ECO-SELECŢIA ALIMENTELOR

ECO-SELECŢIA ALIMENTELOR

În viaţa cotidiană, de multe ori omitem sau pur şi simplu trecem, fără a ne mai gândi, pe lângă industria care ne asigură traiul zilnic. Începând cu alimentaţia, îmbrăcămintea şi terminând cu ambalajele care le înconjoară, toate provin din ramuri ale unei industrii create pentru a ne susţine stilul de viaţă. Consumerismul nostru nu este ceva apărut peste noapte, ci este ceva cultivat peste mai multe generaţii din lupta eternă între câştigul mai mare în defavoarea calităţii şi calitatea superioară în defavoarea preţului. Lupta invizibilă de astăzi se duce pe etichetele produselor scrise parcă din ce în ce mai mic. În era victoriană era considerat ceva ruşinos sau nedemn să îţi faci singur reclamă. Prestigiul te recomanda în funcţie de numărul de clienţi pe care îi deserveai şi calitatea unui anumit produs pe care îl ofereai. Intrând totuşi în pătura selectă de furnizori, chiar şi fără reclamă, te vedeai pus în faţa unui fapt cât se poate de adevărat. Cum poţi să păstrezi calitatea sau aspectul calităţii satisfăcând totodată mase tot mai mari de clienţi. Aici intervin secretele comercianţilor care astăzi sunt obligaţi să le înscrie pe ambalaj, dar noi nu le luăm în seamă. Diferenţa dintre neştiinţa de atunci şi nepăsarea de azi este inexistentă. Cauzele bolilor diverse sunt aceleaşi, conţinuturile ridicate de substanţe dăunătoare organismului în concentraţii mici, dar acumulate în timp.
Un exemplu îl constituie muştarul.

De la Philippe Cutezătorul, care l-a numit „Moult me tarde” („Îmi doresc cu ardoare”), prescurtat în „moutarde”, de unde avem şi noi azi denumirea muştarului, acest condiment ales a fost scump. Scump atunci că nu se inventase o industrie agricolă şi de producţie şi mai scump azi în boabe decât în banala pastă. În pastă, atunci ca şi acum, se poate adăuga o gamă variată de agenţi de îngroşare, arome şi coloranţi. Nu vorbim numai de muştarul de azi, vorbim de muştarul disponibil în băcănii în era victoriană. Trăim cu impresia că doar recent suntem supuşi bombardamentului chimic.
Nimic mai greşit, comercianţii sau producătorii fac asta de sute de ani, pentru rotunjirea profitului în defavoarea calităţii. În Anglia, în anul 1885, a fost brevetat un colorant alimentar ce a fost introdus şi în muştarul lui Philippe. Acest colorant alimentar era cromatul de plumb, care datorită culorii sale de galben auriu era folosit la pigmentarea muştarului alimentar îngroşat cu făinuri şi oţet. Printre multele lucruri la care era întrebuinţat cromatul de plumb se numără mai târziu şi vopsirea autobuzelor şcolare în galben aprins, specific acestora.
Efectele adverse erau multiple dacă acesta era consumat în cantităţi mari, dar fiind considerat de producător un condiment se înţelegea că nu era folosit în cantităţi mari.

Problemele apăreau când în compoziţia altor produse erau incluse, de asemenea, substanţe care în cantităţi mici nu sunt dăunătoare, dar în compoziţie cu alte substanţe pot provoca boli. Printre ele se numără banalul lapte, care, pentru a-i tăia aciditatea după trecerea termenului de valabilitate, se amesteca cu acidul boracic sau, cum era numit, Borax. În 1882, 1/5 din laptele din piaţa engleză şi franceză era alterat. Laptele era tratat cu acid boracic, aparent inofensiv, care prelungea alcalinele din lapte şi neutraliza Ph-ul în jurul cifrei de 7. Laptele, astfel stabilizat cu Borax, era tocmai bun de consum. În era victoriană, în anul 1893, Boraxul era folosit la multe alte lucruri, precum purificarea apei, dezinfectarea de ţevi sau eliminarea insectelor şi dăunătoarelor. Cele două produse chimice pot produce iritaţii ale tubului digestiv, greaţă, diaree, blocajul rinichilor şi pot duce până la afecţiuni ale sistemului circulator şi creierului.
Exemple sunt multe, dar în acea perioadă nu existau legi care să reglementeze conţinutul produselor sau obligativitatea inscripţionării acestora pe ambalaj.
Astăzi avem eticheta, dar nimeni nu o citeşte, deoarece preţul mic bate sănătatea.
Pentru a ne feri măcar de o parte din substanţele nocive, chiar dacă nu vrem să citim ambalajul, putem folosi câteva obiceiuri de a face cumpărături. Evităm produsele sub formă de pastă sau cremă, luăm produse al căror termen de valabilitate de la producţie până la expirare este mic şi încercăm să alegem produse în recipienţi sau ambalaje cât mai ecologice: hârtie, carton, sticlă, lemn.
Alimentele ce au termen de valabilitate mic de la producţie până la expirare nu au agenţi de conservare şi sunt în esenţă cât mai naturale. Totodată, ambalarea spune mult despre produs în sine şi, fără a face reclamă câtorva companii, au apărut pe piaţă ambalaje neutre. Laptele şi apa se găsesc în recipienţi de sticlă, legumele – tot la conservă de sticlă, iaurturi în ambalaje de carton şi nu de plastic şi cărnuri afumate la rece în loc de mezeluri în ambalaje de hârtie maro ceruită. Mulţi ar spune că e o întoarcere în timp, dar nu este cazul. O conştientizare a faptului că prin prepararea sau conservarea produselor în mod tradiţional implicit ne protejăm de o parte din substanţele chimice la care suntem expuşi zilnic. Pe lângă compuşii chimici din interiorul alimentelor, le avem şi pe cele care înconjoară produsul. Prin ambalaj înţelegem ceva neutru, care să protejeze şi nu să transforme produsul.

Studiile făcute de un laborator din Bucureşti, fără a da numele respectivului laborator sau al produselor testate, arată că în momentul în care un produs ambalat în mase plastice trece prin fluctuaţii de temperatură, 40 de grade în maşina de transport şi, la scurt timp, se răceşte la 5 grade – media din depozit, ambalajele degajă agenţi toxici ce intră în amestec cu produsele alimentare.
Recent, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a supus dezbaterii publice Proiectul de OM pentru aprobarea Listei cuprinzând standardele româneşti care adoptă standarde europene armonizate prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje vizând, printre multe alte lucruri, şi acest aspect.
Combinaţia optimă între alimente fără chimicale şi modul lor de ambalare este c h e i a E C O S E L E C Ţ I E I ALIMENTARE.
O viaţă sănătoasă nu înseamnă o viaţă mai scumpă, ci doar să fim atenţi la linia fină dintre neştiinţă şi nepăsare.

DRAGOŞ STOICA