FRANCMASONERIA (II)

FRANCMASONERIA (II)

Necunoaşterea creează confuzii şi aprecieri eronate ce de multe ori devin groteşti. Cu cât misterul este mai mare cu atât creşte şi reacţia violentă a societăţii. Încă din antichitate, la Crotona, genialul Pitagora întemeiază o şcoală de fi lozofi e şi ştiinţă, numai pentru tinerii superdotaţi.
Toţi studenţii trebuiau să păstreze secretul învăţăturii pitagoreice. Secretul a incitat curiozitatea cetăţii, care era convinsă că şcoala lucrează cu demoni şi i-a dat foc. Pentru a evita reacţiile violente şi demonizarea unor activităţi nobile şi utile societăţii, voi încerca să prezint, succint şi pe înţelesul tuturor, Francmasoneria cu istoria şi miturile ei, cu succese şi eşecuri, ce au dat naştere la interpretări răutăcioase ce ţin de satanism sau de teoriile conspiraţiei. Sper că ridicarea vălului lui Isis va arunca lumină asupra misterului ce învăluie Francmasoneria.

Doi masoni, Marx şi Engels, recurgând la sloganul Revoluţiei Franceze – „Liberté, egalité, fraternité” – dezvoltă şi accentuează ultima noţiune – „egalité”.
În noua societate capitalistă bazată pe acumularea sălbatică de capital, produs prin „exploatarea omului de către om”, cu relaţiile de producţie rămase mult în urma dezvoltării mijloacelor de producţie, cei doi gânditori teoretizează şi mai târziu pun în practică economică, socială şi politică egalitatea între oameni. Aceasta are ca efect proprietatea comună asupra mijloacelor de producţie şi împărţirea produsului muncii „fiecăruia după nevoi, fiecăruia după necesităţi”. Această teorie va fi cunoscută ca „marxism” şi va sta la baza marilor revolte muncitoreşti. Noul slogan, „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!” va chema muncitorimea la formarea de „internaţionale comuniste”. În Franţa, în 1877, are loc „Conventul Marelui Orient Francez” ce va duce la o mare schismă în Masoneria Universală. Gânditorii masoni din Marele Orient Francez consideră că biserica şi credinţa în Dumnezeu nu mai sunt obligatorii. Pe cale de consecinţă, la 20 aprilie 1884, Vaticanul dă enciclica Papei Leon al XIII lea prin care condamnă masoneria ca necreştină.
Ateismul începe să pătrundă în păturile sărace, care nu mai cred în ajutorul divin. Izbucnesc revolte şi războaie. Războaiele sfârşitului de secol XIX vor culmina cu Primul Război Mondial. Acesta va fi diferit de toate războaiele de până atunci şi va cuprinde tot mapamondul. Vor apărea tipuri noi de arme, cu efecte distructive, devastatoare, ce vor lovi cumplit din toate mediile: din apă submarinele, din aer avioanele, pe pământ tunurile uriaşe şi tancurile. Unitatea de măsură a morţilor este milionul. Milioanele de soldaţi din tranşeele mocirloase ce suportau grozăviile războiului, tifosul şi păduchii, frica de moarte şi teroarea exploziilor încep să fraternizeze şi să se revolte. O mare revoluţie plutea în aer.
În Rusia ţaristă, ţară urişă, dar înapoiată, cu pierderi umane la fel de uriaşe, într-un război ce părea nesfârşit, apare un alt mason ce preia teoriile marxiste. El însuşi un mare teoretician şi genial organizator al unei revoluţii cu zeci de milioane de participanţi, ce va creea o nouă orânduire socială – comunismul. Acesta era Vladimir Ilici Lenin. Această nouă societate desfiinţează proprietatea asupra mijloacelor de producţie, împroprietăreşte ţăranii şi propovăduieşte mult aşteptata dreptate şi egalitate. Comunismul părea o nouă abordare a creştinismului – după 2000 de ani. Francmasoneria Rusă, care oricum nu fusese iubită nici de Ţar, este desfiinţată. Secretul masonic devine secretul de partid, culoarea albastră este înlocuită cu cea roşie, iar echerul şi compasul, instrumentele intelectualilor, sunt înlocuite de secera şi ciocanul – simbol al înfrăţirii dintre clasa muncitoare şi ţărănime. De reţinut că ţărănimea a fost foarte puţin timp proprietară, pentru că în scurt timp a fost forţată să predea pământul şi mijloacele de producţie la kolhozuri (vezi C.A.P. – urile de la noi).
Rusia devine primul stat socialist din lume şi pentru ca imperiul să nu se destrame se va intitula Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice (U.R.S.S.). Cu preţul a zeci de milioane de morţi, „egalitatea” va fi numai pentru vârfurile partidului, şi aici fragilă. Teroarea va înlocui Fraternitatea, iar Libertatea va fi doar pentru un singur om – tovarăşul Vladimir Ilici Lenin. Sunt exterminaţi toţi Romanovii, toţi nobilii ruşi, toţi ofiţerii armatei ţariste, precum şi toţi şovăielnicii. Urmau intelectualii, dacă Divinitatea nu intervenea la timp. Un sifilis justiţiar l-a trimis să propage comunismul pe „tărâmul celălalt” (e interesant că tot de sifilis a murit şi Karl Marx!). Lui Lenin i-a urmat gruzinul Djugaşvili, cunoscut ca Stalin (oţelitul).
Se naşte acum statul socialist de tip totalitar. După ce ateul Stalin îşi asasinează toţi rivalii politici, inventează „gulagurile” (lagăre de muncă forţată) pe care le populează cu milioane de deţinuţi politici – cei mai mulţi, numai bănuiţi a fi spioni şi duşmani ai poporului. Genocidul culminează cu execuţia a 7.000.000 de ţărani ucraineni (kulaki) şi 30.000 de ofiţeri polonezi, îngropaţi în mare secret în pădurea Katyn. Secretul era bine păstrat printr-o propagandă abilă şi întreţinută cu multă măiestrie.
Lumea liberă nu vedea decât marile realizări. Şi acestea erau, deoarece beneficiau de resurse de materii prime uriaşe şi de forţă de muncă gratuită, avându-l ca erou al muncii pe tovarăşul Stahanov – care a descoperit că ziua de muncă de 8 ore este în capitalism, unde oamenii muncii nu sunt stăpâni pe munca lor. Aici, în URSS, unde roadele muncii aparţin poporului, munca trebuie să fie continuă. Rusia sovietică a început industrializarea rapidă şi, în scurt timp, dintr-o ţară agrară înapoiată a devenit o mare putere industrială. Vrăjite parcă de progresele rapide şi necunoscând sacrificiile, multe popoare au îmbrăţişat comunismul de tip rusesc (Marea China şi Germania înfrântă după război). Comunismul devine un vis al popoarelor sărace, dar seduce şi intelectuali din ţări cu mari tradiţii culturale ca Italia, Franţa sau Spania. Deportările şi execuţiile în masă din Rusia lui Stalin erau necunoscute.

Dar ce făcea în tot acest timp Masoneria Albastră din Occident? Pe căi democratice, aboleşte sclavia la sfârşitul secolului al XIX-lea, promulgă noi constituţii care prevăd dreptul oamenilor la învăţătură, la asistenţă medicală, la organizare, dreptul femeilor la egalitate cu bărbaţii, combate segregaţia rasială, dă dreptul la libertatea exprimării, libertatea credinţei religioase şi votul universal. În 1920 ia fiinţă Liga Naţiunilor, unde masonul român Nicolae Titulescu a fost preşedintele sesiunilor din 1930 şi 1931.
Formal, şi statele comuniste au preluat multe din aceste drepturi ale omului. Curând, între marile puteri occidentale apar conflicte de interese, atât economice cât şi politice. În Germania înfrântă şi sărăcită după Primul Război Mondial, vine la putere Adolf Hitler, conducătorul (Führerul) Partidului Naţional Socialist. Ascensiunea lui fulgerătoare este sprijinită şi finanţată de organizaţii oculte de tip masonic (de exemplu, societatea Thule). Steagul naziştilor este ca al comuniştilor, pe fond roşu. Şi Hitler începe prigoana împotriva masonilor, pentru că Partidul Nazist, ca şi cel Comunist, avea propriile legende, ritualuri şi secrete. Nu avea nevoie de concurenţă. Ca şi Stalin în Rusia Sovietică, Hitler devine stăpânul Germaniei, căpătând dimensiuni mitice. Cei doi tirani se împrietenesc pentru o scurtă perioadă de timp. Înarmarea supradimensionată a Germaniei şi antrenarea unităţilor de tancuri s-a făcut cu ajutorul şi pe teritoriul URSS. Hitler îneacă în sânge Europa. În timp record, „Blitz-Krieg-ul” pune steagul nazist în toate statele Europei. Masonii din ţările cucerite trec în adormire sau se organizează în formaţii de partizani. Numai Anglia rezistă. Îmbătat de victoria rapidă, Hitler îşi atacă aliatul. Acţiunea „Barbarosa” îl ia prin surprindere pe Stalin! – era contra naturii. Relaţiile speciale ruso-germane aveau o lungă istorie. Cele două mari puteri masonice, SUA şi Anglia, sunt nevoite să se alieze cu duşmanul lor – Stalin. Ca şi „Marea Armată” a lui Napoleon, „Wermachtul” lui Hitler s-a înţepenit prin noroaiele stepelor şi zăpezilor spulberate de „Generalul Iarnă”.
Stalingradul şi Kursk-ul devin cimitirul soldaţilor germani. Acasă, însă, oraşele germane erau zilnic bombardate de flotele aeriene angloamericane.
Dezastrul Germaniei culminează cu sinuciderea lui Hitler. După război, Anglia devine epuizată economic şi îşi pierde coloniile. Franţa, de asemenea, iar Germania este un munte de moloz. Pe harta lumii, rămân numai două superputeri – SUA şi URSS. După ce a „eliberat civilizaţiile răsăritene”, URSS aduce odată cu tancurile şi comunismul de tip rusesc. Statele Unite, fără concurenţă, devin cea mai mare putere economică şi militară a lumii. Însă Capitalismul de tip american şi Comunismul de tip Sovietic nu pot convieţui. O „Cortină de Fier” împarte Europa postbelică în două, timp de 45 de ani.

MIHAI ŞURUBARU