SPIONAJUL ÎN SECOLUL XXI – Toată lumea spionează pe toată lumea!

SPIONAJUL ÎN SECOLUL XXI
Toată lumea spionează pe toată lumea!

Revoluția de la 1989, din fosta „lume comunistă”, a schimbat nu numai faţa Europei, ci însăşi axa istoriei universale. Spionajul, aşa cum a fost el înţeles şi practicat în epoca postbelică, este un domeniu mort.
Sfârşitul războiului rece a adus cu sine şi distrugerea vechii lumi „bipolare”, în care serviciile de spionaj aveau obiective bine stabilite, cunoşteau în profunzime natura „pericolelor”, aveau o doctrină a informaţiilor clar formulată şi mijloacele tehnice pentru a le combate.
”Noua gândire” a lui Mihail Gorbaciov a distrus pur şi simplu fundamentul de pe care acţionau serviciile de spionaj din întreaga lume. Lupta la scară planetară dintre S.U.A. şi fosta U.R.S.S., precum şi dintre sateliţii acestora, grupați în N.A.T.O. şi Tratatul de la Varşovia, nu mai există. Se pretinde că Vestul a repurtat o victorie clară împotriva blocului comunist. În ce a constat această victorie? Nimeni nu poate da un răspuns clar.
Războiul rece a fost un fenomen unic în istoria civilizaţiilor, un fenomen degenerator pentru Europa şi întreaga lume, o aberaţie a istoriei. Războiul rece a fost provocat şi alimentat de Occident sau mai exact de S.U.A., şi nu de „expansionismul comunist”, aşa cum s-a pretins.
Noul curs al istoriei universale a fost determinat de Est, nu de Vest. Întregul Occident trece prin transformări profunde determinate de ce s-a întâmplat în fosta lume comunistă. Toate serviciile de informaţii, nu numai din fostele state membre ale Tratatului de la Varşovia, ci şi cele din statele membre N.A.T.O. trec prin profunde schimbări structurale
Începutul secolului XXI a găsit aceste servicii într-o stare generală de derută, dezorientare şi mai ales de teamă faţă de perspectiva pierderii rolului pe care l-au avut şi a fondurilor uriaşe de care au dispus.
Până în anul 1992, Agenţia Centrală de Informaţii şi Agenţia de Informaţii a Apărării din S.U.A. dispuneau împreună de circa 30 miliarde dolari anual. Din anul 1993 încoace, aceste alocaţii au fost reduse cu miliarde dolari dintr-o singură lovitură. De reţinut că întregul buget al armatei României dinanul 2001 este de sub un miliard, de dolari…
Toate serviciile de spionaj, atât din Est, cât şi din Vest, caută cu disperare noi misiuni, mai puţin în România, aflată în degringoladă pe toate planurile.
Serviciile de spionaj ale S.U.A. şi Marii Britanii s-au implicat masiv în acţiunile de reorganizare şi reorientare a serviciilor secrete, atât de informaţii, cât şi de securitate internă, pin statele Europei Centrale, în numele aşa-zisei cooperări. Statele mici şi mijlocii cu demnitate naţională ştiu, din experienţa proprie de zeci de ani, că, de regulă, cooperarea cu serviciile de informaţii ale Marilor Puteri duc la înghiţirea lor de către cei mari.
În timp ce serviciile de informaţii ale statelor din Europa Centrală sunt aservite intereselor C.I.A., în Europa Occidentală are loc un proces de separare a serviciilor de informaţii, atât în ceea ce priveşte raporturile lor cu S.U.A., cât şi cu N.A.T.O.
Se nasc servicii europene de cercetare strategică, total independente de S.U.A. şi N.A.T.O., atât prin sateliţi, cât şi prin centre de cercetare radioelectronică (SIGINT), se conturează, tot mai evident, o cooperare între serviciile secrete ale Franţei, Italiei şi Spaniei în bazinul Mării Mediterane şi în statele limitrofe, într-o confruntare directă cu interesele S.U.A. La rândul lor, S.U.A. cooperează cu Japonia. În această ţară, sunt dislocate avioanele americane de tip AWACS, care efectuează cercetare radioelectronică în spaţiile Federaţiei Ruse şi Chinei.

Foarte interesantă, pe planul: evoluţiilor relaţiilor inter occidentale, este convenţia încheiată, în anul 1998, între Uniunea Europei Occidentale şi N.A.T.O., prin care „înaltele părţi contractante se angajează să facă schimb de informaţii”, ca şi când cele două alianţe nu ar avea în compunere aceleaşi ţări. Desprinderea graduală, fără şocuri, prin „politica paşilor mărunţi”, a Uniunii Europene de S.U.A. şi N.A.T.O. va constitui nota dominantă a evoluţiei relaţiilor interoccidentale la începutul secolului XXI. Acest proces va avea efecte majore asupra orientării şi misiunilor serviciilor de spionaj din aria euro-atlantică.
O notă distinctă, fundamentală, pentru toate serviciile de spionaj in urne, la începutul secolului XXI, chiar dacă este vorba de state membre în aceeaşi alianţă, este lipsa lor reciprocă de încredere. Fiecare serviciu este convins că nu se poate baza cu adevărat decât pe ceea ce face singur.
Nu se ştie dacă şi serviciile de informaţii ale României sunt pătrunse de acest spirit sau au fost aliniate la „standardele N.A.T.O.”, pierzându-şi caracterul naţional, ca şi armata care, încet dar sigur, din elementul de bază al sistemului naţional de apărare, este transformată într-o piesă anexă a mecanismului militar, al N.A.T.O.
Cooperarea în domeniul serviciilor de informaţii, spre care este împinsă şi România, implică o enormitate de riscuri dintre cele mai grave.
Această cooperare trebuie să aibe limite foarte exacte.
Este de importanţă vitală pentru statele mici şi mijlocii ca această cooperare să nu se facă pe bază de contract permanent, să nu permită accesul nimăni la surse, la oameni (agenţi) şi metode sau la arhivele serviciilor secrete, ci să se rezume strict la schimbul de date şi informaţii legate de cazuri concrete de interes reiproc, delimitate în timp şi spaţiu. Tare îmi este teamă că guvernanţii României din 1990 încoace au semnat acorduri permanente cu unele puteri străine, în special cu S.U.A., prin care serviciile de informaţii ale statului au fost pur şi simplu încătuşate.
Accesul partenerilor de cooperare la sursele umane de informaţii poate fi fatal.
În spionaj, trebuie avute în vedere principiile verificate de viaţă şi de istorie, potrivit cărora aliaţii de astăzi pot deveni inamicii de mâine şi vice versa, precum şi acela că învinşii de astăzi pot deveni învingătorii de mâine.
Atunci când „cooperează” cei mari cu cei mici, statele satelite îşi structurează serviciile secrete nu după nevoile proprii, ci după modelul statelor mari. De exemplu: Coreea de Sud, total aservită S.U.A., şi-a denumit organul naţional de informaţii pur şi simplu C.I.A., după modelul american.
Până în anul 1989, serviciile de informaţii din statele foste membre ale Tratatului de la Varşovia erau structurate după modelul sovietic. O dată cu venirea consilierilor americani, s-a trecut la restructurarea acestora potrivit standardelor şi intereselor S.U.A. Cu alte cuvinte, s-a schimbat stăpânul.
Nicăieri şi niciodată în lume, atât înainte, cât şi după Hristos, cooperarea între serviciile de spionaj nu a exclus şi nu va exclude, nici în secolul XXI, spionarea reciprocă între state. Oare clasa politică de tip balcanic din România post-totalitară va înţelege vreodată acest adevăr elementar, care dăinuie de mii de ani? Înţeleg, oare, acest lucru cei care se autointitulează „elita culturală a României” şi care cer în cor „curăţirea” ambasadelor României de spionii de la Serviciul de Informaţii Externe şi de la Direcţia Informaţii şi Reprezentare a Armatei? Ştiu, oare, aceste „elite” că nu există scriitor englez de valoare care să nu fi lucrat cu serviciile de spionaj britanice, încă din vremea reginei Elisabeta I?
Ar fi absolut inutil să întreb câţi scriitori sau câţi jumalişti români vor fi dispuşi să coopereze cu serviciile de informaţii ale României în secolul XXI. Societatea românească abundă în naivi care cred în „diplomaţia albă”.
Şi pentru a nu lungi vorba în legătură cu modul în care spionează israelienii pe teritoriul S.U.A. se recomandă a fi citită cartea „Teritoriul minciunii”, autor W. Blitzer, apărută la Editura Harper din New York, în anul 1989, chiar dacă S.U.A. a ajutat Israelul cu informaţii în toate războaiele cu arabii.

Col.(r) FLORIAN GÂRZ