Independența Română – Independența prin cultură Revista INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ incearcă să renască plăcerea şi iubirea pentru cultura neamului românesc.
VICTORIA MILESCU
Poeta, jurnalista şi traducătoarea Victoria Milescu este născută în municipiul Brăila, la 18 decembrie 1952. A urmat Liceul teoretic „Nicolae Bălecescu” din localitate şi este licenţiată a Facultăţii de Filologie, Universitatea din Bucureşti. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Poezie, Bucureşti din 1995. Debutul publicistic s-a produs în 1978, în revista „Luceafărul”, cu versuri, iar cel editorial a avut loc în 1998, când a câştigat concursul de debut a două edituri şi a apărut astfel în volumele „Prier” şi „Argonauţii II”.
Dintre numeroasele cărţi publicate ale Victoriei Milescu amintim: „Welcome Decembre/Bun venit, Decembrie” (ediţie română-engleză, versiunea engleză aparţinând autoarei, 1994), „Şlefuitorul de lacrimi” (1995), „Zâmbet de tigru” (2001), „Conspiraţii celeste” (2008), „Bucuriile triste/Gezimet e trishtme” (ediţie română-albaneză, 2009), „Raportul de aur/La proportion d’or” (ediţie română-franceză, 2015).
De asemenea, are publicate cărţi pentru copii şi traduceri.
A fost recompensată cu mai multe premii şi diplome la concursuri literare şi la saloane de carte şi presă.
Zâmbetul tău
îmi deplasează inima spre dreapta
îmi schimbă axa de înclinaţie a spaimei
zâmbetul tău mă târăşte prin pieţele
hoţilor de iluzii din oraşul tristeţii
unde doar noi am putea fi fericiţi
inspirând aburul narcotizant urcând
din arterele celor ce zac pe ţărm, celor ce nu
s-au temut de moarte
zâmbetul tău îmi încleştează sângele
de trunchiul fiecărui copac
trecând pe lângă noi cerându-ne o
ţigară, un foc
aruncat apoi neglijent pe duşumelele
vibrând sub paşii grei ai îngerului
venind să mă scoată
din ghearele unei iubiri imposibile.
PE FIRUL ÎNCINS LA ROŞU
Tinerii dansează cu moartea
pe firul întins dintre soare şi lună
dansează rumba, cha-cha, tango
cei de jos privesc fascinaţi
Doamne, ce frumos dansează
tinerii cu moartea
pe firul încins la roşu
dintre inima mea şi a ta
un dans extrem la mare înălţime
fără plasă de siguranţă
doar magnolii albe şi roz
ce cutezători, ce nebuni tinerii aceia
chemându-ne să le fim alături…
ochii mi se umezesc
de jerbele de lumină ţâşnind
din trupurile lor încordate
odată cu sângele
curgând spre pământ ca un covor roşu
pe care păşeşte timpul carbonizat.
LUCRURILE
Lucrurile după care tânjesc
nu sunt de aici, nici de acolo
lucrurile fundamentale
ale obişnuinţei de-a fi aceeaşi
în nesfârşitele feluri şi chipuri
lucrurile după care tânjesc
în pulberea osemintelor sacre
vor veni într-o zi
goale sau împodobite
în nopţi seculare
ascultând Camerata Regală
în zile de trek
ele sunt multe şi de nimic n-au nevoie
ele nu cunosc jertfa Amăgitorului
biciul Îmblânzitorului
cupa Otrăvitorului
sorbind solitudinea
celui ce nu mai poate iubi
risipindu-se prin iarba dulce a fiarelor
lucrurile după care tânjesc
mă urmăresc
neinventate încă
vâslind după ce-i imposibil şi cast
lucrurile după care tânjesc
se îndepărtează cu cât eu înaintez
în lumea dispreţuită de lucrurile venite
prea repede, prea uşor
merg pe căi multiple
dacă m-ar vedea ar putea să existe.
lucrurile după care tânjesc
pot privi toate celelalte lucruri deodată
împodobind fiinţa dorinţei
din resturile vieţii înconjurătoare
găsindu-i o mai bună întrebuinţare.
Poeţii nu dorm
vine îngerul şi le bate în tâmplă cu o
metaforă
ei sar din aşternut, căutând ceva de
scris
de săpat, de ucis
printre perne, cearceafuri, lacrimi
uneori dau de un şarpe
care li se încolăceşte pe gât
sau de un bolovan
care îi trage de picioare în adâncul somnului
o clipă de neatenţie din partea îngerului
şi poeţii ajung pe fundul neantului
aşa, fără aripi, fără Judecata de apoi
Poeţii nu dorm
vine îngerul şi le bate în tâmplă un piron
din stradă, fereastra luminată
spune că acolo cineva citeşte
sau scrie, sau cere ajutor
un om rătăcit trece pe drum
vede şi aude şi merge mai departe
ce rost au ăştia
de nu dorm, şi scriu, scriu
când toţi ne prăbuşim
în somnul cel fără de moarte
pe străzile ce apar şi dispar
desigur, o scamatorie
a ăstora de nu dorm…
DESTINUL
Destinul lucrează
cu sapa, cu cărămida, cu discheta
printre intemperiile zodiilor
destinul are simţul umorului
când ţi-e foame
îţi oferă un măr strălucitor
cu fitil scurt
iar când te aştepţi mai puţin
te basculează de pe calea justă
pe calea lactee
te târăşti spre ultimul tren astral
pe şine de unt topit şi boghiuri de
miere
când crezi că l-ai păcălit
călătorind o viaţă, două, acoperit
ascuns în covorul de stele
cu asteroizi şuierând încă
hop şi el cu o cazma
să-ţi planteze în frunte un corcoduş.
CÂND ZIUA PARE SCURTĂ
Ei nu ştiu
cum înoată o floare de crin
în creier
cum foşneşte o mare
în fiecare din mădularele
orizontului când se arată
corabia neagră, măreaţă
ridicând steagul
să înspăimânte
pescuind monştri ai adâncurilor
cât efort până-i vezi la bord
ce spaimă grandioasă
ce trudă să încrustezi
un SOS de poem
pe pielea argintiu-lunecoasă
a celui mai recalcitrant exemplar
urlând sub usturimea
cernelii de sepia cu care plâng…
GEORGE STANCA
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro