ACASĂ / ARTICOLE / CĂLĂTORI PRIN UNIVERS / DOSARUL OZN – PETROZAVODSK

DOSARUL OZN – PETROZAVODSK

DOSARUL OZN – PETROZAVODSK

 

PREMIERĂ ÎN PRESA ROMÂNEASCĂ: UN CAZ MAI PUŢIN CUNOSCUT

 

„Aceste obiecte sunt concepute şi dirijate de fi inţe inteligente care au atins un nivel de dezvoltare foarte înalt. Este posibil ca ele să nu vină din sistemul nostru solar şi poate nici din galaxia noastră“ (dr. Hermann Oberth)

 

Este aceasta o primă întâlnire cu dumneavoastră, cei dornici să afle noutăţi sau să-şi fixeze cunoştintele dintr-un domeniu încă neînţeles, aflat într-o aură de mister, dar care suscită, de ani, un interes firesc şi nedisimulat – cel al prezenţei insolitelor obiecte zburătoare neidentificate (OZN) în trecutul dar şi în prezentul planetei noastre.
Fără îndoială, unele cazuri au devenit deja “clasice” în literatura de specialitate. Şi tot fără îndoială sunt cunoscute şi de dumneavoastră. Mă refer aici la cunoscutul şi mediatizatul caz ROSWELL, la cazul SOCCORO petrecut tot în areal american, dar şi la deja celebrul caz petrecut în România, în Pădurea Baciului de lângă Cluj la 18 august 1968. Cele trei fotografii realizate de Emil Barnea au intrat, de atunci, în literatura de specialitate ca mărturie a realităţii acestui fenomen. Alături de alte imagini surprinse pe peliculă fotografică de Paul Villa, la 16 iunie 1963, la ALBUKERKE, în Statele Unite – unele din puţine imagini color şi printre şi mai puţinele suite de imagini OZN existente. Astăzi mi-am propus să vă prezint un alt caz celebru în lumea ozenologilor, dar nu prea cunoscut marelui public. Ce pot să vă mai spun este că documentarea acestui articol este completă.
Iată, ce ştim până astăzi despre cazul PETROZAVODSK: 20 septembrie 1977. Petrozavodsk (în nord estul Rusiei), ora 4.00 dimineaţa. Locuitorii acestui oraş au fost martorii unui eveniment cu totul neobişnuit. Pe fondul întunecat al cerului a apărut o “stea” uriaşă, care trimitea spre Pământ “snopuri” de lumină. “Steaua” se deplasa lin către oraş şi, luând forma unei “meduze”, s-a oprit din zbor, aruncând spre oraş o mulţime de raze luminoase care dădeau impresia unei ploi repezi de primăvară. După un timp, acest fenomen a încetat. “Meduza” a făcut o mişcare în semicerc şi s-a îndreptat spre Lacul Onega, luând pe parcurs forma unui obiect roşu-aprins, dar alb pe margini.
Conform mărturiilor martorilor oculari, fenomenul a durat 10-12 minute. Directorul de atunci al Observatorului Hidrometeorologic din Petrozavodsk, Iuri Gromov, a declarat: “Până acum, cercetătorii din cadrul serviciul meteo din Karelia nu au întâlnit un asemenea fenomen. Natura acestuia rămâne o enigmă, iar în regiunea noastră nu au avut loc nici un fel de experimente tehnice.
Nu putem pune totul însă pe seama unui miraj, deoarece au fost foarte mulţi martori din mai multe puncte ale oraşului, iar declaraţiile acestora au extrem de multe elemente comune”.
Fenomenul a fost observat şi la Helsinki, aproximativ în aceeaşi perioadă.
Turnul de control al aeroportului a anunţat că s-a urmărit, cu ajutorul radarului, un… obiect sferic care se deplasa spre Est. Şi, totuşi, ce a fost? Ozenologul rus Felix Zighel scria în anul 1978: “Obiectul misterios a apărut din nord nord est, s a oprit deasupra oraşului Petrozavodsk 10-12 minute, zburând apoi spre nord. Obiectul avea un nucleu solid care era înconjurat, se pare, de plasma luminoasă.
Această parte a OZN-ului este descrisă de martorii oculari ca un obiect luminos de formă rotundă sau de disc cu un diametru de aproximativ 100 de metri. Atât în timpul zborului cât şi în perioada când s-a oprit din zbor, OZN-ul «arunca» gaze şi raze de lumină, obiectul luând forma unei meduze… Tabloul era formidabil! Nucleul central era de culoare roşuorange iar razele – alb-albastre. Era o lumină ca în plină zi, dar «locală», pentru că periferia oraşului a rămas în întuneric. Lumina provenită de la OZN era pulsatorie, fenomen ce apare frecvent în cazul unor asemenea obiecte. Luminozitatea a provocat multă emoţie, astfel că atunci când o maşină a salvării se întorcea din cursă şi a intrat în zona de «iradiere» a obiectului, echipajul maşinii a fost cuprins de frică, şoferul oprind motorul până la dispariţia «snopului» de lumină. Mulţi locuitori ai oraşului, fără a vedea OZN-ul, s-au sculat la ora 4 dimineaţa într-o stare nervoasă, neputând adormi apoi mult timp. Toate aceste efecte psihologice sunt caracteristice OZN-urilor, dar, fireşte, ele nu sunt prezente în cazul apariţirei unor obiecte făcute de mâna omului”.
În afară de “Meduza”, locuitorii oraşului Petrozavodsk au văzut şi alte obiecte. Galina Safonova, care lucra la Institutul de Geologie, declara: “M-am trezit din somn din cauza căldurii şi am vrut să deschid geamul. De la etajul 4 se părea că afară, la înălţime, se află un nor alb pulsatoriu care, după scurt timp, s-a mărit, având o culoare gălbuie. Din centru au apărut o sumedenie de raze, totul luând forma unei flori! Am înţeles, în sfârşit, că nu este un nor şi că pe margini au apărut alte obiecte mai mici, o invazie şi, la un moment dat, din centrul luminos au început să coboare nişte «cleşti» care acopereau lumina. Mi s-a făcut frică”.
O altă martoră oculară, Tatiana Tihonova, declară: ”În jurul orei 4 dimineaţa, când am ieşit dintr-o cabină telefonică, am văzut un obiect curios de mari dimensiuni care, deplansându-se, nu producea niciun fel de zgomot. Era rotund şi-şi schimba neîncetat culoarea – de la albastru la gri. Se deplasa spre lac la o înălţime nu prea mare, părând că se înălţa. Când a ajuns deasupra lacului, obiectul a devenit roşu, iar în jurul lui au apărut un fel de raze. În urma sa a lăsat un fel de abur spiralat care mi-a amintit de urmele lăsate de avioanele cu reacţie. După care obiectul s-a înălţat spre cer cu o viteză incredibil de mare lăsând sub el o «adâncitură» de mari dimensiuni care parcă lumina şi din care au ieşit două raze imense. Un alt OZN mai mic, desprins din cel mare, a plonjat în apele lacului. Desigur, m-am speriat foarte tare, m-am întors acasă şi multă vreme nu am putut adormi”.
Au fost observate şi alte fenomene curioase: multe case ale oraşului din care chiriaşii lipseau aveau geamurile “perforate” de orificii cu diametrul de 50- 70 mm. Altele aveau aceste orificii numai pe geamul exterior, cel interior rămânând intact. Geamurile au fost apoi cercetate, dar fără niciun rezultat. Specialiştii nu au putut să dea niciun verdict. Niciun fel de experienţă – inclusiv cu raze laser – nu a dat asemenea rezultate, fenomenul rămânând până astăzi inexplicabil.
E momentul să amintim că renumitul ozenolog rus Vladimir Ajaja, care a luat parte la încercarea de a elucida cazul Petrozavodsk, pe baza relatărilor martorilor oculari, cuprinşi apoi de un evident disconfort psihic, şi nu numai ei, subliniază un lucru interesant: este vorba despre acele găuri 50-70 mm de pe geamurile din apartamentele din care chiriaşii lipseau în acel moment. Ei bine, realizând o paralaxă inversă prin aceste orificii s-a obţinut înălţimea mai mult sau mai puţin precisă la care staţiona obiectul: 14 km! Şi încă ceva, la un an de la producerea evenimentului, în 1978, Ajaja a fost întrebat care ar fi semnificaţia faptului că geamurile erau perforate numai la apartamentele unde lipseau chiriaşii în acel moment. Ajaja nu a putut decât să confirme acest fapt. Dar Solomon Schulman, în cartea “Extratereştrii deasupra Rusiei”, publicată în SUA în 1985, referindu-se la acest aspect, notează: “Dacă considerăm acest fenomen o întâmplare, atunci probabilitatea acestuia cum se spune este sub zero, dar dacă îl considerăm ca o manifestare a unei inteligenţe pline de umanism, a unei civilizaţii extraterestre, care nu a dorit să producă nici un rău oamenilor, şi acest fenomen nu poate fi încadrat în conştiinţa noastră. Nu ne rămâne decât să constatăm acest fapt şi să rămânem neputincioşi în dorinţa de a-l explica”.

ozn

Şi deoarece fenomene asemănătoare s-au observat în aceeaşi dimineaţă şi la Helsinki, s-a conturat varianta apariţiei câtorva fenomene legate, fără îndoială, de “activitatea unor civilizaţii extraterestre” – un fel de desant extraterestru. Se punea întrebarea ce au vrut aceştia în fond şi unde au dispărut, la urma urmei… La Petrozavodsk, obiectele despre care vorbeau martorii oculari au zburat la înălţimi nu prea mari, executau manevre, rămâneau suspendate în aer, emiteau gaze şi raze, luminau, acţionau asupra psihicului uman. În orice caz, nu se asemănau cu meteoriţi, aurore boreale sau fulgere globulare.
Şi încă ceva: conform datelor furnizate de meteorologi, în dimineaţa aceea, în Karelia, la înălţimi până la 30 de km, sufla un vânt nordic, iar marea majoritate a OZN-urilor zburau spre nord, deci în sens contrar direcţiei vântului. După cum remarca acelaşi Felix Zighel, la 20 septembrie au fost observate circa 50 de OZN-uri după care au mai fost văzute asemenea obiecte la 30 septembrie, 22 şi 28 octombrie, 4 şi 9 noiembrie. Pentru a “echilibra” relatarea trebuie să vă spun că la un an de la aceste evenimente, începând din anul 1978, lucrând în cadrul unei Comisii Speciale a Academiei de Știinţe a Rusiei, Serghei Cernous, împreună cu un grup de cercetători, a analizat cu ajutorul instrumentelor optice diferite anomalii petrecute în decursul anilor în atmosfera terestră din nordul Rusiei, inclusiv celebrul caz de la Petrozavodsk.
La al VIII-lea Congres Internaţional dedicat OZN-urilor de la Sheffield (Anglia), Serghei Cernous, cercetător la Institutul de Geofizică Polară de pe lângă Academia de Știinţe a Rusiei, a prezentat un raport în legătură cu acest fenomen, declarând următoarele: “Şi noi am observat şi analizat acest fenomen, dar cu o reţea de camere panoramice, cu o deschidere de 180 grade şi am ajuns la concluzia că fenomenul a fost rezultatul unei acţiuni terestre, umane, şi anume a lansării satelitului Cosmos 955 de pe cosmodromul Plesetk din regiunea Arhangelsk şi nicidecum de o navă extraterestră, cum au fost înclinaţi unii martori să perceapă acel fenomen. Nu poate fi vorba de un OZN ci de un OZI (obiect zburător identificat)”.
Un alt punct de vedere, să-i zicem oficial, publicat la patru zile după eveniment, mai târziu chiar decât relatările din presa centrală. Mai mult decât atât: nota pe care o veţi citi imediat din ziarul din Petrozavodsk făcea trimitere la ziarele centrale, ca şi cum ar fi copiat din ele, dând impresia că nu are nicio legătură cu cele relatate. Iată textul complet al notei: “Pe baza datelor cunoscute, oamenii de stiinţă sunt înclinaţi să afirme că a fost vorba de un meteorit de mari dimensiuni. «Vizitatorul cosmic» a lăsat o urmă luminoasă, care s-a stins apoi împrăştiindu-se numai după 20 de minute. Aceasta este foarte firesc, deoarece, pătrunzând în atmosfera terestră, meteoritul a luat foc, încingând în drumul său învelişul de aer până la luminozitate”. Fără îndoială, este adevărat. Un meteorit poate să pătrundă în atmosfera terestră şi să ia foc, producând o mare luminozitate. Dar acesta NU POATE să se deplaseze cu viteză redusă, să se oprească, să rămână suspendat, să-şi reia deplasarea şi să-şi schimbe direcţia de zbor!!!
Vă reamintim că obiectul se deplasa cu viteză redusă spre oraşul Petrozavodsk, că a rămas suspendat luând forma unei “meduze”, îndreptând asupra oraşului o multitudine de raze luminoase. După care “meduza” şi-a reluat deplasarea spre lacul Onega, conform celor declarate de o mulţime de martori oculari care, să fim serioşi, nu puteau toţi să aibă halucinaţii…
Aşadar, stimaţi cititori, acesta a fost cazul de la Petrozavodsk, oraş situat în nord estul Rusiei, petrecut la 20 septembrie 1977.
Din păcate, un nou caz neelucidat, se pare, în mult prea lunga listă a prezenţei necunoscutului în atmosfera terestră şi nu numai.

ALECU MARCIUC

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Speologul Cristian Lascu are acasă o „Colibă Cucuteniană”

Chiar dacă nu este o „afacere” rentabilă, crearea unui muzeu sau al unui spațiu expozițional …

Omul și universul

Când a început totul? Pornim de la câteva din reflexiile după o călătorie în Asia …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: