DIANA MAFTEI – Scriitoare inspirată de benzile desenate

DIANA MAFTEI
– Scriitoare inspirată de benzile desenate –

Diana Maftei are 20 de ani, învaţă la Universitatea de Arte din Bucureşti, este la secţia de metal și a început să deseneze urmărind desenele animate făcute de Walt Disney. „Când le priveam, făceam mici schiţe cu personajele lor până m-a descoperit doamna profesoară Mosteanu … pe când eram în clasa a VII-a”, rememorează tânăra.
La liceu a făcut secţia de sculptură dar a fost interesată şi de celelalte secţii. Tot în timpul liceului a participat la un concurs de pictură, îndemnată de către profesoara cu care studia, pe care o chema Ludmila. Din anumite cauze, nu a putut afla ce s-a întâmplat cu lucrările trimise, sau dacă a obținut vreun premiu. Mai are și alte preocupări, ca orice tânăr de vârsta ei, însă pe acestea menționate le consideră a fi cele mai importante pentru ea.
Au inspirat-o poveştile după care şi-a creat propriile sale personaje şi naraţiuni pe care le povestea prietenilor, imitând personajele, până ce a întâlnit-o pe prietena sa actuală, Andra, care a convins-o să scrie împreună. În prezent, au două romane terminate, dintre care unul postat pe internet, gratuit. Speră ca într-o zi să ajungă să le şi publice, pentru a fi cunoscute publicului cât mai larg.
Viitorul și-l prevede luminos, fiind o fire pozitivă și foarte încrezătoare în forțele proprii, dorindu-și să își creeze propriul studio de animaţie.
Noi îi dorim succes și așteptăm cu mare interes să-i vizionăm filmele de animație.

Prof. MAGDA BĂCESCU

ROMAN – SAZALI (FRAGMENT)
De Diana Maftei și Andra Mihaela
După ce ne-am decis asupra planului, am mers să îi spunem şi Amandei ce aveam de gând să facem.
– Plănuim deci să ne fii un „martor la logodnă” de care nimeni nu ştie –momentan.
– Ştiţi că aveţi nevoie de inele de logodnă pentru chestia asta, nu? Ştiţi că suntem pe mijlocul mării şi nu avem cum să facem rost până mâine de ele, nu?
– O contrer, îi răspund rânjind. Vezi lanţul ăsta? o întreb. Îmi dau jos crucea de la gât şi i-l întind ca să îl vadă. Nu-l atinge, îi spun când vrea să pună mâna pe el. Aceasta îşi retrage mâna ca arsă. Lanţul ăsta e cheia de la o cutie pe care o port cu mine obligat, forţat. În ea am două inele de logodnă şi două inele de nuntă. Sunt nişte inele fermecate din cauza ritualului asta pompos care e mai deosebit. Dar nu se întâmplă mare lucru oricum! Le putem folosi pe ele dacă vreţi, le propun fetelor cu o privire serioasă.
– Nu… Dar… Shira nu apucă să termine ce avea de spus că Amanda îi puse mâna la gură, zâmbind larg.
– Da, sigur! Nu are nici o obiecţie.
– Perfect! Veniţi după mine! Cu siguranţă poate fac o prostie masivă acum, dar nu îmi pasă. Fătălăul ăla m-a călcat prea mult pe coadă zilele astea şi nu cred că sunt singurul care îşi doreşte să nu îl mai vadă pe barca asta… Problema cu inelele e că erau folosite strict dacă te îndrăgosteai, dar cum la mine nu o să se întâmple, nu cred că e vreo problemă.
– Asta e cutia, le spun şi le arăt capsula roşie ce o ţineam cu ambele mâini.
Hmm! Întotdeauna i-am admirat decoraţiile. N-am stat niciodată să citesc instrucţiunile de folosire care sunt scrise în limba veche a sazalilor. Bineînţeles că niciodată n-am stat să citesc ce scrie pe cutie. În fond, de ce mi-aş fi pierdut vremea? Instrucţiunile sunt pentru proşti. Ia să vedem că zice… „Pentru deschiderea cutiei e nevoie de cheia care va deschide cufărul şi de cei doi îndrăgostiţi. Indivizii cu pricina trebuie să deschidă împreună cufărul, ţinând cu aceeaşi mână cheia. Avertizăm că” bla bla bla… bla bla… off… nu se mai termină efectele deschiderii cutiei o dată… Aşa! În sfârşit ceva interesant! „După ce aţi învârtit cheiţa iar cutia s-a deschis, cuplul îşi va pune mâna în lectusul verde strălucitor iar inelele se vor forma singure pe mâna celor doi după ce va avea loc un sărut. Dacă cheia a fost atinsă de mai multe persoane, atunci efectul logodnei nu va avea loc. De asemenea dacă” bla bla bla… bla bla… mda… nu mai e nimic important de aici… Ce pompos e ritualul ăsta pentru un simplu schimb de inele…
– Bun deci trebuie să învârtim împreună cheia şi după aceea trebuie să ne băgăm mâinile într-o substanţă verde. Substanţa aceea se va lipi de mâinile noastre iar inelele se vor forma din ea după ce ne sărutăm. Dar hai să facem ceremonia astă seară, după ora de culcare. Substanţa aia verde dubioasă străluceşte şi ar atrage atenţia prea mult acum. Pune-o pe Amanda să stea de pază în seara asta iar când vor adormi cu toţii noi ne vedem de ritual. De acord?
– De acord, răspunse Shira simplu.
– Bun… Ora de culcare e în 4 ore. Ne vedem pe punte la ora 2 dimineaţa. Astfel, ne-am văzut cu toţii de treburile noastre până ce s-au culcat cu toţii. Hm! N-am mai fost până acuma logodit. Chiar şi dacă o facem doar că o farsă pentru prinţul înfumurat tot e puţin ciudat să ştiu că o să fac pe logodnicul Shirei. Pariul meu e ca şi câştigat cu siguranţă cu chestiunea asta. Hehehe… În sfârşit o să avansez în planul meu pentru a o face pe Shira a mea. Veni şi ora două. Înainte să începem, am verificat să ne asigurăm că toată lumea doarme. Ne-am întors pe punte şi am pus cutia pe un butoi. Eu, împreună cu Amanda şi Shira stăteam în jurul butoiului şi priveam cutia.
– Merg să stau de pază. Dacă se trezeşte cineva voi scoate un sunet de cucuvea. Baftă cu ritualul, ne spune şi pleacă la treaba ei.
Îmi scot cheia de la gât şi i-o arăt Shirei. I-o înmânez, apoi pun mâna peste a ei şi învârtim cheia în broască dubioasă a cufărului roşu, care începu să strălucească în momentul acela.
Amândoi deschidem curioşi capacul, iar o lumină verde, precum cea de smarald, ne colora feţele. Nu ştiu de ce dar simt inima cum îmi bate mai tare. O fi din vina culorii dubioase? Mă uit în ochii Shirei iar ea mă priveşte. Ne întoarcem simultan capetele şi privim înăuntrul cufărului. Ne privirăm, iar expresia de pe fetele noastre era aceeaşi. Eram amândoi pregătiţi. Ne vârâm împreună mâinile înăuntru iar lectusul se lipeşte de mâinile noastre. Ni le scoatem apoi din cutie şi ne privim. Acum e vremea sărutului… Nu ştiu de ce, dar inima a început şi mai tare să îmi bată. Cred că e din cauza ritualului. Câteva efecte adverse sau ceva…
În fine… Trebuie să închei cu Shira aşa zisa ceremonie de logodnă… Mă uit la ea, iar aceasta mă priveşte fără ezitare în ochi. E aşa sigură pe ea… nu pare de loc să vrea să dea înapoi şi nici nu pare să îi fie frică de ce va urma…