Independența Română – Independența prin cultură Revista INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ incearcă să renască plăcerea şi iubirea pentru cultura neamului românesc.
Părintele ARSENIE BOCA
Mare îndrumător de suflete din Secolul XX
Părintele Arsenie Boca s-a născut la 29 septembrie 1910, la Vața de Sus, lângă Brad, judeţul Hunedoara. Părinţii săi, Iosif şi Cristina, i-au pus la botez numele Zian.(…)
Intrarea în monahism la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.
Zian Boca s-a închinoviat la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus în iunie 1939, fiind deja diacon celib (probabil hitrotonit în 29 septembrie 1935, cf. Părintele Veniamin Tohăneanu).
După aproape un an de zile, în 3 mai 1940, are loc tunderea în monahism la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, primind acum numele de Arsenie. (…) Remarcat încă de pe băncile şcolii pentru deosebitele-i înclinări spre viaţa monastică, a fost trimis de Î.P.S. mitropolit Nicolae al Ardealului la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, pentru a-şi perfecţiona marele său talent de pictor, iar apoi la Sfântul Munte Athos şi la Atena. Întors în ţară, şi-a petrecut viaţa la Sfânta Mănăstire Brâncoveanu, departe de forfota lumii, alternând rugăciunea cu studiul picturii bisericeşti. E un caracter integru şi un monarh de aspră tărie duhovnicească.(…)
Preot-duhovnic la Mănăstirea Brâncoveau
În 10 aprilie 1942 Părintele Arsenie a fost hirotonit preot. (…)„Mănăstirea lui Constantin Brâncoveanu a reînviat în toată puterea duhovnicească. Peste Ţara Oltului suflă cu putere duhul lui Dumnezeu prin mijlocirea mănăstirii reînviate din mormântul în care o aşezaseră adversarii neamului şi ai credinţei drepte”. (…)
Chemat la treapta arhieriei
„În această ordine de idei, surprinzătoare a fost aplecarea lui Justinian, fost preot de mir, nu numai pentru viaţa monahală, ci şi pentru marile curente duhovniceşti. Primul dintre acestea, ca amploare, a fost cel creat de Părintele Arsenie Boca, pe atunci în Mănăstirea Sâmbăta de Sus, a cărui puternică influenţă spirituală cuprinsese, practic, întreaga ţară. Ştiu cu siguranţă că Patriarhul se gândea să-l cheme la treapta arhieriei, dar, precum se cunoştea, Arsenie a fost arestat, dus în lagăre de muncă forţată şi apoi, practic, obligat să rămână inactiv.“ (Bartolomeu Anania)
Stareț și duhovnic la Prislop
„La 25 noiembrie 1948, mitropolitul de atunci al Ardealului, Dr. Nicolae Bălan (1929-1955), a adus personal la Prislop pe Ieromonahul Arsenie Boca, licenţiat în Teologie de la Sibiu şi absolvent al Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti, până atunci stareţ al reînviatei ctitorii brâncoveneşti de la Sâmbăta de Sus, care, cu două veacuri în urmă, avusese aceeaşi soartă ca şi Prislopul, fiind distrusă cu tunurile din ordinul generalului Bukow. Au fost de faţă noul vicar al Arhiepiscopiei Sibiului preotul Traian Belaşcu, cel care, cu câteva săptămâni în urmă, a condus acţiunea de revenire a preoţilor şi credincioşilor uniţi la sânul Bisericii strămoşeşti, arhidiaconul Ioan Circov de la catedrala metropolitană din Sibiu şi preotul Traian Faur din Silvaşu de Sus. Mănăstirea era într-o stare jalnică, părăsită de ultimii trei vieţuitori uniţi – cu pereţii tuturor clădirilor plini de igrasie şi ameninţaţi cu dărâmarea, cu porţiuni mari din terenul aflat în preajma clăidirilor duse de torentele pârâului Silvuţ, cu acoperişurile clădirilor mâncate de rugină, cu o gospodărie anexă foarte săracă şi neîngrijită”. (Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu) „Poate că a fost o soluţie pe vremea aceea, pentru că Părintele începuse să fie prigonit şi urmărit de Securitate. Dar a avut loc şi un eveniment care s-a numit atuncea «revenirea greco-catolicilor în sânul Bisericii Ortodoxe». Şi Părintele Arsenie poate că trebuia să plece de la Sâmbăta, să nu mai fie în atenţia mulţimii şi în atenţia Securităţii. În urma acestui eveniment al «revenirii», Mănăstirea de la Prislop, care a fost de fapt iniţial ortodoxă, dar a devenit greco-catolică, a fost părăsită de călugării greco-catolici. Erau câţiva și au plecat și a rămas mănăstirea goală. Și Mitropolitul Nicolae Balan trebuia să se îngrijească de reactivarea Mănăstirii, mai ales că bunurile fostei Biserici Greco-catolice au trecut în patrimoniul Bisericii Ortodoxe. Şi Mitropolitul l-a dus pe Părintele Arsenie să organizeze Mănăstirea de la Prislop. Acesta este motivul ştiut al mutării.(…)
(…)Părintele Arsenie, îndrumat de Mitrolopitul Nicolae Bălan, a plecat la Mănăstirea Prislop unde a fost numit stareţ apoi duhovnic, loc unde îşi va pune iarăşi pecetea de ziditor de suflete şi ziditor de aşezăminte. Este cunoscut faptul că Părintele Arsenie a lucrat constant la Prislop, prin implicarea personală în restaurarea mănăstirii şi în toate celelalte munci de aici(…)
Primul hram la Prislop a fost în data de 8 mai 1949, de pomenirea Sfântului Ioan Evanghelistul şi a constituit „prima mare bucurie ortodoxă a mănăstirii, după două veacuri de năpăstuiri”.
La 14 septembrie 1949, ziua Înălţării Sfintei Cruci, Vlădica Andrei a săvârşit, în curtea mănăstirii, prima liturghie arhierească ortodoxă. Cu acest prilej, Părintele stareţ Arsenie a fost hirotesit protosinghel.(…)
Activitatea Părintelui Arsenie ca stareţ se încheie în 1950, pentru că între timp Prislopul devenise mănăstire de maici cu viaţă de obşte.(…) Părintele Protosinghel Arsenie Boca a rămas în continuare la Prislop ca preotduhovnic, ajutat pentru o vreme şi de Ieromonahul Dometie Manolache. Aşa cum am amintit puţin mai sus, Părintele Arsenie a fost în continuare urmărit de Securitate. Oamenii autorităţii de stat îl „ridică” pe Părintele Arsenie pentru anchetă în noaptea de 15 spre 16 ianuarie 1951. Într-o scrisoare din 26.01.1951, Părintele Dometie scria către Episcopia Ortodoxă Română a Aradului:
„…la ora 5 dimineaţa, părintele Arsenie Boca, stareţul astei mănăstiri, a fost ridicat de un grup de 10 oameni din partea autorităţii. Nu ni s-a prezentat nici un ordin. Procedeul a fost brutal. Au intrat în chiliile surorilor, vorbind necuviincios. Toate acestea, fără nici o motivare.” (Arhid. Mihai Săsăujan)
Într-o altă scrisoare, scrisă tot în data de 26.01.1951, Părintele Dometie împreună cu maicile Prislopului solicită sprijinul ierarhului Aradului, pentru stareţul lor. Aşa cum am zis, Părintele Arsenie s-a întors la Prislop după un an, adică în 1952, de Buna Vestire.(…) Se ştie că în această perioadă Părintele Arsenie a fost dus la Canal unde a stat 9 luni de zile. In cartea Viforniţa cea mare a lui Dimitrie Bejan aflăm că Părintele Arsenie a fost dus, înainte de a fi la Canal, şi la Ocnele Mari. Nu spune însă în ce an.
Părintele Arsenie a rămas duhovnic al Mănăstirii Prislop până în 1959, când, prin actul Episcopiei Aradului nr. 2407/1959 semnat şi parafat de Prea Sfinţitul Episcop Andrei Mageru, a fost îndepărtat din mănăstire. La fel s-a procedat şi în cazul stareţei Mănăstirii Prislop, Monahia Zamfira Constantinescu, cu actul nr. 2408/1959. Prin urmare maicile au fost alungate iar mănăstirea desfiinţată. În incinta ei s-a organizat un Cămin de bătrâni.
După anul redeschiderii Mănăstirii Prislop, adică 1976 şi pe parcursul a mai mult de două decenii, toate lucrările efectuate au respectat planurile Părintelui Arsenie, viaţa însăşi a mănăstirii fiind tributară rânduielilor pe care obştea încropită în 1949 şi transformată în mănăstire de maici în luna aprilie 1950, le-a respectat cu sfinţenie.(…)
Pribegia în București
După ce a fost alungat de la Prislop, Părintele Arsenie şi-a început pribegia în Bucureşti. A fost angajat la Biserica Sfântul Elefterie ca pictor secund pe lângă pictorul Vasile Rudeanu, iar în 1961 a fost angajat la Atelierul de pictură al Patriarhiei de la Schitul Maicilor cu încadrarea de muncitor pictor.
Este foarte important să amintim aici că „ Părintele Arsenie nu a voit să încalce decizia unui ierarh, în semn de adevărată ascultare călugărească, nemaislujind, ci doar participând la slujbe, ca şi cântăreţ de strană, rămânând încă duhovnic, fără a spovedi, ci doar în înţelesul de îndrumător spiritual, pentru generaţii de preoţi şi credincioşi, care i-au păstrat şi îi poartă o recunoştinţă aleasă”.(…)
Pictarea bisericii din Drăgănescu
Ieşind la pensie, o pensie minoră, în 1968 a început pictura bisericii parohiale din Drăgănescu, de lângă Bucureşti, la care a lucrat vreme de 15 ani. Părintele Arsenie a pictat-o de două ori, aceasta pentru că, pe alocuri, din pricina lumânărilor, pictura s-a „pangarit” (afumat), după expresia Sfinţiei Sale. (La anumite compoziţii se observă cu uşurinţă cele două straturi picturale.) Aici, cum chiar dânsul spunea, a fost căutat de o „ adevărată avalanşă de oameni”.(…)
Așezământul de la Sinaia
După izgonirea forţată din mănăstire în anul 1959, obştea s-a reorganizat într-un Aşezământ mănăstiresc în oraşul Sinaia, care acum este metocul Mănăstirii Prislop. În acest aşezământ Părintele Arseni şi-a avut chilia şi atelierul de pictură din anul 1969 până în anul 1989 când s-a săvârşit din viaţă. Aici şi-a lăsat într-o rânduială desăvârşită predici şi meditaţii şi desene, dar şi ultima dorinţă de a nu-i fi dat publicităţii.
Scrierile Părintelui Arsenie
Pe lângă faptul de a fi fost un mare propagator al gândirii patristice, al gândirii filocalice, Părintele Arsenie a fost şi un înzestrat scriitor bisericesc.
Scrierile Părintelui Arsenie au circulat între credincioşi în mai mult variante. Cea mai cunoscută dintre ele şi cea mai răspândită a fost Cărarea Impărăţiei.
De viaţa şi opera Părintelui s-au interesat şi se interesează oameni şi teologi de seamă, credincioşi care l-au cunoscut sau nu l-au cunoscut care l-au cercetat sau nu l-au cercetat, care l-au ascultat sau nu l-au ascultat vreodată, aşa încât, în acest context, scrierile Părintelui e firesc să cunoască o rapidă răspândire.
Plecarea la cele veșnice
Părintele Arsenie a murit la Sinaia, în 28 noiembrie 1989, acolo şi-a dat sfârşitul.
Prohodit de o mulţime impresionantă de credincioşi, Părintele Arsenie a fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Prislop, în ziua de 4 decembrie 1989. „Mormântul Sfinţiei Sale de la Mănăstirea Prislop, duhul Sfinţiei sale de la Mănăstirea Sâmbăta- Brâncoveanu, ctitoria Sfinţiei Sale de la Sinaia, pictura Sfinţiei Sale de la biserica din Drăgănescu, vor vorbi şi vorbesc chiar pentru foarte multă vreme, dacă nu cumva pentru totdeauna, despre trăirea în Hristos, credinţa în Hristos, dragostea faţă de Hristos, despre adevărul Bisericii Ortodoxe, mormântul Sfinţiei Sale şi crucea de la mormânt fiind dintre cele mai cunoscute şi importante în acelaşi timp şi discrete locuri de pelerinaj, unde vin creştini din toată ţara şi chiar şi din alte părţi. Vin, se roagă, aprind o lumânare, se închină şi cer mijlocirea prin rugăciunea de foc a Părintelui Arsenie pentru ei, pentru familie, penru ţară, pentru lume, pentru Biserică, pentru noi toţi.”
(…)Prea Cuviosul Părintele nostru Arsenie în veacul acesta, în Biserica noastră, în ţara noastră, în poporul nostru, în familiile noastre, în sufletele noastre, ne-a descifrat, ne-a tălcuit, ne-a tălmăcit mesajul lui Dumnezeu, cuvântul lui Dumnezeu, harul şi darul lui Dumnezeu, ne-a citit chiar şi ne-a descifrat parte din semnele timpului care noi le trăim şi cu care suntem martori şi contemporani, pentru ca astăzi să ne trăim viaţa noastră creştineşte, în duh curat ortodox, în fidelitate şi credincioşie faţă de Biserica noastră Ortodoxă, cea una singură sobornicească şi apostolească.(…)
Foto: Preluare din www.teognost.ro
(Din vol.: „Părintele Arsenie Boca – Mare îndrumător de suflete din sec. XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002)
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro