ELIE RADU

ELIE RADU

Elie Radu, membru de onoare al Academiei Române, s-a născut la Botoșani la 20 aprilie 1853 şi a murit la 10 octombrie 1931, dedicându-și viața și activitatea meseriei de inginer constructor, profesoratului și modernizării infrastructurii rutiere a țării.
Dacă am face o paralelă a realizărilor sale, corespunzător dezvoltării industriei și mijloacelor mecanizate de transport și construcție ale acelor vremuri, comparativ cu perioada post revoluție, ca să nu mai vorbim de cea pierdută din perioada comunismului, când se puteau trasa șosele, autostrăzi, poduri fără restricții ale proprietății private și despăgubirilor, vom putea aprecia că realizările inginerului Elie Radu sunt chiar strategice, depășind prin amploare și perspectivă vremurile sale.
Născut într-o epocă de mari prefaceri pentru Moldova, 1853, a urmat, la Iași, studiile la Colegiul Național, continuator al fostei Academii Mihăileane, apoi , în anul 1872, pleacă la Bruxelles, unde a urmat cursurile la Școala Politehnică, pe care a absolvit-o în 1877. Erau anii Războiului de Independență de sub turci și debutează ca inginer alături de Anghel Saligny la construcția liniei ferate Ploiești – Predeal. Era vremea primilor regi ai României și a modernizării ei. Următorii ani, mai ales după Marea Unire cu Transilvania, au fost dedicați șoselelor transcarpatice, construcției a 650 km de căi ferate după concepții proprii, poduri din beton armat dintre care 8 peste Siret, peste Olt, peste 60 de clădiri de gări, dar și cu o viziune de modernizare la nivel național, realizând alimentarea cu apă a orașelor Botoșani, Sinaia, Turnu Severin, Târgoviște, Iași, rețeaua de alimentare a orașului București.
Un prim popas al gândurilor ne aduce în prezent la anii post revoluției din 1989, la tehnologia modernă accesibilă și la realizările în infrastructură mult mai modeste comparativ cu resursele tehnologice actuale, dacă ar fi să le punem în oglindă cu anii creației inginerului Elie Radu.
La Școala Națională de Poduri și Construcții Civile a predat trigonometrie, poduri și construcții civile, iar la Școala Politehnică din București, în 1920, cursurile de edilitate, conștientizând cerințele privind canalizarea și aprovizionarea cu apă a centrelor urbane.
Au rămas valabile și astăzi aceste cerințe restante desemnate de trei cuvinte: „școală, apă și canal”, la 100 de ani de când Elie Radu le gândea și le înfăptuia pentru orașele țării.
Aprecierea a venit parțial pe timpul vieții, dar mai ales târziu și ulterior prin acordarea titlului academic în 5 iunie 1926, iar post mortem prin acordarea numelui său Liceului Tehnologic „Elie Radu“ sau Sindicatului Drumarilor „Elie Radu”. Elie Radu este un inginer român pe nedrept uitat în analele istoriei, este unul dintre creatorii României moderne, este geniul care a construit România modernă: a făcut primele sisteme moderne din ţară de alimentare a oraşelor cu apă potabilă, primele şosele peste munţii Carpați și numerose drumuri între orașele țării, în special în Moldova.
Deoarece introduce în practică concepte care depăşeau pregătirea tehnologică a contemporanilor săi, în special în domeniul puţurilor construite cu aer comprimat, în 1897, este numit director de lucrări şi decide ca Bucureştiul să fie alimentat cu apă din subteran, proiectează rezervoare colectoare inovative. Hotărăşte amplasarea lor lângă puțurile de pe platoul Bragadiru, iar de aici, prin apeducte, aduce apa la Cotroceni și Grozăveşti, unde este filtrată.
Ca inovator, a revoluţionat construirea podurilor de ciment prin planșee și grinzi turnate de 8 metri în locul celor de lemn și înlocuind tăbliile scumpe din import, realizând astfel şi peste 20 de kilometri de poduri de cale ferată, după calculele sale.
Modest din fire, a preferat, în loc să ţină un discurs, mai bine o planşetă, o riglă şi un echer pentru a face un proiect.
Dintre multiplele sale realizări amintim Gara din Comăneşti şi Clădirea Primăriei din Bucureşti.

VIOREL GAFTEA