EXPANSIUNEA UMANĂ ÎN SISTEMUL SOLAR

EXPANSIUNEA UMANĂ ÎN SISTEMUL SOLAR

„Lucrul cel mai greu de înţeles despre univers este că poate fi înţeles” (Albert Einstein – „Cum văd lumea”)

În zilele noastre, necesitatea de a explora a dus la expansiunea către alte planete din sistemul solar, cu ajutorul robotic. Se presupune că o misiune internaţională către Marte va putea fi reală, folosindu-se Luna ca o staţie de pregătire pentru marele salt.
În următorii ani vor fi întreprinse misiuni robotice, care vor netezi drumul misiunilor umane, prin acumulare de date ştiinţifice. Unele dintre tehnologiile cheie pentru misiunile umane sunt foarte importante în căutarea de viaţă în alte sisteme solare, planete şi Luni.
Aceste misiuni vor transporta încărcături sofisticate, căutând răspunsuri la unele întrebări despre originea vieţii în sistemul solar şi cauzele ce pot duce la stingerea ei.
Universul este întreaga lume înconjurătoare, nemărginită spaţial sau temporal şi aflată în permanentă mişcare şi transformare, deci în continuă evoluţie.

Sistemul solar este o componentă a Căii Lactee. El s-a format acum circa 4,5 miliarde de ani, dintr-un nor protosolar care a intrat în unda de şoc a unei supernove.
Viteza de propagare a luminii este de milioane de ori mai mare decât a sunetului, poate înconjura Pământul de şapte ori în decursul unei secunde. Luminii de la Soare îi ia 8 minute pentru a atinge Pământul. Dacă Soarele s-ar stinge acum, în 8 minute am rămâne în întuneric. Este bine de ştiut faptul că Soarele, peste patru miliarde de ani, când îşi va epuiza în mare parte rezerva de combustibil, se va transforma într-o gigantă roşie. Odată cu expansiunea va deveni de mii de ori mai luminos, temperatura suprafeţei va scădea, atmosfera se va extinde, înghiţind rând pe rând orbita lui Mercur, Venus şi posibil Terra.
Pe astrul zilei se găsesc toate elementele chimice existente pe pământ, chiar şi aurul „înrudit” cu soarele. Din cauza temperaturii extrem de înalte, substanţa nu se poate afla pe el în stare solidă sau lichidă, ci numai în stare de plasmă incandescentă. Se estimează că vom putea studia cele mai întunecate locuri din Univers şi ne vom apropia cel mai mult de Soare.

Totul va începe în anii 2017 şi 2019. O misiune revoluţionară va orbita Soarele şi se va apropia de el aşa cum nu a făcut-o nicio altă misiune până acum. Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a făcut public şi proiectul unui telescop denumit „Euclid”, care va studia zonele întunecate ale Universului. Se va reuşi o despărţire a limitelor actuale de studiere a Soarelui. Misiunea va fi lansată de la Cape Canaveral cu o rachetă NASA. „Euclid” va fi trimis în spaţiu sperându-se ca, astfel, să se obţină mai multe informaţii în legătură cu accelerarea şi dilatarea Universului. Dilatarea Universului nu înseamnă că are loc dilatarea Pământului, a Soarelui, a Galaxiei Calea Lactee. Ea arată că are loc dilatarea spaţiului şi că se măreşte spaţiul dintre ele. Acest fenomen, expansiunea Universului, poate fi exemplificat cu ajutorul unui balon de cauciuc, pe care se reprezintă câteva puncte. Prin umflarea balonului, va creşte distanţa dintre puncte. Universul e reprezentat de balon. Nu există spaţiu fundamental în care se dilată Universul. Universul conţine tot spaţiul existent.
Atât în eventualitatea că va avea loc o catastrofă globală, cât şi în aceea că vom trăi în pace şi bunăstare până la adânci bătrâneţi, omenirea nu va rămâne pentru totdeauna pe bătrânul Pământ.
Terra este doar o singură lume într-un Univers nemărginit. Astăzi se ştie cu certitudine că există apă pe Marte, că asteroizii care traversează sistemul nostru solar sunt bogaţi în minerale şi că o mulţime de sateliţi sunt înveliţi în gheaţă. Tot de curând au fost detectate planete care orbitează în jurul altor stele şi unde există condiţii pentru prosperarea vieţii similare celor de pe Pământ.
Presupunând că am inventa tehnologia necesară pentru ca navele noastre spaţiale să călătorească la viteza luminii, ne-ar lua decenii până să ajungem la cele mai apropiate sisteme solare şi secole pentru a atinge centrul Căii Lactee. Ce efecte va avea asupra noastră o migrare spaţială de o asemenea amploare? Dacă părăsim Pământul, vom cuceri oare Galaxia sau Galaxia ne va cuceri pe noi?
Primul val de colonişti care ar folosi tehnologii de propulsie cu viteza luminii ar ajunge la Alfa Centauri, sistemul solar cel mai apropiat de Soarele nostru, în patru ani, iar în centrul Căii Lactee în 28.000 de ani. Colonizarea va fi frânată şi de naşterea şi consolidarea Imperiului războaie, crize de resurse, dezastre naturale şi crash-uri ecologice.
Ţinând cont de asta, cel mai probabil, prima navetă spaţială va ajunge la Alfa Centauri în circa 100 de ani, construirea unui imperiu galactic va dura în jur de 10.000 de ani, iar cucerirea centrului Căii Lactee – 100.000 de ani.

De la programele cu durată limitată la mega proiectele de o mie de ani, în prezent, cele mai multe proiecte care se dezvoltă se încadrează în durata unei vieţi de om: câteva decenii sau chiar mai puţin. Deloc liniştitoare sunt problemele grave care ar putea zori exodul spaţial (secătuirea resurselor, creşterea semnificativă a populaţiei, încălzirea globală) – probleme mondiale a căror rezolvare ar putea dura secole. Şi nimeni nu se încumetă să purceadă coerent la rezolvarea lor. Este foarte probabil ca un astfel de program de colonizare spaţială amplu, cu „final neaşteptat” şi care să se desfăşoare de-a lungul mai multor secole, să fie iniţiat odată ce mijloacele tehnologice ne-o vor permite.
Anticipând mai departe, în cazul în care colonizarea galactică va avea un prim scop elementar, atunci acela va fi expansiunea continuă a omenirii spre toate sistemele solare prielnice vieţii. Savanţii cred că oamenii au evoluat independent în diferite locuri din Galaxie. NASA vrea să călătorească spre stele în anii 2100. Agenţia Spaţială americană colaborează cu o altă agenţie, DARPA, cele două făcând un studiu de un milion de dolari pentru construirea unei super-navete spaţiale care să fie capabilă de o asemenea călătorie spre alte lumi. Proiectul ar putea fi concretizat peste 100 de ani, dată fiind complexitatea lui. Pentru a propune idei în acest sens, au fost cooptaţi inclusiv scriitori S. F. Şi persoane cu viziune care nu sunt neapărat specialişti ai NASA.
Costurile unor călătorii interstelare sunt uriaşe. Pentru ca proiectul să poată fi realizat, ar fi nevoie de numeroase surse de finanţare.
Este nevoie de o organizaţie puternică ce ar trebui să reziste în timp de 100 de ani pentru a putea concretiza totul. Totul ar depinde de posibilitatea ca alte planete să poată fi locuite, acest lucru dând sens proiectului.
Întreprinzătorii economici cu viziune, care vor investi în timp în afaceri spaţiale, vor cuceri sistemul solar.
„Frumoase sunt lucrurile pe care le vedem
Mai frumoase încă sunt cele pe care le înţelegem
Dar cele mai frumoase sunt acelea pe care
Nu le putem cuprinde încă cu mintea”.
(Niels Steensen, Steno)

Texte culese şi prelucrate de
MUGUR BĂILEŞTEANU