Tradiţii şi obiceiuri în luna lui Brumărel

Tradiţii şi obiceiuri în luna lui Brumărel

„Acolo, la munte, noi nu cunoaştem stăpân, nici nu obijduim pe semenii noştri. Trăim în frăţie, după datină şi dreptate” (M. Sadoveanu)

Tradiţia înseamnă legătura cu trecutul. În credinţele şi obiceiurile românilor, transmise din generaţie în generaţie, se păstrează dorinţa de a ne defini pe noi ca popor. Datinile ţin de marile momente ale trăirii: naştere, nuntă, moarte; de ritmurile anotimpurilor; de dorinţa de a lucra pământul şi de a-l face să rodească. Obiceiurile agrare sunt o serie de practici frumoase şi magice determinate de timp. Cele desfăşurate de om în luna octombrie sunt specifice perioadei de trecere de la toamnă la iarnă: se strâng roadele de pe câmp, livezi şi vii; se continuă semănăturile de toamnă; se deschid ţarinile pentru păşunatul devălmaş, împerecherea oilor şi pornirea turmelor spre locurile de iernat; se valorifică produsele în târguri şi iarmaroace.
Luna octombrie, denumită în popor „Brumărel” sau „Promorar” anunţă primele brume şi apropierea iernii. Ca şi luna ianuarie, luna octombrie, în anul calendaristic, începe în aceeaşi zi a săptămânii, cu excepţia anilor bisecţi.
Peisajul spiritual al lunii cuprinde practici şi sărbători religioase specifice perioadei de trecere de la toamnă la iarnă cum ar fi: Procoară; Vinerea Mare; Sfârşitul Verii lui Mioi; Vara lui Sâmedru; Lucinul; Sâmbăta Morţilor; Moşii de Toamnă; Focul lui Sâmedru; Sâmedru; Sfânta Cuvioasă Parascheva; Sfântul Mare Mucenic Dumitru Izvorâtorul de Mir şi Sfântul Dimitrie cel Nou.
1 Octombrie – Procoarele. Această sărbătoare se ţine pentru ca să fie ferite de foc recoltele şi casele; să fie apărate vitele; femeile postesc pentru sănătatea copiilor; fetele care speră să se mărite ajunează, apoi mănâncă o jumătate de turtiţă sărată, cealaltă jumătate o pun sub pernă pentru a-şi visa ursitul.
În această zi se scot icoanele din casă, se duc la câmp şi se stropesc cu aghiasmă.
8 Octombrie – Vinerea Mare; este vinerea dinaintea Sfintei Parascheva şi, în această zi, se posteşte şi nu se lucrează pentru a avea o bună sănătate, avere şi noroc în căsnicie.

14 Octombrie – Sfânta Cuvioasă Parascheva; Nunta Oilor; Sfârşitul verii lui Mioi.
În fiecare an, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuieşte pe Cuvioasa Parascheva, dar, în mod deosebit, ea este cinstită în Moldova, deoarece de 350 de ani moaştele ei se găsesc la Iaşi, în Catedrala Metropolitană, aduse de domnitorul Vasile Lupu la 13 iunie 1641.
Sfânta Parascheva este un izvor de binecuvântare şi însănătoşire pentru toţi cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlocitoare către Preaslăvitul Dumnezeu.
Este cunoscută în popor cu numele de „Sfânta Vineri”.
Acum se îngroapă vara dorindu-se ca anul ce vine să fie roditor. Cum va fi vremea în această zi aşa va fi până la Sfântul Dumitru şi în celelalte sărbători ale anului. Dacă oile dorm îngrămădite, iarna va fi grea, iar dacă dorm împrăştiate, iarna va fi uşoară; ciobanii nu cioplesc ca să nu iasă mieii tărcaţi. După această zi se amestecă oile cu berbecii de prăsilă.
Se posteşte, nu se coase, nu se toarce pentru a fi ferit de dureri de cap şi boli; poamele cu simbolul crucii, cum ar fi nucile, nu se mănâncă.
18 Octombrie – Lucinul este o sărbătoare pastorală dedicată unei divinităţi protectoare a lupilor. Este celebrată în perioada constituirii haitelor în vederea reproducerii. Lupii sunt consideraţi a fi cele mai temute fiare de pe plaiurile carpatice. Pentru prevenirea stricăciunilor provocate de aceştia se efectuau diferite practici magice şi se interziceau activităţile de prelucrare a lânii şi a pieilor animalelor.

25 Octombrie – Focul lui Sâmedru – Moşii de toamnă şi Ajunul Sfântului Mare Mucenic Dumitru Izvorâtorul de Mir.
Sâmedru este un zeu al Panteonului românesc, patronul păstorilor, care este incinerat simbolic la Focul lui Sâmedru, un ceremonial nocturn, de înnoire a timpului calendaristic, la care participă întreaga suflare a satului în jurul unui imens rug funerar, aprins, pe înălţimi, de către flăcăi.
În timpul ceremoniei, pe coastele dealurilor se rostogolesc roţi de car în flăcări, înfăşurate în paie. Se strigă: „Hai la Focul lui Sâmedru!”
La petrecerea nocturnă, băieţii şi fetele sar peste foc pentru a fi sănătoşi sau pentru a se căsători. Femeile împart celor prezenţi colaci, ţuică, nuci, mere, prune uscate, struguri. La plecarea spre case sătenii iau tăciuni stinşi şi-i aruncă pe păşuni, prin grădini şi livezi pentru spor şi rod bogat în noul an.
Focul mai are menirea de a alunga duhurile rele şi de a încălzi morţii. Pentru cei decedaţi se fac pomeni.
Dacă gutuii şi nucii au dat rod bogat se spune că iarna va fi grea.
26 Octombrie – Sânmedru; Sfântul Mare Mucenic Dumitru Izvorâtorul de Mir. Acesta a trăit în vremea Împăraţilor Diocleţian şi Maximilian care, cunoscându-i înţelepciunea, l-a făcut voievod în locul tatălui său. Aflând că voievodul Dumitru este creştin, a poruncit să fie închis în temniţă şi străpuns cu suliţe.
În loc de sânge, din trupul martirului a ieşit mir frumos mirositor.
În această perioadă încep să cadă frunzele copacilor, iar oamenii de la sate fac previziuni legate de iarnă. Un cer senin şi lună plină prevestesc o iarnă moinoasă; un cer înnorat, vânt şi ploaie prevestesc zăpezi mari, ger şi iarnă lungă, iar luna nouă arată că iarna va fi scurtă şi uşoară. Ciobanii îşi pun dulamele (cojoacele) între oi; dacă se aşează o oaie neagră, iarna va fi uşoară; dacă se aşează o oaie albă, iarna va fi grea.
La Sâmedru este perioada în care se încheie socotelile pentru înţelegerile făcute în urmă cu şase luni.
Iată ce ne spune despre această sărbătoare folcloristul Constantin Brăiloiu: „Sărbătoreşte-l bine, nu lucra deloc, încheie socotelile cu ciobanii care ţi-au ţinut oile peste vară, cinstindu-l după obiceiul Răscolului. Sâmbăta, fiind ziua soroacelor, lichidează toate celelalte învoieli şi încheie altele, cu adălmaşuri şi veselie – arvuna te leagă, plata te scapă. Dar nu uita: cine-a luat pe datorie, plăteşte de două ori”.

27 Octombrie – Sfântul Dimitrie cel Nou sau Basarabov. Este cunoscut în popor ca şi ocrotitorul Bucureştiului. S-a născut într-un sat pe nume Basarabov. Provenea dintr-o familie săracă. Tradiţia spune că Dimitrie cel Nou s-a retras într-o peşteră unde era o mănăstire. Aici ducea o viaţă singuratică, de rugăciune şi înfrânare.
Moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost aduse în Ţara Românească şi au fost aşezate în biserica Mitropoliei din Bucureşti.
În această zi, în Muntenia, busuiocul este sfinţit la biserică, apoi este dus acasă şi legat la oglindă. Se spune că atâtea persoane câte or observa busuiocul, atâţia pretendenţi vor fi pentru tânăra ce-şi doreşte să se mărite.
Existenţa unui popor este determinată de cultură şi educaţie. Tradiţiile şi obiceiurile unui popor întreţin scânteia care aprinde, în inima noastră de români, dragostea de ţară, de glie şi de om. Şi cum „veşnicia s-a născut la sat”, iată ce ne spune Lucian Blaga despre „Sufletul Satului”:
Copilo, pune-ţi mâinile pe genunchii mei.
Eu cred că veşnicia s-a născut la sat,
Aici orice gând e mai încet,
şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,
ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva.
Aici se vindecă setea de mântuire
şi dacă ţi-ai sângerat picioarele
te aşezi pe un podmol de lut.
Uite, e seară.
Sufletul satului fâlfâie lângă noi,
ca un miros sfios de iarbă tăiată,
ca o cădere de fum din streşini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte.

RODICA SUBŢIRELU