„Olimpismul este o doctrină a fraternităţii dintre trup şi suflet” – Pierre de Coubertin

„Olimpismul este o doctrină a fraternităţii dintre trup şi suflet”

(Pierre de Coubertin)

Jocurile de la Olympia reprezintă o sinteză a tradiţiilor unor popoare orientale peste care s-au suprapus şi s-au impus tradiţii şi manifestări prezente în mitologia regatelor greceşti. Vechea Eladă a întrupat în jocurile sale olimpice tot ceea ce a fost mai reprezentativ, mai civilizat în viaţa sportivă a Antichităţii, transformându-le într-o instituţie reprezentativă a lumii.
La acest popor, încă din timpurile homerice, s-a creat primordialitatea gimnasticii în faţa utilitarului exerciţiilor fizice şi a practicilor tehnico-aplicative, educaţia fizică îndepărtându-se definitiv de finalitatea militară-iniţială, pentru a se orienta spre spiritul dezinteresat, spre competiţii şi performanţe. Jocurile olimpice, pătrunzând în Europa, s-au făcut cunoscute ca tehnici şi metodici ale unor ramuri şi probe sportive în sensul modern al termenilor.

Jocurile Olimpice celebrate din 4 în 4 ani, numai vara şi închinate lui Zeus, în sanctuarul acestuia, erau cele mai frumoase dintre marile serbări ale grecilor antici, atestate documentar, pentru prima oară, în 776î.e.n. la Olympia, în Grecia, şi s-a desfăşurat până în anul 394, când, Teodosie cel Mare, a hotărât suprimarea Jocurilor olimpice, ca fiind o manifestare a păgânismului, ce pângăreşte creştinismul.
După 1500 de ani de întrerupere, în 1896, la Atena, au fost reluate Jocurile Olimpice, Reconstituirea acestui eveniment sportiv s-a datorat francezului Pierre de Coubertin, ilustru pedagog francez care a avut iniţiativa de a reîncepe organizarea jocurilor olimpice.

Astfel, în anul 1894, se organizează la Paris, în celebrul centru universitar Sorbona, un congres care să ia în discuţie „ideea olimpică” a lui Coubertin. Au participat 79 de delegaţii, reprezentând 14 state. Congresul a aprobat atunci (23 iunie 1894) reluarea Jocurilor olimpice, stabilind ceremonialul care va trebui să marcheze deschiderea şi închiderea Jocurilor olimpice, flacăra olimpică rămânând până astăzi deviza olimpică. S-a aprobat drapelul olimpic, de culoare albă, având în centru cinci cercuri (albastru, galben, negru, verde, roşu) înlănţuite simbolizând unitatea întregii lumi.
Poetul Jean Sticard a citit, cu această ocazie, în faţa participanţilor, o odă închinată Jocurilor olimpice, iar un cor a interpretat „Imn pentru Apollo”, de Gabriel Fauré.
Tot la Congres s-a decis şi constituirea Comitetului Internaţional Olimpic (C.I.O.)
În România, Comitetul Olimpic a luat fiinţă în anul 1914 şi a fost recunoscut de către C.I.O.în acelaşi an, dar trebuie amintit faptul că încă din 1899, George Bibescu, a fost cooptat printre membrii C.I.O.
Pe lângă disciplinele sportive care se puteau practica în sezonul de vară, încep să se dezvolte şi sporturile de iarnă. Primele Jocuri olimpice de iarnă au fost celebrate la Chamonix, în Franţa, în 1924. Olimpismul românesc a marcat un secol de când flacăra s-a aprins consecvent în cadrul mişcării olimpice internaţionale.

Sportul românesc are deja o tradiţie bogată şi reprezentanţi cu renume mondial, el constituind de-a lungul timpului un motiv bine întemeiat, de mândrie, pentru poporul român.
Într-un secol de olimpism, în care a participat la 19 ediţii ale Jocurilor Olimpice de vară şi 20 de ediţii ale Jocurilor olimpice de iarnă, România şi-a adjudecat 302 de medalii olimpice (88 de aur, 94 de argint şi 120 de bronz), cea mai bună clasare în ierarhia pe medalii fiind stabilită la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, în anul 1984, atunci Echipa Olimpică a cucerit 53 de medalii.

Principii fundamentale ale Olimpismului

1. Olimpismul este o filozofie a vieţii, exaltând şi combinând într-un ansamblu echilibrat calităţile corpului, voinţei şi spiritului. Asociind sportul culturii şi educaţiei, Olimpismul se vrea creatorul unui stil de viaţă bazat pe bucuria aflată în efort, pe valoarea educativă a bunului exemplu şi a respectului faţă de principiile etice fundamentale universale.
2. Scopul Olimpismului este de a pune sportul în slujba dezvoltării armonioase a omului în vederea promovării unei societăţi paşnice, preocupate de păstrarea demnităţii umane.
3. Mişcarea Olimpică este acţiunea concentrată, organizată, universală şi permanentă, exercitată sub autoritatea supremă a C.I.O., a tuturor indivizilor şi entităţilor inspirate de valorile Olimpismului. Ea se extinde pe cinci continente. Acesta atinge punctul culminant cu ocazia reunirii sportivilor lumii la marele festival al spiritului reprezentat de Jocurile Olimpice. Simbolul său este constituit din cinci cercuri înlănţuite.
4. Practicarea sportului este un drept al omului, orice individ trebuie să aibă posibilitatea de a practica sportul fără nici un fel de discriminare şi în spirit olimpic, care presupune înţelegerea reciprocă, spirit de prietenie, solidaritate şi fair-play. Organizarea, administrarea şi gestionarea sportului trebuie să fie controlate de către organizaţii sportive independente.
5. Orice formă de discriminare faţă de o ţară sau o persoană din considerente de rasă, religie, politică, sex, sau altele, este incompatibilă cu apartenenţa la Mişcarea Olimpică.
6. Apartenenţa la Mişcarea Olimpică cere respectarea Cartei Olimpice şi recunoscută de către C.I.O.(Comitetul Internaţional Olimpic).
Scopul Mişcării Olimpice este de a contribui la construcţia unei lumi mai bune şi paşnice, educând tineretul prin intermediul practicării sportului în acord cu Olimpismul şi valorile sale.

(sursa: „Sportul și turismul“, Ed. Ion Creangă, 1983; internet)