Muzeul Național al Literaturii Române – ÎNCOTRO…

Muzeul Național al Literaturii Române – ÎNCOTRO…

La începutul anului 2017 se împlinesc 60 de ani de la înființarea acestei instituții ca fiind Casa Literaturii Române. Aniversarea acestei vârste ar putea fi un moment esențial ca instituția să aibă un sediu, cu expunerea și oferirea către publicul bucureștean a valorilor inestimabile de patrimoniu pe care le deține.
Muzeul Naţional al Literaturii Române adăposteşte un autentic tezaur literar format din manuscrise, cărţi, obiecte personale, obiecte de artă, fotografii, înregistrări audio-video care redau profunzimea şi complexitatea întregii arte a cuvântului în literatura română. Muzeul Naţional al Literaturii Române deţine peste 300.000 de piese organizate în 300 colecţii (sec. XV-XX), cuprinzând manuscrise ale scriitorilor români, de la Varlaam, Dosoftei, cronicari, la Ion Heliade Rădulescu, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Lucian Blaga, I.L. Caragiale, Titu Maiorescu şi mulţi alţii. De asemenea, muzeul deţine manuscrise valoroase ale unor scriitori străini: M. Proust, Th. Mann, Paul Valery, G. Papini, G. Ungaretti etc. Colecţiile sunt completate de cărţi vechi şi rare, documente istorico-literare, lucrări de artă plastică (grafică, pictură, sculptură), periodice, obiecte şi mobilier memorial, fotografii, înregistrări audio-video. Într-o societate afectată de globalizare accentuată instituția Muzeul Național al Literaturii Române reprezintă un punct de sprijin al identității naționale, dar și un reper important al sincronismului cultural european.
Existenţa şi misiunea MNLR a fost confundată până la un punct cu cercetarea şi valorificarea operei eminesciene. În ultimele două decenii misiunea de conservare a moştenirii literare şi valorificare a acesteia s-a conturat mai clar, astfel că MNLR este perceput ca o instituţie-depozitar al literaturii române. Misiunea sa este promovarea literaturii române pe plan intern şi internaţional, integrarea acesteia în circuitul valorilor culturale europene prin conservarea, dezvoltarea, cercetarea şi valorificarea patrimoniului.
Acreditarea Editurii MNLR ca editură cotată B în plan ştiinţific de CNCS este o recunoaştere a valorii produselor muzeului. Editura MNLR, mai ales în ultimii ani, s-a dezvoltat prin introducerea unor colecţii de tipul Aula Magna unde apar teze de doctorat cu tematică literară, recomandate de importanţi profesori universitari.
La Editura MNLR au fost publicate, în ultimii doi ani, volume de referinţă pentru istoria şi critica literară. În planul de management pentru atragerea şi creşterea veniturilor editura joacă un rol important, dar mai ales reprezintă un vector de promovare a patrimoniului muzeal.
Lipsa unui sediu în care patrimoniul muzeal excepțional al MNLR să fie expus publicului, misiunea și rostul existenței oricărei instituții muzeale, e o problemă pe care forurile conducătoare ale acestei națiuni, indiferent de culoarea politică, ar trebui să o rezolve. În fond, este vorba despre păstrarea identității naționale și de păstrarea și valorificarea patrimoniului național.

Conf. univ. dr. IOAN CRISTESCU
Directorul Muzeului Național al Literaturii Române

Pentru că zona decidenţilor poartă în sinea ei, adesea, o lipsă de inspiraţie ori de idei, prezentăm mai jos câteva sugestii de statornicire a Muzeului Naţional al Literaturii Române, edificii emblematice ale Capitalei, care fie stau goale, fie sunt folosite de entităţi mai degrabă pasagere.
Un prim exemplu îl reprezintă edificiul situat chiar lângă Casa Poporului, ce se voia de „savantă” drept Casa Ştiinţei. E pe jumătate ocupat, o aripă, restul…
Apoi impunătoarea clădire a Bibliotecii Naţionale, ocupată pe o suprafaţă considerabilă, nefiresc, de către Ministerul Culturii.
De ce nu sediul Bibliotecii Centrale, rămas oarecum în paragină.
Toate aceste trei obiective au generoase locuri de parcare, ultima, marea parcare de la Universitate. La îndemâna Guvernului pot fi selectate o multitudine de clădiri aparţinând RAPPS sau ADS, cu o singură condiţie: să se găsească persoana potrivită cu dor de ţară şi simţ patriotic hărăzită a curma „suferinţa” acestui uriaş tezaur cultural, iar Muzeul Naţional al Literaturii Române să-şi găsească binemeritatul sălaş.

FLORIAN LAURENŢIU STOICA
Preşedintele Fundaţiei Literar-Istorice „STOIKA”

Urgent, un nou sediu

După alungarea Uniunii Scriitorilor din Calea Victoriei (aşa-zisa „afacere Monteoru“), evacuarea Muzeului Naţional al Literaturii Române din sediul aflat pe Bulevardul Dacia este a doua mare lovitură dată literaturii şi culturii române, de fapt întregii noastre spiritualităţi. Ceea ce s-a întâmplat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române constituie, de fapt, o înjosire şi o batjocură la adresa literaturii, a culturii române în genere, a obştei scriitoriceşti de azi. S-a smuls cel mai scump tezaur al ei. S-a răvăşit tot ce ţine de profilul unei culturi, de imaginea acesteia, care trebuie să fie sfântă pentru o naţiune. Nu e averea cuiva, ci bogăţia spiritului românesc, a sensibilităţii şi ideii sale de frumos.
O asemenea lovitură ar fi trebuit să trezească la realitate corpul scriitoricesc, să mobilizeze opinia publică. Din păcate, ca şi în cazul sediului Uniunii Scriitorilor, nu s-a auzit nicio voce de protest, nu a apărut nicio mişcare de revoltă a lumii scriitorilor şi nicio ripostă a opiniei publice. Parcă am fi pe vremea fanarioţilor, atunci când cădeau capetele domnitorilor la Bucureşti: „Firman, bre!“. O fi un firman al instanţei judecătoreşti, dar nu şi o judecată adâncă şi dreaptă, chiar dacă proprietatea e sacrosanctă.
Unde voiesc să se mute Muzeul şi ce soartă îi hotărăsc făcătorii de azi ai literaturii şi culturii noastre? Să se strângă tezaurul Muzeului în pachete cu cărţi, cu documente şi exponate de tot felul prin ungherele întunecate ale nu ştiu cărei clădiri?
Muzeului trebuie urgent să i se găsească un sediu, căci el este un altar, un simbol, un semn al demnităţii poporului român. În situaţia dată este nevoie de implicarea actualului Guvern spre a soluţiona această problemă. Încă o dată: e nevoie de energie, de curaj şi de o atitudine mai hotărâtă în faţa autorităţilor, care tratează tezaurul de valori al ţării ca pe o problemă măruntă.
Literatura, cultura, spiritul românesc pot suporta toate vexaţiile şi umilirile? Atunci de ce se mai invocă necontenit în mass-media „rezistenţa prin cultură“? Ce rost mai are?

Prof. univ. dr. DAMIAN HUREZEANU