NU RENUNŢAŢI LA VISURILE VOASTRE!

NU RENUNŢAŢI LA VISURILE VOASTRE!

Îmi amintesc primul meu contact cu muzica de parcă ar fi fost ieri. Ţin minte că pe la 4-5 ani mama şi-a dat seama de faptul că am ureche muzicală şi m-a dus la Palatul Naţional al Copiilor. Acolo am trecut pe la mai multe ansambluri, până m-am hotărât să rămân la Ansamblul Adagio condus de doamna profesoară Oana Pârvu. Pe lângă muzică, am făcut şi cursuri de dans sportiv, balet, gimnastică, limbi străine, actorie şi volei, dar se vede ce m-a atras cel mai mult… muzica.
Copilăria mea nu a fost tocmai una “normală” sau genul de copilărie pe care o au majoritatea copiilor. Copilăria mea a fost muzica. Repetiţii zilnice, spectacole, concursuri naţionale şi internaţionale. Nu am stat niciodată în faţa sau în spatele blocului cu alţi copii, dar tocmai asta a fost partea frumoasă, chiar dacă era multă muncă pentru un copil cu o vârstă fragedă, era tot ce îmi doream, eram înconjurată de oameni profesionişti şi oameni de la care am învăţat şi încă mai învăţ.
De-a lungul timpului, mai ales în şcoala generală, am întâlnit foarte multe piedici şi foarte mulţi oameni care voiau să mă facă să renunţ. Aceste lucruri veneau tocmai de la persoanele care ar fi trebuit să mă susţină, de la profesori. În şcoala generală, la anumite materii, eram scoasă în faţa calsei şi mi se spunea: “Tu nu vei face nimic niciodată. Nu vei face nimic cu muzica. Renunţă! Stai acasă”, sau “Oricum nu cânţi bine, nu o să reuşeşti!”. Pentru un copil, aceste cuvinte pot demoraliza enorm, dar eu m-am bucurat şi mă bucur în continuare de susţinerea familiei, şi aşa am reuşit să trec peste şi să continuu orice s-ar fi întâmplat.
Am câştigat premii internaţionale reprezentând România la diferite concursuri, am început să fac şi teorie muzicală şi am reuşit să intru şi în Corul Symbol, cor la care încă activez şi nu pentru că îmi place să cânt muzică laică sau clasică, şi nici pentru că îmi place să cânt în cor (eu fiind solistă de muzică uşoară), ci pentru că este un cor de suflet, este ceva special. În ultimii 6 ani am fost, împreună cu corul, în diferite turnee internaţionale: Belgia, Austria, Italia, Grecia, Bulgaria, Croaţia etc, dar şi în turnee naţionale; am câştigat medalii de aur reprezentând România în concursurile internaţionale.
Ajungând la liceul pe care mi-l doream, mi s-au deschis şi nişte porţi. În clasa a 9-a, am reuşit să fiu invitată la emisiunea “Neatza” cu Răzvan şi Dani, fiind o ediţie dedicată echipei Rapid. Fiind şi o împătimită a sportului, în special a fotbalului, am făcut o impresie bună (zic eu) şi aşa am avut ocazia să fiu contactată de doi artişti şi de a scoate 2 piese alături de Rappa şi Leasa Dragoş, prima piesă fiind o melodie dedicată formaţiei Rapid (“Rapid pe oriunde în lume”), echipa mea de suflet, iar cea de-a doua fiind o piesă ce i se poate potrivi oricărui tânăr cu vise mari: “Fiecare-i un artist”.
După aceea am făcut alături de doi prieteni de la ansamblul Adagio (Carlo Mihail-chitară şi Vlad Andrinoiu-pian) un cover al piesei Derniere Danse pe care l-am postat pe facebook. În următoarea oră strânsesem extrem de multe like-uri şi vizualizări, dar primisem şi un mesaj special din partea lui Mihai Morar, mesaj în care eram invitată să vin alături de aieţi în studioul Radio Zu şi să cântăm coverul live în matinalul prezentat de Mihai Morar şi Daniel Buzdugan.

Am avut ocazia, şi încă o mai am, de a colabora cu nişte profesori extraodinari care m-au modelat şi m-au făcut omul care sunt acum, domnul profesor Traian Broască din Mangalia, cel mai bun profesor de tehnică vocală, prin mână trecându-i Inna, Mihai Trăistariu, Alexandra Stan şi mulţi alţii, şi doamna profesoară Gabriela Duţescu, terapeut vocal prin mâna căreia trec zilnic cei mai mari artişti de la noi.
A urmat o perioadă cu foarte multe emisiuni, dar cea mai importantă a fost participarea la X Factor alături de bunul meu prieten (de 9 ani) Marian Stancu. Chiar dacă participarea noastră nu s-a terminat cu happy end, pentru noi a fost o experienţă plăcută, din care am avut de învăţat. La puţin timp după experienţa X Factor, am fost contactată de Ovidiu Anton, pentru a face parte din echipa lui de la Eurovision. De mică m-am visat reprezentând România la Eurovision sau măcar participând în selecţia naţională, aşa că am acceptat cu cea mai mare bucurie. A urmat o perioadă extraordinară din toate punctele de vedere, fiind în backing-ul lui Ovidiu Anton şi având doar 3 săptămâni înainte de la pleca la Baia Mare pentru Selecţia Naţională, am ţinut-o din repetitive în repetitive, zilnic, având în vedere şi faptul că eu eram clasa a 12-a, semestrul 2, iar BAC-ul se apropia din ce în ce mai rapid. Dar chiar dacă aveam atâtea acţiuni, am încercat să nu neglijez şcoala pentru că nu doream să am niciun fel de eşec.
După semifinala în care am luat locul 1 la Juriu şi după toate acele emoţii simţite pe scena Eurovision, am crezut că aceea este cea mai frumoasă zi/seară din viaţa mea, însă m-am înşelat, cel mai frumos moment din viaţa mea urma după două zile, în seara Finalei, atunci când am fost anunţaţi câştigători. În momentele dinaintea anunţului, acele două minute au trecut pentru mine ca 30 de minute, îmi auzeam inima cum îmi bătea din ce în ce mai tare şi cum mi se înmuiau genunchii cu fiecare secundă care trecea. Dar momentul în care am auzit “Reprezentatul României la Eurovision este… Ovidiu Anton!” am căzut în genunchi şi involuntar am izbucnit în plâns. Apoi am trecut de la extaz la agonie, deoarece au apărut probleme în echipa noastră şi mai târziu am aflat că România nu va mai putea participa la Eurovision… aşa că m-am fixat pe următorul obiectiv, şi anume BAC-ul pe care l-am luat cu brio şi admiterea de la Universitatea Bucureşti FJSC, secţia de Publicitate, unde am reuşit să intru a 5-a la buget. În ultima perioadă am filmat alături de regizoarea Ioana Gomoi câteva clipuri muzicale pentru diferiţi artişti printre care se numără Paula Seling şi Nicu Alifantis.
Oricât de multe piedici ar apărea în calea visurilor voastre, nu renunţaţi şi luptaţi până în pânzele albe, munciţi, munciţi şi iar munciţi, doar perseverenţa poate face diferenţa între succes şi eşec.

TEODORA DINU