REGULAMENTELE ORGANICE

REGULAMENTELE ORGANICE

În decursul Istoriei, Românii, în majoritatea situaţiilor, şi-au elaborat singuri normele de conduită, şi-au întocmit după dorinţele şi nevoile lor legile. Dar au fost şi condiţii adverse, în care străinii mai puternici le-au impus interesele lor sub forma unor generoase şi caritabile îmbunătăţiri legislative.
Aşa s-au petrecut lucrurile la alcătuirea codurilor de legi din 1830 impuse de ruşi, cunoscute sub denumirea de Regulamentele Organice.
Potrivit testamentului lui Petru cel Mare (1696-1725), Rusia trebuia să devină o mare putere mondială, cu stăpâniri în Europa şi Asia, cucerind posesiunile Imperiului Otoman, inclusiv Constantinopolul şi Strâmtorile Bosfor şi Dardanele. Şi-au realizat planul etapă cu etapă până au ajuns să ocupe teritorii otomane. Prin pacea de la Kuciuk Kainargi (1774), turcii recunoşteau dreptul ambasadorului rus de la Constantinopol să protejeze creştinii ortodocşi din Ţările Române. În 1802, printr-un act sultanal (hatişerif), Rusia avea dreptul de a aproba destituirea Domnilor din Ţările Române. În 1812, obţine de la turci o mare parte a Moldovei, devenită ulterior gubernie rusească. Prin convenţia de la Akkerman din 1826, ruşii şi turcii aprobă numirea Domnilor aleşi de Divan pe şapte ani.
Aşadar, ruşii, dintr-un drept general de protecţie a supuşilor ortodocşi din Principate, obţineau dreptul special de a participa la numirea Domnilor. În urma războiului ruso-turc din 1828-1829, a urmat ocuparea Principatelor de ruşi până la plata despăgubirilor de război de către turci, conform păcii de la Adrianopole din septembrie 1829. Totodată, ruşii au obţiunut un avantaj diplomatic prin numirea suveranilor autohtoni pe viaţă. Se părea că faptul era în favoarea Românilor, dar ruşii îşi păstrau dreptul de destituire a Domnilor, împiedicând pe turci să se amestece atât de des la numirea acestora. Românii suferiseră două pierderi majore de teritorii: Bucovina, intrată sub stăpânire austriacă în mai 1775 şi Basarabia, în 1812, tot în mai, ocupată de ruşi. Şi unii şi alţii mai pofteau la teritorii româneşti, dar ruşii erau mai lacomi. Încă din 1821, ţarul Alexandru I ceruse boierilor români să-l informeze asupra reformelor utile în administraţia Principatelor. După studierea materialului informativ, ruşii au elaborat Instrucţiunile pentru reorganizarea Principatelor, redactate la Sankt Petersburg, în 1828.
Instrucţiunile prevedeau numărul deputaţilor şi componenţii celor două adunări (una extraordinară pentru alegerea Domnului, alta ordinară, obişnuită, pentru alte articole). Se preciza că nu se putea face nicio modificare fără aprobarea celor două puteri, cea suzerană – Turcia şi cea protectoare – Rusia. Se mai sublinia faptul că instituţiile trebuie să fie identice în Principate pentru a apropia două noroade ale căror nume, …, lege, începutul neamului… se cuvine a se ţine legate. Aşadar, curtea de la Sankt Petersburg era conştientă că Principatele formau aceeaşi ţară, au aceeaşi limbă, religie, istorie, obiceiuri.
În iunie 1829, generalul rus Piotr F. Jeltuhin, preşedintele Divanurilor Principatelor Române ocupate de ruşi, a constituit cele două comisii pentru redactarea proiectelor Regulamentelor Organice. Fiecare comisie avea patru membri – doi autohtoni, membri ai Divanului, doi ai ocupanţilor şi câte un secretar. Lucrările au debutat în vara lui 1829 sub conducerea lui L. M.
Minciaki, consulul general al Rusiei la Bucureşti. Comisiile trebuiau prezidate de mitropolitul ţării. Boierii care au protestat la imixtiunea rusească au fost, pe rând, exilaţi din ţară, alţii au murit subit.
Nemulţumirile au fost unanime: marea boierime că nu are drepturi destul de multe faţă de mica boierime, aceasta că are prea puţine avantaje, ţărănimea că nu i se îmbunătăţeşte soarta, dimpotrivă i se agravează. Totuşi, Regulamentele Organice au avut un rol decisiv în unificarea instituţiilor Principatelor şi modernizarea structurilor societăţii româneşti, prin separaţia puterilor în stat. Se prevedea: puterea legislativă este exercitată de Adunarea Obştească, (42 de deputaţi în Ţara Românească, 35 în Moldova, condusă de mitropoliţi); puterea executivă este asigurată de Domn ales pe viaţă şi Sfatul Administrativ Extraordinar format din şase miniştri: Interne, Justiţie, Culte, Finanţe, Război, Secretariatul de Stat. Ţăraniii sunt aspru exploataţi: munca obligatorie (claca) la boier sau mănăstire este de 12 zile, care prin norme exagerate devin 56 în Muntenia şi 84 în Moldova. Impozit unic (capitaţia), libertatea comerţului, dezvoltarea industriei (manufacturile) şi întărirea burghziei, înfiinţarea armatei naţionale etc.
Ultimul articol nu a fost supus aprobării adunărilor, ci a fost introdus pe ascuns în Regulamentele Organice. Acesta răpea Principatelor orice autonomie. Era redactat astfel: „În viitor orice modificare ulterioară pe care hospodarii vor vroi s-o introducă în Regulamentul Organic nu se va putea face şi pune în lucrare decât în urma unei autorizări speciale a Înaltei Porţi cu învoirea Curţii Ruseşti”.

Cum au procedat ruşii? Penultimul articol (de fapt ultimul la semnat) lăsa o parte din pagină liberă. Acolo trebuiau să semneze cei 190 de membri ai adunării. Minciaki le-a spus politicos: „Arhonda, fiţi aşa buni şi puneţi semnăturile voastre pe pagina următoare, că nu este loc în josul acesteia”. Şi boierii s-au conformat. Adunarea a fost dizolvată. Regulamentul legat în aur pe argint a fost depus la arhivă. Acolo, caligraful care scrisese actul regulamentelor a completat penultima pagină cu textul de mai sus. Generalul Kiseleff a dat ordin să fie tipărit în 1831.
Singura tipografie era cea a lui Heliade Rădulescu. S-au stabilit condiţiile: editorul va da gratuit 300 de exemplare Guvernului şi restul îl va vinde într-un an dacă Guvernul va permite, dacă nu, va despăgubi pe Heliade cu costul a 2000 de exemplare. Heliade, intrigat de cererea neobişnuită a lui Kiseleff, s-a dus la arhivele postelniciei unde era amploaiat. Prin comparaţie a observat că în copia primită nu era ultimul articol. A informat pe semnatarii Regulamentului şi s-a iscat zarvă mare, care a fost temperată de baronul Piotr Rückman, consulul general al Rusiei la Bucureşti în anii 1834-1839. Noul Domn al Ţării Româneşti, Alexandru Ghica (1834-1842) fusese susţinut de ruşi, însă era un patriot şi ducea o politică naţională. După numire, ruşii i-au propus ca două divizii ruseşti să staţioneze în Ţara Românească.
Domnul a refuzat. Ruşii i-au cerut să-l îndepărteze pe Jean A. Vaillant, cărturarul francez filoromân care conducea colegiul Sfântul Sava şi să desfiinţeze Societatea Filarmonică (1833-1838). Domnul nu s-a conformat. Ruşii nu voiau să-l destituie pe faţă. În ţară erau două partide: al românofanarioţilor, reveniţi după revoluţia lui Tudor cu armatele ruseşti şi al patrioţilor.
Ghica îi nemulţumea şi pe ruşi şi pe patrioţi, care-l credeau credincios ruşilor.
Ruşii au manevrat ocult şi, în octombrie 1842, Ghica a fost destituit sub motivul că n-a respectat Regulamentul Organic. Aşa păţesc patrioţii întotdeauna, chiar şi astăzi.
La 6 septembrie 1848, Româniii au ars în Bucureşti textul Regulamentului Organic şi Arhondologia (condica rangurilor boiereşti). Regulamentul Organic, adevărata Constituţie, a fost, cu toate aspectele pozitive şi negative, legea fundamentală a Principatelor până în 1858.

VIOREL GH. SPETEANU