ION AGÂRBICEANU ȘI LASERUL ROMÂNESC

ION AGÂRBICEANU
ȘI LASERUL ROMÂNESC

Anul 2017 marchează aniversarea a 55 de ani de la obținerea fascicolului laser în România, la numai doi ani după raportarea mondială; se întâmpla la 20 octombrie 1962 în laboratorul „Metode Optice în Fizica Nucleară”, condus de profesorul Ion Agârbiceanu, într-un grup de tineri fizicieni pasionați de a desluși tainele ce se ascund în atomii unor gaze nobile, fascicolul era al laserului cu He-Ne. Era destul de curând de la data înființării în 1956 a Institutului de Fizică Atomică la Măgurele, pe atunci un sătuc situat la doar 12 km de București, la inițiativa profesorului Horia Hulubei, revenit de la Paris după obținerea titlului de doctor în fizică sub coordonarea lui Jean Perrin în fața unei prestigioase comisii din care făcea parte și Marie Curie. Deși invitat să se alăture fizicienilor francezi, Horia Hulubei dorea să se reîntoarcă în țară, cu intenția de a pune bazele școlii românești de fizică.
Și iată, în acest răstimp, s-a scris o istorie în fizica românească, astfel că la capătul acestui arc se vorbește despre apropiata finalizare a lucrărilor de construcție a celui mai performant laser, facilitatea ELI (Extreme Light Infrastructure) Infrastructură de Lumină Extremă (în sensul unor performanțe deosebite) – pentru că în fond acesta este fasciculul laser – o rază cu proprietăți deosebite față de lumina obișnuită.
Am intrat în laboratoarele de la Măgurele în 1968 cu ocazia efectuării practicii destinate la sfârșitul anului IV pregătirii lucrării de licență și făceam parte din grupul de studenți veniți de la Universitatea din Timișoara pentru documentare la biblioteca IFA și a lua contact cu activitatea de cercetare; și iată, cariera mea s-a încheiat în unul din institutele care s-au desprins din IFA în 1977 pentru a desfășura activități specializate pe diverse topici științifice.
Nu știam atunci când mi se propusese să vin să lucrez la IFA că așa se va întâmpla și acum, când a trecut o jumătate de secol de atunci, cred că a fost o șansă de a lucra în acest institut și într-un domeniu de activitate interesant, pasionant, în preajma unor specialiști deosebiți pe care i-am stimat și cu care am avut colaborări pe care le apreciez, în mod cu totul special.
L-am cunoscut pe profesorul Agârbiceanu în timpul practicii studențești pentru pregătirea lucrării de licență, la sfârșitul anului al IV-lea de studii, când într-o zi, fiind în laboratorul în care îmi urmăream cursul experiențelor mele, a intrat grupul de colaboratori cu profesorul în frunte în turul obișnuit prin fiecare laborator pentru a discuta stadiul cercetărilor, eventuale impedimente necesar de a fi rezolvate, abordări sau colaborări cu alte colective cu expertize complementare. Profesorul Agârbiceanu era un bărbat frumos, cu părul complet alb, cu fața bronzată contrastând cu cămașa bleu ciel și un pantalon de culoarea untului. I-am fost prezentată, amabil, m-a întrebat asupra problemelor de care mă ocupam, creșterea cristalelor de KDP (fosfat dublu acid de potasiu) cu proprietăți electro optice folosit ca dublor de frecvență; nu știam că a fost prima și ultima întâlnire cu profesorul Agârbiceanu întrucât, curând, o boală incurabilă avea să-i curme viața, mult prea devreme. Ion Agârbiceanu, născut la 6 ianuarie 1907 în Bucium, Alba, este unul din cei doi fii ai preotului și cunoscutului scriitor Ion Agârbiceanu. A urmat cursurile liceului „George Barițiu” din Cluj, apoi studii superioare la Institutul de Electrotehnică din București (1925-1929), continuând la Facultatea de Științe din Paris și obținând titlul de doctor sub conducerea profesorului Aimé Cotton în anul 1934 cu teza „Ėtudes sur la fluorescence et le spectre de l’ absorption des vapeurs de Iode”. În 1935, Nicolae Malaxa i-a susținut un stagiu post doctoral în laboratorul de spectrocopie a metalelor la trustul de armament Vickers – Armstrong în Anglia, fapt ce a avut repercusiuni în perioada comunistă, prin măsuri restrictive.
Ion Agârbiceanu a fost între anii 1948-1951 profesor la Institutul de Petrol și Gaze, apoi a devenit profesor la Facultatea de Fizică și Matematică a Universității București (1951-1955), unde a stabilit relații profesionale cu profesori prestigioși precum Grigore Moisil, Joseph Auslander, pentru ca ulterior să devină șeful uneia din catedrele de fizică din Politehnica București.
În 1956 apare monografia „Lumina Polarizată”, lucrare de referință în domeniu, expertiza profesorului Agârbiceanu determinând invitația de a conduce laboratorul „Metode optice în fizica nucleară” din nou înființatul Institut de Fizică Atomică, de către profesorul Horia Hulubei. În colectivul de tineri din jurul profesorului se găseau fizicieni teoreticieni precum Nicolae Ionescu Pallas, care a dat interpretarea teoretică a structurilor spectrale hiperfine, Laurențiu Blănaru, care și-a susținut teza doctorală la Tecknical Universität Clausthal Germania sub conducerea profesorului Herbert Mayer, s-a specializat în depunerea filmelor subțiri necesare realizării oglinzilor laser – rezonatorul optic, Ion M. Popescu a desfășurat un stagiu de lucru în Laboratorul de Spectroscopie Herziană sub conducerea lui Alfred Kastler, ulterior laureat al Premiului Nobel. Seriozitatea activităților desfășurate în laboratoarele străine cât și un spirit de muncă susținut imprimat de profesorul Agârbiceanu au permis abordarea unor cercetări avansate în domeniul structurilor atomice izotopice și hiperfine – rezultate recunoscute la nivel internațional (ex. Prof. Alfred Kastler și Pierre Jacquinot de la Ėcole Normale Supérieure de Paris), precum și în domeniul fenomenelor descărcărilor în gaze, tehnica vidului, depuneri de filme subțiri, etaloane Fabry Pérot, analiză spectrală de înaltă rezoluție. Acesta era cadrul în care s-a obținut în octombrie 1962 fascicolul laser He-
Ne la numai doi ani după raportarea mondială, rezultat relatat în lucrarea „Contributions á l étude des lasers aux gas” cu participarea unui grup numeros de pasionați fizicieni și tehnicieni, un succes care a reprezentat un adevărat imbold pentru anii ce au urmat.
Aveam să aflu de la colegii mei că profesorul Agârbiceanu obișnuia să organizeze întâlniri „informale” (amicale) la COȘ (Casa Oamenilor de Știință) nu doar cu cercetătorii, ci cu întregul colectiv, când atmosfera destinsă, discuțiile profesionale, dar și cele private erau de natură a crea acea atmosferă de conlucrare, de cunoaștere mai apropiată a fiecărui membru al colectivului cu toate datele sale și eventualele probleme personale. Ulterior, în discuțiile amicale aveam să aflu de la tehnicieni aprecieri sau comentarii asupra modului de lucru al fiecărui membru al colectivului, căci stilul de muncă impus de coordonator determina obținerea rezultatelor.
Cercetările abordate ulterior au condus la realizarea unor diverse tipuri de laseri cu bioxid de carbon (V. G. Velculescu, L. Blănaru, A. Agafiței, V. Drăgănescu, D. Duțu, I. Guțu, D. Dumitraș), cu mediu activ solid (V. Vlad, G. Nemeș), argon ionizat (C. Berenyi, V. G. Velculescu, I. Guțu), sub diverse forme privind performanțele (emisie în regim continuu, sau pulsat, nivele de putere sau energie) potrivit aplicațiilor pentru care se solicitau de potențiali utilizatori din domeniul cercetării, ai medicinei, industriei și educației.
În 1963 Agârbiceanu a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Activitatea intensă desfăşurată în acest domeniu modern al fizicii secolului XX a determinat transformarea laboratorului, în 1969, în Departamentul de Laseri cu mai multe grupuri de lucru în domeniul dezvoltării laserilor cât și a aplicațiilor cu laseri (procesarea materialelor, holografie, procesarea optică a informației, metrologie, aparate medicale etc.) Îmi este deosebit de plăcut să-mi amintesc de fiecare dintre colegii mei de muncă și cu regretul de a nu le fi spus poate la momentul potrivit cât de mult le apreciam competența, talentul ingineresc și minunile care ieșeau din îndemânarea lor. Dintr-unul din aceste laboratoare a plecat primul bisturiu cu care cel ce a devenit academicianul Leon Dănăilă a făcut primele intervenții de extirpare a unor tumori intracraniene și a dezvoltat protocolul de neuro microchirurgie, utilizând o mână mecanică concepută și realizată de unul dintre tehnicienii din același departament de laseri. Un alt laser de mare putere cu transport de gaz GT 1200 a fost realizat în mai multe variante care au permis cercetări și rezolvarea unor probleme de prelucrări neconvenționale cu laser precum perforări de piese metalice, suduri, tratamente termice etc la Combinatul Siderurgic Galați, la Politehnica Timișoara și chiar în Germania, într-o întreprindere industrială.

Cercetarea aplicativă era obiectivul principal și finanțarea era justificată de capacitatea de rezolvare a unor probleme rezultate din nevoile practice. Profesorul Agârbiceanu, ca de altfel toți șefii de laboratoare având educația școlilor străine în care s-au format, au promovat un stil de muncă favorabil dezvoltării personalității fiecărui cercetător și stabilirii unui climat de colaborare pentru progresul problemelor abordate.
Profesorul Horia Hulubei își continua realizarea proiectului de construire a unui campus științific după modelul celor americane și vest europene dezvoltând diversele discipline auxiliare: mecanică, tehnica vidului, optică, chimie, tehnică de calcul etc, invitând specialiști care lucrau în alte întreprinderi în activități tehnice, în genere produse cu licențe străine. Așa se face că au fost aduși de la IOR (Întrerinderea Optică Română – licență Zeiss Jena) tehnicienii cei mai buni, capabili să îndrume tineri absolvenți de licee tehnice pentru a asigura realizarea unor componente optice necesare montajelor experimentale, știut fiind faptul că în genere se marșa pe ideea realizării sui generis a diverselor accesorii tehnice necesare. Ulterior, în atelierele de la IFA, s-au realizat pompe mecanice de vid, care au funcționat ani de zile în diversele fabrici și tot la IFA s-au realizat și primele calculatoare de concepție românească, astfel că IFA era în anii primului meu contact cu Măgurele un brand de excelență și nu puțini erau profesorii promotori a unor direcții de cercetare dezvoltare moderne.
De altfel, repartizarea absolvenților se făcea în diversele centre universitare pe specialități, iar la IFA erau angajați absolvenți de elită din universități și politehnică, în general colaboratori ai revistelor de matematică și ai olimpiadelor naționale și internaționale.
Dezvoltarea Platformei de la Măgurele, cu institutele individuale ca problematică, a fost concepută ca un campus complex de pregătire a celor ce urmau să desfășoare cariere în domeniul științei, având oportunitatea de a se forma din timpul studenției în diversele branșe ale fizicii, chimiei, biologiei. Trebuie să spun că în marea majoritate cei ce au lucrat la IFA au rămas cu nostalgia anilor în care au studiat, pus în practică cunoștințele dobândite grație îndemânării, talentului și poate geniului tehnic cu care au fost înzestrați. Mulți au păstrat acel obicei inițiat și cultivat de un alt profesor mult admirat și apreciat, Mircea Oncescu, un mult pasionat fizician și fin intelectual, de a se întâlni foștii IFI-iști pe malul lacului (de-acum în Cișmigiu) pentru a depăna amintiri și a nu da uitării timpul destinat unei fascinante profesii care este cercetarea științifică.
Mă bucur să urmăresc cum din acest creuzet creat din pasiune, dăruire și talent așa cum îmi place să consider acest spațiu care este Platforma Măgurele, într-o zi nu prea îndepărtată, va funcționa acel laser superperformant care va permite rezolvarea unor probleme în medicină, experimente de fotofisiune, de producere a particulelor accelerate de
protoni şi ioni cu ajutorul laserului, de electrodinamică cuantică, ecologizarea deșeurilor radioactive, în fine, un cadru de excelență în care vor performa tineri și poate mai puțini tineri, împătimiți de depășirea granițelor
cunoașterii. Managerul general al acestui proiect este acad. Nicolae Zamfir, director al Institutului de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”. „Propunerile de proiecte și experimente supuse avizării au determinat angajarea unui număr de 60 de cercetători din 30 de țări, în mare parte români, profesori universitari, cercetători, chiar și ingineri care aveau propriile firme în SUA și Canada și care au ales să se întoarcă în țară ca să lucreze la acest proiect. O treime dintre angajați sunt cetățeni străini, din Bulgaria, Polonia, Italia, Franța, Germania, Japonia, India, China și SUA“, a declarat directorul ELI-NP.
Acesta va fi laserul noii facilități ELI cu tot arsenalul de dotări auxiliare pentru realizarea experimentelor, a achiziționării datelor, prelucrării acestora prin tehnici de calcul și modelări moderne. Va fi, de asemenea, nucleul unor noi surse de informații, dezbateri asupra problemelor fizicii moderne, în conferințe, seminarii, pregătiri de noi proiecte în colaborări internaționale, un puternic centru de excelență.

Dr. CLEMENTINA TIMUȘ