O SĂRBĂTOARE A CULTURII ROMÂNE MIHAIL DIACONESCU – 80

O SĂRBĂTOARE A CULTURII ROMÂNE
MIHAIL DIACONESCU – 80

Fila de calendar ne amintește că la 8 noiembrie romancierul, teologul, esteticianul, criticul și istoricul literar, muzicologul și criticul de artă Mihail Diaconescu împlinește 80 de ani. Ne mai amintește și de faptul
că el este o personalitate creatoare polivalentă, mereu fascinantă și mereu seniorială, manifestată multiform și puternic, în opere monumentale de o frumusețe cu totul aparte.
Criticii și istoricii literari de cele mai variate orientări și opțiuni estetice sunt de acord cu constatarea că romanele sale, care laolaltă alcătuiesc ceea ce Mihail Diaconescu însuși numește „o fenomenologie epică a spiritului românesc”, sunt creații reprezentative ale literaturii și culturii române contemporane. E vorba de romanele Visele au contururi precise, Călătoria spre zei, Depărtarea și timpul, Adevărul retorului Lucaci, Marele cântec, Culorile sângelui, Speranța, Umbrele nopții, Sacrificiul și Nopți și neliniști.
Pseudojurnal metafizic. Despre Sacrificiul s-a spus, pe bună dreptate, că este epopeea națională a românilor, o nouă Eneida, o carte fundamentală pentru cultura în care ne înscriem. În tratatul Prelegeri de estetica Ortodoxiei (vol. I Teologie și estetică; vol. II Ipostazele artei) Mihail Diaconescu ne oferă un mod nou de a înțelege vasta problematică a frumosului, dar mai ales a semnificațiilor sale spirituale și metafizice.
Nu întâmplător acest vast tratat a fost distins cu Premiul Mircea Florian Pentru Filosofie al Academiei Române.
Istoria literaturii dacoromane evocă într-o consecventă perspectivă comparatistă, analitică și estetică, pe baza unei imense documentări de specialitate, personalitățile și creațiile care ilustrează arta cuvântului în istoria culturii noastre din secolele I-VI, dar mai ales influența acestora în posteritate, asupra spiritualității române și europene, până în zilele noastre.
În Teologia ortodoxă și arta cuvântului (vol. I Aspecte generale.
Personajul în literatură; vol. II Genul epic. Genul liric; vol. III Genul dramatic. Receptarea operei literare), scriere de o uimitoare putere de cuprindere și de o înaltă ținută speculativă, unică în cultura română și europeană, Mihail Diaconescu a realizat o teorie literară susținută de același elan apologetic creștin, care orientează toate cărțile sale.
Ținută apologetică ortodoxă are și volumul Lainici, Capodoperă a artei românești și europene, o scriere care îmbină preocupările teoretico-estetice cu cele istorice și cu cele analitice, în exegeza dedicată uneia dintre cele mai ample creații murale din istoria culturii noastre. Este vorba de pictura în frescă realizată de Grigore Popescu-Muscel la biserica nouă Izvorul Tămăduirii a mânăstirii Lainici din Oltenia.
Numeroase alte volume cuprinzând nuvele și amintiri, portrete literare, interviuri, eseuri și articole ilustrează vasta bibliografie diaconesciană. Este profund semnificativ faptul că despre opera lui Mihail Diaconescu au fost publicate până acum mii de comentarii și opt masive volume monografice. Volumele monografice sunt (în ordine cronologică): Gh. Bulgăr, Stil și artă literară în proza lui Mihail Diaconescu (2001; Ediția a II-a cu un Cuvânt înainte de Liviu Bulgăr, 2004); Valeriu Filimon, Critica arhetipală și fenomenologia narativă (2004); Theodor Codreanu, Mihail Diaconescu. Fenomenologia epică a istoriei românești (2004); Preot prof. univ. dr. Dumitru Radu, Fundamentele teologice ale fenomenologiei narative (2005); Ilie Barangă, Noi contribuții bibliografice la studiul operei lui Mihail Diaconescu, Cu o introducere Bibliografia ca operă de Ion Stoica, Director al Bibliotecii Centrale Universitare București (2009); Ilie Bădescu, Drama istorică a omului creștin în literatura lui Mihail Diaconescu. De la sociologia literaturii la fenomenologia narativă. Contribuții antropologice (2010); Monica Dușan, Simbolic, metafizic și monumental în proza lui Mihail Diaconesu (2014); Rodica Subțirelu, Mihail Diaconescu, în colecția Personalități contemporane apărută sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (2015); Aurel V. David, Națiunea în stare de veghe. Note și comentarii sociologice la romanul Marii Uniri (2017).
Criticii și istoricii literari au subliniat insistent faptul că proza lui Mihail Diaconescu provoacă și întreține impresii puternice, dar și indefinisabile.
Deși i-au fost dedicate mii de comentarii și opt masive volume monografice, este o proză greu de caracterizat, construită ca o succesiune de ample parabole epice și de simboluri polivalente, care evocă și celebrează misterul.
Mihail Diaconescu este idealist, speculativ, religios și introspectiv.
Este, în mod paradoxal, tradiționalist, dar și inovator. El a modificat definitiv evoluția prozei românești de evocare istorică și modul nostru de a ne raporta la trecutul transfigurat artistic. Mesajul estetic, moral, patriotic, civic și spiritual comunicat de opera sa vastă este într-un dezacord total cu epoca violentă și contradictorie în care trăim. Totul este neobișnuit în proza sa fascinantă: personajele-intelectuali creatori de valori; conflictele ireconciliabile în care ele sunt angajate; acțiunile la care iau parte; subiectele epice; tratatarea lor ca un amestec de real, oniric și simbolic; trecerea continuă de la viața cotidiană la fantastic; de la sapiențial și insolit la parabolă; de la arhiabundenta aglomerare de date documentare precise la acaparanta perspectivă magică; de la rigoarea compozițională la revărsarea epică impetuoasă, lirică și patetică uneori.
Evocările supranaturalului și ale principiilor morale creștine sunt mereu prezente în romanele sale, pline de descrieri, dezbateri și confruntări insolite. Angelicul și demonicul își dispută sufletele personajelor principale. Viziunea lui artistică este totdeauna originală și măreață. Romanul ca formă epică de mari dimensiuni corespunde acestei viziuni. I se adaugă nuvelele concepute, și ele, ca niște parabole cu conținut moral și sapiențial. Din această viziune monumentalizantă a ieșit epopeea națională pe care, în mod semnificativ, Mihail Diaconescu a intitulat-o Sacrificiul.
Faptul că doi critici și istorici literari, care sunt și savanți comparatiști de imens prestigiu, precum Valeriu Filimon și Theodor Codreanu, și-au construit volumele lor monografice dedicate prozei lui Mihail Diaconescu, având în centrul demonstrațiilor ceea ce ei numesc „epopeea națională” Sacrificiul, este profund semnificativ. Mai precis, Valeriu Filimon a vorbit despre proza lui Mihail Diaconescu, numind-o „o Eneidă românească”. Theodor Codreanu a scris în legătură cu Sacrificiul despre ceea ce el numește „spiritul epopeii și condiția estetică a monumentali tății”. În acest sens, continuă Theodor Codreanu, epopeea națională Sacrificiul evocă „orizontul misterului și fondul creștin al sufletului românesc”.
La rândul său, criticul și istoricul literar Paul Dugneanu a scris că Sacrificiul este „punctul înalt, transfigurator, pe care l-a atins, astfel structurat și conceput, romanul istoric al lui Mihail Diaconescu”. Mihail Diaconescu crede fără abatere în valoarea estetică a construcțiilor epice ferme, a arhitecturii românești clare, a evidenței artistice. De aceea, când evocă teme diferite, forma romanelor sale este variabilă, rămânând însă clară. Este o formă liberă și, mai ales, atrăgătoare.
Spiritul său lucid îl duce spre o documentare minuțioasă și spre o viziune realistă. Fantezia – spre scenele fictive, populate cu momente poetice, magice și simbolice. Mai precis, opera lui ne proiectează în supranatural și sublim, în transcendență, mai ales. De aceea imaginația sa creatoare, plină de scene onirice și magice, pare mai îndrăzneață decât la E. T. A. Hoffmann, Gala Galaction, Vasile Voiculescu sau Mircea Eliade, mari maeștri ai artei epice, de la care, de altfel, Mihail Diaconescu a învățat multe, ca un ucenic ascultător.
O mare erudiție, copleșitoare uneori, dar niciodată ostentativă, integrată firesc în fluxul narativ energic, unită cu tensiunea revărsărilor epice și sapiențiale, caracterizează romanele lui Mihail Diaconescu, construite ca niște parabole morale de mari dimensiuni. Descrierile din aceste romane sunt pitorești, senzuale, pline de nuanțe și accente tari. De multe ori lui Mihail Diaconescu îi plac bizareriile, contrastele cromatice și scenele insolite, în special momentele spasmodice din comportamentele unor personaje stranii, demonice. Fiul de preot și teologul ortodox Mihail Diaconescu nu se dezminte în evocarea acestor personaje stranii și demonice. Se vorbește insistent de impactul puternic al creației epice, istorice, teoretice și exegetice a lui Mihail Diaconescu, înnoitoare sub aspect tematic, demonstrativ și stilistic, asupra culturii române contemporane.
Și pentru acest motiv vastei creații diaconesciene i-au fost dedicate până acum mii de exegeze și opt masive volume monografice.
Atmosfera literaturii și culturii române contemporane nu poate fi înțeleasă fără să ne raportăm la creația diaconesciană. Este sigur și faptul că istoria literară a epocii noastre va fi judecată prin raportare la scrierile sale. El a creat o operă nobilă și măreață, cu scrieri unitare în varietate, orientate de un mare elan spiritual. În mod consecvent, scrierile lui îl trimit pe lector în sfera transcendentală a existenței. Nu uităm că transcendența este obiectul filosofiei. Sunt scrieri pline de accente stilistice tari, de un dramatism consecvent și profund, de variate confruntări de idei, pe teme abstracte de maximă generalitate. În mod paradoxal, aceste scrieri impun însă o atmosferă generală optimistă, o încredere în forțele spirituale ale fiecăruia dintre noi.
În exegezele și volumele monografice care i-au fost dedicate până acum, Mihail Diaconescu este așezat în galeria unor spirite tutelare ale culturii române precum Cantemir, Hasdeu, Iorga, Blaga, Crainic, Camil Petrescu, Enescu, Noica, Mircea Eliade. Printre cei care l-au așezat în această galerie se numără personalități precum Marin Diaconu, eminent istoric al filosofiei românești; Valeriu Filimon, profesor universitar, critic și teoretician literar, savant comparatist de imens prestigiu; Preot prof. univ. dr. Dumitru Radu, teolog dogmatic de mare autoritate, istoric al Bisericii Române și Universale; Theodor Codreanu, strălucit critic și istoric literar, sociolog și politolog. Afirmațiile lor arată, în fond, modul cum opera lui Mihail Diaconescu s-a impus în conștiința exegeților săi, a publicului, în general. La aniversarea a 80 de ani de viață, Mihail Diaconescu se află mai departe la masa de scris. El are în față noi proiecte, la care știm că lucrează de mai mult timp.
Publicul care îi iubește cărțile așteaptă cu nerăbdare ca aceste proiecte să fie finalizate.
Nu întâmplător, la un moment dat, Mihail Diaconescu a mărturisit în public că scrisul este libertatea lui.
Alături de publicul care îi citește cărțile, de exegeții de mare prestigiu care îi comentează cărțile, de toți cei ce îl admiră și îl iubesc, redactorii, colaboratorii și lectorii revistei Independența română – Independenţa prin cultură îi adresează scriitorului și omului exemplar Mihail Diaconescu, la aniversarea a 80 de ani, cele mai alese gânduri de mult bine în tot ceea ce întreprinde, asociate cu tradiționala urare românească La mulți ani!

REDACȚIA

„Mihail Diaconescu este „cel mai important scriitor al spiritualităţii româneşti, începător al scrisului nostru viitor“
PREOT ACAD. DUMITRU STĂNILOAE, 1989

„Toate aceste calităţi de excepţie ni-l recomandă pe Mihail Diaconescu ca pe unul dintre prozatorii cei mai importanţi ai literaturii române de azi şi realizatorul unui nou tip de roman istoric, explorând zone inedite, într-un stil şi cu mijloace absolut proprii şi originale”
ION ROTARU, 1982

„Mihail Diaconescu este un romancier de forţă, căruia îi priesc construcţiile masive, riguroase, cu structuri puternice şi coloane solide de susţinere, oferind asemeni arhitecturilor renascentiste mari suprafeţe pe care pot fi pictate scene de gen cu mulţimi pitoreşti din care se desprind numeroase personaje de plan apropiat. Deşi aventura face parte din însăşi substanţa lumilor descrise, dând pete violente de culoare, accentul nu cade pe palpitantul întâmplărilor, ci pe aspectul lor moral, pe capacitatea evenimentelor de a determina în cugetul personajelor o profundă etică definitorie, în care autorul, fără a interveni direct, se implică cu toată forţa lui morală”
ALEXANDRU CONDEESCU, 1986

„Opera domnului Mihail Diaconescu a impus o problematică aparte, o concepţie asupra timpului şi locului în care trăim, dar îndeosebi asupra datoriei morale a creatorilor de cultură faţă de ţara aceasta şi faţă de poporul român. În fond, el este un scriitor erudit şi un estet rafinat întregit de un moralist (…). Prin îmbinarea vocaţiei epice cu erudiţia ştiinţifică şi rafinamentul interpretărilor psihologice şi simbolice, creaţia literară a domnului Mihail Diaconescu se integrează strălucitei tradiţii impuse în cultura noastră de personalităţi ca Dimitrie Cantemir, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Lucian Blaga, Nicolae Iorga, Nichifor Crainic, Mircea Eliade, Constantin Noica şi alţii.
Tocmai prin această raportare la aceste spirite tutelare înţelegem mai bine originalitatea, puterea de cuprindere, dimensiunea spirituală şi valoarea estetică a creaţiei lui Mihail Diaconescu. El este teoretician al acestei tradiţii în care crede, pe care o elogiază şi pe care o ilustrează în variate moduri, cu propria sa creaţie. Sfânta Tradiţie a Bisericii noastre Ortodoxe şi tradiţiile specifice ale culturii în care ne înscriem au în Mihail Diaconescu un apologet neobosit”
PREOT PROF. UNIV. DR. DUMITRU ABRUDAN,
Ilustrissimae Universitatis Scientiarum Oradiae Sollemnis Laudatio, Eruditissimo,
praeclarissimo magistro et auctori atque semper meritis beatissimo
Mihail Diaconescu dedicata, 30 mai 1996

„Romanele mult comentate ale lui Mihail Diaconescu sunt expresia coborâtă adânc in istorie şi înălţate spre cerul esenţelor noologice, a luptei cu pericolul standardizării. Cei ce voiesc standardizarea fiinţei noastre sunt şi inamicii fenomenologiei narative, pe care ne-o dăruieşte acest vast corpus de romane excepţionale ale lui Mihail Diaconescu (…).
Autorul consideră că o dată cu accesul la epocă şi la esenţele ei spirituale, însuşi creatorul se va rezidi spiritual şi nucleul care va furniza energia acestei reînălţări este atitudinea kenotică.
Problematica atitudinii kenotice face obiectul unui dialog special şi reprezintă, în deducţiile noastre, chestiunea axială a fenomenologiei narative, aşa cum o gândeşte autorul”
ILIE BĂDESCU, 2001