Independența Română – Independența prin cultură Revista INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ incearcă să renască plăcerea şi iubirea pentru cultura neamului românesc.
DUNIA PĂLĂNGEANU
Scriitoare, poetă, prozatoare, publicistă, Dunia Pălăngeanu s-a născut la 14 martie 1954, la Giurgiu. Este membră a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR) şi a Societăţii Scriitorilor Români (SSR). Personalitate a vieţii culturale giurgiuvene, Dunia Pălăngeanu este cadru didactic, absolventă a Institutului Pedagogic din Giurgiu, fost director al Casei de Cultură „Ion Vinea” şi a Universităţii Populare Giurgiu, coordonator al Centrului Zonal pentru Educaţie Permanentă Giurgiu.
Se numără printre fondatorii revistei culturale „Valahia”, este redactor şef al publicaţiilor de literatură şi artă „Sub zodia Luceafărului” şi „Donaris”, preşedinte al Cenaclului literar „Luceafărul” şi fondator-coordonator al Cenaclului transfrontalier de Literatură şi Artă „Constelaţii Dunărene”. A fost reporter la televiziunea locală „Muntenia TV” şi realizator de emisiuni folclorice la televiziunea „Diva TV”.
Volume publicate: „Scrisori provinciale” (versuri, 1994); „De vorbă cu îngerul meu păzitor” (1995); „Rugă pentru dimineţile oraşului” (versuri, 2002); „La turnul cu ceas” (versuri, 2013); „Remember literar-Cenaclul Luceafărul în pagini de presă” (publicistică, 2014); „Cărticica de vacanţă” (versuri pentru copii, 2015).
Dunia Pălăngeanu este laureată a multor concursuri şi festivaluri literare din România şi Bulgaria, iar pentru activitatea sa a fost răsplătită cu numeroase distincţii, diplome şi medalii.
Cântecul Dunării astăzi ascult,
un cântec străvechi, început de demult
pe cheiul negru, noaptea sub lună
legănat de corăbii, de valul spumă.
Cu-nfiorare Cetatea l-ascultă,
e vifor de paloş, de săbii în luptă,
sau uneori, sirenă la mal
purtând despletită eşarfa de bal.
Dragoste, ploaie, viscol, furtună,
e-n cântecu-acesta ce aprig răsună,
soare arzând, palpitând la catarg,
pescăruş poleit de luceafăr în larg.
Istorii întregi şi viaţă şi moarte
vals nesfârşit, strigăt şi şoapte,
poveşti aninate-n năvod de pescari
dimineţi îmblânzite de marinari.
Pe toate le simt şi le ştiu pe de rost,
de parcă în toate-am trăit şi am fost,
cântecul Dunării e cântecul meu,
îl las moştenire astăzi şi eu…
IMNUL CĂRŢII
Intru azi în templul cărţii
Ostenit de mult umblat,
Şi de-ntreg tumultul vieţii
Sufletul mi-e vindecat.
Alinare şi lumină
Îmi aduci cu un fior
Prin a cărţilor grădină
Însetat încep să zbor.
Mă înclin în faţa slovei
Astăzi la altarul sfânt,
Nu-i în lume bucurie,
Cum e cartea pe pământ!
INVOCAŢIE
Muza mea, vino,
până când nu se stinge
acest fremătător astru
care mi-a ars sufletul
în nopţile de veghe,
răscolind pustiul din mine.
Te caut disperată,
brazde răsar
prin tenebrele înmiresmate
din care vreau să ies –
umilă carapace
în care nisipul luminează
de trupurile licuricilor
pierduţi prin marea
de nelinişti.
POETUL
Ca o cetate
răsărind din talazul
înşelător al mării
e poemul acesta
pe când zorile
se depărtează tot mai mult
corăbii prelungi
părăsind ţărmul iubit.
Ostenit eşti, poetule,
când ancorezi, în sfârşit,
lăsând în urmă valul aspru
pe care corabia naufragiază
ca o himeră albastră,
departe de portul flămând…
Spune-mi, că eşti bine,
Cerul e departe,
Veştile de soare
Stau strivite-n carte.
Spune-mi, că eşti bine,
Ploile sunt reci,
Se-aprind felinare
Amintind că treci.
Au plecat în grabă
Stol aprins de veri,
Nu ştiu ce e astăzi
Şi nici ce-a fost ieri.
Simt fior de toamnă,
Rătăcind prin mine,
Insomnii se-anină,
Spune-mi, că eşti bine.
TOAMNA POEŢILOR
Doamne, îţi mulţumesc,
pentru toamna din grădină,
ziua se-ascunde-ntr-o nucă –
e-o altă lumină
ce cade pe foşnetul
frunzelor reci,
şi-un parfum de gutuie
adastă ori pe unde treci,
vinul se cuibăreşte
în ulcioare, senin,
mi-e sufletul plin
ca o zorea agăţată
în cuiul din poartă,
şi-atâta culoare
invadează ca o oaste
nemărginirea,
voluptoasă trece ea, Doamne,
pe alei, întorcându-şi privirea
toamna aceasta, din noi,
răscolindu-ne firea
cu ploi pătimaşe
şi-i frig prin oraşe…
ne-adunăm primeniţi
în cuvânt,
ca s-aprindem focuri,
Doamne, în zori, pe pământ.
CÂNTEC DE DEMULT
Vas rotund de lut
cântecul ţi-ascult
legănat de rouă
când e lună nouă
alinat de şoapte
de greieri în noapte
descântat în zori
cu aripi de flori
pasăre măiastră
sus pe casa noastră
brâu roşu vărgat
la margini de sat
horă avântată
mândră preacurată
cu cosiţă neagră
şi struguri în salbă.
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro