CIPRIAN PORUMBESCU
14 octombrie 1853 – 6 iunie 1883
Spre aducerea aminte a celui mai îndrăgit compozitor, Ciprian Porumbescu, care ne-a lăsat Imnul „Trei culori”, opereta „Crai nou” şi multe cântece patriotice de înaltă iubire pentu patrie şi poporul român, de la a
cărui trecere în lumea celestă s-au scurs 134 de ani, sărbătorit printr-o slujbă de pomenire în biserica „Miron Patriarhul“ (ctitorită de Regina Maria) de către preotul Gheorghe Neagoe, din scurta sa viaţă de numai 29 de ani, voi creiona cele mai importante etape. A început studiul muzicii la Suceava și Cernăuți, apoi a continuat la „Konservatorium für Musik und darstellende Kunst” în Viena, cu Anton Bruckner și Franz Krenn. În această perioadă îl frecventează, la Viena, pe Eusebius Mandyczewski, compozitor bucovinean, cu care se perfecționează, în particular, la teoria muzicii. Între 1873 și 1877 a studiat teologia ortodoxă la Cernăuți, unde a și condus societatea studențească Arboroasa, iar cântecele lui au însufleţit pe toţi românii care luptau pentru libertate, eliberarea de sub dominaţia austro-ungară, motiv pentru care a fost şi întemniţat şi s-a îmbolnăvit de plămâni.
În anul 1871, la aniversarea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, la festivități, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Nicolae Teclu și alții, participă și tânărul Ciprian Porumbescu, uimind asistența cu minunatul său cântec de vioară. Apoi, cu ocazia unei burse, își continuă studiile la „Konservatorium fur Musik” din Viena, unde dirijează corul Societății Studențești „România Jună”. Aici va scoate, în anul 1880, colecția de douăzeci de piese corale și cântece la unison, reunite în „Colecțiune de cântece sociale pentru studenții români” –„Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului”, „Imnul unirii – Pe-al nostru steag”, prima lucrare de acest gen din literatura noastră.
După această perioadă, urmează cea mai frumoasă etapă a vieții sale artistice. La 11 martie 1882 are loc premiera operei sale „Crai nou” (prima operetă românească, având premiera la Brașov, în Sala Festivă a Gimnaziului Românesc), piesă în două acte scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri. Succesul imens impune reluarea spectacolului în 12 și 23 martie, pe aceeași scenă. În același an, opereta este montată și la Oravița.
Printre lucrările sale se numără „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Odă ostașilor români” și altele.
A fost unul dintre cei mai faimoși compozitori pe vremea sa. Printre cele mai populare lucrări sunt: „Balada pentru vioară si orchestră” op. 29, opereta „Crai nou”. În plus, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce este folosită astăzi și de către Albania pentru imnul național „Hymni i Flamurit”. De asemenea, a scris și melodia fostului imn al României, „Trei culori”.
În 1972-1973, regizorul de film Gheorghe Vitanidis a realizat un foarte popular film artistic de lung metraj pentru ecran panoramic, în două serii, cu Vlad Rădescu debutând în rolul compozitorului, iar compozitorul Gherase Dendrino în anul 1954, pe un libret scris de Erastia Sever, Liliana Delescu și Viorel Cosma, a compus opereta „Lăsați-mă să cânt!” – în rolul lui Ciprian Porumbescu a fost „regele operetei” Ion Dacian.
Cu câteva luni înainte de-a trece în lumea veşniciei, la frageda vârstă de 29 de ani (6 iunie 1883), Ciprian Porumbescu, aflat la tratment în Italia însorită în staţiunea Santa Agata, lângă Genova, îi cântă din vioara vrăjită… celebrului compozitor Giuseppe Verdi „Doina” fermecată, iar octogenarul creator de muzică dumnezeiască îi spune plin de emoţie: „Mai cântă, mai cântă tinere! Ah! Minunată muzică! N-am colindat plaiurile româneşti, dar cântecul vostru îmi zugrăveşte aevea în minte locuri şi oameni, bucurii şi suferinţe…” (Erau de faţă Arrigo Boito – compozitorul Operei „Mefistofele” şi Marco Salla). Când a sfârşit cântecul, Verdi a zis către Boito: „Mare lucru! Cântecul acesta nu mi-l cunosc, dar toată melodia lui o simt şi o pricep…, după muzică se cunoaşte că ne suntem fraţi” – scrie autorul Constantin Ghiban în cartea sa – „Cânta la Stupca o vioară”.
MARIN VOICAN-GHIOROIU
Scriitor – compozitor
LUI CIPRIAN PORUMBESCU
Balada, cu dor nesecat,
Cântă tril înaripat…
Codrilor și munților
Tuturor românilor…
Cântă Balada de dor,
Plânge cu glas de izvor
Pe sub coama brazilor,
Prin văile munţilor…
Şi se stinge de durere
Ca Luna pe cer când piere.
Tremură ca frunza-n vânt,
Suspin îi e glasul sfânt.
– Munţilor, la fiii mei…
Dă-le casă-n codrii tăi!…
Pe cărări lângă izvoare,
În poieni fermecătoare.
Lângă turma de mioare,
Balada, fată de munte,
Cu diademă pe frunte,
Ne-aduce zile-nsorite
Peste pajişti-nflorite,
Printre cetene rărite,
Se roagă la munţii-nalţi,
Grijă să aibă de fraţi.
Munţilor, din stei de piatră…
Să le fiţi mamă şi tată!
Să-i feriţi de ploi şi zloată…
Nici un vânt să nu mi-i bată,
Soarele să nu mi-i ardă,
Balada, fată de munte,
Duce oile cornute
La izvoare să le-adape,
Lângă ea le ţine-aproape
Şi grăieşte munţilor
Prietenii românilor…
Munţilor, din stei de piatră…
Să le fiţi mamă şi tată!
Să-i feriţi de ploi şi zloată…
Nici un vânt să nu mi-i bată,
Soarele să nu mi-i ardă,
Cântă Balada şi plânge,
Inima din piept se stinge
De tristeţe şi durere –
N-are nici-o mângâiere…
Toţi voinicii au plecat
În războiul blestemat.
Munţilor, părinţi cu dor,
Fraților, să mi-i păziţi,
De necazuri să-i feriţi,
Să trăiască fericiți!
Balada cântă şi spune:
– Doamne, m-ai lăsat pe lume
Să stau strajă munţilor,
Ca să le cânt codrilor,
Să doinesc lângă izvor –
La lumina stelelor…
Munţilor, prietenii mei…
Să-mi-aveţi grijă de ei,
Că sunt fiii mei iubiţi,
Sunt românii cei vestiţi,
Cu Dreptatea-s logodiţi.
Într-o toamnă cu mult soare,
Când vântul suflă răcoare,
Cu nostalgie întreabă:
– Unde eşti, tu, soră dragă,
Baladă, fată cu dor,
Dragostea românilor?
– Sus pe munte, la izvor,
Cântă cu alean şi dor
Tuturor românilor…
Trei rândunele-i răspund
Rămase-n urmă de cârd.
Cu Balada ele-au stat
S-o asculte pe-nserat,
Fată mândră cu mult dor –
Dragostea românilor.
Balada strigă şi plânge,
De durere mi se frânge,
Tremură ca frunza-n vânt
Murmură din glasu-i sfânt.
Lăuta suspină,-ntreabă:
Dragă surioară, dragă!
Unde stai, cine-i cu tine,
Vorbe bune cine-ţi spune?
Că de când ne-am despărţit,
Glasul tău nepreţuit!…
Îl ascult şi de el plâng;
Aş vrea-n braţe să te strâng,
Să rămânem împreună…
Dragă surioară, bună!
Tot românul te ascultă…
Vino şi să facem nuntă,
Strai regal să porţi, iubită,
Să fii în veci fericită!
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro