IMPERIUL AMERICAN ÎN DECLIN ȘI ÎN RETRAGERE

IMPERIUL AMERICAN
ÎN DECLIN ȘI ÎN RETRAGERE

Istoria nu s-a „sfârşit”. În tratarea acestui capitol, martor principal a fost luat Francis Fukuyama, autorul celebrei cărţi „Sfârşitul istoriei şi ultimul om”, apărută în 1992. Potrivit judecăţii lui Fukuyama, istoria a pus în faţa omenirii să aleagă una dintre cele două alternative posibile: sistemul capitalist sau cel comunist. În decembrie 1991, omenirea a optat pentru sistemul capitalist, cel de-al doilea ieşind din istorie.
Convingerea mea este opusă celei a lui Fukuyama, potrivit căreia, odată cu sfârşitul comunismului, s-a sfârşit şi istoria, şi anume că istoria nu se va sfârşi decât odată cu omenirea. Ulterior, Fukuyama a abandonat conceptul din cartea amintită şi într-o nouă carte, apărută în 2014, intitulată „Ordinea politică şi declinul politic”, realizează o splendidă radiografie a lumii moderne de la Renaşterea industrială (sf. Sec. XVIII-încep. Sec. XIX) la democraţia şi globalizarea din zilele noastre.
Imperiul american în declin. Nimeni nu afirmă că SUA ar fi pe marginea prăpastiei. Dar că este în declin şi într-o îngrijorătoare criză de sistem o spun mai mulţi. Este vorba de Paul Kennedy, Michael Mann, Henry Kissinger şi mai ales Fukuyama, persoane de prim rang din mediul academic american. Fără nicio exagerare, „declinul politic” este la ordinea zilei în preocupările mediului academic american. În analiza critică a stării societăţii americane, Fukuyama pleacă de la constatarea incapacităţii instituţiilor statului de a se adapta la noile condiţii. În ultimii 25 de ani sistemul de guvernare şi administrare din SUA au cunoscut un proces de degradare. Instituţiile şi relaţiile sociale au rămas în urmă, devenind o frână în calea progresului. În SUA, cele trei ramuri ale puterii de stat – puterea executivă, adică guvernul, puterea legislativ-democratică, respectiv Congresul (Parlamentul) şi puterea juridică, adică tribunalele – nu au acţionat într-o concepţie unitară.
În SUA din zilele noastre, tribunalele au acumulat asemenea puteri încât au substituit în bună măsură instituţiile guvernului. Atât cetăţenii, cât şi organizaţiile private recurg la forţa tribunalelor pentru promovarea unor drepturi şi libertăţi.

În SUA, grupurile de interese operează pe un front larg prin ceea ce se numeşte „lobby”. S-a născut o imensă industrie a „lobbysmului”. Aceasta încorporează oameni speciali calificaţi şi cu mijloace financiare mari care încearcă să influenţeze membrii guvernului, dar mai ales ai Congresului pentru a sprijini sau a se opune adoptării unor legi. Instituţiile impuse lumii de americani: F.M.I., Banca Mondială, O.N.U. şi mai ales NATO încetinesc dezvoltarea lumii contemporane.
În actualul context politic mondial, Noua Ordine Mondială nu va mai fi doar opera SUA. Criza din Ucraina e o puternică dovadă. Dacă SUA nu sunt capabile să facă ordine în propria ogradă, cum să facă la scară planetară? E o absurditate să credem aşa ceva. SUA au o puternică rivală în privinţa structurării Noii Ordini Mondiale în China. E firesc să se simtă ameninţate. Elementele fundamentale de ordin intern ale declinului societăţii americane contemporane: starea deplorabilă a infrastructurii naţionale, starea generală a învăţământului american, care este neperformant, scăderea continuă a capacităţii de creaţie, inventivitate şi competiţie, creştere economică nesemnificativă.
Sunt şi intelectuali cu bun simţ care se ridică deasupra intereselor de grup. Interesele de grup sunt un cancer ce nu se poate elimina în totalitate, reprezintă una din cauzele importante ale declinului Imperiului american contemporan. Nu se pot omite consecinţele devastatoare ale costurilor exorbitante pentru supraînarmare ale
guvernului american. Toate imperiile lumii s-au prăbuşit din cauze interne.
A nu se uita acest amănunt de uriaşă importanţă. Realitatea ne obligă să n-o eludăm şi s-o recunoaştem: supremaţia Occidentului este de domeniul trecutului. Ordinea mondială impusă de americani se destramă. Suntem deja într-o lume post-americană. Deşi, cu profunde riscuri, singura soluţie pentru ieşirea din imobilism şi disfuncţionalitate a societăţii americane este văzută de Fukuyama printr-o revoluţie internă sau un cataclism exterior. La ora aceasta Imperiul este în retragere. Americanii s-au dovedit cea mai expansionistă naţiune. Au privit şi privesc Pământul ca pe o pradă ce li se cuvine, fapt ce ar necesita numeroase pagini spre a le înfăţişa şi face înţelese. O afirmaţie aparent şocantă: „Statele Unite ale Americii sunt creaţia Marii Britanii, adică opera englezilor”. Au făcut parte din familia „Coloniilor albe” înfiinţate de emigranţi, cu precădere din insulele britanice prin suprimarea populaţiilor autohtone.
Din această categorie de „colonii” mai menţionăm Canada, Australia şi Noua Zeelandă. Devenite state de sine stătătoare, acestea s-au constituit în „civilizaţia anglo-saxonă” cu pretenţii la dominaţia mondială, evident, sub conducerea absolută a Statelor Unite. Părinţii fondatori ai SUA au fost englezi, irlandezi sau scoţieni. Războiul de secesiune (1861-1865) a deschis calea unei dezvoltări industriale colosale şi a creat premisele expansiunii globale a SUA, s-au pus bazele unei formidabile industrii de război. Anii 1917, 1941 şi 1947 au fost ani de referinţă în ceea ce priveşte manifestarea „expansionismului” american la scară globală.

După terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial, americanii au ieşit extrem de puternici şi bogaţi, fapt ce le-a permis să-şi impună dominaţia asupra întregii lumi, mai puţin a „lagărului socialist” dominat de Rusia. Expansiunea spre Est a NATO s-a împotmolit în Ucraina. A forţa cu orice preţ extinderea ar fi un act de demenţă cu consecinţe imprevizibile. Supraextinderea este o altă dimensiune a declinului societăţii americane contemporane.
Oare să fi fost peste puterea de înţelegere a celor ce răspund de destinul SUA faptul că, dispărând inamicul existenţial al sistemului capitalist, lumea nu mai avea nevoie de „umbrela nucleară şi de securitatea americană”?
Expansiunea spre alte orizonturi este, fără îndoială, o trăsătură esenţială ce caracterizează o naţiune cu vocaţie imperială. Explică întrucâtva modul de a acţiona al SUA după încheierea Războiului Rece (1991).
Eşecurile în plan militar (Irak şi Siria) la care se adaugă izbucnirea în 2008 a crizei economice explică de ce SUA sunt în declin şi retragere pe front larg. Datoria publică a SUA, în 2014, a depăşit 13 trilioane de dolari (13.000 miliarde dolari). În asemenea condiţii e clar că SUA nu-şi mai pot permite să mai domine lumea şi nici nu mai au libertate de manevră.
Imperiul american va dispărea din cauze naturale, nu peste secole, ci în câteva decenii. Aceasta se va petrece când contradicţiile acumulate (numeroase şi profunde) ale societăţii americane şi nerezolvate vor ajunge la punctul sau masa critică, moment în care va avea loc explozia. Există „Doctrina retragerii”, aflată la baza strategiei naţionale de securitate a SUA în cel de-al doilea mandat al președintelui Obama. Iată că această stare de fapt a ajuns să fie recunoscută şi, mai mult chiar, să devină politică oficială de stat.
Se pare că americanii au început să se trezească la realitate. A început redeşteptarea, după cum evoluează lucrurile. Se poate spune că a început „perestroika” în variantă americană.
În SUA a început să se vorbească despre „sfârşitul Complexului Militar Industrial”.
Nu americanii vor hotărâ soarta omenirii. A venit, într-adevăr, vremea ca americanii să-şi redimensioneze ambiţiile imperiale. Doctrina Bush care viza dominaţia totală a lumii de către SUA s-a dovedit falimentară.

FLORIAN GÂRZ