DRAGOSTE & SF

DRAGOSTE & SF

Ca asistent social mă voi ridica întotdeauna în apărarea celor oropsiți, a celor considerați paria de către o societate în care dacă nu sunt perfecți nu au nicio șansă. Acest articol ascunde o poveste reală de viață, dar și o mentalitate a societății de tip Gattaca, venind din celebrele instituții T4 ale naziștilor în care cei inferiori sau bolnavi erau eutanasiați cu o celebră injecție. Menirea mea este de a vă invita la meditație într-o lume în care iubim mai mult omuleții grey decât pe cei de lângă noi cu probleme fizice, mentale sau de comportament. Suntem noi mai buni decât cei din T4? Acceptăm noi pe cei din spitale, de altă orientare sexuală sau în cărucior? Acceptăm noi alte popoare sau suntem ultranaționaliști, uitând că Dumnezeu ne-a creat pe toți și El nu e rasist. Dacă mai sunteți oameni atunci meditați la această poveste reală și încercați să nu râdeți sau să nu arătați cu degetul când vedeți o fată în cărucior sau cu probleme mentale. Pentru că menirea ziariștilor este de a schimba societatea în bine.
Meditați. Vă mulțumesc.

POVESTEA UNUI ÎNGER

Mentații psi se aflau în sala cea mare a institutului așezați pe perne moi de catifea. În mijlocul lor stătea maestrul Krill. Avea aceeași barbă albă și aceeași ochi mari expresivi. În episodul de azi vor învăța despre puterea și importanța cuvântului.
Maestrul Krill luă cuvântul și spuse: „Dragi mentați psi, copii ai Marelui Necunoscut, în orele următoare vom vorbi despre importanța și puterea cuvântului. El este energie vie, forță vibratorie care vine de la Marele Necunoscut. Un cuvânt poate zidi sau poate distruge. Un cuvânt poate chiar omorâ o persoană, poate chiar să o determină să se sinucidă. Dar același cuvânt poate ridica o persoană. Poate să o determine să nu se mai sinucidă și poate să-i trezească speranțele.
Se spune că undeva, departe, pe o planetă primitivă, dar frumoasă numită Pământ era un băiat care iubea o fată sărmană. Aceea fată avea probleme de tot felul, de la cele de adaptare până la cele pecuniare. Trăia cu mama ei și cu sora ei mai mare. Era înaltă, frumoasă, suplă, blondă. Dar avea o problemă. Nu se înțelegea cu nimeni. De fapt nimeni nu o înțelegea. Se certa cu mama ei, cu vecinii ei, cu sora sa. Toate certurile porneau de la bani. Fusese atrasă într-un cult orgiastic inițiatic, iar cei de acolo o violau și își băteau joc de ea. Certurile cu mama sa s-au terminat cu internări forțate în spital.
Acolo, în spitalele de pe planeta aceea pacienții cu probleme mentale au fost tratați agresiv. Au fost legați de pat, stropiți cu apă, înjosiți, bătuți. În dragoste, ea a fost părăsită de un băiat.
Căuta alinare în ajutorarea oamenilor.
Făcea o școală umanistă, dar nu avea bani să plătească taxele școlare. Și a întâlnit un băiat. Culmea e că și el avea probleme. Avea o imagine proastă despre el, era timid, dar mai presus de toate era curios. Totuși, el era atât de timid încât nu putea săși împărtășească iubirea unei fete.
Mental credea că nicio fată nu se poate îndrăgosti de el. Cerceta mult.
Avea tendința de a căuta compania fetelor. De a vorbi cu ele. Le ajuta și le înconjura cu dragoste.
Și acești tineri umaniști s-au întâlnit. Ea l-a invitat la ea acasă.
Acolo a asistat laa o ceartă a ei cu familia. Ea a plâns. I-a spus că a fost dusă cu forța la spital. I-a arătat rănile de la mâini. El nu a înțeles nimic. Era blocat. Timid. Vorbea cu ea la telefon dar nu avea curaj să-i mărturisească că o iubește. Era frumoasă. Prea frumoasă pentru el. Ea nu i-a cerut bani niciodată. Nu i-a reproșat niciodată nimic. El nu era capabil să-i ia nici măcar o floare. Aveau o relație platonică chiar dacă în sinea lor clocoteau de dorințe.
Se atașaseră unul de altul. Mergeau chiar și la biserică sau la religia oficială de pe planeta aceea. Dar nu puteau săși împărtășească iubirea. Erau blocați. Mergeau la fundații, la întâlniri, dar totul se învârtea în acest cerc vicios. Odată, ea l-a învățat să dăruiască. Să aibă milă de un bolnav epileptic care făcuse o criză pe stradă. Altădată, el a mers fără ea într-o excursie. Ea i-a reproșat că nu a luat-o cu el. Relația lor era sub semnul iubirii fără a-și comunica iubirea. Ea a făcut o pasiune pentru el. Îl urmărea. La un moment dat, l-a văzut cu o colegă de mână și a făcut o criză. El nu a reacționat pentru că nu și-a dat seama că era iubit de ea. Și a venit la el acasă. Dar se pare că Spiritul Malefic de pe planeta aceea veghea. Acesta era diavolul. El a intervenit fatal în aceea relație. Într-o zi, ea a mers la el acasă. A vorbit cu o rudă de-a lui. S-a destăinuit.
Dar nu a avut curajul să-i spună că îl iubește. Ruda, neștiind situația ei și neștiind relațiile băiatului i-a spus că el are pe altcineva, iar lui că ea are pe altcineva. Practic, nu ea a vorbit, ci acel spirit malefic, acel diavol. În sinea ei ruda se temea să nu-l piardă pe băiat. Dar era și orgolioasă și nu știa să fie tolerantă și să aline suferința. Se temea să nu-l mai aibă sub aripa sa pe băiat. Era geloasă. Protectivă. Se temea de schimbare. Și l-a sacrificat pe el pentru tendințele ei egoiste.
Fata a plecat, a plâns, a suferit.
El nu a sunat-o. Era incapabil să acționeze. Diavolul îi bloca și lui acțiunile, la fel cum a influențat-o pe rudă. Și la un moment dat, într-o dimineață, s-a răsturnat lampadarul din camera lui. A simțit o răceală, apoi în corp o neliniște, un strigăt mut. După 10 minute l-a sunat mama fetei pe băiat și l-a anunțat că fata s-a sinucis. Cuvântul și egoismul rudei a ucis un suflet nevinovat.
Dar dincolo de orgoliile, blocajele și tendințele noastre egoiste stă dușmanul implacabil al rasei umane. Cel care își bagă coada în relațiile umane: Spiritul Malefic sau diavolul. Povestea de azi arată puterea cuvântului. Dacă el ar fi fost acolo în clipa cea grea ar fi salvat-o.
Dar povestea lor nu se termină aici.
El a înebunit. A ajuns la spital. La același spital unde a stat și ea. Ea s-a transformat în înger. Veghea la sănătatea lui. Forța pozitivă a universului a transformat acel suflet chinuit în înger. I-a redat cunoștiința, viața, fericirea. El a iubit-o apoi atât de mult încât rătăcea pe străzi. După o nouă internare în spital i-a scris o carte. Apoi a tratat-o ca pe îngerul lui păzitor. Ea i-a apărut în vis. L-a îmbrățișat și l-a sărutat. I-a spus: nu-ți pune întrebarea când. Apoi i-a zis să se roage la Dumnezeu pentru o nouă relație. În alt vis i-a spus: fără mine ești mort!
Îngerii i-au spus băiatului că a fost iubit de fata aceea și că este iubit în continuare de ea. El a plâns. Dar s-a bucurat că este în cer cu îngerii. Că forța pozitivă a universului care este Dumnezeu a transformat-o în înger. Noapte de noapte se ruga pentru sufletul ei. A pomenit-o în acatistele bisericii. Dar ceea ce era pierdut s-a trasformat în ceea ce a fost găsit. În iubirea care străbate cele două lumi: cea grosieră sau reală și pământeană și cea subtilă sau astrală. Dumnezeu i-a salvat destinul ei. L-a salvat și pe el. L-a apropiat de oameni.
Plângea foarte des. Dar Forța Divină Universală sau Dumnezeu i-a pregătit un alt destin. O altă fată care să-i aline suferința. Și el a crezut în aceea forță. A învățat din greșeli și a zidit oamenii. I-a consiliat pe toți cei care erau pierduți. S-a răzbunat pe diavol. L-a combătut în cărțile sale. Și povestea lor a fost înrămată în cărți, cărțile duceau mai departe dorul lor.

Iar la vremea potrivită s-au reîntâlnit.
Au distrus cu puterea iubirii puterea malefică a diavolului. Îngerii i-au înconjurat cu dragoste. L-au ocrotit și pe el și au ajutat-o și pe ea.
Oamenii de pe planeta aceea au tendința de a judeca. De a considera că cei care au o problemă mentală merită tratați, izolați, etichetați. Dar ei au demonstrat că problema era a societății și nu a lor. Psihologii nu au vrut să o ajute. Medicii au îndopat-o cu pastile. L-au îndopat apoi și pe el cu pastile. Tot ceea ce aveau ei nevoie era un simplu cuvânt. Un simplu te iubesc. O deblocare. Cuvântul schimbă destine. Vieți. Culmea e că și el s-a certat cu mama lui. Și el era sărac. Dar acolo, sus, îngerii l-au ajutat. Forța divină l-a ajutat. Ea reglează toate acțiunile.
Povestea aceasta arată puterea cuvântului. Forța lui distructivă. El distruge vieți. Ca mentați psi trebuie să aveți puterea să învățați din greșelile altora. Din filele necunoscute ale Universului. Din răutatea oamenilor și a Spiritului Malefic care este diavolul.
De a avea puterea de a vă apropia de oameni. De a zidi, de a construi. De a reface suflete pierdute. Trebuie să aveți permanent vigilența să spuneți o vorbă bună. Să aduceți o alinare. Să fiți copiii Celui Preaînalt. Ai Marelui Necunoscut sau ai lui Dumnezeu. Să fiți acolo unde oamenii au nevoie de voi. Să învățați să spuneți te iubesc sau te iert. Țin la tine, te apreciez. Să ridicați pe cel căzut. Să ștergeți lacrimile celui trist. Să ajutați pe cel depresiv.
Medicii îi îndoapă pe oameni cu pastile. Dar ei uită esențialul. Să vorbească cu oamenii. Îi țin într-o cameră sub observație. Le prescriu tratamente, dar la sufletul lor nu se gândesc. Îi închid în spitale de psihiatrie și cămine spitale și îi uită acolo. Societatea le pun etichete și îi izolează. Se feresc de ei. Nu le recomandă iubirea, sprijinul celor dragi, înțelegerea. Avem tendința de a judeca pe cei căzuți. Pe cei cu probleme fizice sau psihice. Trăim într-o lume bolnavă. O lume a etichetelor. Sfărâmăm suflete.
Despărțim familii. Punem orgoliile și sentimentele noastre mai presus de iubire. De iubirea tinerilor. Părinții despart pe copiii lor de aleasa lor.
Părinții se opun. Lacrimile durerii sunt prezente peste tot. Lacrimile disperării sunt prezente peste tot. Nu mai avem puterea să fim oameni. Să trecem peste noi, peste fericirea noastră, egoismul nostru. Nu mai avem puterea să iubim necondiționat. Să dăm aripi celor din jur. Chiar și apropiaților noștri. Ne e frică că îi pierdem. Că vor iubi mai mult pe o persoană străină decât pe noi care le-am dat viața. Suntem nepăsători și indiferenți la iubire. La problemele altora. Îi tratăm pe ceilalți cu medicamente în loc, în loc să-i tratăm cu iubire. Suntem egoiști. Prea egoiști.
Ca mentați psi trebuie să fiți deschiși. Dar mai trebuie ceva: să aveți în minte fericirea celorlalți și nu a voastră. De a crea, de a ridica, de a zidi. De a îi spune celuilalt: și tu contezi. Și tu ești un suflet viu. De a îi întinde celuilalt o mână de ajutor.
De a iubi necondiționat oamenii.
De a ajuta. De a șterge lacrimile din ochii celorlalți. De a trăi cu cei cu probleme. De a îi ridica. De a vedea în ei un om. Nu o problemă. Un suflet viu. O pecete a Celui Preaînalt. De a învăța să dăruiești. De a învăța să zâmbești. Să aduci o vorbă bună. Să faci un compliment.
Dincolo de puterile deosebite pe care le descoperiți stă dragostea.
Iubirea necondiționată pentru oameni.
Aceea capacitate de a recrea suflete pierdute, de a transforma disperarea în bucurie, ce era pierdut cu ceea ce este regăsit, de a ne transforma în îngeri pe pământ, în veghetori. Religia Marelui Necunoscut este o religie a iubirii, nu a dogmelor. Orice dogmă nu valorează mai mult decât un strop de iubire și fericire. Dogmele nu trebuie să încorseteze omul. Să-l oprime. Să-l acuze. Dacă oamenii sunt încorsetați de dogme, eliberați-i de dogme.
Ajutați-i. Și ajutați-i să iubească.
Aceasta este menirea mentaților psi.
Aceasta este menirea voastră.
Fiți îngeri pe pământ. Veghetori.
Iubiți oamenii din tot sufletul, cu toată pasiunea. Nu judecați. Nu tăiați aripile oamenilor. Fiți acolo unde oamenii au mai mare nevoie de voi. Ajutați. Ridicați. Necondiționat. Fără bani.
Fiți îngeri pe pământ. Povestea de azi este reală, adevărată, tristă. Învățați din ea. Deschideți-vă inimile. Iubiți.
Să fiți iubiți”.

RĂZVAN-GABRIEL GHEORGHE