COPILĂRIA LUI CRIȘAN ÎN SATUL STRĂUŢI

COPILĂRIA LUI CRIȘAN ÎN SATUL STRĂUŢI

Este meritul incontestabil al domnului profesor doctor Ioachim Lazăr, cercetător ştiinţific principal gradul I, originar din satul Crişan. Dânsul a clarificat, până în cele mai mici amănunte, faptele şi eroismul martirului Gheorghe Crişan, cel de-al treilea conducător al revoluţiei ţăranilor români de la 1784, alături de Horea şi Cloşca, precizând că „acesta s-a născut în anul 1732, fiind fiul lui Petru Golda, de pe pârâul Goldeştilor, comuna Vaca”.
De asemenea, o contribuţie importantă în derularea copilăriei lui Gheorghe Crişan şi-a adus-o şi profesorul Aron Parva din Deva în cartea sa „Crişan, Iancu şi Bulzeştii”, în care a conturat momentele mai importante ale copilăriei martirului şi în special de locul naşterii lui, care a declanşat multe comentarii în satele comunelor rurale Bulzeşti, Grohot şi Tomnatec.
Cei doi cercetători au scos în evidenţă faptul că necunoscându-se realitatea, din lipsa mijloacelor de informare, bazându-se pe faptul că a fost crescut de preotul din Străuţi, care era originar din satul Giurgeşti, s-a crezut că martirul Crişan s-a născut în satul Străuţi sau Giurgeşti, din care provenea preotul, devenit între timp bunicul adoptiv al lui Gheorghe Crişan.
Pe măsură ce timpul a trecut şi nu a mai intervenit nimic nou, care să clarifice această situaţie, locuitorii satelor care alcătuiesc comuna Bulzeşti de Sus au rămas cu convingerea că martirul Crişan este originar din Giurgeşti şi nu din Crişan (Vaca – comuna Ribiţa), după cum afirmă cei doi istorici, ca urmare a cercetărilor efectuate.
În urma investigaţiilor efectuate de profesorul doctor Ioachim Lazăr din Deva s-a constatat că numele adevărat al lui Crişan a fost Gheorghe Golda, fiu de ţăran iobag din satul Vaca – sub denumirea de Crişan din anul 1930, situat pe malul drept al râului Crişul Alb, nu departe de oraşul Brad, în zona moţilor crişeni, de unde vine şi supranumele de Crişan, dat de iobagii răsculaţi din Ţara Moţilor.

Rămas orfan de mamă în primii ani ai copilăriei, pleacă cu tatăl său, Petru Golda, în satul Străuţi, comuna Bulzeşti, unde tata se căsătoreşte cu fiica preotului Giurgiu Toager din localitate. După câţiva ani petrecuţi în Străuţi, comuna Bulzeşti, Petru Golda a decedat, copilul Gheorghe rămâne orfan de ambii părinţi şi este îngrijit de mama vitregă şi educat de preotul Toager, despre care se povesteşte că l-a iubit foarte mult, l-a învăţat ceva carte şi l-a considerat ca pe un adevărat nepot.
Cercetătorii au aflat că atunci când bunicul Toager avea timp liber, îl ducea pe nepotul Gheorghe la părinţii lui din Giurgeşti, trecând peste dealul Bulzului, dar şi pe valea Bulzeştilor, rămânând uneori la străbunici mai multe zile, considerându-se ulterior de către locuitorii satului că nepotul preotului s-a născut în cătunul lor din nordul Giurgeştilor. Aşa se face că Gheorghe Crişan este considerat fiu al familiei Giurgiu şi nu Golda, cum a fost în realitate. Acest lucru nu e de mirare, el fiind pe deplin posibil în timpul respectiv, când copiii erau înregistraţi în protocoalele noilor născuţi la biserică şi nu la primărie, evidenţa statistică era ţinută şi raportată de preoţi pe linia lor ierarhică. Tinând cont de aceste realităţi din secolele trecute, înscrierea la şcoala confesională din Abrud cu numele de Giurgiu, cel al familiei bunicului şi nu cu cel de Golda, după tatăl său, a stat la îndemâna preotului, fără a putea fi acuzat de falsificare, după reglementările vremii respective.
Ajuns la vârsta la care se putea descurca singur, probabil la 16-17 ani, Gheorghe Giurgiu a fost înscris la o şcoală din Abrud, nu întâmplător. Localitatea Abrud a fost recunoscută încă din vremea daco-romană ca o zonă auriferă iar mai târziu, aproximativ în anul 1201, a fost donată de regele Ungariei baronului Gyula, împreună cu câteva localităţi din jur renumite în zăcăminte aurifere. Datorită dezvoltării mineritului, localitatea a devenit tot mai mare şi mai puternică, fiind ridicată, în secolul al XVII-lea, la rang de oraş liber. După cum se poate înţelege, Abrudul era în etapa respectivă singurul oraş din Ţara Moţilor în care condiţiile de viaţă şi de studii erau cu mult mai bune decât în alte localităţi, unde nu putea oricine să locuiască pentru a urma cursurile unei şcoli particulare, aşa cum i-a oferit preotul din Străuţi nepotului său.
Din cercetările întreprinse nu s-au găsit documente oficiale pentru a preciza denumire şcolii şi durata de şcolarizare parcursă de Gheorghe Crişan, dat se presupune că a stat la Abrud cel puţin 2-3 ani, din moment ce tot de aici a fost încorporat militar în armata ungară, unde satisface serviciul militar obligatoriu.
Din studiile efectuate de numeroşi cercetători rezultă că Gheorghe Crişan a efectuat serviciul militar în regimentul imperial al contelui Gylai Francisc, probabil un susţinător al episcopiei romano-catolice din Alba Iulia, care primise în donaţie această zonă minieră de la regatul Ungariei în secolele anterioare.
Aceste informaţii contrazic pe acei autori care au pus sub semnul întrebării capacitatea lui Gheorghe Giurgiu de a scrie şi a citi, atâta timp cât primele noţiuni specifice cursului primar le-a primit de la bunicul său, ca şi ceilalţi copii din sat, care participau la pregătirea şcolară confesională organizată de biserică.
După terminarea serviciului militar obligatoriu Gheorghe Giurgiu nu a mai stat mult timp în satul Străuţi la bunicul său, întorcându-se în Abrud, unde a cunoscut-o pe Ilina, o fată din satul Carpiniş, cu care se căsătoreşte, stabilindu-se definitiv în această localitate, situată în apropiere de Abrud. În Carpiniş s-a stabilit în partea de sus a satului, în cătunul Dăroaia, pe o coastă în pădurea de carpeni, în apropiere de Gura Roşiei, devenind iobag cameral, suportând exploatarea cruntă din partea nobilimii maghiare, ca şi ceilalţi locuitori ai satului, unde îl cunoaşte pe Ion Oargă, zis Cloşca, prieten nedespărţit al lui Horea din Fericit-Albac.
Istoricul Nicolae Densuşianu, care a studiat activitatea lui Gheorghe Giurgiu, l-a descris astfel: „un ţăran înfocat, resolut, sever şi superb, cu un exterior frumos şi impunător”, cu mult mai exigent şi mai înverşunat decât Horea şi Cloşca.

NICOLAE JURCĂ
Vicepreşedinte al Societăţii Cultural-Patriotice „Avram Iancu”
şi vicepreşedinte al filialei Bucureşti a
Societăţii Cultural-Patriotice „Avram Iancu”