DOBROGEA, ISTORIE ȘI SPIRITUALITATE
În Dobrogea există numeroase lăcaşuri rupestre încă din cele mai vechi timpuri, iar pe vremea coloniştilor greci aceştia se duceau în peşteri pentru a-şi venera zeii. Se spune despre muntele Ostrovului că este Bethleemul nostru românesc. La Basarabi se află primele biserici de cretă, săpate în muntele de calcar. Aici îşi dorm somnul de veci marii noştri martiri şi întemeietori de credinţă: Zotic, Atal, Camas, Filip, Epictet, Astion, Chiril, Darius, Evagrie.
Bisericuţele de cretă, aflate la doar 15 km de Marea Neagră, în localitatea Basarabi-Murfatlar, săpate într-o stâncă de cretă acum mai bine de 1000 de ani, sunt un labirint de încăperi ce alcătuiesc un impresionant complex rupestru format din şase bisericuţe, un cimitir şi chiar vetre de foc. Bisericuţele din cretă sunt monumente unice în peisajul românesc, ansamblul rupestru stârnind interesul specialiştilor. Una din ipoteze presupune că un grup de călugări, veniţi de pe teritoriul Bulgariei de astăzi şi influenţaţi de creştinism, se adunau la Basarabi şi lucrau împreună cu localnicii la extragerea cretei, cariera de piatră devenind mănăstire asemenea cu cele din Cappadocia. Complexul a fost descoperit în anul 1957.
Ce impresionează la aceste vechi aşezăminte sunt foarte numeroasele desene rupestre reprezentând multe cruci, imagini umane şi animaliere, porumbei, sfinţi, scene liturgice, dar cele mai multe simboluri sunt legate de cultul creştin. O serie de inscripţii aparţinând altor populaţii ce s-au aflat în trecere pe teritoriul ţării noastre, păstrate pe pereţi, sunt încă nedescifrate.
Plecând de la Cernavodă spre sud, în direcţia Ostrov, ajungi în comuna Ion Corvin, comună formată din sate cu aspect pescăresc. Aici, la capătul unui drum ce trece printr-o pădure, într-un frumos cadru natural, se află Mănăstirea „Peştera Sfântului Apostol Andrei”, unde primul loc care se vizitează este peştera Sfântului Apostol Andrei. Este o biserică adevărată, săpată în stâncă, amplasată la baza unui mic munte împădurit. Peştera Sfântului Apostol Andrei este unul dintre cele mai importante locuri creştine actuale de pe teritoriul României. Legenda spune că Sfântul Apostol Andrei a creştinat oamenii acestor ţinuturi în cele nouă izvoare din vecinătatea peşterii. Preoţii cultului local, numiţi „sfinţi”, l-au primit cu dragoste în mijlocul lor pe Sfântul Apostol Andrei, primul ucenic al lui Iisus, care a ajuns pe aceste meleaguri împreună cu ucenicii săi, în anul 50 d. Hr., propovăduind cuvântul Evangheliei Mântuitorului.
Despre cum a fost descoperită peştera nu se ştiu prea multe, deoarece Dobrogea a fost timp de 400 de ani sub stăpânire otomană. Legenda spune că în anul 1918, un avocat din Constanţa, pe nume Jeran Dinu, în timp ce călătorea prin această zonă, în urma unui vis care s-a repetat, a descoperit Peştera Sfântului Apostol Andrei.
Peştera a fost curăţată şi s-au construit primele chilii, aducând şi primii călugări care oficiau sfintele slujbe în peşteră. Între anii 1933-1944 s-a amenajat aici un lăcaş de rugăciuni, sfinţit prima dată în 1943 de Episcopul Chesarie Păunescu, profanat în perioada comunismului şi restaurat între anii 1990-1994.
În biserica din peşteră, pe pereţii căreia se află o mulţime de icoane, iar în locul altarului o icoană mare a Sfântului Apostol Andrei, într-o nişă se află un fel de pat, scobit iniţial în piatră, despre care tradiţia spune că pe el se odihnea apostolul.
RODICA SUBŢIRELU
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro