FLORIILE – BLAJINII – SOLOMONARII

FLORIILE – BLAJINII – SOLOMONARII

Cea mai importantă sărbătoare ce vesteşte Paştele este Sărbătoarea Intrării lui Iisus în Ierusalim, cunoscută în popor sub denumirea de Florii, când poporul l-a întâmpinat cu ramuri înflorite de finic, salcie şi palmier. Românii culeg pentru această sărbătoare crengi de salcie, cu muguri pe ele. Se spune că atunci când Fecioara Maria a vrut să treacă un râu, salcia s-a aplecat peste apă ca să poată trece. Atunci, Maica Domnului a binecuvântat salcia sortindu-i să fie dusă în fiecare an la biserică. Cu crengile de salcie sfinţite, credincioşii ating copiii ca să crească mari şi frumoşi, apoi le pun la icoană, păstrându-le tot anul, pentru a le folosi ca leac împotriva relelor care ar putea lovi casa şi pe cei ai casei. Ramurile de salcie simbolizează biruinţa asupra morţii, fiind o sărbătoare care marchează reînvierea naturii.
Biserica vede în această sărbătoare înaintarea lui Hristos spre jertfa de pe cruce. În seara acestei duminici încep deniile din săptămâna Sfintelor Paşti. La intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, creştinii interpretau un pasaj din „Cartea lui Zaharia” ca pe o profeţie (Zaharia 9:9-10):

9. Saltă de veselie,
fiica Sionului/ Strigă
de bucurie, fiica
Ierusalimului!
Împăratul tău vine la
tine; El este
neprihănit şi biruitor,
smerit şi călare pe
un măgar, pe un
mânz, pe mânzul
unei măgăriţe.

10. Voi nimici carăle
de război şi caii din
Ierusalim şi arcurile
Iată că de război vor fi
nimicite. El va vesti
neamurilor pacea, şi
va stăpâni de la o
mare la cealaltă, şi
de la râu până la
marginile
pământului.

De Florii, pe vremuri, se practicau câteva obiceiuri: oamenii se împărtăşeau în Duminica Floriilor pentru a nu le albi părul; fetele, pentru a-şi visa ursitul, puneau seara busuioc sub pernă; mâtişorii de salcie se puneau şi în apa în care erau spălaţi copii mici, ca să-i ferească de boli; se coceau atâtea pâini de făină de grâu câţi membrii erau în familie, mărimea acestor pâini fiind diferită în funcţie de vârstă. Aceste pâini se împleteau din aluat şi pe deasupra erau ornate cu cununi sau cruci din acelaşi aluat.
Ramurile de salcie erau utilizate şi de apicultorii care înconjurau cu ele stupii, în timp ce ţăranii îngropau mâţişorii în brazdă, pentru a asigura o recoltă bogată.

În credinţele românilor, Blajinii sunt un popor misterios care trăieşte într-o altă lume, locuiesc „la marginea mării”. Ei nu locuiesc în case, ci la umbra pomilor, sunt blonzi, umblă goi şi se hrănesc cu fructe. Rădăcina lor ancestrală ar fi primul om, Adam, prin fiul acestuia Set. Sărbătorii i se mai spune şi Paştele Morţilor întrucât, pe durata sa, sunt sărbătoriţi strămoşii familiilor. Sărbătoarea Blajinilor se regăseşte la o distanţă de 7 zile de la Paşte. Atunci, se depun ofrande pe morminte, se împart pomeni. Cei care beau vin roşu trebuie să verse câte o picătură şi în cinstea străbunilor.
În folclor, blajinii mai sunt cunoscuţi şi sub numele de „Rohmani” sau „Rocmani”, fiind pomeniţi şi de către Homer sub numele de „ramni”, „racmani”.
În Bucovina se spune că: „Blajinii sunt jumătatea de sus om, iar jumătatea de jos peşte şi trăiesc într-un pârâu; femeile şi fetele lor cântă foarte frumos încât răsună văile de cântecele lor melodioase.”
Potrivit legendei, se spune că blajinii stăpânesc forţele văzduhului dar că, din cauza răutăţii şi invidiei oamenilor, legăturile directe au fost rupte. Se credea că singurii care mai fac legătura dintre oameni şi blajini, şi mai transmit oamenilor câte ceva din tainele acestui neam dispărut, sunt solomonarii. Aceste nume provin de la regele Solomon, lăudat pentru înţelepciunea lui, cât şi pentru puterile sale de magician.
În tradiţia românească acest nume a fost preluat pentru a descrie nişte personaje misterioase, cu puteri nebănuite, iniţiaţi care pot controla vremea, pot porni furtunile lovind într-o toacă de lemn; pot da drumul ploii şi grindinei, le pot opri; pot face să îngheţe apele în timpul verii.
Solomonarii ar trăi în preajma munţilor, în zone pustii, aproape de iezere şi de peşterile adânci.
Se spune despre ei că sunt foarte înalţi („uriaşi”), cu părul lung, îmbrăcaţi în haine zdrenţuite şi foarte groase, par a fi nişte pustnici. Au întotdeauna, la ei o traistă în care îşi duc uneltele magice care sunt o toporişcă din fier, un frâu din coajă de mesteacăn şi o carte de vrăji.
Când vremurile devin grele, solomonarii coboară din înaltul munţilor şi străbat satele, cerşind de mâncare, încercând astfel bunătatea oamenilor.
Pomana primită o aruncă în ape curgătoare, ca să ajungă în ţara Blajinilor. Dacă nu primesc pomană se folosesc de vrăji pentru a chema grindina şi ploi interminabile peste sate.

De ziua numelui, redacţia revistei
„Independenţa Română”,
urează tuturor celor
care poartă nume de flori
„La mulţi ani!”

RODICA SUBŢIRELU