FRANCMASONERIA (I)

FRANCMASONERIA (I)

Necunoaşterea creează confuzii şi aprecieri eronate ce de multe ori devin groteşti. Cu cât misterul este mai mare cu atât creşte şi reacţia violentă a societăţii. Încă din antichitate, la Crotona, genialul Pitagora întemeiază o şcoală de filozofie şi ştiinţă, numai pentru tinerii superdotaţi. Toţi studenţii trebuiau să păstreze secretul învăţăturii pitagoreice.
Secretul a incitat curiozitatea cetăţii, care era convinsă că şcoala lucrează cu demoni şi i-au dat foc.
Pentru a evita reacţiile violente şi demonizarea unor activităţi nobile şi utile societăţii voi încerca să prezint, succint şi pe înţelesul tuturor, Francmasoneria, cu istoria şi miturile ei, cu succese şi eşecuri ce au dat naştere la interpretări răutăcioase ce ţin de satanism sau de teoriile conspiraţiei. Sper că ridicarea vălului lui Isis va arunca lumina asupra misterului ce învăluie Francmasoneria. Francmasoneria, onorabila societate, secretă cândva, discretă acum, a fascinat şi a trezit curiozitatea din momentul constituirii Marii Loji din Londra (1717) şi până azi. Dar ce a fost înainte de 1717, în perioada de preistorie a francmasoneriei? Ca şi religia, deşi francmasoneria nu este şi nici nu se pretinde a fi, are o istorie cu legende şi martiri. Ea este cunoscută în această perioadă ca Masoneria Operativă şi îşi are originea în constructorii marilor opere arhitectonice sacre, începând cu misterioasele piramide egiptene, templul lui Solomon şi catedralele gotice. Martirul, sanctificat de masonerie, este Maestrul Hiram Abif, arhitectul șef al templului lui Solomon. Hiram a fost ucis de trei ucenici care doreau să afle secretul de a deveni Maestru, fără a termina stagiul de ucenic, eludându-l pe cel de calfă; ca şi cum azi ai vrea să obţii masteratul fără a avea bacalaureatul (deşi acest lucru pare că a fost şi este încă posibil).
Cuvântul de trecere voiau să-l obţină cei trei ucenici prin tortură, lovindu-şi Maestrul cu rigla, echerul şi compasul, până când acesta a murit. Hiram a preferat să moară decât să divulge cuvântul sacru. De atunci, masonii caută cuvântul pierdut. Pe mormântul săpat în pripă, cei trei ucenici au pus o tufă de acaccia. De atunci, Hiram Abif este patriarhul masoneriei. Echerul, simbolul rectitudinii, şi compasul, simbol al ordinii cosmice (al geometriei), devin emblema masoneriei. Rămurica de acaccia, arborele ce nu putrezeşte, este semnul lor distinctiv, iar mănuşile albe, dovada inocenţei. Şorţul alb din piele de miel este elementul definitoriu al Francmasoneriei şi simbolizează munca permanentă, creatoare de valori universale. Legendarul Mare Maestru Hiram Abif, constructorul celui mai mare templu al antichităţii (menţionat şi de Biblie), va fi urmat de Platon şi Pitagora, arhitecţi ai spiritului, Zamolxis, arhitectul legilor, Paracelsus, mare arhitect al sănătăţii noastre şi Anderson, arhitectul statutelor masonice moderne (1723).

În evul mediu timpuriu apar catedrale gotice ale căror planuri nu se cunosc nici azi. Pietrarii şi zidarii catedralelor aveau secrete bine păstrate şi fiind foarte puţini, erau solicitaţi în toată Europa. Ei se bucurau de mari privilegii, printre care scutirea de taxe şi libera circulaţie. Aceşti pietrari – zidari, organizaţi în bresle, aveau semne distinctive (poansoane) şi o diviziune a muncii compusă din ucenici, cei care aduceau şi ciopleau piatra brută şi calfe care şlefuiau şi aranjau pietrele în ziduri şi pilaştri. Maeştrii erau singurii care cunoşteau planul general al catedralei. Aceasta a fost masoneria zidarilor constructori, sau Masoneria Operativă. De atunci, devine simbol şorțul masonic din piele de miel, mănuşile şi mistria. Odată cu distrugerea Ordinului Templier (1314), construcţiile catedralelor gotice intră în declin. În locul lor apar construcţiile civile şi militare. Acum vor apărea şcolile şi universităţile. Secretele construcţiilor, începând cu finele secolului al XVIII-lea, vor deveni manuale de arhitectură şi urbanism. Dezvoltarea ştiinţelor anunţă Secolul Luminilor. Masoneria Operativă simte nevoia să-şi deschidă porţile atelierelor (lojilor) pentru marile personalităţi din artă şi ştiinţă. Mai târziu vor fi acceptate şi alte categorii profesionale ale căror reprezentanţi de marcă se bucurau de notorietate. Aşa se transformă Masoneria Operativă în Masoneria Speculativă. Astfel, după ce în 1717 a luat fiinţă Marea Lojă a Angliei (de rit Scoţian), în Franţa se constituie Marea Lojă a Franţei (de rit Scoţian). În scurt timp, masoneria cuprinde toată Europa şi pentru că vorbim de un secol şi al colonialismului, din metropole masoneria se propagă peste mări şi oceane, devenind universală. Pentru a depăşi barierele religioase au denumit Marele Arhitect al Universului pe Creatorul Unic, denumit în marile religii ale lumii Dumnezeu, Allah şi Yehova.
Mari nume ale secolului XVIII din toate domeniile bat la porţile templelor masonice. Muzicieni de geniu, precum W. A. Mozart, Josef Haydn, Franz Schubert, mari oameni de ştiinţă ca Isaac Newton, Laplace, Benjamin Franklin, mari navigatori precum James Cook, mari gânditori ai secolului ca Voltaire, Diderot, Mirabeau, Lessing, Herder, Montesquieu, mari poeţi şi scriitori ca Goethe, Puskin şi Walter Scott, continuând cu cei mai importanţi oameni de după Revoluţia Franceză care vor schimba faţa noului secol ce va să vină: gen. Kleber, Joseph Fouché, Taleyrand, revoluţionarul Koszciusszko al Poloniei. Paradoxal, chiar
şi regii sunt atraşi de această şcoală filozofică şi morală ce propovăduia înţelegerea între oamenii puternici şi inteligenţi (Petru I – Țarul reformator al Rusiei, Cantemir – Domn al Moldovei, Alexandru I şi Alexandu al II-lea, Ţari ai Rusiei, Frederic al II-lea cel Mare al Prusiei, Iosif al II-lea – Împăratul Sf. Imperiu Romano-German, Gustav al II-lea – Regele Suediei, Wilhelm I – Regele Germaniei, Leopold I – Regele Belgiei, Ludovic al XV-lea – Regele Franţei). Francmasoneria devine acum o adevarată revoluţie a spiritului uman ce se va reflecta în toate domeniile de activitate, culminând cu crearea primului stat masonic – S.U.A, opera mareşalului Lafayette, Benjamin Franklin şi George Washington (primul preşedinte al Statelor Unite).
Acest stat nou creat, în nici două sute de ani, va trece de la comerţul cu blănuri şi tutun, de la creşterea vitelor de către celebrii cow-boys, la giganticele oraşe cu uriaşii zgârie nori, model pentru toate viitoarele mari metropole ale lumii, culminând cu primii oameni care au păşit pe lună (cosmonauţii Amstrong şi Aldrin erau masoni). De acum înainte, toţi preşedinţii Americii vor fi masoni (excepţia, J. F. Kennedy). Sfârşitul secolului al XVIII-lea, ce a adus atât de multe transformări binefăcătoare, devine agitat şi anunţă nori negri deasupra Europei.
Paradoxal este că, deşi din masonerie făceau parte capete încoronate cât şi înalţi prelaţi ca Prevost, John Wesley, Ramsey, James Anderson, Desaguliers şi chiar Papa Benedict al IV lea, nu poate fi stopat un fenomen îngrijorător ce va schimba soarta lumii, divizând-o.

În 1789 izbucneşte Revoluţia Franceză, având ca imediat obiectiv tocmai distrugerea monarhiei şi negarea lui Dumnezeu. Curg valuri de sânge, cad mii de capete nobile. Se dorea radierea a tot ceea ce a fost trecut şi luarea istoriei de la capăt. Revoluţia, care a început cu generosul „Liberté, Egalité, Fraternité”, scapă de sub controlul masonic precum ucenicul vrăjitor, instaurând dictatura arbitrariului. Un genial mason va pune capat haosului şi va transforma radical faţa noului secol. Napoleon Bonaparte, ajuns, din revoluţionar antimonarhist, împărat, cucereşte toată Europa, dă un nou Cod de Legi, dezvoltă ştiinţele (el însuşi membru al Academiei Franceze pentru contribuţiile sale la dezvoltarea matematicii), descoperă minunile Egiptului antic şi caută să unească popoarele Europei. Totul era însă mult prea devreme… mai devreme cu două secole (!).
Şi dacă secolul XVIII, Secolul Luminilor, pune bazele ştiinţelor moderne şi creează primul stat masonic, secolul XIX va fi secolul industriei şi al revoluţiilor. Începute în Franţa în 1789 şi continuate cu revoluţiile anului 1848 ce duc la formarea statelor naţionale, toate au la bază celebrul slogan „Liberté, Egalité, Fraternité”. Masonii vor reprezenta în continuare vârful de lance a acestor uriaşe transformari ce vor cuprinde tot mapamondul. Apar noi state independente ca Italia, Germania, Polonia, România, Bulgaria, Mexic, Columbia, Bolivia, Brazilia şi Egipt. Mari masoni ai secolului XIX ca Mazzini, Garibaldi, Gambetta, Bălcescu, Bolivar, Ismail Paşa şi Kosuth devin conducători ai revoluţiilor. De la mijlocul veacului al XIX-lea, mari artişti şi gânditori precum Victor Hugo, Rudyard Kipling, compozitorul Claude Debussy, Lafontaine, Prudhon, Bakunin (teoreticianul nihilismului), Jaques Montgolfier (inventatorul balonului cu aer cald), Berzelius şi Frederic Bartholdi, tot masoni, au sprijinit prin opera lor revoluţiile de emancipare naţională.
Odată cu dezvoltarea impetuoasă a industriei ce începe în Anglia, se dezvoltă o nouă clasă socială: proletariatul (muncitorinea). Se dezvoltă oţelăriile, căile ferate, extracţia şi prelucrarea petrolului, construcţiile. Dezvoltarea rapidă a mijloacelor de producţie duce la creşterea masei de muncitori. Se muncea „zi lumină”, protecţia socială era inexistentă. Accidentele de muncă, silicoza, intoxicările şi tuberculoza făceau ravagii. Exploatarea nemiloasă şi condiţiile insalubre de trai, precum şi apariţia unei clase de îmbogăţiţi peste noapte, formată din industriaşi şi bancheri, duc la nemulţumirea proletariatului, la revolte şi vandalizări. Masoneria caută răspunsuri la noile provocări sociale.

MIHAI ŞURUBARU