OAMENI „PASĂRE“

OAMENI „PASĂRE“

Din timpuri imemorabile omul a privit cu admiraţie, dar mai ales cu invidie către păsări, acestea din urmă având un avantaj în plus, că pot vieţui atât pe pământ, dar şi în văzduh, inaccesibil celui dintâi.
Că a încercat din vechime să se desprindă spre ceruri, da, a fost o preocupare. Nu ştiu dacă Dedal, cel ce i-a confecţionat aripile fiului său Icar spre a zbura din palatul lui Minos, a fost şi real, dar ca năzuinţă umană, da, a existat. Cu adevărat în aer s-a înălţat omul când cei doi fraţi Montgolfier au inventat în 1783 aerostatele, baloane întreţinute cu aer cald.
La început de secol XX s-a produs şi adevărata desprindere dirijată de la sol, un rol major având Aurel Vlaicu, Traian Vuia şi mai târziu Henri Coandă, cu al său avion cu reacţie. An de an, din timpuri istorice, cumva când şi actuala configuraţie a Pământului era alta, vieţuitoare înaripate au avut posibilitatea, apoi obligaţia de a migra dinspre zone de cuibărit spre altele de vieţuit, precum la noi, printre alte ţinte, şi Delta Dunării.
Sensul de a „zbura” capătă în plan socio-uman alte înţelesuri.
Cum ar fi migraţia forţei de muncă, la început „căpşunarii”, apoi truditori în construcţii, şi în fine IT-işti, crema creierelor. Cei din urmă muncesc şi la noi, li se mai spune „corporatişti”. La o „vizită” într-o zonă a Capitalei, care credeam că nu există (foste terenuri becaliceşti), building-uri, ce spun, cartiere unde lucrează zeci de mii de tineri. Ei sunt cei care au acceptat să rămână (deocamdată) în ţară, au salarii decente, pot a-şi lua credite de la bănci (deci au intrat într-un circuit occidental în care „trebuie” să slujeşti „sistemul” până la epuizarea bio-fizică) pentru o maşină ori (cei din vârf) pentru o casă. Dar muncesc pe rupte, sunt decuplaţi de realitate, persiflează valorile naţionale, sunt „corporatiştii” maculaţi mental. Da, sunt creiere decuplate de mentalul naţional.

În pauza de prânz, înfulecă ceva de la cantina stabilită, cu meniuri accesibile, oricum nocive alimentar pentru ei.
Că doar nu a venit Jamie Oliver să le stabilească bareme de cultură gastronomică!
Alţii însă au „migrat”, au „zburat” către alte zări. De ce? Pentru că economia românească, având în anii ’90 peste opt milioane de muncitori, a fost contractată, dispărând rapid peste patru milioane de slujbe.
Imediat au „zburat” specialiştii (vânaţi mai demult) din industriile de vârf ale ţării noastre spre alte zone mai prietenoase. Apoi, rând pe rând, au părăsit ţara alţi şi alţi profesionişti, pe măsură ce-şi închideau porţile miile de întreprinderi. Circula ideea că prin anii 2000 o anumită forţă mondială ne-a impus această autodistrugere. Posibil pentru anumite sectoare mari, cum ar fi industria de armament, ori altele asemănătoare. Dar cine a distrus sistemul cooperatist în toate cele trei componente (meşteşugărească, de consum, ori de servicii)? Bineînţeles că ei, lacomi pentru început iar apoi, ca sărăciţi, au distrus acest mare segment economic, care avea o pondere de aproape 20% din PIB, fostul, evident. Aici avem de-a face cu „păsări de pradă”, cele care distrug pădurile, zonele miniere şi altele, pilonul autodistrugerii noastre.
Ni se prezintă la televizor Emiratele, Kuwait-ul, Dubai-ul ş.a. Regulile de acolo sunt foarte stricte. Un „exterior“ nu poate face nici o afacere dacă nu are un partener indigen, chior, orb, leneş, chiulangiu etc care să nu aibă în firmă 51%, altfel pleci acasă.
Cât despre resursele energetice (petrol, gaze), aici nu avem nici un fel de tangenţă cu legislaţia lor. Poate guvernările noastre postdecembriste s-au căznit să găsească formula ideală a redevenţelor. Formula desigur este cea existentă în ecuaţiile lui Maxwell, transpuse în plan social. Legarea câmpului de distrugere uman cu câmpul economic în care trebuie să acţioneze densitatea de interese, densitatea de sarcini stabilite de partid şi densitatea de necesităţi (locale ori centrale).Toate aceste elemente pot fi apoi transpuse într-o ecuaţie integrală.

Fără a avea sub nici o secundă intenţia de a persifla această uriaşă descoperire a savantului care a fundamentat matematic principiile electrodinamicii clasice, transpuse într-o formulă socială, rezultanta nu poate decât fi decât devastatoare. Şi aşa, după un sfert de secol de „democraţie”, au apărut şi la noi „oameni păsări”.
Imaginile tinerilor care îşi iau „zborul” de pe blocuri sunt terifiante. Din postările unora, anterior sinuciderii, îi vezi cum privesc de pe înălţimi orizontul, au sentimentul că sunt puternici, pot domina lumea, că vor fi învingători. Fals; sunt deznădăjduiţi, privesc de fapt pentru ultima oară această lume care le e străină, în care nu pot vieţui şi nu înţeleg de ce.
Acest fenomen a luat amploare în condiţiile unei societăţi agresive, cu reguli adesea lipsite de sens, în care pluteşte mai degrabă dezordinea. Aşteptau ca această ţară bogată, incomparabil prin diversitatea resurselor decât cele din zona Golfului, de exemplu, să le asigure un alt nivel de viaţă. Atât cei de aici cât şi puţinii români, cu oarecari resurse financiare câştigate cu trudă prin alte părţi şi care se reîntorc, critică dur noua orânduire postdecembristă. Nu în esenţa ei ca democraţie, ci prin modul de transpunere în plan legislativ, dar mai ales a tragerii la răspundere prin confiscarea rapidă şi totală a valorilor însuşite în mod fraudulos şi nu prin procese îndelungi, cu costuri bugetare semnificative, cu ceva luni sau ani de puşcărie şi doar atât. În sinea lor, unii vor comenta: ei şi, a mai dispărut un drogat ori un neadaptat social, pagubă’n ciuperci.
Fondul problemei nu poate fi desluşit de un deputat fost şef de service, de exemplu, sau alţii cu apariţii groteşti pe micul ecran. Ei, tinerii, văd ţara ca pe o mamă, iar ea nu poate greşi. Din această dilemă, mama ţară şi modul în care sunt împinşi la gesturi extreme, nu văd o altă ieşire decât să devină „oameni pasăre”, să „zboare” fără întoarcere spre o lume mai dreaptă, cred ei.
Preşedintele Putin îşi propune să desfiinţeze ONG-urile occidentale care consideră domnia sa că aduc atingere intereselor vitale ale Rusiei. Este greu de a desluşi ori de a decanta ONGurile care sunt real benefice (parte a societăţii civile) şi cele care de fapt „topesc” fibra naţională. Precum cele care ajută copiii defavorizaţi, ei fiind folosiţi de fapt ca material pornografic.

Altele cu susţinere financiară ocultă se insinuează în felurite „proiecte” care folosesc bani europeni, dar de fapt (mai ales în Transilvania) slujesc unor interese oculte. Organizează manifestări culturale, preponderent, doar pentru minoritari.
Iar tinerii, cărora noi, cei ce am trecut prin viață, le pretindem, ca un fel de răspuns, ceea ce nu am putut realiza, ei ce să facă? Noi, printr-un fel de laşitate, punem pe umărul lor viitorul, dar de fapt nu i-am pregătit pentru acest exerciţiu. Iar ei sunt ca nişte pui de găină lăsaţi liberi în bătătură cu ceva ulii deasupra lor. Ei bine, din această frică ia naştere şi deznădejdea lor.
Unii dintre ei, şi nu puţini, sucombă mental, se predau şi ori îşi îndreaptă autoturismul către un altul, rezultând victime nevinovate, se retrag în droguri, „ierburi” felurite, ori se sinucid înainte să cunoască viaţa adevărată, pentru care au fost aduşi pe lume de părinţi ca şi creaturi lăsate de Dumnezeu pe pământ.
Da, devin păsări călătoare, fără nici un orizont, devin victime ale sistemului social pe care nu îl mai recunosc şi au tăria (poate laşitatea) să îl părăsească pentru totdeauna. „Oameni păsări”, o nouă posibilă abordare etică, ori poate filozofică.

FLORIAN LAURENȚIU STOICA