Independența Română – Independența prin cultură Revista INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ incearcă să renască plăcerea şi iubirea pentru cultura neamului românesc.
GEO CĂLUGĂRU
Poet, prozator, eseist, membru al U.S.R. şi al U.Z.P.R. Născut la 27 ianuarie 1942, în oraşul Mărăşeşti, judeţul Vrancea, în familia Ana (din Corbiţa, Vrancea) şi Dumitru Călugăru (din Strâmba-Jiu, Turceni, Gorj). A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti (1966), ulterior şi Facultatea de Ziaristică Bucureşti. A activat timp de şase ani ca profesor la şcoli din judeţul Călăraşi, apoi director adjunct al Bibliotecii „Nicolae Labiş” a Casei de Cultură a Ministerului de Interne (1972- 1990). Redactor la publicaţiile „Poliţia Română” şi „Pentru Patrie” (1990-2001), director al aceleiaşi Biblioteci a Casei de Cultură a Ministerului de Interne, până la pensionare (30 iunie 2004).
A publicat sute de reportaje, comentarii, interviuri, a organizat zeci de activităţi cultural-artistice, a moderat lansări de cărţi, simpozioane, dezbateri.
Se preocupă de activitatea Cenaclului literar „Octavian Goga”, fiind membru activ al Ligii Culturale „Fiii Gorjului”. Colaborări: „Poliţia Română”, „Pentru Patrie”, „Dimineaţa”, „Curtea de la Argeş”, „Oglinda Literară” şi altele. Este inclus în Antologia „Oglinzi retrovizoare”, Editura „Perpessicus”, Bucureşti 2002, (interviuri); Almanahul revistei „Pentru Patrie”, etc.
Opera: „Era o frunză” (poezii) – 1971; „Focul pământului” (proză pentru copii) – 1986; „Prinţul năzuros” (proză pentru copii) – 1988; „Vânare de vânt” (poezii) – 1995, „Anotimpul iertării” (poezii) – 1996, „Amară-dulce răstignire” (poezii) – 1997; „Ţara lui Talmeş-Balmeş” (proză pentru copii) – 1998; „Clipa singurătăţii” (poezii) – 1998; „Remember Ioan Tecşa” – 2001, „Capricii” (poezii) – 2001, „Farmecul luminii – itinerar critic actual” – 2005; „Confesiunile unui terorist” (proză poliţistă) – 2005; „Femeia fluture de floare” (poezii) – 2005; „Toma Caragiu – magicianul” – 2006; „Răsfrângeri lirice” (poezii) – 2008.
APROAPE-I DUMNEZEU
Vă îmbrăţişez cu flori de lumină,
Aici şi acum, într-un loc, respirând iubire.
Sunt al tuturor ce sunt sau ori să vină,
Frigul s-alunge şi să aprindă-n privire,
Candelă frumosului şi iubirii de aproape.
Este singura mângâiere, ce ne mai rămâne,
Când, securea urii vor unii s-o dezgroape.
E sfântă sudoarea din care se naşte pâine.
Lupii au pândit şi-or mai pândi mioare,
Miei sacrificaţi, în numele-Nvierii.
Aproape-i Dumnezeu. E-n fiecare floare,
Răsărind pe pânză chemarea mângâierii…
E-n sufletele noastre, sublimă sărbătoare.
CANDORI
Zâmbetul unui copil
A coborât Cerul
Cât să-l atingă.
Un măr a căzut
Se leagănă golul
Până îl umple alt fruct…
ICOANA
Oricât e omul de sărac,
Tot are-n casă o icoană.
Îi este sufletului leac
Şi vindecare pentru rană.
I se închină când se culcă,
Îngenunchind la ea, smerit.
Simte înlăuntru-i, cum că-i
De Maica Domnului iubit.
De pe pereţii cu icoane,
Lumina-le, dulce, vie parcă,
Blând te-nvăluie, Icoane
Şi cu sfinţenie te-ncarcă…
Oricât e omul de sărac,
În casă, tot are o icoană
Să-i fie sufletului leac
Şi alinare dulce pentru rană.
ÎN DESTIN MI-E SCRIS
Cât mai port în suflet vis,
Tuturor le spun, să ştie,
Că nu voi fi uşor ucis.
Nu sunt un tigru de hârtie.
Cât în destinu-mi e înscris,
Să dărui zâmbetul, ori o floare
Nu voi fi prea în curând ucis,
Măcar că, lesne, azi se moare.
Cu toată fiinţa-mi am decis:
Cât încă vie mi-e speranţa,
Să nu fie chip, să fiu ucis-
Nimic să-mi tulbure balanţa.
Fără-ndoială, Tu Doamne ai decis
Să am în suflet munţi de dor,
Să mă vegheze, să nu fiu ucis,
Cât trec prin viaţă…visător.
LUMINA OCHIULUI CERESC
Ne-am adunat aici, să fim
Departe de tot ce-i lumesc;
Măcar o clipă să simţim
Lumina ochiului ceresc.
Nimic în viaţă, nu se-ntâmplă
Şi aşa ne pare că-i firesc,
Însuşi, gândul de sub tâmplă
E, din lumina ochiului ceresc.
Când totul în jur se năruieşte
Şi ameţit mă-mpleticesc,
O sevă simt cum mă-ntăreşte:
Lumina ochiului ceresc.
Sub veghea ei venim pe lume,
Seminţele la viaţă se trezesc,
Cu o menire a lor, anume
Sub lumina ochiului ceresc.
Aici, ni se dezvăluie o taină,
În faţa căre-i, mă uimesc;
Învăluită-n o regală haină,
Lumina ochiului dumnezeiesc.
Dumnezeu e însuşi Duhul,
Din care, miracolele cresc
Şi se pătrunde, în adânc văzduhul
De lumina ochiului ceresc.
VIAŢA ESTE DAR SUPREM
Viaţa ne este, Doamne, darul Tău suprem,
Să ne-o iubim. E tot ce ne rămâne –
Şi, să nu uităm că fiii Tăi suntem,
Apăraţi de semnul făcut de mama-n pâne.
De la Tine, Doamne, avem lumina minţii –
Să ne arate calea iubirii pentru aproape,
Ca biruinţă sacră şi legământ credinţii,
Faţă de Tine, Doamne, avându-te sub pleoape.
Tu, Doamne, îmi însufleţeşti, cu har, cuvântul,
La semeni s-ajungă, lumină, ne-ntinat,
Ca iubirea, ce-o are, pentru noi, Preasfântul
Şi, nemărginirea de gând, ce mi s-a dat.
Îmi voi duce, Doamne, crucea mai departe –
Călăuzit mereu, de undeva, de Sus,
Înspre tărâmul de lumină, fără moarte,
Chemat acolo, de Fiul Tău, Iisus.
URCUŞ DE GOLGOTE
Pentru ca locuibil Infernul să fie –
Au trebui să se nască în lume poeţii;
Uimirea lor, candoare de copil, azurie
Luându-şi limpezimea din roua dimineţii,
Asalt le e gândul, de spaţii stelare,
Răsărituri de soare din a lumii începuturi –
Odihnă, nicicând, el, poetul, nu are;
Mireasmă-i ţesută din zboruri de fluturi,
Albastră măiastră, grăunţe de lut –
Nicicând bănuit-n Cuvânt – Început –
E glas de tăcere-n grai omniprezent –
Secunda ce ţine vecia, atent…
Când cerul ne frânge şi lutul ne doare,
Urcuş de golgote-i poetul, şi zare…
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro