DE CE AM ALES JURNALISMUL?

DE CE AM ALES JURNALISMUL?

Bună întrebare! De ce am ales jurnalismul? De ce nu am mers la medicină sau la drept, ca un om întreg la cap cum ar spune bunica mea?
Sinceră să fiu, aceeaşi întrebare mi-o tot pun şi eu încă de pe la vreo opt-nouă ani, când m-am hotărât că eu nu vreau să fiu doctor şi nici să apăr oameni prin tribunale nu vreau, ci mai degrabă prefer să le scriu poveştile, să le aflu părerile, să îi apăr nu într-o sală de judecată, ci pe stradă, cu microfonul în mână, atunci când se întâmplă vreo nedreptate.
Bineînțeles că la acea vreme nu aveam nici o noțiune despre ceea ce înseamnă toată treaba asta, dar auzisem că s-ar numi jurnalism și îmi plăcea mult cum suna.
Asta ar fi explicația mai puerilă.
Explicația ceva mai concretă ar fi că încă nu am găsit ceva care să îmi placă mai mult să fac decât să scriu; iar atunci când pot să relatez în scris ceea ce vreau e perfect. Acum, la doi ani de când am început să îl studiez în facultate, mi-am dat seama de câteva aspecte foarte importante în ceea ce privește jurnalismul așa cum îl văd eu. Primul ar fi că meseria asta nu se termină niciodată. Subiecte vor fi mereu, dacă vei vrea le vei găsi, le vei analiza și le vei aduce în fața oamenilor așa cum sunt ele, fără a le denatura și fără a inventa povești de tip SF pentru a atrage atenția publicului.
Al doilea lucru important, zic eu, este că în meseria asta nu ai granițe de timp sau de spațiu. Când vrei să scrii și știi cum s-o faci în așa fel încât oamenii să te citească, poți să abordezi subiecte de acum 100 de ani care s-au întâmplat pe continentul de la celalalt capăt al planetei. Cred că asta e cel mai frumos, să nu ți se impună limite atunci când ești pasionat de ceva.
De la profesorii din facultate am învățat că, mai presus de toate teoriile și sintezele, ceea ce contează cu adevărat este să ai caracter și să fii corect. Mai întâi tu cu tine și după cu publicul pentru care scrii. Pentru că sunt mulți jurnaliști care aduc în media povești și atât, care preferă să nu spună tot adevarul doar de dragul senzaționalului, al audienței și al banilor, de astfel de oameni nu are nevoie presa, iar în universitatea la care sunt învățăm asta încă de pe de la primele cursuri.
Am ales jurnalismul pentru că încă mai cred în schimbare, în puterea generației tinere și în puterea cuvântului.
Am auzit pe cineva mai demult spunând că jurnalismul este un act de curaj făcut pentru viitor, însă adevărata însemnătate a acestor cuvinte am înțeles-o abia mai târziu. Presa nu înseamnă numai bârfă. Înseamnă adevăr, corectitudine și conștientizarea faptului că nu trebuie să ne pierdem identitatea noastră ca popor, nu trebuie să ne lăsăm mințiți și nu trebuie să ne complacem în această situație.
Nu degeaba presa este a patra putere în stat. Cred că asta ar trebui să realizeze toți tinerii care aleg această meserie și se află la început de drum: puterea cuvintelor folosite așa cum trebuie poate avea un efect atât de benefic pentru noi toți ca popor.
Am ales jurnalismul pentru că m-am gândit să încerc înainte să ajung la concluzia dură că este o pierdere totală de timp. De fraza asta acidă m-am tot lovit la început, când oamenii mă întrebau unde vreau să dau şi le răspundeam, şi ca şi cum nu ar fi fost suficient, cuvintele cu pricina erau veşnic însoţite de expresia facială care îţi mai transmitea şi ea indirect gânduri de genul „o să mori de foame”, „presa scrisă e pe moarte… nu se mai caută aşa ceva”, „te duci acolo pentru că îţi este lene să faci ceva serios”. Tipul ăsta de reacţii ale celor din jur pot să te facă să ai îndoieli, să îţi pui întrebări, să te gândeşti de două ori, te pot face chiar să renunţi. Şi nu e păcat? Poate în tine se află schimbarea. Dacă nu încerci nu vei ştii niciodată dacă a fost o greşeală sau nu. Te vei întreba mereu cum ar fi fost dacă…?
Eu recunosc, când auzeam toate părerile negative şi dezaprobatoare mă încăpăţânam şi mai tare, îmi doream şi mai mult şi voiam să demonstrez că pot. M-am contrazis cu toţi profesorii, rudele, prietenii, şi azi, când mai am doar un pas până la licenţă, am realizat că da: în domeniul ăsta e greu să te angajezi, la terminarea facultăţii nu o să te aştepte nimeni cu braţele deschise să îţi ofere un post într-o redacţie unde să fii şi foarte bine plătit, va fi foarte greu, dar dacă te duce capul, de foame nu o să mori cu siguranţă; poate că presa scrisă e pe moarte, dar sunt atât de multe alte opţiuni… online-ul, spre exemplu, are o creştere uriaşă; cât despre faptul că nu este ceva serios, mi se pare că munca depusă aici este egală cu munca din oricare altă facultate, atâta timp cât îţi doreşti să înveţi ceva o poţi face oriunde.
Şi aici m-am lovit de o altă problemă, pornită tot din prejudecăţile oamenilor, mai exact disputa dintre facultaţile de stat şi cele private.
Am încercat mereu, atât cât mi-a stat în putere, să le explic celor care mă priveau sceptic că nu am ales privatul pentru că aşa era mai comod. Nu am ales să urmez cursurile de jurnalism ale unei universitaţi private doar pentru a-mi obţine diploma mai uşor.
Când am luat această hotărâre nu m-am gândit la prestigiu, la condiţii sau la orice alt aspect. M-am gândit la oamenii pe care o să îi întâlnesc şi lucrurile pe care o să le asimilez. Şi la învăţământul privat trebuie să înveţi dacă vrei note mari, şi aici muncim pentru ceea ce ne dorim, şi aici există burse pentru cei mai buni.
Eu nu regret alegerea pe care am făcut-o, deşi sunt conştientă de toate prejudecăţile create în jurul acestui subiect, însă nu îmi rămâne decât să sper că la un moment dat mentalitatea se va schimba. Surprinzător sau nu, tot de noi, tinerii, depinde şi asta!
De ce am ales jurnalismul? Pentru că vreau să mă remarc prin ceea ce sunt eu şi prin ceea ce pot să fac. Dacă a fost o hotărâre bună? Asta depinde numai de mine, însă voi continua să am încredere în ceea ce am ales pentru că e ceea ce îmi place.

CRISTINA IOANA CIOBANU