VINTILĂ ANASTASESCU
S-a născut în satul veşniciei, Isvoarele, judeţul Giurgiu, la 30 octombrie 1931. Începând din 1994, a participat la viaţa culturală, la diverse cenacluri din Bucureşti: Amurg Sentimental, Perpessicius, Ion Minulescu etc şi a început să publice poezii, eseuri, recenzii la diverse reviste de cultură şi artă şi antologii colective.
Debut editorial în 2003. Volume de poezii publicate: „Imn pentru părinţii mei” (2003), „Veşnica lumină, omul” (2003), trilogia „Tragedia umană” (2008), „Iubirea dă rod în vers” (2009) şi „Poema versului trist” (2009). Romane publicate: „Destine ignorate, interzise, distruse” (2006); „Străina iubire” (2009), „Ultima iluzie” (2009), „Ultima şansă” (2011), „Viaţa în crângul cu tei” (2012), „Procese… procese” (2014). Roman în curs de editare: „Pe-a vieţii cărare strâmbă”.
Vara mă-mpresoară cu lumină
Şi-mi dăruie senin şi sete de-a trăi,
Liric vers, polenul din stamină –
Cu gând idilic din luminată zi!
II SATISFACŢIE
Satisfacţia iubirii mă îmbată,
Trecându-mă în solară zi
Iar dorul cu taina preschimbată
E frumuseţea versului ce-l ştiu!
III ZBOR
Nu-i legendă din cartea cu poveşti,
Fantazând despre Icar şi Manole,
Ci doar ecoul în care tu trăieşti
Între menestreli crini şi gladiole!
IV SUNTEM
Suntem un cântec amândoi
„Trecând în risipiri ca norii”
Suntem izvorul iubirii în şuvoi
Or zbor primăvăratec de prigorii.
V UMANĂ…
Primăvara ne poartă
între cer şi pământ
logos solar şi vie soartă,
pecete de albastru cuvânt!
VI ULUIRE
Năvălire de gânduri
În primăvara vieţii
Cu primeniri de sensuri
Arzând albul zăpezii!…
VII ILUZIE
Mă-ntorc lumină în EU,
Prin muncă spre moarte
Trec mereu, mereu
Şi port pe umeri sens de soarte.
VIII
Nu ies din decor
prin scripturale fapte –
revigorez filon de zbor
cu tainic început de şoapte.
O, tu, femeie, din lumina culeasă
Eşti cânt de iubire din sensul tăcut
Versul anotimpurilor în tine le-ascult
Când în braţe făptura-ţi o frunză se lasă,
„Vestindu-mi că-i vremea de-un nou început!”
Vers de lumină eşti şi măr interzis!
Nu-mi pasă!
Eşti lacrima în care stejar am crescut…
Prezentul mă-mbată, iubirea e-n casă
În braţele tale mă simt prunc nou născut
„Vestindu-mi că-i vremea de-un nou început!”
Îngân bucuria cu-n „popas în lumină”
Şi-mi îmbrac sufletu-n albastru amor,
Ştiind că feerica-ţi făptură e dor din dor
Sub jăratecul de lună plină.
Rămâi în inima mea poem tăcut
„Vestindu-mi că-i vremea de-un nou început!”
ÎNTR-O ZI
Într-o zi ca oricare alta –
Voi fi cuvânt zămislitor,
Voi fi, de ce nu, înalta
Iubire înzidită în dor din dor.
Între mine și tine – spații
De-o zi – iubiri neadormite –
Pline de fuziuni lirice, vii,
Niciodată, de zei, strunite,
Într-o zi fără sfârșit,
Sufletele noastre, cer în mirare
Se regăsesc în marele infinit
Într-un semn de întrebare!
Într-o zi te-am iubit
Cu verbul luminii în mine te-am zidit!
APROAPE
Aproape, aproape, aproape
sunt de cer, de iubirea cristal,
În bulboane de tinere ape
mă zbat ca să ajung la mal.
Mai scriu un psalm la altar
Și timpu-l preschimb în iubire
Și anii mei plini de har
Devin a lumii dăinuire…
Simt lacrimi sub obosita pleoapă
Și geana luminii din cer o sorb
Ca lebăda neagră trec pe tăcuta apă
Și pe mal sunt „marele orb“.
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro