COMEDIA ÎN TEATRUL ROMÂNESC

COMEDIA ÎN TEATRUL ROMÂNESC

Românul a fost de când se ştie un tip vesel, distractiv, pus pe glume şi pe râs, chiar şi în momente neplăcute, brevetând vorba „Haz de necaz” ca trăsătură definitorie a conduitei sale. Cum s-a născut şi artist desăvârşit, nu putea să nu-şi exprime talentul umoristic şi într-o modalitate culturală specifică, teatrul comic. Comedia în teatrul românesc are rădăcini adânci, evoluând de-a lungul anilor, azi apărând sub formă instituţionalizată, specializată, în mai multe teatre, precum Teatrul de comedie (înfiinţat în 1960, primul său director fiind Radu Beligan), Teatrul de operetă şi musical „Ion Dacian”, Teatrul de revistă „Constantin Tănase” etc.
Din punct de vedere istoric, cele mai vechi manifestări ale comediei româneşti datează din prima jumătate a secolului al XIX-lea, de dinaintea inaugurării Teatrului de la Copou din Iaşi (1846) şi a Teatrului cel Mare (viitorul Teatru Naţional) din Bucureşti (31 decembrie 1852), după care acestea s-au multiplicat considerabil. La Iaşi, „Chiriţele” şi alte comedii memorabile ale lui Vasile Alecsandri s-au jucat cu mare succes la public, atunci ca şi în prezent. Marele dramaturg I. L. Caragiale (o perioadă şi director al Teatrului Naţional) ne-a lăsat comedii nemuritoare care şi azi fac săli pline pe toate scenele ţării. Un amănunt picant, mai puţin cunoscut, este acela că, la premiera capodoperei O scrisoare pierdută (31 noiembrie 1884) de la Teatrul Naţional, într-un rol secundar (conducătorul echipei de „figuranţi” reprezentându-i pe alegători) a fost distribuit celebrul I. D. Ionescu, „comediantul de la Iunion”, cunoscut din O noapte furtunoasă (a cărei premieră avusese loc în aprilie 1879).
I. D. Ionescu a fost şi el un promotor al comediei româneşti, la fel ca Matei Millo – actor, regizor, conducător de trupă, maestru al travestiului (care a făcut furori în rolul „Cucoanei Chiriţa”), cel care, în 1879 a realizat primul spectacol românesc de revistă Apele de la Văcăreşti, o spumoasă satiră a moravurilor vremii.
În perioada interbelică, Tudor Muşatescu a scris (între 1932 – 1934) câteva comedii extraordinare, care şi în prezent au mare succes pe scenele unde se joacă, de exemplu, Sosesc diseară la Teatrul de revistă „Constantin Tănase” sau Titanic vals la Teatrul „Odeon”.
De asemenea, din perioada menţionată datează şi alte comedii de mare succes la publicul de ieri şi de azi, precum Tache, Ianke şi Cadîr de Victor Ion Popa (scrisă în 1933) sau Steaua fără nume de Mihail Sebastian în care, la Teatrul de Comedie, actriţa Mirela Zeţa face – în opinia subsemnatului – cel mai reuşit rol al frumoasei Mona. În perioada comunistă, comedia a fost prezentă pe toate scenele teatrelor din România şi, în pofida cenzurii, spectatorii au putut viziona numeroase reprezentaţii de calitate şi bun-gust.
După Revoluţie, a continuat minunata tradiţie a comediei româneşti, jucându-se şi acum cu mare succes nenumărate piese clasice şi moderne. De asemenea, au loc anual mai multe festivaluri de comedie precum Festivalul de umor „Constantin Tănase” de la Vaslui, Festivalul comediei româneşti organizat de Teatrul de comedie din Bucureşti sau Festivalul „Bucureştii lui Caragiale” care, în vara lui 2015 a atins apogeul, oferind zeci de spectacole de comedie, revistă, circ etc, susţinute de artişti de la teatre prestigioase.
Nu putem trece peste subiectul abordat, fără a face şi câteva referiri la un gen aparte, care este revista. Primii germeni ai revistei româneşti datează din vremea lui I. D. Ionescu şi Matei Millo, dar adevărata consacrare a cunoscut-o în epoca lui Constantin Tănase, care, în 1919, a pus bazele trupei „Cărăbuş”, cu care, la 2 iulie 1919, a prezentat premiera Revistei „Pisica pe orez”.
Au urmat noi şi mari succese, ce au demonstrat geniul lui Tănase, care, preluând de la cabaretul francez fastul şi grandoarea montărior şi adăugând cupletul muzical, satira civică şi umorul dâmboviţean, a creat un gen unic în lume, de mare valoare şi atractivitate, gustat de publicul din toate timpurile. Revista şi-a continuat drumul şi după moartea „părintelui” ei (1945), devenind în vremea comunismului o voce îndrăzneaţă, stindard al rezistenţei împotriva ideologiei oficiale.
În prezent, Teatrul de revistă „Constantin Tănase” oferă publicului, la sala „Savoi” şi Grădina de vară „Herăstrău”, spectacole muzicalumoristice de înaltă ţinută, contribuind la evidenţierea comediei în peisajul cultural românesc.
Am evocat aici, de o manieră subiectivă, doar o infimă parte din ceea ce înseamnă comedia în teatrul românesc, rămânând a reveni şi cu alte aspecte semnificative.
Comedia românească nu şi-a epuizat substanţa, manifestându-se în toate formele ei clasice şi moderne, de natură să-i atragă şi să-i încânte pe iubitorii de teatru, muzică şi umor, având convingerea că şi în viitor va fi una din preferinţele şi preocupările românilor.

HORAŢIU MĂNDĂŞESCU