POEZIA SUFERINŢEI – SFÂNTĂ CUMINECĂTURĂ TOT MAI APROAPE CUVÂNTUL POEŢILOR DE RUGA CREȘTINĂ!

POEZIA SUFERINŢEI – SFÂNTĂ CUMINECĂTURĂ
TOT MAI APROAPE CUVÂNTUL POEŢILOR DE RUGA CREȘTINĂ!

În sfânta zi de duminică – 26 martie a.c., la altarul Bisericii Sfânta Maria „Miron Patriarhul” din Capitală, lăcaş de închinăciune ctitorit de Regina Maria, a avut loc în finalul ceremoniei religioase un recital de poezie „încătuşată”, creată de martirii neamului trecuţi (uitaţi!) prin temniţele comuniste care împânziseră ţara după cel de Al Doilea Război Mondial.
Selecţia poemelor s-a făcut din antologia bilingvă româno – franceză „Unde sunt cei care nu mai sunt?” (Ou sont-ils ceux qui n’existent plus?) – tradusă de Paula Romanescu (2012).
Pentru această adevărată rugă de credinţă în izbânda Adevărului şi a Dreptăţii, în care s-a preschimbat recitalul nostru, ne-am bucurat de înalta Binecuvântare a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, mare iubitor de cultură, artă şi carte.
Emoţionantă a fost mai cu seamă slujba de prohodire „a celor care nu mai sunt” decât în sufletul celor trăitori în prezent, slujbă pentru care soborul de preoţi – în număr de cinci – şi, deopotrivă, grupul de cântăreţi conduşi de Înalt Protosaltul Mihail Bucă al Catedralei Patriarhale, cu voci de cristal pur din strană, invitaţi de părintele Gheorghe Neagoe în mod special, au făcut să le simţim vie prezenţa celor mutaţi în umbră. Marele şi apropiatul prieten al scriitorilor, Preotul Gheorghe Neagoe, a fost şi de data aceasta înconjurat de un mare număr de slujitori ai scrisului veniţi, ca de obicei, să participe la slujba religioasă şi să-şi adape spiritul în cuvântul sfânt.

După frumoasa şi plina de înţelesuri predică ţinută de Părintele Gheorghe Neagoe, deopotrivă un mare prieten al scriitorilor şi un slujitor de excepţie al Bisericii Ortodoxe, despre viaţa şi, respectiv, opera Scara (o, scările, cele treizeci, de le-am urca fiecare dintre noi cu conştiinţa că doar prin strădanie necurmată dai vieţii sens!) a Sfântului Ioan Scăraru din Filocalia volumul IX, tradus de Prof. dr. Dumitru Stăniloae, a urmat o neasemuită ceremonie a sfintei prohodiri a celor care nu mai sunt. A fost pomenit mai întâi Patriarhul Iustinian Marina, de la a cărui trecere la viaţa veşnică s-au împlinit 40 de ani, s-a continuat cu Mitropoliţii Bartolomeu Anania, Antonie Plămădeală, un mare număr de Ierarhi Arhimandriţi – Sofian Bughiu, Adrian Făgeţeanu, Arsenie Papacioc, Petroniu Tănase; Ieromonahi – Arsenie Boca, Daniel Sandu Tudor; Preoţi – Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie, Prof. Dr. Constantin Galeriu, Ilie Lăcătuş, Gheorghe Calciu, Ilie Imbrescu, Simion Pivniceru, Ioan Sofican, Zorica Laţcu (Maica Teodosia); poeţi – Radu Gyr, Ion Nichifor Crainic, Andrei Ciurunga, Ion Omescu, Constantin-Aurel Dragodan, Ion Mărăcineanu, Vasile Militaru; intelectuali, diplomaţi, ofiţeri superiori, economişti – Mircea Vulcănescu; profesori – Petre Strihan, Teofil Lianu, Ilie Mocanu; elevi, studenţi – Gheorghe Ardeleanu, Sergiu Aurel Mandinescu, Constantin Oprişan, Valeriu Gafencu, Ioan Victor Pica; filosofi – Petre Ţuţea, Constantin Noica; pictori – Dragoş Morărescu; oameni politici – Gheorghe Brătianu, medici – Vasile Voiculescu, Ionel Zeană; ţărani şi intelectuali din Rezitenţa anticomunistă – Elisabeta Rizea, Ion Gavrilă Ogoranu, Toma, Ion și Petre Arnăuţoiu, Gheorghe Arsenescu, Ion Purnichi şi tot neamul românesc cel martirizat întru credinţă creştină. Colacul de grâu, coliva, vinul şi ştergarul (binecuvântaţi fie cei care au contribuit prin daniile lor la aducerea acestor ofrande!) au fost oferite fiecărui participant de-a dreptul copleşit de emoţia prohodirii, astfel ca în final, crezul martirilor să ajungă întreg şi curat în sufletul nostru precum lumina din Sfânta Zi de Înviere: „Într-o zi se va vorbi de noi/La fel de simplu ca despre stejari./Oamenii vor fi spălaţi de noroi,/Iar copiii deacum – oameni mari./Bătrânii vor spune scurmând amintiri:/- Erau tineri şi din răni sângerau./Mâinile nevestelor, subţiri,/ Cu fâşii de cămăşi îi legau./Nimeni nu va plânge pe gropile noastre,/Cum nu plângi iarba mieilor din lunci/Sau infinitul zărilor albastre/Că prea vom fi ai tuturor atunci./Într-o zi se va vorbi despre noi/La fel de simplu ca despre izvoare,/Şi oamenii, cu pumnii amândoi,/Vor bea, din apa care-am fost, răcoare” (A. Ciurunga).
Se cuvine să-i repunem pe martirii neamului, acei vinovaţi fără vină, în afară de aceea de a-şi fi iubit cu supra de măsură neamul şi credinţa strămoşească, între icoanele de cea mai pură alcătuire omenească.
Închisorile de la Aiud, Piteşti, Jilava, Gherla, Caransebeş, Botoşani, Canalul, Văcăreşti, Uranus, Nistrul, Galaţi, Alba Iulia, Timişoara sunt tot atâtea Golgote ale martirilor răstigniţi pentru marea lor iubire de neam de bezmeticia unui regim de cruntă, bestială teroare neagră înveşmântată în roşul comunismului venit peste ţara noastră dinspre Răsărit ca o Siberie a urii. Dacă iertarea este măsură de credinţă creştină, uitarea a cele ce s-au întâmplat atunci nu are cum să se înstăpânească peste noi, iar cei ce vor veni în urma noastră trebuie să ştie. Altfel, ne vom întreba în zadar: „Unde sunt cei care nu mai sunt?”.

Credeam că doar anume pentru comemorarea istoricului literar Ion Rotaru, autorul vastei lucrări „O istorie a literaturii române de la origini până în prezent”, de la a cărui moarte s-au împlinit 10 ani în decembrie 2016, lumea scriitoricească din Capitală venise în urmă cu o lună, dar şi mai marele număr de participanţi la slujba din fiecare duminică de la amintitul lăcaş de închinăciune este dovada certă că aici se întâmplă cu adevărat un lucru cu totul deosebit: îmbinarea Cuvântului sfânt cu acela al creatorilor de cuvânt de toate vârstele. Pe lângă enoriaşii care aparţin de Biserica din Parcul „Regina Maria” din capitală, vin aici frecvent, de la o vreme, poeţi, istorici, scriitori, critici literari, editori, artişti, preocupaţi cu toţii de sfânta slujbă, reîmprospătându-şi sufletul şi mintea cu lumina credinţei prea îndelung ignorată poate într-un timp al derutei şi înstrăinării de căile luminii.
Este ceea ce a reuşit perfect să împlinească densul recital de poezie, creştină în covârşitoare proporţie, din florilegiul liric de o unicitate de solitar în întreaga poezie a lumii. Da, a lumii! Pentru că nu mai există în nicio limbă a pământului cu oameni un fenomen literar de asemenea profunzime, generat de o inegalabilă suferinţă îndurată de un popor întreg martirizat de nişte fiare ideologice cu pretenţie de eliberatori care-şi spuneau, în mod fraudulos, oameni.
Cele două cânturi lirice interpretate, în final, de soprana Irina Gîju au făcut să se unească într-o suflare glasurile tuturor celor prezenţi în ziua aceea la ceremonie.
Avem convingerea că între lumea spirituală şi cea raţională se deschid noi şi luminate căi de dialog.
Ceea ce se întâmplă la Biserica Sfânta Maria „Miron Patriarhul” este chiar o cale prin care sufletul omenesc îşi află sfântă cuminecătură din Cuvântul-Adevăr- Lumină, Poezie-Rugă.

PAULA ROMANESCU
Membră USR, poetă şi traducătoare