SONETUL ȘI DORINȚA DE PERFECȚIUNE

SONETUL ȘI DORINȚA DE PERFECȚIUNE

Eminescu…, iarăşi Eminescu! Deşi s-au scurs 129 de ani de când, „mutat de la noi”(după cum rosteşte preotul la slujba de înmormântare), Mihai Eminescu – poetul nostru naţional – nu numai că nu a fost trecut în uitare, dar numele lui răsare prin rostire, probabil în fiecare zi, chiar de ar fi să fie numai o singură clipă. Opera lui fie configurată în cărţi, fie apărută în publicaţiile momentului, fie păstrată în arhivă sub formă de manuscrise a vibrat de-a lungul timpului şi încă vibrează. Oameni de seamă ai culturii române, precum: Titu Maiorescu, Nerva Hodoş, Ilarie Chendi, Garabet Ibrăileanu, Constantin Botez, George Călinescu, Gh. Adamescu, Perpessicius, Petru Creţia, Eugen Simion, Nicolae Georgescu şi alţii au fost atraşi în diferite moduri de creaţiile poetului romantic, filosof, unic, adesea neînţeles în viziunile sale. Interferenţa vibraţiilor lui Eminescu – spirit, cu vibraţiile omului trup şi suflet, este cu adevărat misterioasă. Doar Dumnezeu ştie cum şi de ce… Existenţa misterelor s-a dovedit a fi benefică pentru umanitate deoarece, sub aripa lor, cel ales simte şi crede că trebuie să meargă pe drumul dezlegării unor taine. În felul acesta, căutările omului duc, uneori, pe cărări surprinzătoare, nestabilite în prealabil, importanţa rezultatului dovedindu-se imediat sau în timp.
Un exemplu concludent este apariţia volumului Din laboratorul lui Mihai Eminescu – SONETUL, Editura Muzeul Literaturii Române, 2018, autori: Florica Gh. Ceapoiu şi Florian Chelu Madeva, lucrare determinată de o nouă viziune asupra sonetului eminescian.
Florica Gh. Ceapoiu – deşi a debutat la maturitate – a avut o ascensiune rapidă ca poetă, creaţia sa impresionând prin sensibilitate, corectitudine prozodică şi, mai ales, printr-o rigurozitate stilistică ce îşi are parcă obârşia în profesia de inginer electronist, cercetător ştiinţific, posesor al unui brevet de invenţie. Astfel a îmbrăţişat, ca la un îndemn, poeziile cu formă fixă: sonetul şi rondelul. Primul sonet creaţie proprie, pe care l-a citit la Cenaclul Perpessicius, în Foaierul Casei de Cultură a Ministerului de Interne, a impresionat plăcut. Cu următorul prilej a lecturat trei sonete, după care a vorbit, documentat, despre sonetele marilor înaintaşi: Eminescu, Shakespeare, Petrarca, Dante etc, fapt ce, pe lângă admiraţie, a stârnit şi o anume indignare: „ia uite, dragă, a venit o ingineră să ne înveţe cum se scrie sonetul!” au răsunat câteva voci. Aceasta se întâmpla prin luna februarie a anului 2004. Apoi a publicat câteva volume de sonete şi rondeluri, definindu-se ca scriitoare de sonet, fapt ce a condus la experiment şi exigenţă în alegerea rimelor, structurarea prozodică, arhitectura construcţiei şi toate cerinţele creaţiei acestei specii literare, înclinând îndeosebi către modelul eminescian. Florian Chelu Madeva, actor la Teatrul din Oradea, muzician, compozitor, autor de sonete şi sonete retrogradus, a realizat primul Rock Simfonic Românesc, cu orchestra Filarmonicii din Oradea, iar cu ocazia aniversării a 150 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu i s-a conferit BREVETUL şi MEDALIA MIHAI EMINESCU 150 de ani, din partea Preşedinţiei României şi a Ministerului Culturii din România. Simţind chemarea pentru a aşeza sonetul la locul care i-a fost hărăzit: să fie cântat, a pus în practică ideea unui sonet muzical, o mare provocare a culturii europene şi nu numai; noul concept fiind înregistrat la Oficiul Român al Dreptului de Autor, la 30 noiembrie 2001. Împreună cu fiica sa Alexandrina Chelu, cantautor şi animator al vieţii culturale din Cetatea Oradei, autoarea volumelor Aventura sonetului, 2011 şi Sonet numai retrogradus, 2015, Florian Chelu Madeva a compus muzică pentru câteva sute de sonete, configurate în volume de autor cu titlul Sonet, antologie românească (la Editura Primus din Oradea, se află în curs de tipărire cel de-al şaptelea volum, preconizându-se un număr total de zece). Au fost utilizate creaţii literare cuprinse în Antologia Sonetului Românesc, Ed. Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2009, lucrare în trei volume, însumând 485 de sonete, o realizare excepţională a poetului Radu Cârneci. Apoi, pe lângă sonetul autohton, Florian Chelu Madeva a compus muzică pentru „integralele sonetiene” ale marilor poeţi europeni: William Shakespeare (154 sonete), Michelangelo Buonarroti (76 sonete finalizate, în traducerea poetului C. D. Zeletin), Louise Labé (24 sonete) şi alţii. Cei doi artişti lirici au susţinut concerte spre delectarea publicului şi promovarea creaţiilor muzicale.

Din dorinţa de perfecţiune a sonetului ca expresie muzicală, în cazul de faţă a celui eminescian, a rezultat colaborarea dintre Florian Chelu Madeva şi Florica Gh. Ceapoiu: un artist cu darul studiului şi amănuntului lingvistic şi o poetă peste fire de meticuloasă, înzestrată cu deprinderile profesiei de inginer cercetător. Astfel, „ideea similitudinii sonetului muzical cu sonetul literar a devenit o mare provocare”. De aici până la pătrunerea în laboratorul lui Eminescu, la creaţia în forma de manuscris, a fost doar un pas.
Ieşirea din acest laborator, însă, a necesitat mult timp şi multă, multă muncă, din ce în ce mai incitantă; efort care a condus la punerea în lumină a versiunilor create de marele poet în ani diferiţi sau sub stări sufleteşti diferite. Pe de altă parte, insistentă era bănuiala că, poate, pe undeva, există o altă dovadă cât de mică a creaţiei dintâi, a primului fior creativ, acela trimis de chiar divinitatea şi, într-adevăr, compoziţiile acelea s-au dovedit a fi cele mai potrivite muzicii.
„Opera eminesciană are o viaţă vie, încă neistovită, încă nedefinită odată pentru totdeauna, încă dând din toate fibrele lăstari. Niciodată nu vom epuiza – noi ori urmaşii noştri – toate «realiile» din poezie, proză, teatru ori ziaristică, mereu va fi ceva în plus de adăugat spre înţelegerea mai adâncă a omului şi a epocii sale. Cuvântul exhaustiv este aici neputincios. (…) În ordine naturală, exhaustivul nu există: apele se adună din nou, mai năvalnice, după ce ultimele rădăcini ale fântânilor au fost atinse şi curăţate” (Prof. univ. dr. Nicolae Georgescu).
Evenimentul lansării pe piaţa literară a cărţii Din laboratorul lui Mihai Eminescu – SONETUL a avut loc într-o frumoasă zi de primăvară (26 aprilie 2018), la sediul Muzeului Naţional al Literaturii Române, str. Nicolae Creţulescu nr. 8, Bucureşti, în sala Perpessicius.
Adevărata colaborare între cei doi autori s-a dovedit a fi bazată pe încredere, pe frumos, pe trăinicie. Aşa a reieşit atât din cuvântul poetei Florica Gh. Ceapoiu, cât şi din interpretarea muzicală a celor doi artişti, Florian Chelu Madeva şi Alexandrina Chelu, a opt dintre sonetele cuprinse în carte: Sauve qui peut, Sunt ani la mijloc, Pe gânduri ziua, Ai noştri tineri, Mă-ntreb în sine-mi, Coborârea apelor, Sonet satiric, Răsai asupra mea.
Au cântat dumnezeieşte sonetele eminesciene, demonstrând cu prisosinţă că prima rază de inspiraţie a unei creaţii este aceea care atinge corzile sufleteşti pe o frecvenţă de vibraţie de neegalat şi se cuvine să spunem, împreună cu scriitorul C. D. Zeletin, că pe Mihai Eminescu trebuie „Să-l întâmpinăm, totuşi, aşa cum suntem. Iar eu îi ies înainte aşa cum mă aflu: cu schelăria ideilor clătinătoare sub îndoieli; cu nervii veştejiţi de lunga aşteptare şi cu sângele obosit. Dar o fac în nădejdea naşterii din nou, pregătindu-mă prin el pentru înfăţişarea dinantea lui Dumnezeu (…) Eminescu rămâne Judecata de Apoi a limbii româneşti şi cea dintâi zi a învierii ei în poezie (…) sufletul meu nu-l citeşte, ci îl primeşte, ca pe o împărtăşanie” (C. D. ZELETIN: citat din volumul Sonet – Mihai Eminescu, Ediţie prostheistică, autor Florian Chelu Madeva, Editura Primus, Oradea, 2016).
Despre cartea lansată şi-au prezentat impresiile personalităţi ale literaturii, precum: prof. univ. dr. Nicolae Georgescu; istoricul şi criticul literar Mircea Coloşenco; criticul literar Aureliu Goci; poetul şi criticul literar Lucian Gruia; scriitorul complex şi omul de cultură Geo Călugăru; scriitorul şi publicistul, studentul în drept Ştefan Paraschiv; poeta, prozatoarea, cronicarul literar Ioana Stuparu; scriitorul Nicolae Mătcaş, fostul ministru al Culturii din Republica Moldova şi poetul Gim Laurian.
În sala „Perpessicius” a Muzeului Naţional al Literaturii Române s-au mai aflat următorii iubitori ai cuvântului scris şi, bineînţeles, ai marelui nostru poet Mihai Eminescu: Vilia Banţa, Ioan Raţiu, Doina Rizea, Gabriela Banu, Camelia Pantazi Tudor, Ion Bădoi, Alexandra Beatrice Kiseleff, Dorel Vidraşcu, Silvan G. Escu, Cristian Mocanu, Emil Dinga, Cristian Tiberiu Popescu, Robert Schor, Niculina Merceanu – redactor muzical TVR, istoricul Viorel Speteanu, Silvia Sărac şi alţii.
Prezentarea cărţii a fost realizată de către autorii Florica Gh. Ceapoiu şi Florian Chelu Madeva şi, în paralel cu expunerea volumului, pe marele ecran existent în sală au fost derulate: coperta lucrării, câteva pagini de manuscrise şi două grafice reprezentând gruparea manuscriselor eminesciene în sonete „tipărite în timpul vieţii” poetului şi sonete „postume”, conform lucrării: Mihai Eminescu, OPERE, vol. II, III şi V, ediţie critică îngrijită de Perpessicius, 1943, 1944 şi 1958 respectiv, precum şi viziunea proprie a autorilor privind „reintegrarea sonetelor postume în plasma antumelor”, viziune susţinută de observaţiile lui Perpessicius, înregistrate în aparatul critic al volumelor OPERE IV şi V, publicate în anii 1952 şi 1958 respectiv, dedicate poeziilor postume.
S-au exprimat, cum era şi firesc, păreri pro şi păreri contra acestei noi viziuni. Fiindcă, aşa cum am spus despre Mihai Eminescu, că este unic, acelaşi crez îl am pentru fiecare persoană în parte, că este unică. Aceasta însemnând, printre altele, a avea o viziune proprie, ivită la momentul oportun, şi a o susţine cu încredere şi ardoare.
În final, compozitorul Florian Chelu Madeva a afirmat că: „Dacă Ludwig Witgenstein spunea că Dumnezeu este o problemă personală, atunci fie-ne îngăduit să parafrazăm prin a spune că pentru cei dăruiţi culturii, precum nopţii o stea, Mihai Eminescu este aşişderi, iar lucrarea de faţă o demonstrează din plin şi deplin, chiar dacă, spre a ne exprima a-în-plus-una-oară cu Petru Creţia, nimeni nu poate avea pretenţia că analizele oferite aici sunt singurele posibile”.
Prezentarea volumului de către autori, în paralel cu expunerea şi derularea pe ecran a unor imagini semnificative, denotă seriozitatea cu care s-a implicat şi personalul Muzeului Naţional al Literaturii Române, reprezentat prin domnul Director General Ioan Cristescu şi doamnele: Cristina Milca (Biroul Editură şi Proiecte Culturale) şi Loreta Popa (Biroul Relaţii Publice), pentru a asigura o cât mai bună desfăşurare a evenimentului.

IOANA STUPARU