MANIPULAREA POLITICĂ ȘI ISTORIA RECENTĂ A ROMÂNIEI (II)

MANIPULAREA POLITICĂ
ȘI ISTORIA RECENTĂ A ROMÂNIEI (II)

O definiţie schematică a manipulării s-ar rezuma la acţiunea de influenţare socială care are drept scop modificarea unor percepţii sau comportamente şi atitudini pentru obţinerea unor foloase în favoarea manipulatorului, dar, câteodată, şi în beneficiul celui manipulat. Astfel, manipularea poate fi negativă (cu preponderenţă) şi pozitivă (mai rar), de exemplu în cazurile când medicul sau preotul îşi sfătuiesc pacienţii şi respectiv enoriaşii refractari să adopte o viaţă sănătoasă din punct de vedere fizic (trupesc) şi moral (duhovnicesc).
Giordano Bruno, în cartea sa despre care am amintit în prima parte, spunea că sunt mai uşor de manipulat masele decât individul, adevăr la care o să ne întoarcem ceva mai târziu. Până atunci o să prezentăm, foarte succint, câteva strategii de manipulare:
1. Manipulatorul va prefera spaţiul pe care îl poate controla, mai ales dacă persoana manipulată opune rezistenţă.
2. Dialogul dirijat este important pentru că se poate observa modul de gândire şi atitudinea faţă de o problemă, dar şi comportamentul persoanelor ţintă. Astfel, acestea vor fi invitate să vorbească primele, manipulatorul analizează ceea ce spun, identificând atât punctele forte cât şi pe cele slabe care vor fi „valorificare” corespunzător.
3. Tot în timpul dialogului manipulatorul poate afla informaţii preţioase pe care nu le cunoaşte (sau de care nu este sigur şi nu le poate verifica imediat) cu scopul intimidării „ţintei”, dar şi pentru a-şi crea o lumină favorabilă, văzut ca o persoană competentă, sigură, puternică, demnă de respect şi mai ales de încredere.
4. De multe ori (când este cazul), manipulatorul se va adresa pe un ton hotărât (ridicat) şi chiar imperativ, cu scopul intimidării. Energia negativă transmisă cu acest prilej îl va face pe „subiectul ţintă” să se retragă, să cedeze şi chiar să renunţe la ideile, concepţiile sau intenţiile iniţiale. Comportamentul agresiv prin intimidare sau ameninţare transmite sentimentul de frică sau panică în sufletul persoanelor manipulate.
În acest caz să ne reamintim de celebrele discursuri fulminante ale unor lideri politici din istoria ultimului secol care au „electrizat” masele. Sigur, discursurile respective au fost rostite (sau răstite) în contextul unor realităţi economicosociale specifice epocilor respective care au favorizat accesul rapid la putere a unor formaţiuni politice extremiste.
Din păcate, în ultimii ani istoria s-ar putea repeta în ceea ce are ea mai rău, dacă avem în vedere adevărul, pe cât de cinic pe atât de crud, că oamenii nu sunt capabili să înveţe nimic de la ea.
5. O altă metodă este graba sau lipsa de timp. Invocarea lor au ca rezultat acţiuni şi hotărâri pripite care îl avantajează pe manipulator. Graba şi lipsa de timp provoacă tensiuni mari psiho-afective care pot anula idei şi acţiuni raţionale ale subiectului ţintă.
6. Inducerea de către manipulator a sentimentului de neputinţă a subiectului şi prin intermediul criticii, folosită ca o altă formă de atac psihologic. Astfel, subiectul se simte marginalizat, critica devenind o metodă eficientă a scăderii „stimei de sine”, ceea ce duce la anularea propriilor păreri (renunţarea la ele). Subiecţii „mai slabi de înger” (cu labilitate psiho-afectivă mai accentuată) vor renunţa uşor şi nu vor putea fi combativi.
7. Tăcerea sau refuzul comunicării de către manipulator îl face pe subiect să aibă îndoieli şi să-i crească acestuia disponibilitatea pentru luarea unor decizii avantajoase pentru manipulator. Refuzul comunicării pe orice cale: tehnologia modernă în domeniu (internet, telefonie) dar şi întâlniri amânate (sine die) sau evitate.
8. Şantajul este poate cel mai cunoscut şi mai des folosit procedeu de manipulare. Manipulatorul exploatează în avantaj propriu orice „punct slab”, orice vulnerabilitate a subiectului, orice defect sufletesc.
9. Crearea unui sentiment de dependenţă a subiectului faţă de manipulator, care ar fi în fapt o subordonare psihologică ce se poate realiza prin „hrănirea” sau susţinerea unor comportamente de dependenţă (sau fenomene de adicţie), cum ar fi, de exemplu, jocul de noroc sau drogul, îndeosebi în cazul persoanelor defavorizate.

***

După acest preambul, necesar pentru a ne familiariza cu câteva din cele mai cunoscute şi folosite procedee de manipulare, vom purcede, aşa cum am anunţat la sfârşitul părţii întâi, la o foarte succintă analiză a modalităţilor de manipulare politică a poporului român în perioada postcomunistă.
Considerăm că este necesar să repetăm şi să subliniem realitatea enunţată anterior că, de-a lungul întregii istorii a umanităţii, popoarele lumii au fost manipulate în sensul dorit de puternicii politici şi economici, oficiali sau oculţi, aparţinători ai diferitelor epoci. Astfel, multe dintre războaie, revoluţii şi lovituri de stat, de multe ori soldate cu schimbări de regimuri politice, au fost rezultatul unor maşinaţiuni subterane, ascunse cu grijă de istoria oficială şi necunoscute marelui public. NU de puţine ori, în spatele uşilor închise, în toate aceste cazuri au fost constituite cu migală şi multă ştiinţă complicate strategii de manipulare gândite de grupuri, societăţi sau servicii, mai mult sau mai puţin secrete. De mult timp s-a aflat ce rol important au jucat diferitele societăţi secrete (sau discrete) în pregătirea Revoluţiei Franceze din 1789 sau în aceea de la 1848 care a cuprins aproape toată Europa.
La rândul ei, schimbarea de regim politic a României din decembrie 1989, numită în diferite feluri, a fost şi ea pusă la punct, cu mult timp înainte, mai ales în afara graniţelor ţării. Acesta este un adevăr susţinut cu argumente, între alţii, şi de generalul Aurel I. Rogojan în cartea sa „Fereastra serviciilor secrete”, cu subtitlul „România în jocul strategiilor globale”, capitolul „1989: Dintr-o iarnă în alta… România în resorturile secrete ale istoriei”, lucrare amplă şi extrem de bine documentată, apărută în anul 2011 şi care, alături de altă carte a sa: „Factorul intern – România în spirala conspiraţiilor” din anul 2016, demonstrează, fără putinţă de tăgadă, ce rol determinant joacă manipularea politică în istorie.
Acum, după mai bine de un sfert de secol de la Evenimentele din decembrie 1989, tot mai mulţi români îşi dau seama de marea şi vicleana manipulare psihologică la care au fost supuşi (fără să conştientizeze) în zilele şi lunile acelea, aşa că nu vom stărui asupra lor, totuşi am dori să reamintim doar de gogoşile diversioniste cu teroriştii, cu exagerarea numărului de morţi, precum şi cu susţinerea ideii de genocid, cu scopul evident al generalizării revoluţiei.
În anii imediat următori, au apărut tot felul de lozinci fabricate în aceleaşi laboratoare care, în vremea comunismului, au lansat alte minciuni manipulatorii despre vagoanele pline cu aur ale regelui Mihai, componente ale trenului încărcat cu imense bogăţii ce ar fi părăsit ţara în exilul său forţat şi despre burghezii şi moşierii care au supt sângele poporului: „Nu ne vindem ţara!”, „Moarte intelectualilor!”, „Noi muncim, nu gândim!”, „Se reîntorc moşierii să ne ia pământurile!”, „Vine regele să-şi ia înapoi averile!” etc. Manipulări de o stupizenie ieşită din comun, clădite pe fondul vechilor intoxicări ideologice, tipic comuniste, induse în mentalul colectiv al poporului imediat după anul 1947 şi care au facilitat, după patru decenii, controlul unor grupuri sociale folosite ca masă de manevră de către puterea instaurată de sfârşitul anului 1989, cerându-se astfel disensiuni artificiale între diferitele categorii sociale, aşa cum s-a întâmplat (cu mult succes) în anii de glorie ai stalinismului şi poststalinismului.
Astăzi, suntem convinşi că pe toţi cei care s-au lăsat manipulaţi cu astfel de lozinci absurde, în vremurile acelea tulburi de la începutul anilor ’90, îi cuprinde ruşinea şi regretul privind la modul cum arată România, din toate punctele de vedere, după cei douăzeci şi şapte de ani care s-au scurs de atunci. Este limpede, pentru orice om cu capul pe umeri, că dacă România ar fi urmat drumul firesc spre democraţia reală de tip occidental, cârmuită de politicieni cinstiţi, patrioţi şi incoruptibili, cu potenţialul economic deţinut atunci şi cu competenţa profesională a întregului popor, această ţară ar fi ajuns, incontestabil, între primele state europene în ceea ce priveşte nivelul de trai. Este inadmisibil ca poporul român să trăiască atât de rău, într-o ţară ca România, după un sfert de veac de la Evenimentele din decembrie 1989! Dar, din nefericire, această ţară, potrivit planurilor economico-financiare impuse de proiectul globalizării şi a reaşezării geostrategice, structurate în cele mai importante cancelarii ale lumii, trebuia eliminată din competiţia cu statele dezvoltate economic, îngenuncheată, jefuită, siluită şi transformată în colonie, în piaţă de consum şi în ţară de categoria a treia. În spatele unor idei generoase şi nobile, iniţiatorii-constructori ai globalizării şi Noii Ordini Mondiale îşi ascund adevăratele lor intenţii folosindu-se de strategii psihologico-manipulatorii de o perfidie cutremurătoare. Din cartea Donei Tudor, „Manipularea opiniei publice în conflictele armate”, vom afla care sunt stratagemele psihologice de manipulare a popoarelor ţintă, veritabile atacuri la conştiinţa de sine a naţiunilor, pe cât de agresive pe atât de ipocrite. Iată numai câteva dintre ele:
1. „injectarea îndoielii cu privire la valorile culturii naţionale;
2. negarea valorilor culturii autohtone, proliferarea kitch-ului, culturii de împrumut şi subproducţiile culturale;
3. impunerea unui complex naţional de inferioritate culturală;
4. crearea unei confuzii naţionale în ierarhia valorică;
5. politizarea actului de cultură;
6. denigrarea personalităţilor şi valorilor culturale naţionale;
7. promovarea neîncrederii generale şi a lipsei de respect faţă de instituţiile naţionale fundamentale;
8. transformarea actului de cultură într-un apanaj al falselor elite;
9. spolierea patrimoniului naţional;
10. intoxicarea şi dezorientarea valorilor individuale;
11. minimalizarea valorilor profesionale;
12. cultivarea neîncrederii în sine şi
în mediile sociale productive;
13. crearea unui sentiment de culpabilitate naţională, izolare, singurătate şi de dezaprobare a opiniei publice internaţionale;
14. excluderea unor categorii sociale din viaţa socială;
15. alimentarea şi declanşarea unor tensiuni interetnice şi interreligioase;
16. crearea şi întreţinerea unui sentiment de insecuritate naţională;
17. inducerea unui sentiment de inutilitate naţională”.
Sigur, toate aceste strategii de manipulare a unui popor şi de destabilizare a unei ţări nu ar fi fost eficiente fără complicitatea clasei noastre politice care, după 1989, a distrus cu bună ştiinţă întreaga economie naţională şi a trădat aspiraţiile legitime şi fireşti ale poporului român, aservind ţara intereselor străine.
În anul 1990, economia României nu a fost un „morman de fiare vechi”, aşa cum rău intenţionat s-a afirmat de către unii oficiali, cu intenţia intoxicării psihologice a poporului spre a-l manipula în sensul dorit de cei care au plănuit disoluţia ţării, una dintre cele mai elocvente dovezi fiind fabrica de vagoane „Astra” de la Arad, care a reuşit să evite falimentul (prin forţele proprii ale muncitorilor conduşi de un director cinstit, corect şi competent) şi să se impună, ulterior, cu un succes deosebit, pe piaţa mondială. Întrebarea e până când?
În strategia psihologică odioasă de destructurare a statului român şi de a-l elimina de pe piaţa internă a capitalului autohton au fost concepute şi iniţiate ample campanii de presă, prin intermediul cărora jurnalişti vânduţi unor obscure interese străine au lansat o zvonistică iresponsabilă cu privire la aspectele mai sensibile ale societăţii româneşti. De exemplu, s-a indus în populaţie un sentiment de insecuritate şi neîncredere în sistemul public sanitar prin exagerarea până la paroxism a unor probleme negative din spitalele româneşti (nu în totalitate), promovându-se campanii virulente la unele posturi TV şi în special în spaţiul virtual, legate de tragedia de la „Colectiv”, cazul „Hexifarma” şi, nu în ultimul rând, de atacurile susţinute şi concertate împotriva „Smurd” şi a creatorului său. La toate acestea se adaugă şi încurajarea iresponsabilă şi halucinantă, din partea oficialităţilor statului, ca angajaţii sistemului sanitar public (medici şi asistente), salarizaţi în mod voit prost, să părăsească definitiv ţara.
Cu la fel de multă nepăsare, dispreţ şi reavoinţă sunt tratate şi învăţământul şi cultura, pentru că dacă se reuşeşte demolarea sănătăţii, învăţământului şi culturii, atunci falimentul ţării este asigurat, poporul fiind lovit în fibra sa cea mai adâncă şi curată.
În ceea ce priveşte economia României (sau ceea ce a mai rămas din ea), industrie, agricultură, infrastructură şi transporturi, starea lor este atât de evidentă încât orice comentariu ar fi de prisos. Un om avizat observă că manipulările interne se împletesc, se susţin şi se condiţionează cu cele externe, în raport direct cu obiectivele celor care manifestă interese diverse în spaţiul românesc.

Psiholog MIHAELA VINTILĂ