-a întâmplat la 26 aprilie 1986, ora 01:23, când Reactorul nuclear nr. 4 al Centralei Nucleare de la Cernobîl din URSS (azi Ucraina), ca urmare a unori erori de concepţie şi manipulare, a explodat în cursul unor teste de securitate, provocând cea mai mare catastrofă nucleară din toate timpurile. Nori puternici radioactivi s-au ridicat pe cer iar vântul a purtat particulele radioactive prin împrejurimi, contaminând o zonă întinsă.
În România au fost evidenţiate depuneri masive de substanţe radioactive, cu efecte grave asupra populaţiei, aerului, apei, alimentelor, florei, faunei, ecosistemului, resimţite mulţi ani de atunci.
Potrivit estimărilor Programului Internaţional pentru Monitorizarea efectelor accidentului de la Cernobîl asupra sănătăţii omenilor iniţiat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cantitatea de material radioactiv eliberat în mediu a fost de 200 de ori mai mare decât cea rezultată în urma exploziilor de la Hiroşima şi Nagasaki din 1945! S-a estimat că întreaga cantitate de xenon, jumătate din cea de cesiu şi 5% din celelalte elemente radioactive existente în reactor au fost împrăştiate în natură contaminând în totalitate zona învecinată şi afectând numeroase ţări, printre care şi România.
În ţara noastră, ca şi oriunde iradierea populaţiei se produce şi ca urmare a radiaţiilor ce emană din propriile locuinţe, imposibil de protejat în totalitate de radiaţiile solare şi ale pământului, iar pe de altă parte, oamenii sunt expuşi acţiunii rodonului, acumulat îndeosebi noaptea şi mai mult în mediul urban decât în cel rural.
Un alt focar de infestare radioactivă, prezent actualmente în România, îl reprezintă ţigările de contrabandă din Ucraina, produse şi comercializate clandestin, fiind fabricate din tutun ce conţine stronţiu, cobalt şi plutoniu, fără a fi analizate şi verificate radiologic, scăpând astfel de sub controlul necesar.
În prezent, doza primită de populaţia din România, ca urmare a utilizării şi eliminării radionuclizilor în mediu prin laboratoarele de cercetare, industriale, de medicină nucleară este relativ mic, ceea ce e foarte bine, dar asta nu trebuie să slăbească atenţia autorităţilor abilitate de a preveni orice incident, oricât de minor, căci evenimentele de acest fel pot avea consecinţe dezastruoase pentru om şi mediu, adesea ireparabile.

CĂTĂLIN TOADER