Tradiţii şi obiceiuri de iarnă

Tradiţii şi obiceiuri de iarnă

„Niciun alt anotimp nu apropie sufletul, ca iarna, şi de frăgezimea copilăriei, şi de reculegerea bătrâneţii. Eşti bunic şi copil în acelaşi timp, privind la fereastră fulgii care sclipesc îmbătrânindu-te cu un zâmbet faţă de amintirea propriei copilării ivită cu mânuţa întinsă după fulgi”. (Ionel Teodoreanu)

Datinile şi obiceiurile populare din România definesc, alături de multe altele, particularităţile etnice ale unui popor. Au o importanţă deosebită pentru cunoaşterea etnogenezei poporului nostru; pentru cunoaşterea particularităţilor istorice; pentru cunoaşterea esteticii şi eticii populare româneşti. Ele reprezintă o componentă importantă a resurselor turistice din România, constituindu-se şi păstrându-se cu predilecţie în zonele rurale. Se grupează în patru cicluri care concordă celor patru anotimpuri, dar cele de iarnă sunt cele mai bine păstrate şi sunt şi cele mai spectaculoase – încep la Sfântul Nicolae şi se termină în ianuarie, la Sfântul Ion, cuprinzând o gamă bogată de manifestări artistice.
Sfântul Nicolae (6 decembrie), în calendarul creştin, este un apărător al credinţei în Iisus, dar în calendarul popular reprezintă un prilej de bucurie atât pentru cei vârstnici cât, mai ales, pentru copii, care aşteaptă, cu nerăbdare, sosirea Moşului cu daruri. Moşul Nicolae, se spune, este înţelept, blând şi mărinimos; ajută văduvele şi orfanii; înlesneşte măritişul fetelor sărace; aduce daruri în noaptea de 5-6 decembrie, dar este destul de sever cu cei neascultători şi leneşi, cărora le aduce, în loc de daruri, nuieluşe de alun. Când Sfântul Nicolae vine pe cal alb, adică aduce cu sine zăpada, iarna va fi grea, se înmoaie de-abia la Sfântul Ion.

Ignatul porcului (20 decembrie) reprezintă o sărbătoare închinată unei divinităţi solare şi vegetale care a preluat numele şi data de celebrare de la un sfânt creştin, Ignatie Teofanul.
Se spune că în timpul sacrificării porcului „nu trebuie să stea nimeni prin prejur din cei miloşi la fire, căci animalul moare greu iar carnea nu este gustoasă”. Când se taie porcul trebuie să spui: „Ignat, Ignat/Porc umflat”. Sângele scurs din porc, după ce a fost înjunghiat, se pune la uscat, apoi se macină şi se afumă cu el, peste an, copiii ca să le treacă de guturai, de spaimă şi de alte boli.
Ajunul Crăciunului (24 decembrie) – despre Moş Ajun se spune că a fost baciul aflat în slujba lui Moş Crăciun, stăpânul staului unde Maica Domnului l-a născut pe Iisus Hristos. În Ajunul Crăciunului se leagă pomii cu paie pentru ca aceştia să lege rod bogat, iar copiilor, părinţii le dau să mănânce bostan, ca să fie graşi peste an. Încă de dimineaţă începe colindul, cete de copii merg din casă în casă cu colinda: „Moş-Ajunul”; „Bună-dimineaţa la Moş-Ajun”… După credinţa populară, colindătorii sunt purtători de noroc şi fericire. Colindătorii primesc daruri colaci şi fructe, ca simboluri solare şi vegetale, menite să asigure belşugul în gospodărie.
În credinţa bucovineană colindele se rostesc pentru a dispărea diavolii, pentru a se purifica atmosfera satului în noaptea în care s-a născut Iisus. Se spune că este mare păcat să stea cineva, în noaptea de Crăciun, cu poarta închisă.
Colindătorii semnifică şi îngerii care cântau deasupra ieslei din Betleem, salvând naşterea pruncului. Pe lângă această „veste minunată”, colindele religioase vorbesc despre Patimile Domnului, despre sfinţi, despre Maica Domnului, despre bătrânul Crăciun, despre trădarea lui Iuda. Ei poartă costume populare de sărbătoare. Uneori poartă o bâtă sau o măciucă special ornată, traistă, clopoţei, dube sau alte instrumente muzicale.
Colindele româneşti creează o atmosferă legendară referitoare la lume şi stihii. Obiceiul colindatului a înglobat în el nu numai cântec şi gest ritual, ci şi numeroase mesaje şi simboluri ale unei străvechi spiritualităţi româneşti.
Un moment important al Ajunului îl constituie împodobirea bradului, care a fost ales datorită faptului că el rămâne tot timpul verde, simbolizând pe Hristos, cel veşnic viu.

Datina împodobirii bradului de Crăciun pare a fi de obârşie germană, aşa cum este şi colindul „O brad frumos”. Împodobitul bradului, în România, este cel mai îndrăgit obicei de Crăciun, datorită simbolurilor care i se asociază: iubire – pentru că este împodobit de întreaga familie; bucurie şi fericire – pentru că sub el sunt puse darurile; magie – se spune că Moş Crăciun nu vine în casele unde nu este brad; viaţă, trăinicie şi sănătate – pentru că este mereu verde.
Crăciunul (25 decembrie), Sfânta Sărbătoare a Naşterii Domnului, este cea mai aşteptată sărbătoare, ea relevă însemnătatea crucială pe care a avut-o şi o are în evoluţia umanităţii, pe calea mântuirii, naşterea lui Hristos, fiul lui Dumnezeu, luminându-ne calea spre iubire şi adevăr. Dar această sărbătoare aduce cu ea şi o sumă de obiceiuri foarte vechi prin care se celebra
Echinocţiul de iarnă, momentul în care natura dă speranţa că va renaşte.
Cuvântul „Crăciun”, a cărui origine este şi astăzi în discuţie, provine dintr-un fond mitic extrem de vechi, care desemnează în limba română Naşterea lui Hristos.
Legendă: Se spune că Maica Domnului, fiindcuprinsă de durerile naşterii, i-a cerut adăpost lui Moş Ajun. Motivând că este sărac, el a refuzat-o, dar a trimis-o la fratele lui mai mic şi mai bogat, Moş Crăciun. Ajunsă la casa lui Crăciun, Maica Domnului o găseşte pe soţia acestuia, Crăciuneasa, şi îi cere adăpost. Crăciuneasa nu a stat mult pe gânduri, însă, ştiindu-şi soţul rău şi necredincios, nu o primeşte în casă şi o trimite să nască în grajdul vitelor. Apoi, fără să-i spună soţului ei, Crăciuneasa o ajută pe Maica Domnului să-l nască pe Pruncul Iisus. Aflând Crăciun, acesta îşi pedepseşte soţia. Dar Maica Domnului, printr-o minune, o ajută pe Crăciuneasă să scape de pedeapsa soţului ei. Crăciun, văzând această minune şi aflând că în grajdul său s-a născut Domnul Iisus, se căieşte şi îi cere iertare lui Dumnezeu, devenind astfel „primul creştin”. Se spune că el s-a căit atât de mult încât a doua zi şi-a împărţit întreaga avere copiilor săraci şi de atunci, în fiecare an, în Ajunul Naşterii Domnului, Moş Crăciun pune sub brad cadourile mult aşteptate.
Începând cu întâia zi de Crăciun şi în următoarele zile ale acestei sărbători, copiii umblă cu „Steaua”, cântând colinde de stea prin care vestesc naşterea lui Iisus Hristos. Colindătorii care umblă cu „Steaua” se numesc stelari. Miezul cântării lor se referă la căutarea şi aflarea pruncului Iisus de către magi sau crai.
„Vicliemul” sau „Irozii”, teatru popular, reprezintă scene de la Naşterea Domnului, teatru considerat a fi venit la noi pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, din Galia, şi arată şiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor şi aflarea Pruncului Iisus.
„Capra”, „Ţurca”, „Brezaia” fac parte dintre datinile de Crăciun şi Anul Nou. Tinerii colindători ce intră în ceată trebuie să aibă o conduită deosebită, să cunoască la perfecţie obiceiurile, să aibă o voce şi un fizic plăcut. Se desemnează, apoi, un şef al cetei care se poate numi vornic, căpitan, calfă.
În dimineaţa de Crăciun e bine să ne spălăm pe faţă cu apă curată, luată dintr-un izvor sau fântână, în care punem o monedă de argint, pentru ca tot anul să fim curaţi ca argintul şi feriţi de boli.

RODICA SUBŢIRELU

Colind

Ahoo, ahoo de noul an
Zurgălăi şi clopoţei
Cu brazi verzi de pe tăpşan
Şi cu alai de flăcăi.
Am plecat să colindăm
Doar de bine să urăm
Ca în anul care vine,
S-aveţi numai fericire,
Şi să nu fiţi supăraţi
De criză să mai uitaţi.
S-aveţi ani cu sănătate…
Să vă meargă bine-n toate…
Ia mai daţi bice flăcăi
Şi sunaţi din zurgălăi..
Punga să vă fie plină
Să aveţi în pod slănină,
Beciul cu butoaie plin
Cu palincă şi cu vin.
Să punem masa bogată,
Să petrecem să cântăm
Anul Nou să-ntâmpinăm,
Cu friptură aburindă
Gerul să nu ne cuprindă.
Să mergem din casă-n casă,
Să cântăm urarea noastră.
Mânaţi măi flăcăi voinici
În cămăşile cu-arnici
Şi buhai cu borangic, heii…
Cine v-a urat de toate,
Dă-le Doamne sănătate,
La flăcăi fete frumoase
Rumene şi sănătoase,
Cu coşuri de cozonaci
Să le ducă la cei dragi.
Mai sunaţi din zurgălăi
Şi daţi bice măi flăcăi…
Să ne vedem peste ani
La Anul şi La Mulţi Ani.

DOINA BÂRCĂ