Metafora ursului încolţit – CORNELIU VLAD

Metafora ursului încolţit

Care este marja de manevră a lui Vladimir Putin? – a fost întrebată, de un ziarist, doamna Hélène Carrère d’Encausse, renumit istoric francez specializat pe spaţiul rus. “Nu prea are marjă de manevră – a fost răspunsul ei, mai degrabă neobişnuit. Putin – crede ea – reacţionează la ceea ce se întâmplă şi în funcţie de împrejurări. Pe de o parte sunt sancţiunile, pe de altă parte sunt rusofonii din estul Ucrainei care îi cer ajutor. El nu-i poate lăsa oricum pe acei oameni, căci l-ar condamna chiar şi propria opinie publică. Aceasta e problema. Din această cauză, el aşteaptă un gest al occidentalilor. El nu spune că nu se va atinge de teritorialitatea Ucrainei, este obligat să aştepte ca preşedintele Poroșenko să recunoască faptul că Ucraina nu va intra în NATO. Şi mai trebuie găsit şi un statut pentru estul Ucrainei”.
Politologul american Stephen S.M.Walt susţine că una din caracteristicile mai noi ale politicii americane este politica “a lua sau a lua” cum o defineşte el. În ultimii douăzeci de ani, observa el, Statele Unite au avut regretabila tendinţă de a explica altora ceea ce vor de la ei şi a spori presiunile asupra acestora dacă n-au vrut să se plieze. Această conduită “pare să prezideze şi gestionarea crizei ucraienene de către Occident: poziţia de bază a Uniunii Europene, a Statelor Unite şi a NATO este ca Rusia să înceteze orice ingerinţă în Ucraina, să se retragă din Crimeea şi să lase Ucraina să se alăture Uniunii Europene şi/sau NATO oricât de puţin ar corespunde ea criteriilor cerute. Cu alte cuvinte, noi îi cerem Moscovei să-şi abandoneze toate interesele în Ucraina fără ca ea să primească nimic în schimb. O asemenea ieşire din criză poate fi imaginată la modul ideal, dar dacă ţinem seama de istoria Rusiei, de proximitatea cu Ucraina şi de neliniştile sale pe termen lung, legate de securitatea sa, este greu de imaginat că preşedintele Putin va capitula în fața exigențelor Occidentului fără a se angaja într-un conflict lung şi costisitor, care va avea consecinţe foarte dezastruoase pentru Ucraina. Este ceva asemănător cu ce s-a întâmplat în Vietnam: fiecare dintre cele două tabere pare gata să sară pentru a o salva”.
Cel mai direct a răspuns însuşi președintele Putin la reacţia pe care ar adopta-o Kremlinul în situația în care Occidentul ar abandona calea dialogului şi ar trece la variante mereu mai tăioase în eforturile de gestionare a crizei ucrainene.
Occidentul – declara liderul rus la conferinţa sa de presă din 18 decembrie 2014 – încearcă “să pună ursul rus în lanţ şi să-i smulgă colţii şi ghearele. Uneori, îmi spun chiar eu că poate ar fi mai bine ca “ursul” să stea liniştit, să mănânce fructe de pădure şi miere: poate aşa îl vor lăsa în pace. Dar nu, nu-l vor lăsa. Vor încerca să-l pună în lanţ, să-i smulgă colţii şi ghearele”. “Colţii şi ghearele” însemnând , în context, părţi ale teritoriului Rusiei, pentru că preşedintele Putin observa că în Occident se fac auzite adesea declaraţii conform cărora “Siberia nu aparţine pe drept” Rusiei. Cu alte cuvinte, adăuga el, “să şterpeleşti Texasul de la Mexic este corect, iar ceea ce facem noi pe propriul pământ nu este corect”. În peroraţia sa vehementă, preşedintele Rusiei afirma că modul de a gândi al Occidentului pare a fi: “Trebuie să-i luăm totul (Rusiei – n.n.), să-i smulgem ghearele şi colţii, iar atunci nimeni nu va mai avea nevoie de ‘urs’. Vor face din el o paiaţă”, încheia sarcastic liderul rus. Dar, asigura liderul de la Kremlin, “Rusia îşi apără independenţa, suveranitatea şi dreptul la existenţă, trebuie să se înţeleagă acest lucru. Iar actualele probleme din economia rusă sunt, în proporţie de 25-30 la sută, efectul sancţiunilor şi Rusia trebuie să le depăşească. Sau dorim ca “blana” noastră să fie agăţată pe perete?”.
“După prăbuşirea Zidului Berlinului şi destrămarea Uniunii Sovietice, am fost absolut deschişi pentru o cooperare cu partenerii (occidentali – n.n.). Dar ce am văzut în schimb? Un sprijin absolut acordat (combatanţilor n.n.) din Caucazul de Nord”. Iar extinderea NATO, sistemul antirachetă din Europa sunt noi “ziduri” care se ridică în Europa, mai declara preşedintele Vladimir Putin, care afirma, totuşi, în final, pe un ton constructiv: “Partenerii nu procedează astfel. Cea mai corectă cale este să se înceteze construcţia de noi ziduri. Este necesară o cooperare între ţări”. Contextul în care preşedintele Putin a adus recurs la metafora ursului încolţit nu transmite un mesaj defensiv şi cu atât mai puţin unul panicard. Dimpotrivă, este o punere în gardă suficient de clară că în relaţiile tensionate actuale cu Rusia,”partenerii” occidentali (căci Putin îi numeşte astfel în continuare) nu pot trece peste anumite limite, iar calea dialogului este singura raţională.
Este de observat, de altfel, că şi în opiniile – şi chiar poziţiile oficiale – ale capitalelor occidentale privitoare la criza ucraineană încep să se constate nuanţe mai realiste în apreciere. Postul de radio german Deutsche Welle remarca, în acest sens, că, după ce, multă vreme, în Occident s-a bătut monedă pe vina exclusivă a Moscovei pentru escaladarea conflictului din Ucraina, încep să apară tot mai des întrebări de tipul “Nu cumva şi Occidentul poartă o parte din vină?” Un “clasic în viaţă” al politologiei, precum Henry Kissinger îndemna la o apreciere mai nuanţată a conflictului ucrainean şi a implicaţiilor sale, iar universitarul american John Mearsheimer a produs senzaţie cu analiza sa din foarte serioasa publicaţie “Foreign Policy” în care făcea responsabil în primul rând Occidentul pentru izbucnirea crizei şi defectuoasa sa gestionare. Dincoace de Atlantic, Gunther Verheugen care a ocupat funcţia de comisar european timp de peste un deceniu, declara pentru Deutschlandfunk, că, în actuala criză, Kremlinul şi-a apărat pur şi simplu interesele, iar politicienii de la Washington şi Bruxelles poartă o mare parte din vină pentru escaladarea crizei din Ucraina.

Şi tot în Germania, Arman Laschet, unul dintre liderii Uniunii Creştin Democrate, declara pentru “Frankufurter Allgemeine Zeitung” că, “deşi politica rusească în privinţa Crimeei încalca dreptul internaţional, trebuie să avem în vedere că, atunci când menţii contacte externe la nivel înalt, trebuie să fii în stare să intri în pielea partenerului tău de discuţii”. Conform lui Arman Laschet, imaginea guvernelor occidentale depre Rusia se bazează cel mai mult pe necunoaşterea celeilalte părţi: “Demonizarea lui Putin nu e politica, ci un alibi pentru lipsa ei”, spunea Laschet. La începutul conflictului din Crimeea, Occidentul a ratat şansa de a începe discuţiile cu Moscova”, “Situaţia din Rusia a fost subevaluată”, spunea, la rândul său, Alexander Rahr director al Forumului germano-rus. De ani buni, exista indicii că Rusia nu ar tolera o apropiere a Ucrainei de Occident. Încă din 2007, când la Conferinţa anuală pentru Securitate de la München, vorbindu-se despre intrarea Ucrainei în NATO, Putin a trasat destul de clar linia roşie. Alexander Rahr face apel la prudenţă, referindu-se la viitoarele relaţii dintre UE şi Rusia. “Ucraina are nevoie de un statut neutru, care să fie acceptat atât de Occident, cât şi de Rusia. În caz contrar, nu vom reuşi să punem capăt conflictelor din zonă”, aprecia expertul german.
Criza ucraineană a pus din nou Vestul şi Estul într-o situație de confruntare, deşi nici Vestul, nici Estul nu mai sunt aceleaşi entităţi geopolitice din timpul războiului rece. Nici situaţia internaţională nu mai are un coeficient de risc comparabil cu cel din vremea războiului rece. Ceea ce nu înseamnă însă că actuala criză internaţională este mai puţin preocupantă. Deteriorarea galopantă a atmosferei de după războiul rece şi imprevizibilitatea protagoniştilor implicați în noul conflict impun empatie şi dialog.