SĂNĂTATEA LA ROMÂNI – SISTEMUL CELOR III ORÂNDUIRI (II)

SĂNĂTATEA LA ROMÂNI.
SISTEMUL CELOR III ORÂNDUIRI. (II)

– un proiect de tip «prin trecut spre viitor»
fezabil doar cu o atitudine de tip «punct şi de la capăt» –

 

„Nu întrebaţi ce poate să facă ţara pentru voi. Întrebaţi-vă ce puteţi face voi pentru ţară” – J.F. Kennedy

 

 

Dr. ARGHIR V. CIOBOTARU medic specialist sănătate publică şi management sanitar, absolvent al Institutului Medico – Militar din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Bucureşti, 1989, medic militar M.Ap.N. în perioada 1989 – 2004, din 2004 medic M.A.I.

 

Schimbarea radicală a finanţării sistemului de sănătate românesc: un alt fel de Fond de Sănătate

Să fie oare nevoie în acest moment de soluţii alternative la actualul sistem de finanţare? Dacă sistemul public de sănătate ar fi considerat ca fiind o reflectare a modului de gândire şi a interesului statului pentru bunăstare, atunci elementul esenţial pentru buna funcţionare a acestuia ar fi reprezentat de disponibilitatea guvernanţilor de a susţine, menţine şi dezvolta pe termen lung un asemenea sistem, concretizată prin disponibilitatea de finanţare în consecinţă.
Apariţia şi dezvoltarea sistemelor de sănătate în special în secolul XX s-a produs diferit, în funcţie de ideologie, forma de guvernare şi stadiul de dezvoltare socio-economică a fiecărui stat, plecând de la forme cu finanţare susţinută integral de stat, de obicei în statele de tip comunist, dar, în mod surprinzător chiar şi în state de tip capitalist, până la forme private în totalitate, exemplul tipic fiind dat de Statele Unite ale Americii, dar în general încercându-se o combinare a celor două extreme.
În România, timp de aproape 45 de ani, finanţarea integrală de la bugetul de stat, o componentă de bază a politicilor sociale promovate de ideologia comunistă, a asigurat gratuitatea totală a serviciilor medicale şi a medicaţiei. Efectele predictibile ale dependenţei totale de bugetul de stat s-au evidenţiat în anii `80, ani în care, ca urmare a unei politici de lungă austeritate generală, s-au făcut vizibile dificultăţile de asigurare a resurselor.
Renunţarea la vechiul sistem şi trecerea la un sistem de asigurări sociale de sănătate, plătite de asigurat şi angajator, a demonstrat eficienţa unei asemenea abordări prin colectarea unor sume impresionante într-un fond cu destinaţie specială, Fondul de Sănătate. Din păcate, după un debut promiţător, dimensiunea uriaşă a fondului creat a magnetizat rapid atenţia decidenţilor finanţişti, în permanentă căutare de soluţii pentru acoperirea domeniilor neperformante, astfel încât, în urma hotărârii de guvern ce a decis înglobarea Fondului de Sănătate în bugetul general consolidat, sumele colectate au fost evidenţiate şi distribuite doar în conformitate cu deciziile şi voinţa Ministerului de Finanţe.
În consecinţă şi deloc surprinzător, a urmat o perioadă de continuă scădere a finanţării, fenomen denumit, cum altfel, decât cu termeni medicali, de subfinanţare cronică.
Efectul de subfinanţare a sistemului medicosanitar a devenit astfel un fenomen constant, datorat, în principal, posibilităţii Ministerului Finanţelor Publice de a dimensiona şi folosi discreţionar sumele colectate din contribuţiile pentru sănătate, nemaiputându-se afla niciodată, în spaţiul public, dimensiunea reală a Fondului de Sănătate, indiferent de nivelul structurii solicitante. De asemenea, la această situaţie au contribuit atât exceptarea a mai mult de jumătate din populaţia ţării de la plata contribuţiei cât şi ignorarea, probabil nedorită, a unor alte soluţii de finanţare.
În acest context, pe fondul creşterii nemulţumirii populaţiei, a asistaţilor şi a angajaţilor din sectorul medico-sanitar de stat, subiectul eficienţei şi legalităţii gestionării Fondului de Sănătate a devenit, în special în perioadele de campanie electorală, pe de o parte o temă principală de discuţii, controverse şi promisiuni pentru candidaţii politici şi pentru presa scrisă şi vorbită, iar pe de altă parte o eternă scuză şi explicaţie a decidenţilor politici şi executivi pentru degradarea constantă a stării de sănătate a populaţiei, a sistemului public de îngrijiri de sănătate din România şi pentru exodul personalului medico-sanitar.

Probleme identificate în colectarea contribuţiilor şi gestionarea actualului F.N.U.A.S.S.

Din numeroasele momente şi situaţii de dezamăgire, disperare, frustrare şi chiar de furie ale populaţiei, apărute de-a lungul ultimilor ani şi evidenţiate ca atare de mass media, legate de justeţea, oportunitatea, corectitudinea şi legalitatea folosirii contribuţiilor obligatorii la Fondul de Sănătate pentru finanţarea sistemului public de sănătate dar şi din numeroasele luări de atitudine din partea lumii medicale, inclusiv cele făcute de mine în diferite ocazii, am încercat să identific probleme ale actualului sistem de colectare şi gestionare a Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate din România, probleme care, schematic, ar putea fi descrise astfel:
1. Imposibilitatea cunoaşterii dimensiunilor financiare reale ale Fondului, în forma actuală de organizare;
2. Dificultatea de realizare a unui tablou general financiar al sistemului de îngrijiri de sănătate bazat pe venituri şi cheltuieli;
3. Posibilitatea folosirii discreţionare a resurselor financiare de C.N.A.S. şi Casele Judeţene pentru decontarea serviciilor efectuate de furnizorii de servicii medicale şi farmaceutice;
4. Birocraţia excesivă din sistemul Ministerului Sănătăţii şi din sistemul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate;
5. Concentrarea eforturilor celor două instituţii menţionate doar asupra informatizării, ca prioritate zero, în detrimentul asigurării efective a stării de sănătate şi a creşterii calităţii actului medical;
6. Existenţa unui număr surprinzător de redus de posibili furnizori de soluţii informatice pentru sectorul medical şi a unui mare număr de opinii contestatare la adresa acestora, în condiţiile recunoaşterii internaţionale a capabilităţii româneşti în domeniul informatic;
7. Alegerea şi adoptarea unor soluţii informatice mult mai ambiţioase decât ale ţărilor mult mai dezvoltate şi mai avansate instituţional, tehnologic şi bugetar decât România, soluţii foarte complexe, greoaie şi cu o finalitate practică contestată, mari consumatoare de resurse financiare din bugetul de stat şi din FNUASS;
8. Încălcarea drepturilor cetăţenilor români prin insistenţa de informatizare excesivă a sistemului de asigurări sociale de sănătate – cardul de sănătate, reţeta electronică şi dosarul electronic de sănătate – concepte care, în formele alese în prezent, fac posibilă folosirea abuzivă şi/sau ilegală a datelor medicale şi personale în diverse alte scopuri decât cele acceptate;
9. Ameninţarea la adresa siguranţei individuale şi naţionale prin încercările repetate şi susţinute de creare a unei singure mega-baze de date naţională, conţinând datele personale de identificare, financiare şi medicale ale întregii populaţii a României şi a întregii activităţi medicale a furnizorilor de servicii medicale şi farmaceutice, aproape pusă în practică prin dezvoltarea şi folosirea S.I.U.I.;
10. Activităţi mari consumatoare de resurse umane ultraspecializate şi resurse financiare necesare funcţionării şi dezvoltării permanente a mecanismelor de protecţie pentru acest sistem informatic;
11. Neînţelegerea, dorită sau nedorită, de către decidenţii politici şi executivi şi chiar şi de către formatorii de opinie din presa scrisă şi vorbită a marilor diferenţe existente între realităţile mediului urban şi a celui rural românesc.

Proiectul unui nou sistem de finanţare

Adoptarea unui sistem de finanţare creat din elemente ale modelului românesc din anii ’30 şi a celui britanic contemporan, prin înfiinţarea unei instituţii guvernamentale (agenţie, regie, etc) de colectare, gestionare şi finanţare numită Fondul de Sănătate. Noutatea introdusă de acest proiect este dată de conceptul de parteneriat Guvern – CEC Bank, ceea ce ar permite folosirea de către Fondul de Sănătate a infrastructurii bancare şi a unui instrument de lucru specific – contul curent virtual cu card de sănătate ataşat.

Modelul propus păstrează unele elemente din sistemul de asigurări sociale de sănătate şi anume contribuţia obligatorie şi pachetul de bază de servicii medicale.
Ca surse de finanţare, noul Fond de Sănătate păstrează cele două surse principale din prezent, contribuţiile obligatorii individuale şi ale angajatorului împreună cu alocări de la bugetul de stat pentru completare, dar introduce o sursă nouă şi anume veniturile integrale ale Loteriei Române. Pentru a putea fi realizat, proiectul de finanţare a sistemului de sănătate ar avea nevoie de acceptarea de către întreaga clasă politică a două modificări legislative esenţiale:
1. Desprinderea actualului Fond Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate din bugetul general consolidat, în vederea organizării acestuia după modelul propus, ca instituţie de sine stătătoare cu acoperire la nivel naţional;
2. Revenirea Loteriei Române la statutul ei iniţial pentru care a fost creată în anul 1906, cel de sursă de finanţare a sistemului public de sănătate, prin trecerea din subordinea Ministerului Finanţelor Publice în subordinea Fondului de Sănătate.

Fragment din cartea “Sănătatea la români. Sistemul celor III Orânduiri”,
de dr. Arghir V. CIOBOTARU, Ed. a 2-a, rev. şi ad., Editura Academiei de Ştiinţe Medicale, Bucureşti, 2013