ACASĂ / ARTICOLE / MUZEE-EXPOZIȚII-COLECȚII-COLECȚIONARI / NECESITATEA UNUI MUZEU MASONIC

NECESITATEA UNUI MUZEU MASONIC

NECESITATEA UNUI MUZEU MASONIC

Trebuie să se ştie că Dunărea a fost, este şi va fi un izvor nesecat de cultură masonică danubiană, care a dat o civilizaţie prin convieţuirea paşnică a mai multor etnii, devenind astfel un exemplu de interculturalitate unicat în regiune, un Templu ideal al umanităţii, cu ritualuri inițiatice dintre cele mai variate şi vechi, cu cele mai profunde simboluri ale civilizaţiei danubiene.
Pentru materializarea acestor date istorice a fost necesară transformarea Marii Loji Naţionale A României într-un spaţiu de cercetare a nevoilor societăţii româneşti şi de identificare a căilor şi mijloacelor necesare progresului şi modernizării. Astfel, în 13-14 aprilie 2002, Conventul a decis recunoaşterea, public, a Lojilor de Ritualistică Comparată şi Cercetări Masonice, în care am lucrat de 10 ani, reunind, ca membri sau vizitatori, pe fraţii care sunt preocupaţi de dezvoltarea gândirii masonice şi de problemele cu care se confruntă societatea contemporană, devenind astfel coloana de susţinere istorică, socială şi în cea mai mare parte metafizică a structurilor. Toate acestea le-am dezvoltat împreună cu ilustrul frate Nicu Filip, Primul Mare Maestru al Masoneriei Române şi cel care m-a investit, cu toate prerogativele masonice, Mare Maestru.
Lojile de Ritualistică Comparată şi Cercetare Masonică constituie dovada maturităţii gândirii masonice prin adâncirea izvoarelor şi convergenţa lor într-o entitate doctrinară constituţional filozofic masonică.
Masoneria constituită pe teritoriul României a găsit un fond fertil, arhaic, precreştin, de unde provin caracterul profund religios și înclinaţia spre meditaţie şi tradiţionalism a poporului roman. Masonii ce alcătuiesc Marea Lojă Naţională a României-Loja de Ritualistică Comparată şi Cercetări Masonice proclamă cu tărie credinţa Întru Marele Arhitect al Universului, în puterea şi voinţa Sa revelată, în nemurirea sufletului, în Constituţie şi este profund tradiţională, ritualică şi spirituală.
Plecând de la aceste adevăruri, avem o datorie şi o obligaţie, totodată, faţă de înaintaşii noştrii masoni, noi, fraţii din Lojile de Ritualistică Comparată şi Cercetări Masonice, să ştergem praful uitării de pe documentele arhivelor masonice exsistente şi azi în diverse locuri ale Academiei Române, Arhivele Statului, Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii, de la diferite familii de masoni cu tradiţie, pentru a reconstitui ceea ce se cheamă Istoria Masoneriei Române din cele mai vechi timpuri, care a existat pe melegurile noastre româneşti.
Astfel, Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris-Bucureşti a devenit în 2005 membru cu drepturi depline în Asociaţia Muzeelor, Bibliotecilor, Librăriilor şi Arhivelor masonice cu sediul la Bruxelles, deschizând un nou drum fraţilor din Marea Lojă Naţională a României-Loja de Ritualistică Comparată şi Cercetări Masonice, un drum al viitorului, acceptat de toate Obedienţele masonice din lume, regulare, iregulare, mixte, feminine etc. Lucru formidabil, deoarece prin aşezarea la aceeaşi masă ovală de această dată, şi nu cu colţuri, se reunesc toţi cei care au muzeu masonic, bibliotecă masonică, librărie masonică sau arhive masonice, care îşi împărtăşesc învăţături masonice din propriile colecţii, formând astfel o familie specială de fraţi foarte bine documentaţi şi instruiţi pentru a deveni depozitarii patrimoniului cultural masonic universal.

Documentele, obiectele masonice ale muzeului, bibliotecii şi arhivelor masonice pe care le-am strâns în decursul timpului, din ţară şi din străinătate (Franţa, Portugalia, Italia, Grecia, Rusia etc) sunt un patrimoniu masonic românesc despre care le vorbesc şi împărtăşesc în fiecare an colegilor mei din A.M.M.L.A. De exemplu, anul acesta ne reunim în Corfu, unde voi vorbi despre Influenţa Masoneriei la Marea Unire de la 1918, partea a doua, deoarece, anul trecut, am prezentat partea întai a acestui referat, la reuniunea anuală a A.M.M.L.A., care a fost găzduită la Marea Lojă Unită a Angliei, la Londra, unde am participat şi la manifestaţiile dedicate celebrării a 300 de ani de masonerie englezească.
Muzeele masonice reunesc francmasoni din toate Obedienţele masonice din lume, care au sute de ani de tradiţie, au colecţii impresionante de obiecte masonice, de exemplu Marele Orient al Franţei, peste 10.000 de exponate, Biblioteca masonică din Polonia, care are peste 20.000 de volume masonice sau Biblioteca Publică Arus, din Barcelona, cu care avem încheiate Protocoale de Colaborare reciprocă şi multe altele.
Acest lucru ne-a permis să ne autoevaluăm, să vedem ce strategie trebuie să punem în practică pentru a fi prezenţi încontinuu la masa discuţiilor, deoarece numai astfel ne vom ocupa locul legitim pe care îl merităm în lume.
Prin expoziţiile masonice pe care le-am organizat în decursul timpului în ţară am reuşit să ridicăm acel văl al confuziei asupra masoneriei. Vizitatorii au avut ocazia să intre în contact direct cu decorurile masonice pentru prima dată în viaţa lor, au avut prilejul să adreseze întrebări, astfel încât să poată să-şi facă o imagine cât mai apropiată de realitatea masonică de astăzi.
Muzeele masonice rămân oglinda istorică reală a existenţei activităţii masoneriei pe un anumit areal geografic. Valoarea lor este inestimabilă, exprimă trăirile şi scopurile avute de francmasonii acelor vremuri, devenind un model real de abordare a lucrării masonice de către generaţiile de azi şi viitoare.
În România, nu există un muzeu masonic, lucru care ne declasează mult faţă de ţările avansate, cu masonerie puternică şi muzee masonice publice, în care se investesc, anual, milioane de euro.
Datorită faptului că masoneria nu s-a aşezat încă din punct de vedere iniţiatic, se continuă să se facă o masonerie bazată pe alte scopuri şi nu cele masonice, interesul pentru realizarea unui muzeu masonic nu a existat din partea nimănui, timp de 28 de ani, ceea ce este inadmisibil.
Am făcut demersuri pentru obţinerea unui spaţiu în Bucureşti, însă în zadar, spaţiile sunt destinate pentru alte lucruri mai importante.
În opinia mea, nu ai muzeu masonic, nu poţi să înţelegi trecutul masonic, nu ai cultură masonică, deci nu exişti ca masonerie, în pofida tuturor declaraţiilor, una mai pompoasă ca cealaltă, aceasta este realitatea masonică românească.
Consider că un muzeu masonic în Bucureşti este foarte necesar, deoarece avem documente, obiecte masonice foarte vechi, de la 1880 chiar şi mai vechi, în original, care ar oferi lumina atât de mult cerută de generaţia tânară de astăzi.

VIOREL DANACU

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Muzeul Câmpiei Boianului „Traian Zorzoliu” Drăgănești-Olt

Aflat la intrarea în orașul Drăgănești-Olt dinspre DJ546, pe strada Nicolae Titulescu, muzeul poate fi …

Muzeul „CRAMA 1777”

Aflat pe „Drumul Vinului”, în satul Valea Nicovani, pe dealurile cu podgorii din Valea Călugărească, …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: