INGINERUL RADU A. STOIKA PROMOTOR AL HIDROAVIAŢIEI ROMÂNEŞTI

INGINERUL RADU A. STOIKA
PROMOTOR AL HIDROAVIAŢIEI ROMÂNEŞTI

La 15 august 1925, cu prilejul Zilei Marinei Române, a avut loc zborul primului hidroavion de construcţie românească, „GETTA” S.T.C. tip R.A.S. – 1. Acesta a decolat din bazinul Titan al portului Constanţa, pilotat de celebrul pilot de încercare Romeo Popescu, avându-i ca observatori la bord pe locotenentul Diaconescu şi plutonierul I. Culuri. „Am imaginat acest hidroavion ţinând seama nu numai de toate progresele tehnice mondiale realizate până în prezent, dar încă şi de capriciile Mării Negre, în scopul de a inaugura aeronautica navală (hidroaviaţia) în Marina noastră de Război, dânsul putând servi atât ca aparat de recunoaştere sau ca auxiliar întrebuinţat la convoiuri de marina noastră comercială, cât şi pentru şcoala, antrenamentul şi perfecţionarea piloţilor destinaţi hidroaviaţiei, care astăzi ne lipsesc cu desăvârşire”.
La nevoie, va putea fi transformat, cu uşurinţă, şi în „hidroavion de bombardament” – dădea asigurări autorul acestui prototip, inginerul Radu A. Stoika.

Aviator la 13 ani

Printre puţinii români care, în anul 1913, se încumetau să zboare cu avionul s-a aflat şi un elev de liceu – pe atunci în vârstă de 13 ani: Radu Stoika, din Focşani. Câştigând bunăvoinţa unui pilot, acest copil a făcut mai multe călătorii „de agrement” înscriindu-se astfel în istoria aviaţiei româneşti cu titlul de cel mai tânăr zburător al nostru. În 1925, Radu Stoika avea să-şi adauge un nou şi strălucitor galon al carierei sale aviatice, inventând şi primul hidroavion românesc.
Inventatorul avea atunci 25 de ani şi era inginer specialist în aeronautică la Paris şi la Londra. Născut pe 10 noiembrie 1900, inginerul Radu A. Stoika era fiul colonelului August Ştefan Stoika, fost comandant al Artileriilor Diviziilor XVIII, XVI şi X a Brigăzilor de Artilerie VI şi III în timpul Primului Război Mondial (1916-1918). Radu A. Stoika s-a stins din viaţă pe 29 noiembrie 1971.

Inventatorul primului hidroavion românesc mai are la activ şi alte invenţii, dintre care amintim sania cu elice, construită în 1917 pentru armata română. „GETTA” fusese proiectat şi construit de inginerul Radu A. Stoika, între 1 iunie-15 august 1925, „cu personal românesc şi din materiale indigene”, în Atelierele Societăţii de Transport Constanţa (STC), cu sprijinul financiar al patronului George I. Georgescu, fost preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Constanţa.
„El a decolat cu multă uşurinţă, executând viraje numeroase deasupra oraşului la 500 m înălţime, însă a fost nevoit să amerizeze apoi în largul mării, pe furtună şi hulă, din cauza unei pene de motor. Cu această ocazie s-au putut constata nu numai perfectele calităţi nautice ale cocei, dar încă şi superioritatea aparatului, din punct de vedere aerodinamic, graţie principiului pendulului aplicat la sesquiplan, după care el este construit, care îi dă o stabilitate remarcabilă în aer, după cum dovedise stabilitatea şi echilibrul lui pe apă”.
Echipat cu un motor Hiero de 220 C.P. cu şase cilindri verticali şi elice propulsivă, aparatul era capabil să zboare 8 ore, cu o viteză de 160 km/oră, la un plafon de 4000 metri, cu o sustentaţie perfectă şi o amerizare în condiţii excelente.

Recomandat de viitorul rege Carol al II-lea

În calitate de inspector general al Aeronauticii, fostul principe moştenitor Carol a recomandat acest hidroavion Ministerului de Război.
Prin procesul verbal din 15 decembrie 1925 al Comitetului Consultativ al Aeronauticii, s-a opinat să se dea S.T.C. o comandă de 3 hidroavioane, din care primul să fie supus probelor statice, iar celelalte două la probele de zbor. Ca urmare, prin Jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 897 din 29 martie 1926 s-a aprobat comanda a 3 hidroavioane „GETTA”, dintre care două în ordine de zbor şi unul pentru încercarea statică.
Societatea de Transport Constanţa a solicitat pentru o celulă de hidroavion fără motor – 1.360.000 lei iar pentru o celulă de hidroavion pentru proba statică – 895.000 lei. În urma examinării costurilor de fabricaţie, Direcţia Superioară a Aeronauticii a oferit S.T.C. suma de 900.000 lei pentru celula de hidroavion fără motor şi 620.000 lei pentru celula de hidroavion destinată probelor statice.
Contractul a fost încheiat cu S.T.C., pentru sumele de 900.000 lei în loc de 1.360.000 lei pentru celula fără motor şi 620.000 lei în loc de 895.000 lei. Comanda s-a executat şi, la încercările statice făcute şi confirmate prin procesul verbal din 12 decembrie 1926, s-a văzut că atât celula cât şi coca nu satisfăceau, deoarece celula s-a rupt pentru coeficientul 5 în loc de 7, iar coca s-a rupt pentru coeficientul 5,7 în loc de 7. Ca urmare, prin referatul Direcţiei Superioare a Aeronauticii nr. 1907 din 9 februarie 1927, aprobat de ministrul de Război, generalul Paul Angelescu, chestiunea a fost hotărâtă a se lichida plătind fabricii valoarea integrală a contractului, iar cele 3 hidroavioane să treacă în posesia ministerului.
Prima nu mai era cazul să se acorde, fiindcă aparatele nu reuşiseră la proba statică.
La această soluţionare, prin petiţia sa din 25 februarie 1927 Societatea de Transport Constanţa a protestat, arătând că a început această industrie pe consideraţii patriotice şi de apărare naţională, pe încurajarea dată în 1925 de persoane competente şi îndeosebi inspectorii generali de atunci ai Aeronauticii şi Marinei, care ar fi declarat că aparatul este „Un fenomen tehnic şi o strălucită manifestaţie a geniului românesc”.
Declararea aparatului ca nereuşit la proba statică aducea S.T.C. ruinarea materială şi morală a preşedintelui acesteia şi, implicit, distrugerea unei industrii româneşti.
Ca urmare, se solicita acordarea primei de construcţie, care să compenseze în parte diferenţa dintre costul real al aparatelor comandate şi între suma dată de minister, cumpărarea prototipului de hidroavion „GETTA” de către Ministerul de Război cu preţuri care să cuprindă cheltuieli de amenajare, instalaţie, fabricaţie, experienţă, pilotaj, aerodrom, administraţie etc, respectiv achitarea diferenţei de bani pe care societatea avea să-i primească din suma acordată pentru construcţia celor 3 hidroavioane comandate.

Avându-se în vedere, printre altele, faptul că exista un interes major pentru sprijinirea industriei aeronautice întrucât nu numai supremaţia aeriană, dar însăşi menţinerea constantă a puterii aeriene iniţiale, în decursul unui război, depindeau de aptitudinile şi capacitatea industrială a ţării în fabricate de aviaţie şi că S.T.C. făcuse eforturi notabile pentru a realiza prototipul unui aparat autohton, societatea merita să fie ajutată.
Soluţia propusă de Direcţia Superioară a Aeronauticii prin referatul nr. 3566 din 3 martie 1928, şi anume stabilirea valorii reale a lucrului celor 3 hidroavioane şi evaluarea ajutorului cu care Ministerul de Război urma să sprijine S.T.C. era soluţia cea mai bună.
De asemenea, existau premise pentru achiziţionarea şi a celui de-al patrulea hidroavion construit de aceasta.
Deşi a proiectat şi construit şi alte aparate – „SABINA” tip R.A.S. – 2, conceput ca un avion biplan de vânătoare pe flotoare, cu două locuri în tandem, echipat cu un motor fix în stea de tip Jaguar, în varianta nr. 1/365/270 C.P. şi nr. 2/400/450 C.P. şi „BINELLE”, o avionetă monoplan de sport şi turism tip R.A.S. – 4, cu un singur loc şi un motor de 200 C.P., statul român a preferat să achiziţioneze hidroavioane italiene.

Pro memoria

Din iniţiativa căpitanului aviator Ion Bonchiş şi a pictorului Traian Marinescu, pe faţada imobilului fostei Societăţi de Transporturi Constanţa din str. Griviţa nr. 44, pe 12 august 1992 a fost dezvelit un ansamblu comemorativ menit să evoce momentul construirii şi zborul primului hidroavion românesc, „GETTA”.
După retrocedarea imobilului şi ajungerea sa în paragină, sub ameninţarea demolării iminente, împreună cu comandorul (r) Teodor Petriman, preşedintele Asociaţiei Române pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii – filiala Constanţa, am decis şi am reuşit să strămutăm placa comemorativă în parcul Muzeului Marinei Române. Slujba de sfinţire a monumentului, integrat în expoziţia în aer liber a instituţiei pe care am coordonat-o în calitate de şef de secţie şi de director timp de 8 ani, alături de „Troiţa Marinarilor” şi alte exponate de marcă ale patrimoniului naval naţional, a fost oficiată marţi, 20 iulie 2004, de către preotul constănţean Enache Drăguş.
Un act reparatoriu şi un reper la confluenţa tradiţiilor Aviaţiei şi Marinei Române, arme a căror frăţie instituţională va dăinui peste veacuri.

MARIAN MOŞNEAGU

Activităţi şi realizări ale inginerului Radu A. Stoika
– Brevete pentru hidroavionul „GETTA S.T.C.” – tip R.A.S.1, hidroavionul „SABINA” – tip R.A.S.2, aeroplanul „BOMBONEL” – tip R.A.S.3, avioneta „BINELLA” – tip R.A.S.4.
– Proiecte şi construcţii a unei sănii automobil (1925), de ambarcaţiuni cu motor şi şalupe de coastă (1927-1930).
– A organizat şcolile profesionale, medii tehnice şi institute de învăţământ superior cu funcţii de Şef Secţie şi Inspector General în cadrul Ministerului Industriei Grele
– Ministerul Energiei Electrice în perioada 1948-1952.
– Membru permanent al Aeroclubului Franţei.
A participat la diferite delegaţii în Austria, Franţa, Anglia, fosta URSS şi fosta Cehoslovacie.
– A publicat peste 280 de lucrări la diferite reviste şi cărţi de ştiinţă şi tehnică.