OBICEIURI ÎNTRE HRABGHEL ȘI LĂSATA SECULUI DE CRĂCIUN

OBICEIURI ÎNTRE HRABGHEL
ȘI LĂSATA SECULUI DE CRĂCIUN

Sărbătoarea cea mai cunoscută din această lună este aceea a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, din 8 noiembrie. Ea se numește în popor Hranghel sau Hranghelul prin Moldova, Sf.Arhanghel prin Țara Românească și Oltenia, sau numai Arhanghel prin Transilvania și doar rareori se mai numește și Sân-Mihai, după cum este consemnat în Sărbătorile la români de Tudor Pamfile.
Sâmbăta dinaintea Hranghelului se numește Hranghel sau Moșii de toamnă, iar praznicul din această zi, care se obișnuiește mai cu seamă prin Moldova și Bucovina, se numește tot Hranghel. În afară de pomenile pentru cei răposați, tot creștinul aprinde în ziua aceasta câte o lumânare ca să aibă „lumină de veci” pe cealaltă lume. Această lumânare va lumina și calea celor ce mor de moarte năprasnică, sau care mor singuri fără o lumânare la căpătâi. Pe alocuri, în această zi se merge cu colaci pe la nași.
Prin Transilvania se face turta arieților (berbecilor despărțiți de oi). La această dată, arieții se amestecă din nou printre oi. Turta din făină de cucuruz sau de grâu, după ce se coace, se aruncă între oi. Dacă va cădea cu fața în sus, se zice că le va merge bine oilor când vor făta, dacă va cădea cu fața-n jos, se zice că le va merge rău. Ziua aceasta este socotită sărbătoare mare, nu trebuie să se lucreze.

Pe seama Arhanghelului Mihail circulă numeroase povești. El este socotit în popor „mai marele voivod al oștilor îngerești”. Prin Bucovina se spune că este cel dintâi sfânt sfințit de Dumnezeu și care i-a stat de-a dreapta. Se povestește că atunci când Dumnezeu l-a alungat pe Lucifer pentru că se răzvrătise împotriva Atotputernicului, aruncându-l pe pământ, răzvrătitul fugise cu stima de arhanghel, așa că Domnul l-a trimis pe Sfântul Mihai să o aducă înapoi la cer. Acesta, coborând pe pământ, se preface a-i fi prieten răzvrătitului apoi, mergând într-o zi la scăldat amândoi, Lucifer se aruncă primul în apă. Atunci Mihai ia stima Arhanghelului și se ridică spre cer. Dumnezeu, ajutându-l, face o pojghiță de gheață deasupra apei, dar diavolul izbutește să spargă gheața și deși își rupsese aripile, reușește totuși să se înalțe, îl apucă pe Sf. Mihai de picior, dar rămâne doar cu o bucată de carne în mână în timp ce se rostogolea înapoi spre pământ.
De atunci, se zice în popor, are omul scobitura din talpa piciorului. Cea mai răspândită credință populară cu privre la Arhanghelul Mihail este însă aceea că împreună cu Arhanghelul Gavril, fiind cei mai mari între îngeri, îi păzesc pe oameni în tot timpul vieții, iar „în ceasul cel de moarte”, tot ei le iau sufletele.
Ziua de 11 noiembrie, închinată Sfinților Mina, Victor și Vichentie, se numește în popor Sărbătoarea
tâlharilor. Femeile aprind la biserică lumânări lipite pe sfeșnice cu partea care de obicei se aprinde, ca să se întoarcă spre casa lor inimile voitorilor de rău, așa cum au întors ele lumânarea; iar fetele de măritat fac același lucru, ca să se întoarcă spre ele inimile celor doriți.
O sărbătoare ciudată este aceea a Sf. Apostol Filip, din 14 noiembrie. Ea stă la baza unui ciclu numit Filipi și e păstrată cu sfințenie de toți românii. Filipii sunt un fel de zei ai casei, niște penați, pe care-i țin numai femeile măritate sau văduve, nemuncind absolut deloc.
Prin unele locuri se crede că Filipii sunt niște sfinți mai mari peste fiarele pădurii, sau peste lupi.
Unele femei țin un singur Filip, dar altele țin doi, trei până la șase, între 11- 16 sau 12-17 noiembrie, prin județul Muscel se păzesc 5 Filipi între 12-17 noiembrie, iar pe cel de al șaselea pe 21 noiembrie. Prin județul Prahova se serbează 7 Filipi, trei în câșlegi și 4 în postul Crăciunului, iar prin alte sate din Muscel și Neamț încep din 14 noiembrie. Când însurățeii își fac casă nouă, nevasta ține atât Filipii soacrei cât și pe cei ai mamei (mai ales după moartea acesteia, dacă nu a avut noră care să stea cu ea). Filipii se crede că apără casa de rele, de primejdii: de foc, de lupi și îndeosebi de jigăniile care atacă vitele.
Femeia abia dacă are voie să facă de mâncare, n-are voie să măture prin casă sau să dea gunoiul afară, prin unele părți se mătură noaptea și se ține gunoiul după ușă trei zile. Prin unele locuri se lipește gura sobii, așa se leagă gura lupului ca să nu mai mănânce vitele. Bărbații pot lucra în aceste zile, doar să nu dea găuri cu burghiul că atunci îi fură lupul vitele. Credințele despre Filipi care apără casa de lupi se regăsesc și la macedoromâni, legat de sărbătoarea de Sfinții Surghiuniți, care cade tot pe vremea Filipilor, s-ar părea a fi chiar aceeași sărbătoare.
Ziua de 14 noiembrie este lăsata secului de Crăciun. După credința poporului român din Bucovina, acest post a fost poruncit de Maica Domnului bătrânului Crăciun pentru că a tăiat mâinile soției sale, care o moșise pe Maica Domnului. Ziua se sărbătorește între rubedenii cu mâncare, băutură și petrecere veselă.
Prin Oltenia se obișnuiește ca, după masă, toate oalele să se pună cu gura-n jos, ca să fie feriți de orice pagubă cei din casă.
Prin Transilvania se adună toate oasele și rămășițele de la masă, se pun într-o față de masă și se aruncă a doua zi spre răsărit zicându-se: „Paserile cerului! Eu vă dau vouă hrană din masa mea, cu care să fiți îndestulate și de la holdele mele oprite!”.
Fetele de prin unele părți ale Bucovinei aduc din această zi până în ultima zi a postului câte o surcică și în Ajunul Crăciunului vor fierbe crupe fără sare, pe care le vor pune pe masă, ca seara, venind umbra ursitorului lor, pe cahlă, să aibă ce mânca.

BEATRICE KISELEFF