MARIA ȘERBAN SILIVAȘ
Născută în judeţul Bistriţa- Năsăud, comuna Silivaşul de Câmpie, de unde, probabil, Maria Şerban şi-a îmbogăţit şi numele de poetă, autoarea s-a dedicat multă vreme gazetăriei, amânându-şi „ieşirea în public” cu producţii poetice.
În anul 2011 debutează cu volumul „Lostriţa albastră”. Neîndoios, autoarea, formată la şcoala poeziei clasice, poartă cu sine o zestre de talent şi sensibilitate care, atent valorificată, poate duce la reale izbânzi lirice, la trăirea şi scrierea unor poeme ce nu vor trece ca o boare rece pe lângă cei ce le vor cunoaşte.
Cea de-a doua carte de versuri a Mariei Şerban Silivaş… e construită la fel ca prima, din câteva cicluri, menite să departajeze tematic poemele. Prin cea de-a doua carte… Maria Şerban Silivaş îşi conturează un univers poetic mai distinct, ilustrându-şi aptitudinile şi vocaţia, adăugând noi poeme, ce s-ar putea alătura, într-o viitoare reprezentativă antologie, din care va rămâne doar minereul preţios, nu o dată limpede identificabil în versurile autoarei spre a fi aşezate în faţa privirii cititorilor, comorile din „Muntele Ascuns”, numeroase şi ele, purtate în paginile ei spre ziua de mâine.
NICOLAE DRAGOŞ
Mi-e tot mai greu la somn să iau aminte,
Şi tot mai des simt oasele că dor,
Dar sufletu-mi vioi poartă-n minte,
Al tinereţii foc răscolitor.
Mai sunt atâtea de făcut pe lume,
Şi atâtea vise agită pulberea de stele,
Mă simt ţâşnind în saltul unei pume,
Şi-n gânguritul blând de turturele.
Simt cald pământul ce şopteşte tainic,
Prin fâlfâit de ierburi parfumate,
Şi mă preling şi ard ca apa-n ceainic,
Prin mările de grâne-nvolburate.
Fii lângă mine, Doamne, când bat mătănii lungi,
Din freamătul vieţii, nu vreau să mă alungi.
ÎNCEPUT
M-adun cu greu, în cochilia mea de scoică,
Ard buzele fierbinţi ale lui Boreas,
M-am dăruit lui,
De la începuturi de lumi,
Dincolo de tăcerile nopţii,
Pragurile timpului,
La primul cântat al cocoşului.
Curge o veşnicie ostenită,
Prin grădinile raiului,
La care speram amândoi.
Până şi berbecul cu lâna de aur
A fost căsăpit
Prin… trădare.
Ce adâncă-i noaptea neagră de mătase,
Când visele se-nalţă, zboară,
Peste păduri şi peste nori,
În ţipătul speriaţilor cocori.
Închide-ţi ochii tulburi ca păcatul,
Şi lasă-ţi spiritul să zburde
Şi să colinde universul
Înveşmântat în stele ude.
Acolo, printre îngeri de lumină
Prindem puteri prin somnul greu,
Şi-n plânset, scuturându-ne de tină,
Îngenuncheaţi şi singuri, vorbim cu Dumnezeu.
POMUL VIEŢII
Stă iar să-i înfrunzească ramuri,
Uscate, noduroase, crude,
Când coaja scorburilor ude,
Stă despicată printre lanuri.
Se-mbracă-n alb, mireasa nopţii,
Şi curge-n sevele tulpinii,
Plânge tăcut în miezul pâinii.
Un ins ce bate-n lemnul porţii,
De nicăieri ivit, înfipt la o răscruce,
Botează nou-venitul,
Pe cel plecat – îl duce.
NU TRAGEŢI ÎN PRIVIGHETOARE
Nu trageţi în privighetoare,
Şi nu dezlegaţi cordonul de argint,
Nu afumaţi zările cu uriaşe păsări de oţel
Şi nu stârpiţi rochiţa rândunicii,
Cu picături ce ard.
Lăsaţi florile pe ramuri,
Şi apa limpede-n prundişul mrenei de aur.
Lăsaţi vântul de Nord să aducă zăpezi,
Când sus, în munţii cei sacri,
Se mai aude încă urletul Lupului alb.
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro