SOFIA ARGEȘANU
Pe Sofia Argeșanu am descoperit-o pe scena unui spectacol pentru copii, regizat de binecunoscuta actriță Daniela Nane. Juca rolul unei păpuși și trebuia să și cânte, dar să şi danseze. Un rol deloc uşor, dar care a pus-o în valoare.
Am ales să scriu despre Sofia, deoarece acest copil are ceva special.
Maturitatea, gingășia, atenția, încrederea, inteligența, spontaneitatea, bunul simț, dăruirea au fost cele care m-au făcut să-mi doresc să stau cât mai mult în prezența ei. Îmbrăcată în rochița de păpușă, cu părul zulufat, cu zâmbetul sincer și cald, cu ochii plini de raze de lumină, cu vorbe “ca la carte”, părea desprinsă dintr-un film de la Hollywood, doar ca ea nu era o imagine “fabricată”, ci una reală și cât se poate de plăcută.
Curiozitatea m-a făcut să-mi doresc să o cunosc pe mama Sofiei, ca să aflu cât mai multe despre copilă.
Așa că mi s-a spus că Sofia are 10 ani și că este elevă la Şcoala Româno-Finlandeză din București, în clasa a IV-a. “Este un copil dăruit cu bucurie și veselie pe care le împărtășește cu fiecare profesoară întâlnită, în diminețile în care merge spre clasa ei… Cu colegii este prietenă iar dacă unul dintre ei este supărat, îngândurat este foarte preocupată să-l ajute. Are prezent simţul «dreptății» si câteodată trăiește câte un conflict interior care nu o ține totuși foarte mult. Are șansa de a învăța într-o școală unde libertatea de exprimare este posibilă și chiar încurajată… ca de altfel și acasă. Sofiei îi place şcoala și învățatul – este un firesc în care află lucruri noi despre lume și viaţă. La un moment dat mi-a spus: «unii copii vor să fie înaintea materiilor predate, să știe mai mult față de cursul lecțiilor, dar eu nu vreau așa, vreau atât cât îmi predă profesoara, cât este în carte, nu vreau să demonstrez că știu mai mult decât este nevoie pentru vârsta mea»“ – ne-a mărturisit mama. Totodată, Sofia face parte din corul și echipa de dans ale școlii. Îi place să își facă prieteni și se implică în rezolvarea problemelor celor din jurul ei. Tocmai de aceea cuvintele ei sunt mereu încurajatoare, optimiste. Ca mulți alți copii, a trăit și ea dezamăgiri, dar a învățat să treacă peste obstacole și mai ales a aflat cum să-i facă pe oameni să-și descopere propria lor valoare.
Mama ei este psihoterapeut, iubește copiii și prin prisma meseriei știe foarte bine dinamica creșterii și educaţiei copilului prin iubire, încurajare și încredere, ce vor face diferența în perioada maturității. “Memoriile copilăriei se vor manifesta la maturitate, atât. Nu e nici complicat, nici greu să înțelegem asta. Este adevărat că linia dintre iubire și libertate, ca și cea dintre alintare și râzgâiere este câteodată invizibilă, dar asta-i frumusețea vieții, a creșterii și a evoluției împreună” – a completat mama.
Sofia iubește expresia artei, urmează cursuri de balet, teatru, canto, pian, desen, în limita timpului liber și în funcție de evenimentele în care este implicată. Iar mama ne mai spune că Sofia “este o bucurie de copil! Este o plăcere să o crești, chiar și atunci când nu simte să facă ceea ce este necesar. Chiar dacă de multe ori este prezentă mai mult în sferele ei și mai puțin la altele. Oricum, oricând, oriunde, este o binecuvântare”. Ca oameni “mari”, ne facem griji pentru ziua de mâine, dar atunci când descoperim copii talentați, dornici de a face și de a se implica în ajutorarea celor din jurul lor, care simt că viața înseamnă în primul rând dăruire, ne cresc din nou aripi în suflet și înțelegem că toate eforturile în educarea celor “mici” se vor transforma cu timpul în cele mai trainice și mai fertile roade…Roade de suflet… pentru suflet, iar roadele sufletului sunt… nemuritoare!
GETA HEIMERL
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro